Public procurement contract termination dispute: illegal appellate panel composition due to mischaracterized cassation appeal under specialized procurement procedure

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 17.05.2019 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub numărul x/2019, reclamantul Consiliul Judeţean Prahova a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. constatarea rezilierii unilaterale a contractului de lucrări nr. x din 24.08.2017 pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor, obligarea acesteia la plata sumei de 291.399,20 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, actualizată cu dobânda legală până la data plăţii şi la plata sumei de 2.951.808,03 RON, reprezentând diferenţa de preţ pentru restul lucrărilor de executat din contractul reziliat şi contractul care se va încheia pentru restul de executat, actualizată cu dobânda legală până la data plăţii.

În drept, reclamantul a invocat Legea nr. 212/2018, art. 24, art. 95 şi art. 148 şi urm. C. proc. civ., precum şi ale art. 1350 si 1530 C. civ.

Pârâta A. S.R.L. a solicitat pe calea cererii reconvenţionale să fie obligat reclamantul Consiliul Judeţean Prahova la plata contravalorii lucrărilor suplimentare executate, precum şi la plata profitului nerealizat ca urmare a încetării de drept a contractului de lucrări nr. x din 24.08.2017, din culpa beneficiarului Consiliul Judeţean Prahova, conform prevederilor art. 11.3 din contract.

Prin sentinţa nr. 309 din 25 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea, s-a constatat rezilierea contractului de lucrări nr. x din 24.08.2017 şi a fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Totodată, a fost admisă în parte cererea reconvenţională, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 21.430 RON, contravaloarea lucrărilor suplimentare, fiind respinsă în rest cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

De asemenea, s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Consiliul Judeţean Prahova, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Prin decizia nr. 365 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, s-a respins ca neîntemeiat apelul formulat de reclamant.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul Consiliul Judeţean Prahova în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate cu consecinţa admiterii acţiunii formulate.

Recurentul susţine că în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe privind cererea reconvenţională, întrucât nu a existat un temei pentru obligarea la plata lucrărilor suplimentare. În acest sens, recurentul susţine că, fiind un contract de achiziţie publică, contractarea unor lucrări suplimentare se putea face doar printr-un act adiţional şi cu respectarea art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.

Mai arată recurentul că atragerea răspunderii contractuale s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 1350 C. civ., întrucât instanţele devolutive nu au arătat, în concret, în ce constă obligaţia contractuală încălcată. Totodată, recurentul a susţinut că volumul lucrărilor executate este cu mult mai mic decât cel contractat, astfel că nu se pune problema executării unor lucrări suplimentare.

Potrivit recurentului, pentru toate lucrările efectuate s-au emis facturi fiscale care au fost achitate în integralitate, neexistând nicio factura neachitată. Or, pentru a fi obligată la plata unor lucrări suplimentare ar fi trebuit să existe cel puţin o factură şi o situaţie de lucrări refuzate la plată.

În ceea ce priveşte rezilierea contractului, instanţele devolutive au aplicat greşit art. 1549 şi urm. C. civ., întrucât a fost dovedită culpa intimatei-pârâte. Mai arată recurentul că instanţele devolutive în mod greşit au reţinut că intimata s-a aflat în întarziere la efectuarea lucrărilor din culpa recurentului, cu toate că nu s-a dovedit în niciun fel vreo culpă a acestuia.

În continuare, recurentul arată că după ce intimata, în calitate de executantă, s-a angajat contractual sa realizeze lucrările la un anumit preţ şi la un anumit termen, după rezilierea contractului din culpa intimatei, a fost nevoită să suporte un preţ mai mare, preţ pe care altfel nu l-ar fi suportat, motiv pentru care consideră că intimata i-a provocat un prejudiciu.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, recurentul consideră că, întrucât nu au fost respectate termenele din graficul de execuţie, acestea sunt datorate.

În concluzie, recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 1350 C. civ., întrucât trebuia să constate culpa intimatei-parate, să constate intervenţia rezilierii din culpa acesteia şi, pe cale de consecinţă, să admită cererea recurentului la plata tuturor categoriilor de daune interese.

Prin întâmpinarea depusă la 7 martie 2022, intimata-pârâtă A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac ca nefondată.

Cauza a fost înregistrată la 17.01.2022 pe rolul pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 25 martie 2022, s-a fixat termen de judecată la 24 mai 2022.

La termenul de judecată din 24 mai 2022, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., raportat la conţinutul deciziei nr. 40 din 18 mai 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. nr. 683 din 31 iulie 2020, având în vedere obiectul cauzei şi procedurile speciale instituite de lege privind soluţionarea căilor de atac şi compunerea instanţei, în ceea ce priveşte executarea contractelor de achiziţie publică.

Înalta Curte, examinând cu prioritate motivul de casare de ordine publică invocat din oficiu, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o cerere ce decurge din executarea unui contract de achiziţie publică, contract asimilat, potrivit legii, actului administrativ, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 212/2018, de modificare a Legii nr. 101/2016.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 101/2016, prin care au fost reglementate în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi servicii.

De asemenea, Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, la art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică şi cererilor privind executarea contractelor sus-menţionate, categorie de litigii în care se include şi cererea dedusă judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, în forma în vigoare la data începerii procesului, respectiv la 17 mai 2019, "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante", iar conform art. 55 alin. (3) din acelaşi act normativ, "hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei."

Totodată, conform art. 68 din Legea nr. 101/2016, "dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare"

Analiza coroborată a textelor legale evocate relevă faptul că, în condiţiile în care, prin modificările aduse art. 53 din Legea nr. 101/2016, potrivit Legii nr. 212/2018, s-a făcut trimitere la dreptul comun exclusiv din perspectiva determinării instanţei civile competente material să soluţioneze o anumită categorie de litigii dintre cele avute în vedere de legea specială, respectiv litigiile decurgând din executarea contractelor administrative, rezultă că, în lipsa unor dispoziţii exprese în acest sens, nu au fost modificate nici calea de atac incidentă în astfel de cauze şi nici procedura specială de soluţionare a acesteia.

Prin urmare, trimiterea la dispoziţiile dreptului comun cuprinsă în art. 68 din Legea nr. 101/2016 vizează exclusiv normele de reglementare a competenţei materiale a instanţei civile competente să soluţioneze litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziţii publice sau sectoriale, fără ca această trimitere să poată fi extinsă, implicit, şi asupra căii de atac de drept comun în materie civilă, prevederile cuprinse în Legea nr. 101/2016 fiind norme speciale nu numai prin raportare la procedura de drept comun în materie civilă, ci chiar şi prin raportare la dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 40/2020 din 18 mai 2020, pronunţată în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 683 din 31.07.2020, prin care s-a stabilit că textul art. 53 alin. (11) coroborat cu cel al art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 se interpretează în sensul că hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a Deciziei nr. 40/2020 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că aceasta era publicată atât la data pronunţării sentinţei, respectiv la 25 martie 2021, cât şi a deciziei recurate, respectiv 4 noiembrie 2021, astfel că dezlegările privind calea de atac sunt aplicabile cauzei potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, raportat la forma în vigoare la data începerii procesului a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) şi art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 40/2020, în cauză, hotărârea pronunţată în primă instanţă se atacă cu recurs la instanţa ierarhic superioară, respectiv la secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti.

Calificarea greşită a căii de atac a avut drept consecinţă nelegala compunere a completului de judecată, întrucât instanţa ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat decizia în completul prevăzut de lege pentru judecata apelului, format din doi judecători, în loc de trei judecători conform art. 54 alin. (21) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În considerarea celor evocate, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este întemeiat, întrucât curtea de apel a încălcat dispoziţiile privind alcătuirea instanţei aplicabile soluţionării căii de extraordinare de atac a recursului, potrivit art. 54 alin. (21) din Legea nr. 304/2004, şi, în consecinţă, constată că nu se mai impune analiza criticilor recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Judeţean Prahova împotriva deciziei nr. 365 din 4 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe, în completul prevăzut de lege pentru judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Judeţean Prahova împotriva deciziei nr. 365 din 4 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2022.