Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 143/2022 AI generated

Contractual liability for non-delivery of pharmaceuticals; sufficiency of factual motivation and clarification of parties' roles in appellate review

Case Number Decizia nr. 143/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (Inalta Curte de Casație și Justiție) admitted both the principal and incident appeals, quashed the appellate court's decision, and remanded the case for a new hearing at the first-instance civil court, effectively leaving the lower court's initial admission of the claim pending further appellate review. The dispute involved a contractual liability action for the restitution of prepayments and damages arising from the non-delivery of pharmaceuticals under a sales contract, where the appellant-buyer claimed the contract contained a material error regarding the parties' roles (buyer vs. seller), a factual point the defendant-liquidity argued rendered the buyer incompetent due to its dissolved status at the time of ordering; the appellate court had reversed the first instance and dismissed the action as inadmissible, relying on a confusion of party statuses and the auxiliary nature of restitution relative to contract resolution. The decisive legal basis was the violation of procedural requirements for reasoned judgments and the failure to establish the material facts, specifically the parties' contractual positions, which precluded a valid legal assessment of the cited civil code provisions regarding contractual liability, contract termination, and good faith, under the grounds of cassation for lack of adequate motivation and erroneous application of law.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 233 din Legea nr. 31/1990, art. 249 din Legea nr. 31/1990, art. 499 C. proc. civ, art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990; Contractual liability for non-delivery of pharmaceuticals; sufficiency of factual motivation and clarification of parties' roles in appellate review: Astfel, a afirmat că excepţia a fost fundamentată pe pretinsa schimbare a calităţii părţilor în contractul de vânzare nr. x/21.04.2015, însă instanţa de apel a admis-o raportat la caracterul subsidiar al acţiunii în daune-interese faţă de cea în rezilierea contractului şi restituirea preţului plătit, potrivit art. 1.516 C. civ.

Keywords

AI generated
contractual liability seller as contracting party actions for damages hearing of the parties grounds for cassation procedural review

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În continuare, recurenta-reclamantă a afirmat că în cauză este incident şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art.
art. 233 din Legea nr. 31/1990
Totodată, a precizat că raportat la dispoziţiile art. 233 din Legea nr. 31/1990, pe care le-a evocat, administratorii nu mai puteau plasa comenzi în numele societăţii, orice comandă fiind a persoanei fizice.
art. 249 din Legea nr. 31/1990
În argumentare, a evocat art. 249 din Legea nr. 31/1990, considerând că excepţia lipsei calităţii procesuale active se impunea să fie admisă, întrucât S.C.
art. 499 C. proc. civ
În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990
Totodată, a apreciat că neincluderea dreptului de creanţă în raportul de lichidare nu poate înlătura de la aplicare dispoziţiile art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Logica juridică impune analizarea cu prioritate a criticilor din recursul principal care se referă la cerinţa prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât în ipoteza admiterii acestuia, s-ar produce efecte directe asupra căii de atac declarate de cealaltă recurentă.
Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Analizând actele dosarului şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 17.12.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 284.464,28 RON, reprezentând contravaloarea produselor farmaceutice comandate în temeiul contractului de vânzare nr. x/21.04.2015 şi a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei pretinse, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective a acesteia, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale active, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

La termenul din 23.06.2020, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a recalificat excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca fiind o apărare de fond, iar prin încheierea din 14.07.2020, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Prin sentinţa civilă nr. 536/C/06.10.2020, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 284.464,28 RON, cu titlu de daune-interese contractuale, a dobânzii legale aferente sumei acordate, calculată începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii debitului şi a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în sumă de 9.739 RON şi taxă judiciară de timbru în sumă de 6.449,64 RON.

Împotriva acestei sentinţe civile, pârâta a declarat apel.

Prin decizia nr. 195/17.03.2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul, a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins acţiunea ca inadmisibilă şi a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 3.224 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs principal şi S.C. B. S.R.L., recurs incident.

Pe calea recursului său, recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, curţii de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a arătat că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect, a afirmat că soluţionarea excepţiei de inadmisibilitate s-a efectuat în temeiul altor considerente decât cele invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Astfel, a afirmat că excepţia a fost fundamentată pe pretinsa schimbare a calităţii părţilor în contractul de vânzare nr. x/21.04.2015, însă instanţa de apel a admis-o raportat la caracterul subsidiar al acţiunii în daune-interese faţă de cea în rezilierea contractului şi restituirea preţului plătit, potrivit art. 1.516 C. civ.

În aceste condiţii, a apreciat că soluţionarea excepţiei a privit aspecte cu care instanţa de prim control judiciar nu fusese învestită, motiv pentru care hotărârea pronunţată cuprinde motive străine de natura pricinii.

În argumentarea incidenţei motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă a mai arătat că invocarea caracterului subsidiar s-a realizat ulterior de către intimata-pârâtă, însă nu în considerarea elementelor reţinute de instanţa de apel, ci în temeiul unei situaţii de fapt eronat expuse, care viza inexistenţa contractului pentru operaţiunea de vânzare dedusă judecăţii.

Totodată, a afirmat că menţiunea din contract cu privire la calitatea părţilor a reprezentat o eroare materială, iar acest aspect rezulta din ansamblul probator administrat în cauză cu privire la modul de executare a contractului şi la intenţia părţilor.

În aceste condiţii, a apreciat că raţionamentul instanţei de prim control judiciar a fost incomplet, în condiţiile în care situaţia de fapt referitoare la calitatea părţilor în raportul juridic dedus judecăţii nu a fost clarificată în apel.

În continuare, recurenta-reclamantă a afirmat că în cauză este incident şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1.516, 1.530 şi 1.547 C. civ.

Mai mult, a arătat că, deşi în cauză erau incidente şi dispoziţiile art. 1.671 C. civ., instanţa devolutivă a soluţionat cauza fără a ţine cont de ele.

În argumentare, după prezentarea doctrinei de specialitate în ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 1.516 C. civ., autoarea căii de atac a subliniat că nu avea o obligaţie scadentă şi neexecutată, având în vedere că plata preţului fusese realizată şi că prin acţiunea demarată a pretins repararea prejudiciului cauzat de intimata-pârâtă ca urmare a încălcării culpabile a obligaţiei contractuale de livrare a bunurilor, aspect ignorat de instanţa de prim control judiciar în condiţiile calificării greşite a calităţii părţilor în raportul juridic litigios.

Din această perspectivă, a afirmat că instanţa de prim control judiciar a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 1.270 C. civ., privind forţa obligatorie a contractului între părţile contractante.

Autoarea căii de atac a mai arătat că apreciind că acţiunea care putea să fie formulată era numai una în rezilierea contractului, instanţa de apel a ignorat textele de lege sus-menţionate, în condiţiile în care răspunderea civilă contractuală a părţii ce nu şi-a executat obligaţia putea fi atrasă independent de rezilierea contractului, iar promovarea acţiunii nu excedează normele de drept material indicate.

Mai mult, a precizat că soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii nu a fost fundamentată pe niciun temei de drept, atât timp cât motivele reţinute de instanţa de apel nu au fost invocate de intimata-pârâtă.

Totodată, a susţinut că rezilierea contractului nu înlătura posibilitatea părţii de a obţine repararea prejudiciului material cauzat, atât ca efect al executării defectuoase a contractului, cât şi ca efect al neexecutării culpabile.

În opinia sa, statuând că acţiunea ar fi fost formulată în afara cadrului legal, instanţa de apel a adăugat la lege.

Conchizând, a precizat că soluţia inadmisibilităţii acţiunii excedează normele procesuale, întrucât potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., aceasta nu putea viza decât o acţiune în constatare, ipoteză neincidentă în cauză.

La 16.07.2021 S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului principal ca nefondat; la acelaşi termen, a depus şi un recurs incident, prin care a solicitat casarea deciziei recurate, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi, în principal, reţinerea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că în momentul plasării comenzii, S.C. C. S.R.L. era dizolvată şi lichidată, aspect care rezulta din procesul-verbal al adunării generale a asociaţilor din 14.05.2018 şi din raportul de dizolvare şi lichidare al acestei societăţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 2054/30.05.2018.

Totodată, a precizat că raportat la dispoziţiile art. 233 din Legea nr. 31/1990, pe care le-a evocat, administratorii nu mai puteau plasa comenzi în numele societăţii, orice comandă fiind a persoanei fizice.

În continuare, a afirmat că în măsura în care s-a statuat că prin publicarea în Monitorul Oficial, hotărârea de dizolvare şi lichidare a S.C. C. S.R.L. este opozabilă recurentei-pârâte, acelaşi efect ar fi trebuit reţinut şi faţă de recurenta-reclamantă.

Mai mult, a apreciat că şi din corespondenţa purtată de administratorul societăţii dizolvate rezulta că operaţiunea plasării comenzii aparţinea acestuia şi nu recurentei-pârâte.

În argumentare, a evocat art. 249 din Legea nr. 31/1990, considerând că excepţia lipsei calităţii procesuale active se impunea să fie admisă, întrucât S.C. C. S.R.L. era lipsită de capacitate procesuală de exerciţiu la data plasării comenzii.

De asemenea, a indicat jurisprudenţa, dar şi concluziile Avocatului general în cadrul cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de D., arătând că în condiţiile în care societatea lichidată nu putea contracta, nici recurenta-reclamantă nu putea iniţia demersul judiciar, în calitate de continuator în drepturi a acesteia.

Conchizând, a arătat că la dosar nu se regăseau înscrisuri care să probeze transferul dreptului de creanţă dedus judecăţii din patrimoniul S.C. C. S.R.L. în cel al recurentei-reclamante, respectiv dovada includerii creanţei reclamate în cuprinsul proiectului de lichidare sau al bilanţului de lichidare, deşi potrivit legii acest aspect era obligatoriu, întrucât creanţa pretinsă reprezenta venituri obţinute de nerezidenţi pe teritoriul altor state.

La 05.08.2021 recurenta-reclamantă a răspuns la întâmpinare şi a formulat întâmpinare la recursul incident al S.C. B. S.R.L., solicitând respingerea lui ca nefondat.

Analizând actele dosarului şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Înainte de a proceda la verificarea conformităţii cu legea a hotărârii atacate, instanţa supremă consideră că este util ca, pentru facilitarea deplinei înţelegeri a prezentelor considerente, să noteze că situaţia de fapt reţinută în etapele devolutive ale procesului este plasată pe premisa încheierii, între S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., a contractului nr. x/21.04.2015, prin care, potrivit menţiunii exprese, cea dintâi societate, în calitate de vânzător, s-a obligat să vândă celeilalte părţi, în calitate de cumpărător, medicamente, aparatură, instrumentar şi accesorii medicale, suplimente alimentare, produse cosmetice şi de toaletă şi articole medicale. Instanţele anterioare au mai reţinut că la 13.06.2018, S.C. B. S.R.L. a emis factura fiscală, în sumă totală de 344.774,02 RON, din care a fost achitată suma de 323.455,78 RON în aceeaşi zi, dar şi că aceeaşi parte a emis două facturi storno în favoarea societăţii C. S.R.L., în sumă de 282.464,28 RON.

Afirmând că pârâta nu i-a livrat antecesoarei sale produsele farmaceutice comandate, dar şi că preţul achitat pentru produsele nelivrate nu a fost restituit, reclamanta a învestit Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu acţiunea în răspundere contractuală de faţă, prin care a solicitat repararea prejudiciului cauzat de pârâtă.

În apărare, pârâta a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii acţiunii, în susţinerea cărora a arătat că în momentul plasării comenzii, predecesoarea reclamantei nu avea capacitate procesuală de exerciţiu, fiind dizolvată şi că acţiunea a fost formulată în temeiul contractului nr. x/21.04.2015, potrivit căruia S.C. C. S.R.L. avea calitate de vânzător, iar facturile solicitate la plată privesc calitatea sa de cumpărător, pentru care între părţi nu există încheiat un contract. Totodată, a învederat că în baza art. 1.516 C. civ., reclamanta putea solicita restituirea sumelor plătite doar subsecvent promovării unei acţiuni în rezoluţiunea contractului, aceasta având caracter accesoriu faţă de acţiunea în rezoluţiune.

Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a calificat excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca fiind o apărare de fond, reţinând că deşi la data plasării comenzii, antecesoarea reclamantei era dizolvată, pârâta a acceptat atât comanda, cât şi plata aferentă, precum şi faptul că toate operaţiunile efectuate în legătură cu suma pretinsă la plată au vizat societatea dizolvată şi nu administratorul acesteia.

Totodată, a apreciat că neincluderea dreptului de creanţă în raportul de lichidare nu poate înlătura de la aplicare dispoziţiile art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990. A mai reţinut că deşi în contractul nr. x/21.04.2015 reclamanta avea calitatea de vânzător, iar pârâta, de cumpărător, potrivit facturilor fiscale raportul contractual dintre părţi s-a derulat între reclamantă, în calitate de cumpărător şi pârâtă, în calitate de vânzător. Astfel, constatând îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile contractuale, a admis demersul judiciar al reclamantei.

Apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe a fost admis, sentinţa tribunalului fiind schimbată în tot, în sensul că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost admisă, iar acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva acestei hotărâri este fundamentat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea incidenţei primului motiv de casare, autoarea căii de atac critică hotărârea recurată din perspectiva existenţei unor motive străine de natura pricinii, determinate de soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii pe alte considerente decât cele invocate de recurenta-pârâtă şi a nemotivării deciziei recurate în ceea ce priveşte clarificarea situaţiei de fapt.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că în contract menţiunile referitoare la calitatea părţilor reprezintă o eroare materială şi că în realitate, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în relaţia comercială desfăşurată între părţi în temeiul acestuia, predecesoarea sa a avut calitate de cumpărător, iar pârâta de vânzător. Mai mult, a învederat că deşi iniţial a reţinut situaţia de fapt corectă, ulterior, instanţa de apel a apreciat că acţiunea este inadmisibilă, în considerarea calităţii sale de vânzător.

În aceste condiţii, a invocat şi cel de-al doilea caz de casare, afirmând că soluţionarea apelului s-a realizat cu încălcarea greşită a dispoziţiilor art. 1.270, 1.516, 1.530, 1.547 şi art. 1.671 C. civ., rezultată din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.

Prin recursul incident, recurenta-pârâtă critică soluţia dată de instanţa de apel asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 233 şi art. 249 din Legea nr. 31/1990, întrucât la data lansării comenzii societatea era dizolvată şi că operaţiunea era una personală, a administratorului.

Logica juridică impune analizarea cu prioritate a criticilor din recursul principal care se referă la cerinţa prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât în ipoteza admiterii acestuia, s-ar produce efecte directe asupra căii de atac declarate de cealaltă recurentă.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că o hotărâre poate fi casată când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta considerentele hotărârii judecătoreşti care trebuie să conţină, pe lângă indicarea obiectului cererii, a susţinerilor pe scurt ale părţilor, şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât cele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Aceste dispoziţii legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor superioare să exercite un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

Motivarea hotărârii judecătoreşti este indispensabilă pentru controlul pe care instanţele superioare îl exercită în căile de atac şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, cărora le furnizează dovada că atât cererile, cât şi mijloacele lor de apărare au fost examinate de judecător.

În cauză, decizia recurată nu răspunde exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt în ceea ce priveşte calitatea părţilor în raportul juridic pe care reclamanta şi-a fundamentat acţiunea, iar pârâta, excepţiile invocate şi apărările pe fondul cauzei.

Analiza deciziei relevă că a fost învestită sub acest aspect de părţi, atât prin apelul declarat de pârâtă, cât şi prin întâmpinarea formulată de reclamantă, instanţa de prim control judiciar, fără a răspunde în mod explicit, inclusiv criticii privind pretinsa eroare materială strecurată în contractul de vânzare nr. x/21.04.2015, a reţinut, pe de o parte, că obiectul acţiunii derivă din acest contract şi vizează restituirea avansului achitat pentru produsele nelivrate de pârâtă, iar, pe de altă parte, că reclamanta pretinde plata preţului şi că neplata preţului contractului nu deschide titularei demersului judiciar calea unei acţiuni în răspundere civilă contractuală, plasând concomitent, reclamanta în poziţia de vânzător şi de cumpărător, iar pe pârâtă, în cea de cumpărător şi invers.

Astfel, la pagina 5 paragraful 6 din decizie, instanţa de apel a stabilit că: "reprezentantul societăţii C. S.R.L., în calitate de cumpărător, a trimis o comandă către pârâta-vânzătoare S.C. B. S.R.L., solicitând emiterea facturii pentru contravaloarea produselor comandate şi livrarea acestora în decurs de o săptămână (...). La data de 13.06.2018 a fost emisă de către apelanta pârâta B. S.R.L., în calitate de furnizor, factura fiscală, pentru suma totală de 344.774,02 RON, în aceeaşi zi fiind achitată suma de 323.455,78 RON în contul acesteia de către predecesoarea societăţii intimatei reclamante, C. S.R.L. . Ulterior, la data de 30.06.2018 şi, respectiv 05.07.2018, pârâta B. S.R.L., în calitate de furnizor, a emis două facturi fiscale storno în favoarea cumpărătoarei C. S.R.L., pentru suma totală de 282.464,28 RON, reprezentând contravaloarea unor medicamente ce au făcut obiectul comenzii electronice din 12.06.2018 şi care nu au fost livrate, respectiv facturile nr. x şi nr. y."

La pagina 6 paragraful 1 din decizie a reţinut că "obiectul cauzei derivă dintr-un contract de vânzare cumpărare încheiat în temeiul C. civ. român."

În paragraful următor a statuat că "C. S.R.L., predecesoarea societăţii reclamante, a încheiat convenţia de vânzare-cumpărare, în calitate de vânzător cu apelanta pârâta B. S.R.L., în calitate de cumpărător."

În continuare, în analiza excepţiei inadmisibilităţii, a reţinut că neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei de plată a preţului de către cumpărător dă dreptul vânzătorului să opteze între a pretinde fie rezoluţiunea contractului, fie obligarea cumpărătorului de a executa în natură obligaţia care are ca obiect o sumă de bani, fie de a invoca excepţia de neexecutare a contractului.

Ulterior, după evocarea prevederilor 1.516 C. civ., curtea de apel a apreciat că restituirea sumelor plătite poate fi solicitată numai ca urmare a admiterii acţiunii în rezoluţiune a contractului de vânzare nr. x/21.04.2015, iar ulterior, a înlăturat apărarea intimatei-reclamante, care a arătat că a solicitat restituirea sumelor plătite şi acoperirea prejudiciului în temeiul art. 1.530 C. civ., pentru ca apoi să reţină că acţiunea în restituire în cauza de faţă "poate fi doar accesorie acţiunii în rezilierea contractului", motiv pentru care a tras concluzia că acţiunea este inadmisibilă.

Aşadar, analiza considerentelor expuse relevă fără echivoc că în soluţionarea apelului, situaţia de fapt, implicit calitatea părţilor deţinută de acestea în raportul juridic litigios nu a fost pe deplin stabilită din moment ce la judecata cauzei în calea de atac devolutivă instanţa a avut în vedere atât calitatea de vânzător, cât şi pe cea de cumpărător a recurentei-reclamante.

Se cuvine subliniat că reclamanta a formulat o acţiune al cărei obiect principal a fost configurat ca pretenţia de restituire a preţului achitat în avans, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei asumate de recurenta-pârâtă, în calitate de vânzător şi a fost fundamentată în fapt pe clauzele contractului de vânzare nr. x/21.04.2015 şi în drept, pe dispoziţiile legale care definesc răspunderea civilă contractuală.

Din această perspectivă, cauza acţiunii presupunea analiza exclusivă a speţei, configurată ca fiind acţiunea cumpărătorului îndreptată împotriva vânzătorului. Or, instanţa de apel pe parcursul soluţionării căii de atac devolutive, în lipsa lămuririi pe deplin a situaţiei de fapt, a inversat succesiv în raţionamentul juridic expus în fundamentarea soluţiei pronunţate, calitatea părţilor din raportul juridic litigios.

În acest context, sunt fondate susţinerile recurentei-reclamante în sensul că hotărârea este nemotivată, deoarece instanţa de apel nu a clarificat pe deplin situaţia de fapt raportat la cauza acţiunii, la apărările şi probatoriul administrat în cauză, deşi, aşa cum s-a reţinut mai sus, chiar prin apel şi prin întâmpinarea depusă în apel aceste aspecte au fost sesizate şi deduse judecăţii instanţei de prim control judiciar.

Stabilirea situaţiei de fapt constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale incidente, element esenţial pentru exercitarea controlului de legalitate şi presupune luarea în examinare a tuturor aspectelor care ar putea conduce la clarificarea ei, prin raportare la susţinerile părţilor şi la probatoriul administrat în cauză, abia după consolidarea ei, instanţa putând judeca excepţiile şi litigiul pe fond, după caz.

Această soluţionare a litigiului, neclară în ceea ce priveşte situaţia de fapt derulată între părţi pe parcursul raportului juridic litigios, determină o îndepărtare a raţionamentului judiciar de la cauza acţiunii, aşa cum a fost determinată de către recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi lipseşte motivarea de orice temei de drept, din perspectiva regulilor răspunderii contractuale. Altfel spus, considerentele deciziei din apel fac imposibilă examinarea legalităţii dezlegărilor date de instanţa de apel excepţiilor judecate, în condiţiile în care prin intermediul recursului se verifică, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În acest context, Înalta Curte constată că nu poate evalua nici ipoteza invocată de recurenta-reclamantă ce priveşte motivele instanţei de apel reţinute la judecata excepţiei inadmisibilităţii sau aplicarea greşită a legii, constatând că lipsa motivării specific legate de situaţia de fapt imprimă deciziei un viciu de legalitate încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aceleaşi concluzii se impun şi cu privire la criticile formulate de S.C. B. S.R.L. prin recursul incident, atât timp cât soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active s-a fundamentat pe situaţia de fapt, aspect asupra căruia, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, instanţa de apel a statuat într-o manieră ambiguă.

De aceea, nefiind lămurit unul dintre elementele care stau la baza pronunţării hotărârii, Înalta Curte constată că verificarea modalităţii în care au fost aplicate normele de drept material evocate de recurenta-pârâtă nu poate fi făcută în lipsa unui examen adecvat al acestei chestiuni litigioase în apel.

În aceste condiţii, reexaminarea cauzei impune cercetarea şi stabilirea corectă a situaţiei de fapt sub aspectul calităţilor deţinute de către predecesoarea recurentei-reclamante şi de intimata-pârâtă.

De aceea, găsind întemeiate criticile referitoare la conţinutul şi la calitatea motivării deciziei recurate, reiterând că nu poate fi realizat controlul real al aplicării normelor de drept material de către instanţa de apel în lipsa clarificării pe deplin a situaţiei de fapt şi reţinând că prin nemotivarea hotărârii, ambelor recurente li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea ei, pentru a asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, recursurile promovate vor fi admise şi, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, spre o nouă judecată, instanţei de apel, care va lămuri situaţia de fapt pornind de la stabilirea calităţii părţilor în raportul juridic dedus judecăţii, va răspunde criticilor şi apărărilor părţilor corelat cu cauza cererii de chemare în judecată, cu prevederile contractuale, înscrisurile depuse de părţi şi temeiurile de drept indicate în demersul judiciar, într-o formă clară şi concisă, care să creeze transparenţă asupra raţionamentului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 195/17.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022.