Recusal appeal quashed for undeveloped cassation grounds; military disability ruling stands.

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2014 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul S.R.I. şi Serviciul Român de Informaţii - Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. dr. B. Bucureşti, anularea deciziei medicale nr. x/13 din 16 mai 2014 şi a deciziei medicale nr. x/1 din 25 iunie 2014 emise de S.R.I şi recunoaşterea altor diagnostice clinice, iar în subsidiar să se dispună unei alte comisii (centrale) de expertiză medico-militară din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională eliberarea unei noi decizii medicale prin care să îi fie recunoscute diagnosticele clinice şi funcţionale, precum şi suspendarea actelor administrative atacate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin decizia civilă nr. 201 din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în temeiul art. 132 din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile Legii nr. 263/2010, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 3 decembrie 2014 sub nr. x/2014, iar prin sentinţa civilă nr. 208 din 20 ianuarie 2016, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată, acţiunea precizată şi completată de reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 401 din 23 februarie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 208 din 20 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, reţinând că obiectul contestaţiei îl reprezintă, aşa cum s-a reţinut şi la judecata în primă instanţă, legalitatea deciziilor asupra capacităţii de muncă.

Pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014*, care, prin sentinţa civilă nr. 1098 din 19 martie 2018, Tribunalul Prahova a respins cererea formulată de reclamantul A. ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă sub nr. x/2014.

Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2019, în dosarul nr. x/2014, petentul A. a recuzat pe doamna judecător C., în temeiul art. 41, 42, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51 şi 52 din C. proc. civ., iar prin încheierea din 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins cererea formulată.

La 13 ianuarie 2021, A. a formulat recurs împotriva încheierii din 29 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2021, solicitând admiterea acestuia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În argumentarea recursului, a susţinut, în esenţă, că instanţa care a judecat cererea de recuzare a constatat, în mod nelegal, că nu ar exista motive care să atragă incidenţa art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care, în realitate, este vorba de un caz evident de incompatibilitate absolută, întrucât chestiunile asupra cărora era chemată să se pronunţe d-na judecător C. fuseseră dezlegate anterior de către aceasta, după cum a şi menţionat în cererea de abţinere formulată, în cuprinsul căreia a învederat că înţelege să se abţină de la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Prin urmare, instanţa care a judecat cererea de recuzare nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra faptului că d-na judecător C. se afla în cazul de incompatibilitate absolută, întrucât chestiunile asupra cărora era chemată să se pronunţe fuseseră dezlegate anterior de către aceasta.

Intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului, dosarul fiind înregistrat anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 2 mai 2022, recurentul a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Se cuvine menţionat, în mod prioritar, că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepţia nulităţii recursului, care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel - etapă devolutivă.

În speţă, Înalta Curte constată că, deşi prin memoriul de recurs vizând încheierea atacată recurentul a indicat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de textul legal citat.

Astfel, recurentul nu expune nicio critică ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi nu a arătat care sunt normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel pentru a fi incident art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aşadar, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. au fost invocate formal, urmărindu-se o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei hotărârii şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Argumentele recurentului exprimă dezacordul părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel şi nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 din C. proc. civ., situându-se în afara ariei de competenţă a instanţei de recurs.

Recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, care nu au fost respectate de către recurent, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat recurentul A. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.