Appeal inadmissible in insurance dispute; insurer ordered to pay 15,221.86 RON costs

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 925.000 RON, reprezentând despăgubirea aferentă poliţei de garantare privind buna execuţie nr. x/17.082016; obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare pentru raporturi între profesionişti prevăzută de art. 3 alin. (2),1 din O.G. nr. 13/2011 de la data de 23.07.2018 şi până la data achitării integrale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata prezentului proces.

În drept, s-au invocat dispoziţiile C. civ., C. proc. civ. şi O.G. nr. 13/2011, precum şi celelalte prevederi legale menţionate în cuprinsul acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 1537 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

Împotriva sentinţei instanţei de fond, reclamanta A. S.A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei apelate, iar pe fond admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 394/A-C din 24 septembrie 2020, a admis apelul declarat de apelantul - reclamant A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1537 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.. A schimbat sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea completată prin cererea de la dosarul de fond. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 925.000 RON, reprezentând despagubirea aferentă poliţei de garantare privind buna execuţie nr. x/17.08.2016, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, calculată potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 28.05.2019 şi până la data plăţii efective. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19.283 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.

Pârâtul S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 16 decembrie 2020.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele de nelegalitate; respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea deciziei civile nr. 394/24.09.2020 a Curţii de Apel Piteşti ca temeinică şi legală; obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, care primează în faţa excepţiei nulităţii, întrucât vizează principiul legalităţii căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Recursul are ca obiect decizia nr. 394/A-C/24.09.2020, prin care Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat, cu caracter definitiv, acţiunea promovată de recurenta A. S.A. având ca obiect pretenţii izvorâte dintr-un contract de asigurare, fiind astfel dedusă judecăţii o cerere privitoare la despăgubiri în materie de asigurări.

În privinţa calificării raportului juridic şi a cauzei cererii de chemare în judecată, prima instanţă s-a pronunţat prin încheierea din 07.10.2019, prin care a respins excepţia de necompetenţă teritorială, reţinând că "la baza raporturilor dintre părţi stă un contract de asigurare".

Instanţa de apel a reţinut că, nefiind contestată pe calea apelului, calificarea juridică dată de prima instanţă clauzei de garantare privind buna execuţie a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi contrazisă.

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele din materia asigurărilor.

În speţă, raportului juridic dedus judecăţii i se aplică norma generală în materie de asigurări astfel cum a statuat cu putere de lucru judecat prima instanţă.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

Referitor la cererea intimatului-reclamant A. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimatul-reclamant A. S.A. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 15.221,86 RON cu titlu de onorariu avocaţial, dovedit prin ordinul de plată depus în copie la dosar recurs.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 15.221,86 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 394/A-C din 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. la plata către intimatul-reclamant A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.221,86 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2021.