Contestație în anulare against filter procedure decision declared inadmissible due to lack of appealability and untimely courier dispatch

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra contestaţiei in anulare de fata:

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 28 august 2018, sub numărul x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat, în temeiul art. 1341 C. civ., obligarea pârâtei ADMINISTRATIA LACURI, PARCURI ŞI AGREMENT BUCUREŞTI la restituirea sumei de 1.515.940,83 RON, plată nedatorată achitată de reclamantă pârâtei, actualizată cu indicele inflaţiei. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, calculată de la momentul introducerii cererii, precum şi în continuare, până la plata efectivă a întregii sume datorate şi, totodată, obligarea pârâtei, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 262 din 6 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. Instanţa de apel a pronunţat decizia civilă nr. 1622 din 15 octombrie 2019, prin care a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 262 din 6 februarie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Totodată, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelantă.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionate a declarat recurs reclamanta A. S.A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 februarie 2020.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în baza cărora, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa desfiinţării deciziei din apel, admiterea apelului astfel cum a fost formulat, şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 2570 din 10 decembrie 2020 pronunţată în cadrul procedurii de filtru de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civila în dosarul nr. x/2018, a fost anulat, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1622 din data de 15.10.2019, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în acelaşi dosar.

In motivare s-a reţinut ca termenul de recurs de 30 zile a început să curgă la data de 14 ianuarie 2020 si s-a împlinit în ziua de 14 februarie 2020, vineri, zi lucrătoare.

Cu privire la data declarării recursului, instanţa supremă a constatat că recurenta-reclamantă a expediat cererea de recurs prin poştă, la data de 17 februarie 2020, astfel cum rezultă din data aplicată pe plicul conţinând trimiterea poştală de la dosarul de recurs, fiind depăşit termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, care s-a împlinit la data de 14 februarie 2020.

Având în vedere că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului imperativ de 30 zile prevăzut de textul art. 485 din C. proc. civ., s-a reţinut ca în speţă devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ, care sancţionează cu nulitatea căile de atac exercitate cu nerespectarea termenelor legale, consecinţa fiind aceea a pierderii de către recurenta-reclamantă a dreptului de a-i fi examinat recursul. Pe cale de consecinţa, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) şi art. 485 C. proc. civ., Înalta Curte a admis excepţia tardivităţii şi a anulat, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1622 din 15 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie in anulare contestatoarea A. S.A. solicitând admiterea contestaţiei în anulare, să se constate că dezlegarea dată recursului potrivit deciziei atacate este rezultatul unei erori materiale realizate de instanţa de recurs din perspectiva momentului declarării recursului şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea hotărârii atacate şi să se procedeze la soluţionarea cauzei în recurs.

Cu titlu prealabil, contestatoarea a precizat faptul că motivul de contestaţie în anulare de care se prevalează este cel prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât, in opinia sa, în cauză, soluţia pronunţată asupra recursului a fost rezultatul unei erori materiale ce vizează data depunerii cererii de recurs, reţinută ca fiind data de 17 februarie 2020, fără a fi avute în vedere susţinerile sale din cuprinsul Punctului de vedere depus la dosar şi fără a fi avute în vedere înscrisurile ataşate în dovedirea datei transmiterii cererii de recurs către Curtea de Apel Bucureşti, eroare materială ce a făcut ca recursul să fie anulat ca tardiv formulat, în considerarea dispoziţiilor art. 485 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Contestatoarea apreciază că soluţia de anulare a recursului sau este rezultatul unei erorii materiale, respectiv al omisiunii de a analiza acte aflate la dosarul cauzei, care fac dovada depunerii cererii de recurs în termen.

Astfel, contestatoarea susţine ca, anterior comunicării cererii prin poştă, subscrisa a comunicat cererea prin firma de curierat B., însă instanţa a omis să analizeze şi să se pronunţe asupra dovezilor privind comunicarea cererii prin curier. Având în vedere acest aspect, solicită instanţei ca, analizând temeinicia motivului de contestaţie în anulare invocat în raport de dovezile de transmitere a recursului către instanţa şi în raport de argumentele subscrisei detaliate în cuprinsul Punctului de vedere cu privire la admisibilitatea recursului şi în cuprinsul cererii transmise la dosarul cauzei la data de 18,08.2020, să se dispună admiterea contestaţiei în anulare.

În ceea ce priveşte temeinicia motivului invocat, contestatoarea precizează faptul că prin Punctul de vedere privind admisibilitatea în principiu a recursului, a arătat că cererea de recurs a fost transmisă către Curtea de Apel Bucureşti, la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs, la data de 14 februarie 2020. Mai precis, după cum rezultă din informaţiile corespunzătoare AWB-ului x din data de 14.02.2020, plicul a fost transmis către Curtea de Apel Bucureşti la data de 14.02.2020.

Contestatoarea susţine ca, prin cererea depusă în cadrul dosarului de recurs, la data de 18.08.2020, prin e-mail, a arătat faptul că cererea de recurs a fost transmisă către instanţa de apel, atât prin serviciul de curierat rapid B., la data de 14.02.2020, cât şi prin poştă, la data de 17.02.2020.

De asemenea, precizează faptul că această circumstanţă (transmiterea cererii de recurs către instanţă, atât prin serviciul de curierat rapid, cât şi prin poştă) se coroborează pe deplin ca menţiunile de pe portalul instanţelor de judecată, din care rezultă că în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 au fost înregistrate două cereri de recurs, respectiv: cererea de recurs formulată de A. şi transmisă prin B. la data de 14 februarie 2020, care a fost recepţionată şi înregistrată la dosar la data de 18 februarie2020 si aceeaşi cerere de recurs a A. care a fost transmisă şi prin poştă, la data de 17 februarie 2020, fiind recepţionată şi înregistrată la dosar la data de 20 februarie 2020.

Însă, susţine contestatoarea, din considerentele hotărârii atacate se constata faptul că instanţa de recurs nu are în vedere argumentele A. cu privire la data transmiterii cererii de recurs către Curtea de Apel Bucureşti prin intermediul serviciului de curierat rapid, deşi au fost depuse dovezi în acest sens. Practic, instanţa de recurs nu face niciun fel de menţiune cu privire la transmiterea cererii de recurs prin serviciul de curierat rapid, la data de 14 februarie 2020. Mai precis, analiza respectării termenului imperativ de 30 de zile pentru declararea recursului este realizată de instanţa de recurs cu luarea în considerare exclusiv a cererii de recurs transmisă prin poştă, nu şi cu luarea în considerare a cererii de recurs transmisă anterior prin curierat rapid. De altfel, instanţa de recurs omite şi faptul că, potrivit informaţiilor încărcate pe pagina Curţii de Apel Bucureşti, aferentă dosarului, s-au înregistrat la dosar două cereri de recurs formulate de subscrisa, una care a ajuns la dosar pe data de 18 februarie 2020 şi alta care a ajuns la dosar la data de 20 februarie 2020.

Or, arata contestatoarea, cererea de recurs a fost depusă la serviciul de curierat rapid la data de 14 februarie 2020, în ultima zi a termenului, recursul fiind declarat cu respectarea termenului legal prevăzut la art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. " Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

Prin urmare, susţine contestatoarea, nimic nu împiedică pârţile în proces a utiliza servicii de curierat rapid în vederea transmiterii actelor de procedură către instanţă, mijlocul de transmitere a cererii fiind irelevant, spre a se da prevalentă unui mijloc de comunicare în detrimentul celuilalt.

În această situaţie - a transmiterii cererii către instanţă prin intermediul unui serviciu de curierat rapid - ca şi în situaţia transmiterii cererii prin poştă, actul de procedură se consideră a fi depus în termen atâta vreme cât depunerea plicului la serviciul de curierat rapid s-a realizat înlăuntrul termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac. .

În cauză, mai arata contestatoarea, dincolo de argumentele suspuse atenţiei instanţei de recurs pe calea Punctului de vedere cu privire la admisibilitatea recursului şi pe calea cererii transmise la dosarul cauzei la data de 18.08.2020, instanţa de recurs nu are în vedere acest punct de vedere, iar în considerentele hotărârii atacate nici nu face vreo menţiune cu privire la data transmiterii cererii de recurs prin serviciul de curierat rapid, instanţa de recurs raportându-se exclusiv la dovezile de comunicare prin poştă a cererii de recurs. Neluând în considerare informaţiile şi dovezile privind transmiterea cererii de recurs către Curtea de Apel Bucureşti la data de 14 februarie 2020, prin serviciul de curierat rapid, soluţia pronunţată asupra recursului, respectiv asupra excepţiei tardivităţii cererii de recurs, este rezultatul unei erori materiale generate de neluarea în considerare a înscrisurilor depuse anexat Punctului de vedere şi cu neluarea în considerare a Cererii din data de 18.08.2020, prin care A. aducea clarificări din perspectiva datei depunerii recursului.

Fiind stabilită în mod eronat data formulării recursului, ca fiind data de 17 februarie 2020 - dată determinată cu luarea în considerare strict a momentului depunerii cererii de recurs prin poştă, cu ignorarea momentului depunerii cererii de recurs prin serviciul de curierat rapid - soluţia dispusă de instanţa de recurs potrivit hotărârii atacate este, in opinia contestatoarei, urmarea unei greşeli materiale determinate de neobservarea înscrisurilor doveditoare depuse de A., drept pentru care în cauză se impune admiterea contestaţiei în anulare, astfel cum ea a fost formulată.

Analizând contestaţia in anulare astfel cum a fost formulată şi motivată, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Se reţine, cu titlu prealabil, că împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata". De asemenea, alin. (2) al art. 503 din acelaşi cod face referire la hotărârile instanţei de recurs şi motivele pentru care acestea pot fi atacate cu contestaţie în anulare. În raport cu aceste prevederi, contestaţia în anulare exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită.

Această concluzie este susţinută şi de principiul legalităţii căilor de atac, principiu reglementat prin dispoziţiile art. 457 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din cuprinsul ei.

Este necesar, din perspectiva admisibilităţii, ca pe lângă motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia în anulare să fie susceptibilă de exerciţiul acestei căi de atac.

Or, în speţă, se constată că prin decizia nr. 2570 din 10 decembrie 2020 pronunţată în cadrul procedurii de filtru de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sectia a II-a Civila în dosarul nr. x/2018, a fost anulat, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1622 din data de 15.10.2019, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în acelaşi dosar.

Această decizie a fost pronunţată în procedura filtru reglementată de art. 493 C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile alin. (5) ale acestui articol, conform cărora "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 (…) anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Rezultă că demersul contestatoarei s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunţată în procedura de filtru, nesusceptibilă de vreo cale de atac. Prin urmare, întrucât hotărârea menţionată nu are deschisă nicio cale de atac, contestaţia în anulare se impune a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Înalta Curte menţionează aici că, în decizia nr. 278/2017, Curtea Constitutionala a retinut, în paragrafele 58 si 59, că în procedura de filtrare a recursurilor se efectuează, într-o primă etapă, exclusiv verificări ale unor aspecte strict formale, care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului, iar instituirea unei anumite limitări la nivelul căii de atac a recursului nu poate fi considerată ca aducând atingere dreptului părţii de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime, precum şi a dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

În aceeasi decizie, paragrafele 61 si 62, Curtea Constitutională se referă chiar la situatia în care recursul a fost anulat în procedura filtrului, ca tardiv formulat, iar împotriva deciziei de anulare recurentul nu mai are deschisă nicio cale de atac. Aşadar, deşi legea nu prevede în mod expres, prin art. 493 din C. proc. civ., raportul întocmit asupra admisibilităţii recursului verifică şi îndeplinirea cerinţelor extrinseci cererii de recurs, respectiv formularea în termen sau admisibilitatea căii de atac, ca formă de regularitate a acestuia, întrucât scopul raportului este subsumat verificării regularităţii şi admisibilităţii în principiu a recursului. În această ipoteză, dacă partea ar aprecia că prin concluziile retinute, raportul nu reflecta cu acuratete situaţia de fapt, poate formula un punct de vedere prin care să prezinte aspectele menţionate, având în vedere că, potrivit art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., după analiza raportului în completul de filtru, acesta se comunică de îndată părţilor, care vor putea formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Astfel, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., atunci când completul de filtru este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în condiţiile legii, ţinând seama şi de punctele de vedere ale părţilor exprimate cu privire la raportul asupra recursului, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor şi care nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, completul de filtru analizează în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. nulitatea recursului pentru lipsa condiţiilor sale de formă intrinseci sau extrinseci, în condiţiile în care acestei analize îi succede verificarea temeiniciei recursului, atunci când el este admisibil.

În cauza de faţă, contestatoarea apreciază că soluţia de anulare a recursului său este rezultatul unei erorii materiale, respectiv al omisiunii instantei de a analiza acte aflate la dosarul cauzei, care fac dovada depunerii cererii de recurs în termen. Mai mult, recursul a fost anulat, ca tardiv formulat, fără a fi avute în vedere susţinerile sale din cuprinsul punctului de vedere depus la dosar şi fără a fi avute în vedere înscrisurile ataşate acestui punct de vedere, în dovedirea datei transmiterii cererii de recurs către Curtea de Apel Bucureşti.

Aşadar, contestatoarea susţine că în punctul de vedere ar fi atras atenţia instanţei de recurs că cererea a fost trimisă şi prin curierat rapid, iar această trimitere ar fi fost făcută în termen, însă în cuprinsul deciziei atacate nu se face nicio referire la cele învederate prin punctul de vedere si, pe cale de consecinţă, nu se analizează nici actele ce fac dovada depunerii cererii de recurs şi prin intermediul unui serviciu de curierat rapid.

Aşa fiind, deşi decizia din filtru pe aspectul tardivităţii este fără nicio cale de atac, această omisiune a instanţei de recurs de a analiza înscrisurile depuse si de a face referire în decizie la punctul de vedere al părţii, în care făcea vorbire despre trimiterea cererii de recurs şi printr-un curier rapid, ar fi aptă, în considerarea celor susţinute de contestatoare, să deschidă calea contestaţiei în anulare.

Înalta Curte reţine că, strict formal, hotărârea instanţei de recurs dată în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., se pronunţă fără cale de atac.

Totodată, Înalta Curte menţionează că, prin Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Levages Prestations Services împotriva Franţei, paragrafele 44-48, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în ceea ce priveşte formalismul, condiţiile de admisibilitate ale unui recurs ar putea fi mai stricte decât pentru un apel. Având în vedere specificitatea instanţei de recurs, se poate admite că un formalism mai mare poate însoţi procedura prezentată în faţa sa, în special atunci când procedura recursului urmează examinării cauzei de către o instanţă de prim grad, apoi de către o instanţă de apel, ambele beneficiind de deplină jurisdicţie.

Jurisprudenţă aceleiaşi Curţi Europene a Drepturilor Omului consacră principiul securităţii juridice, impunând respectul pentru principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Cauza Ryabykh contra Rusiei). S-a arătat, de asemenea, că puterea de revizuire a instanţelor ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a ajunge la o noua examinare a cauzei.

Cu toate acestea, Curtea recomandă uneori redeschiderea unor proceduri ca fiind cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu corespund cerinţelor art. 6 (Cauza Lungoci contra României). Modul în care se aplică art. 6 paragraful 1 din Convenţie pentru curţile de apel sau recurs trebuie să depindă în mod clar de trăsăturile speciale ale procedurii în cauză şi trebuie să se ţină seama de ansamblul procedurilor desfăşurate în ordinea juridică internă şi de rolul instanţei de recurs.

Examinând decizia atacata, prin prisma motivelor invocate de contestatoare, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în motivarea deciziei nu se face vorbire de cele învederate de contestatoare în punctul de vedere privind transmiterea şi prin curierat rapid a cererii de recurs. Chiar aşa fiind, această omisiune nu este aptă, prin ea însăşi, să deschidă o cale neprevăzută de lege, fiind necesar să fie determinantă, în sensul că, dacă s-ar fi analizat şi înscrisurile depuse în susţinerea punctului de vedere, recursul nu ar fi fost anulat ca tardiv.

Înalta Curte observă că, într-adevăr, conform AWB-ului depus la dosar, o comandă a fost lansată către B. în data de 14.02.2021.

Dar, simpla lansare online sau telefonic a comenzii nu coincide şi cu momentul preluării efective a plicului de către reprezentantul firmei de curierat.

Însăşi contestatoarea, prin apărător, la interpelarea instanţei, a precizat că nu depinde de cel care transmite un document momentul în care acesta este efectiv preluat de firma de curierat, reprezentanţii acestei firme ajungând, de regulă, cu întârziere, uneori mult peste momentul transmiterii comenzii online sau în alt mod, ceea ce poate duce, bineînţeles, şi la transmiterea cu întârziere a documentului la instanţă.

Înalta Curte retine, însă, că, de fapt, acesta este parcursul firesc a unui pachet/plic trimis printr-o firmă de curierat: se lansează o comandă si un reprezentant al acestei firme porneşte către expeditor pentru a prelua acel pachet/plic (situaţia în speţă), cu excepţia situaţiei în care se deplasează expeditorul la sediul firmei de curierat pentru a depune personal pachetul/plicul.

Relevant, însă, pentru calcului termenului este momentul preluării efective de către firma de curierat a plicului conţinând recursul transmis de contestatoare, în cauză fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 13/2013 privind trimiterile poştale.

Astfel, potrivit art. 2 pct. 10 din acest act normativ, data depunerii trimiterii poştale este definită ca data la care trimiterea poştala a fost colectată, prevăzându-se că dispoziţiile art. 183 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile. La punctul 7 din acelaşi art. 2 este definită colectarea, ca operaţiunea de preluare a trimiterilor poştale realizată fie prin intermediul punctelor de acces, fie de la o adresă indicată de expeditor.

Potrivit dispoziţiilor art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., redate, de altfel, şi de contestatoare în cererea sa, "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

Din chiar înscrisul care însoţeşte punctul de vedere al contestatoarei, înscris ce reflecta statusul expediţiei, rezultă că preluarea documentelor a avut loc efectiv în data de 18.02.2020, ora 18:00.

Aşadar, în data de 14.02.2020, reprezentantul contestatoarei a efectuat doar o comandă la un serviciu de curierat rapid, documentele fiind preluate abia în data de 18.02.2020, data acestei preluării având relevanţă din perspectiva art. 183 C. proc. civ., respectiv a calculului termenului de recurs.

Aşa fiind, omisiunea instanţei de recurs de a face vorbire despre cele învederate de recurentă (contestatoare în prezenta cauză) în punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii recursului nu schimbă cu nimic soluţia, recursul fiind tardiv chiar şi prin raportare la transmiterea lui prin firma de curierat. Pe cale de consecinţă, în considerarea tuturor argumentelor expuse, o asemenea eroare nu are vocaţia de a deschide părţii interesate o cale de atac, altfel nepermisă de lege.

Cum aspectele deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., demersul contestatoarei îndreptându-se, în mod nejustificat, împotriva unei decizii pronunţate în procedura de filtru, care, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. nu este susceptibilă de vreo cale de atac, Înalta Curte constată că cererea formulată este inadmisibilă şi o va respinge ca atare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.A. împotriva deciziei nr. 2570 din 10 decembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.