Res judicata in moral damages for electricity disconnection; irrelevance of appeal timbre defects to cassation

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 august 2017 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata de despăgubiri civile, reprezentând daune morale în cuantum de 720.000 Euro pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat atât sieşi, cât şi familiei sale prin întreruperea furnizării energiei electrice în perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 - 30 august 2016.

Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 44/2018 din 26 martie 2018, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta B. (actuala C. S.A.); a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 10.000 Euro - echivalentul în RON - pentru perioada 28.06.2016 - 30.08.2016, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantul A. şi pârâta C. S.A. (fostă B.).

Prin decizia nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta C. S.A. (fostă B.) împotriva sentinţei nr. 44/26.03.2018 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia şi modificarea hotărârii atacate, în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de apel.

Pârâta C. S.A. (fostă B.) a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiaşi curţi de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 914 din 2 iunie 2020, a anulat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă; a respins excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A.; a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a casat, în parte, decizia recurată şi a trimis cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel numai cu privire la apelul pârâtei; s-au menţinut dispoziţiile deciziei atacate privind respingerea apelului reclamantului.

Procedând la analiza pe fond a recursului formulat de pârâta C. S.A (fostă B.), Înalta Curte a reţinut că aceasta a invocat, prin cererea de recurs, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de casare invocat, recurenta-pârâtă a susţinut omisiunea instanţei de apel de a examina motivele de apel, aceasta respingând apelul, ca nefondat, doar pe considerentul că, în speţa de faţă, pârâta nu a formulat o cerere de chemare în garanţie prin care să solicite obligarea furnizorului CEZ VÂNZARE la despăgubiri, pentru ipoteza în care ar fi pierdut procesul.

Critica anterior evocată a fost încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I din C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În analiza acestei critici, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a procedat la examinarea susţinerilor formulate de pârâtă în calea de atac apelului, motiv pentru care, în lipsa unei devoluări totale a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunţate în apel, lipsind considerentele hotărârii la care să se raporteze instanţa de recurs în efectuarea controlului de legalitate.

Astfel, s-a arătat că instanţa de apel s-a rezumat la a reţine că deconectarea efectivă a reclamantului de la reţeaua de energie electrică a fost efectuată de apelanta-pârâtă în temeiul contractului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice nr. x/31.12.2015, încheiat între B. şi CEZ VÂNZARE, contract care, la art. 18, prevede că operatorul de distribuţie are ca obligaţii executarea deconectării/reconectării utilizatorului conform solicitării furnizorului, iar faptul că debranşarea reclamantului s-a făcut pe baza comenzii de deconectare transmise de furnizorul CEZ VÂNZARE, în temeiul contractului încheiat între furnizor şi consumatorul A. şi a prevederilor legale, o îndreptăţea pe pârâta-apelantă ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 alin. (1) din C. proc. civ., să formuleze cerere de chemare în garanţie a furnizorului CEZ VÂNZARE, or, în speţa de faţă, apelantul-pârât nu a formulat o cerere de chemare în garanţie prin care să solicite obligarea furnizorului CEZ VÂNZARE la despăgubiri faţă de el, pentru ipoteza în care ar fi pierdut procesul.

Dincolo de faptul că instanţa de apel nu era îndreptăţită să condiţioneze implicit cercetarea apelului de introducerea unei astfel de cereri, care este un drept al părţii ce poate uza de acest mijloc procesual, nicidecum o obligaţie a acesteia, sancţionată în această manieră de instanţa de apel, Înalta Curte a constatat că aprecierile curţii de apel nu sunt apte de a explica şi nici de a fundamenta soluţia de respingere ca nefondat a apelului pârâtei, echivalând cu necercetarea fondului cauzei.

În acest context, instanţa supremă a reţinut că hotărârea recurată nu respectă exigenţele motivării impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ.

Nefiind cercetat apelul pârâtei şi, implicit, fondul cauzei, Înalta Curte a constatat că nu poate proceda la examinarea legalităţii deciziei recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017*, la data de 28 aprilie 2021.

Prin decizia nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepţia insuficientei timbrări a apelului formulat de C. S.A. (fostă B.); s-a admis apelul formulat de apelanta C. S.A. împotriva sentinţei nr. 44/2018 din 26 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelantul-reclamant A., având ca obiect pretenţii, trimis spre rejudecare, prin decizia nr. 914 din 2 iunie 2020 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, numai cu privire la apelul pârâtei C. S.A. (fostă B.), ca urmare a casării în parte a deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă; s-a schimbat sentinţa apelată, în sensul că s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi s-a respins acţiunea pe această excepţie.

La data de 8 septembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017*, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond. În subsidiar, a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale, conform dispoziţiilor art. 1.386 alin. (4) din C. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut faptul că instanţa supremă, prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021, a statuat că plata taxei judiciare de timbru se face conform art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, în apel.

Instanţa de apel a ignorat decizia instanţei supreme şi normele de drept, art. 197 teza a II-a, art. 451 alin. (4) teza I din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 şi la dispoziţiile art. 56 din Constituţie, în sensul că a respins nelegal excepţia insuficientei timbrări a apelului declarat de pârâtă. Cererea de apel trebuia să fie timbrată cu suma de 998,3 RON.

Recurentul consideră că instanţa de apel trebuia să constate şi să aprecieze cuantumul taxei judiciare de timbru la valoarea de 10.000 euro, acordată de instanţa de fond, sau la valoarea de 720.000 euro solicitată prin acţiune, având în vedere faptul că apelanta-pârâtă a achiesat la pretenţiile reclamantului şi nu a formulat critici cu privire la cuantumul daunelor morale, sens în care a citat din pagina a doua a încheierii din 30 iunie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2017.

Autorul căii de atac a menţionat că instanţa de apel trebuia să aplice dispoziţiile art. 463 şi următoarele din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat faptul că motivarea hotărârii recurate s-a făcut formal, cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) şi (7) din acelaşi cod, fiind menţionat un contract inexistent la data debranşării.

Recurentul a citat din decizia nr. 456/2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă (pagina 3):

"astfel, instanţa de apel s-a rezumat la a reţine că deconectarea efectivă a reclamantului de la reţeaua de energie electrică a fost efectuată de apelanta-pârâtă în temeiul contractului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice nr. x/31.12.2015, încheiat între B. şi CEZ VÂNZARE...".

În accepţiunea recurentului-reclamant, este incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a admis nelegal excepţia autorităţii de lucru judecat, pronunţând o soluţie favorabilă apelantei-pârâte care a achiesat la pretenţiile formulate prin acţiune.

Respingerea acţiunii pe acest motiv este nelegală, deoarece au fost încălcate dispoziţiile art. 1.386 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora "dacă prejudiciul are un caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestaţii periodice".

Decizia pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare, a fost criticată şi din perspectiva faptului că aceasta nu a luat în considerare în niciun fel dispoziţiile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale (art. 47, pct. a, b şi c), act normativ prin care nu este permisă debranşarea de la utilităţile de bază a unui consumator casnic captiv (care nu avea alt furnizor pe piaţa de energie).

Art. 47 pct. a, b şi c din Legea nr. 123/2012 permite doar întreruperea energiei electrice.

Instanţa de apel nu a ţinut cont de împrejurarea că faptele ilicite ale apelantei-pârâte cad sub incidenţa art. 207 alin. (2) din C. civ.

Recurentul-reclamant a mai susţinut faptul că instanţa de apel a reţinut greşit că a primit despăgubiri pentru perioada dedusă judecăţii de la pârâta CEZ VÂNZARE S.A.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. (fostă B.) nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul-reclamant A. a înţeles să uzeze de acest drept.

Prin notele scrise înregistrate la data de 9 decembrie 2021, intimata-pârâtă C. S.A. a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-reclamant A., stabilindu-se termen la data de 26 mai 2022 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Cu titlu preliminar, instanţa supremă observă că recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârii recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, iar, în subsidiar, majorarea cuantumului daunelor morale, conform dispoziţiilor art. 1.386 alin. (4) din C. civ., nesocotind că, în situaţia recursurilor judecate la Înalta Curte, noul Cod nu prevede soluţia casării cu reţinere, ci doar pe aceea a casării cu trimitere, după cum rezultă din art. 497, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, care nu sunt însă aplicabile în cauză, potrivit art. 25 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De asemenea, autorul căii de atac a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul-reclamant a susţinut faptul că instanţa supremă, prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021, a statuat că plata taxei judiciare de timbru se face conform art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, în apel, dar şi faptul că motivarea hotărârii recurate s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) şi (7) din C. proc. civ., fiind menţionat un contract inexistent la data debranşării.

Având în vedere că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăseşte o minimă argumentare cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., nefiind indicate criticile de nelegalitate aduse deciziei instanţei de apel, din această perspectivă, acest motiv de recurs va fi înlăturat.

În ceea ce priveşte criticile vizând insuficienta timbrare a cererii de apel de către pârâtă, Înalta Curte reţine că modalitatea de timbrare a acesteia nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei recurate, cum eronat consideră reclamantul, chiar şi în situaţia în care această cerere ar fi fost netimbrată sau insuficient timbrată. Timbrajul este prevăzut ca o cerinţă pentru formularea cererilor de apel, determinând, în anumite condiţii, nulitatea acestor acte de procedură, însă eventualele vicii cu privire la timbraj nu pot avea ca efect casarea deciziei instanţei de apel.

De altfel, prin Decizia nr. 7/2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 20 alin. (5) din aceeaşi lege (prevedere reluată, în prezent, de art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată), s-a reţinut că singura soluţie pe care instanţa judecătorească superioară, învestită cu soluţionarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menţionat, în condiţiile în care se formulează cereri cu privire la timbraj, este aceea de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare.

Pe cale de consecinţă, chiar în ipoteza existenţei unor lipsuri în ceea ce priveşte achitarea taxei judiciare aferente cererii de apel, de vreme ce apelul pârâtei a fost soluţionat de prima instanţă de control judiciar pe excepţia autorităţii de lucru judecat, deşi nu ar fi fost corect timbrat, aşa cum susţine recurentul-reclamant, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate, ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată.

Înalta Curte reţine că, faţă de dispoziţiile acestei din urmă norme, care prevede că, în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu, neregularitatea privind plata taxei judiciare nu poate atrage casarea deciziei atacate, aşa cum solicită recurentul-reclamant.

Pe de altă parte, raportat la soluţia pronunţată în cauză, interesul acestuia de a pune în discuţie timbrajul nici nu mai subzistă, în condiţiile în care taxa de timbru ar constitui cheltuieli de judecată în acest dosar, pe care, la final, la solicitarea adversarilor, recurentul-reclamant ar trebui să le suporte, ca parte care a pierdut procesul. De altfel, prin criticile formulate recurentul-reclamant s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru stabilite pentru judecarea cererii de apel a pârâtei, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de prim control judiciar în fundamentarea acesteia.

În privinţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că deşi au fost invocate şi aceste dispoziţii legale, cererea de recurs a recurentului-reclamant nu cuprinde şi o dezvoltare corespunzătoare a criticii, fiind prin urmare exclusă verificarea legalităţii deciziei recurate, sub acest aspect.

Criticile recurentului-reclamant A. referitoare la soluţia de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., sunt nefondate, concluzia instanţei de apel fiind corectă, întrucât este îndeplinită condiţia triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză.

Înalta Curte constată că prin acţiunea ce formează obiectul dosarului de faţă s-au solicitat de la pârâta C. S.A. (fostă B.) daune morale în cuantum de 720.000 Euro pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat reclamantului şi familiei sale, ca urmare a întreruperii furnizării energiei electrice în perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 - 30 august 2016.

Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 reclamantul A. a solicitat daune morale de la pârâtele S.C. CEZ VÂNZARE S.A., S.C. B. şi S.C. CEZ ROMÂNIA S.A. pentru mai multe perioade din anii 2014-2016, inclusiv pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 şi 30 august 2016, pârâtele CEZ VÂNZARE S.A. şi B. fiind obligate la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

În acest context, Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 456/2021 din 14 iulie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă s-a statuat, în mod corect, că excepţia autorităţii de lucru judecat este întemeiată, instanţa de apel constatând că reclamantul A. a fost despăgubit inclusiv pentru perioada de timp cuprinsă între 28 iunie 2016 - 30 august 2016, de către CEZ VÂNZARE S.A. şi B., care au fost obligate la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, fiecare, prin sentinţa nr. 51 a Tribunalului Gorj, definitivă conform deciziilor nr. 1217 din 11 decembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova şi nr. 1272 din 7 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în dosarul nr. x/2015.

Aşadar, în mod judicios a reţinut Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în considerentele deciziei pronunţate, că există identitate de părţi, de obiect ca pretenţie concretă dedusă judecăţii - despăgubiri constând în daune morale pentru deconectarea de la reţeaua de energie electrică din data de 12 februarie 2013, la locul de consum situat în localitatea Motru, strada x, apartament 9 şi de cauză, ca situaţie de fapt calificată juridic.

Întrucât este legală soluţia de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte constată că nu se mai impune a fi analizat motivul de casare referitor la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2022.