Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1287/2022 AI generated

Timeliness of cassation appeal against peremption of prior appeal in real estate recovery and eviction dispute

Case Number Decizia nr. 1287/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as untimely the cassation appeal filed by the defendant against the Court of Appeal's decision that declared the defendant's prior appeal perempted, thereby leaving the first-instance judgment in force which ordered the defendant to pay the claimant for loss of use and evicted it from the disputed property. The dispute concerned a civil action by a real estate fund administration to recover sums for lack of space usage and enforcement of a lease termination, where the procedural history involved an appeal dismissed for non-stamping, a subsequent appeal declared perempted by the Court of Appeal, and a final attempt to challenge that peremption. The decisive legal basis was Article 421(2) sentence 1 of the Code of Civil Procedure, which imposes a mandatory five-day deadline for lodging a cassation appeal against a decision declaring the peremption of an appeal; the court determined that the appeal was filed on January 11, 2022, exceeding the deadline that expired on December 21, 2021, resulting in the sanction of forfeiture under Article 185(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 1831 C. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 414 alin. (2) C. proc. civ, art. 415 pct. 1 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Timeliness of cassation appeal against peremption of prior appeal in real estate recovery and eviction dispute: , au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. C. proc. civ., art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1357, art. 1516, art. 1518 alin. (1), art. 1523, art. 1547, art. 1796, art. 1809, art. 1821 şi art. 1831 C. civ.

Keywords

AI generated
eviction order action for recovery of property procedural deadline article of civil procedure real estate enforcement decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 05.03.2019 pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 4.696,47 Euro, din care suma de 2.768,80 Euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului aferent perioadei martie 2017- octombrie 2018, suma de 526,13 Euro reprezentând TVA, suma de 1.355,35 euro reprezentând majorări contravaloare folosinţă spaţiu şi suma de 46,19 Euro reprezentând majorări TVA, şi să se constate intervenită încetarea de drept a fişei de calcul nr. x din 01.09.2016 în baza prevederilor penultimului aliniat din cuprinsul acesteia.

De asemenea, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei din spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în str. x, Bucureşti, pentru lipsa titlului locativ şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamanta a solicitat ca, în situaţia în care nu este întemeiat capătul de cerere privind plata majorărilor de întârziere, să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale calculate până la data plăţii efective a debitului principal.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. C. proc. civ., art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1357, art. 1516, art. 1518 alin. (1), art. 1523, art. 1547, art. 1796, art. 1809, art. 1821 şi art. 1831 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4099 din 01.07.2019, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, secţia I civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantă şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.768,80 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada martie 2017 - octombrie 2018, suma de 526,13 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând TVA, suma de 1.355,35 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând majorări contravaloare lipsă de folosinţă şi suma de 46,19 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând majorări TVA.

Totodată, s-a constatat încetată de drept fişa de calcul nr. x/01.09.2016 şi s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta A. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile apelate, în sensul respingerii capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la majorări TVA în sumă de 46,19 Euro şi evacuarea din spaţiul situat în str. x, Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 1910 din 28 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia netimbrării apelului şi s-a anulat apelul formulat de pârâtă ca fiind netimbrat.

3. Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs pârâta A. S.R.L. la 11.01.2022, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 924 din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia perimării recursului, invocată de instanţă din oficiu şi s-a constatat perimat recursul formulat de recurenta-pârâtă.

4. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.

Recurenta susţine că instanţa de recurs nu a analizat toate argumentele invocate de aceasta în susţinerea cererii de amânare a cauzei şi nu a arătat în concret care sunt motivele pentru care s-a respins cererea de amânare.

Potrivit recurentei, instanţa trebuia să efectueze o analiză a incidenţei dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., pe baza circumstanţelor de fapt ale cauzei, respectiv să aibă în vedere că împotriva încheierii de suspendare din 17.02.2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost declarat recurs, dar şi a circumstanţelor de drept din perspectiva dispoziţiilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora se poate declara recurs împotriva încheierii de suspendare cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.

Recurenta arată că, în cauză, instanţa de recurs nu a efectuat verificarea incidenţei dispoziţiilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd în mod clar că recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea.

Prin urmare, recurenta apreciază că instanţa de recurs nu ar fi trebuit să se pronunţe asupra excepţiei perimării până la data soluţionării recursului împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei.

În continuare, recurenta susţine aplicarea greşită de către instanţa de recurs a dispoziţiilor art. 414 alin. (2) şi art. 415 pct. 1 C. proc. civ.

La 2 martie 2022, intimata-reclamantă Administraţia Fondului Imobiliar a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia tardivităţii căii extraordinare de atac, raportat la prevederile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată la 20 ianuarie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 14 martie 2022, s-a fixat termen de judecată la 24 mai 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, urmând a respinge ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin decizia recurată s-a constatat perimarea cererii de recurs formulată de pârâtă împotriva deciziei civile decizia civilă nr. 924 din 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei" iar conform art. 421 alin. (2) teza I din acelaşi cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare".

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din acelaşi cod, termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.

Verificând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziţii imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat de la data pronunţării hotărârii atacate, s-a împlinit la 21 decembrie 2021, ora 24:00.

Aşadar, recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost pronunţată la 15 decembrie 2021, iar cererea de recurs a fost depusă la 11 ianuarie 2022, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancţiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispoziţiile legale incidente, astfel încât va admite excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de intimata-reclamantă, şi va respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 924 din 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 924 din 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.