Nullity of recourse for failure to formulate specific illegality grievances in challenge to contract nullity

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în 19 martie 2021 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, sub numărul x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, în principal, să constate nulitatea absolută a înscrisului semnat de părţi la data de 24.08.2018 pentru cauză ilicită şi imorală, iar, în subsidiar, să dispună anularea înscrisului semnat de părţi la data de 24.08.2018, în primul rând, pentru cauză falsă şi, în al doilea rând, pentru vicierea consimţământului prin dol.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat art. 1236, art. 1238 şi art. 1214 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 127 din 18.06.2021, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

2. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin decizia nr. 432 din 18 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă şi a fost obligată să plătească pârâtei suma de 5.886,93 RON, cheltuieli de judecată în apel.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia recurată este insuficient motivată.

În acest sens, recurenta arată că, deşi instanţa de apel a reţinut că înscrisul semnat de părţi la data de 24.08.2018 cuprinde un acord de voinţă exprimat de ambele părţi semnatare, prin intermediul căruia acestea au stabilit de comun acord care este cuantumul creanţei pe care reclamanta o datorează pârâtei şi modalitatea în care acesta se va achita, totuşi aceasta nu a analizat argumentele reclamantei privind necesitatea existenţei unui nou acord de voinţă între părţi privind orice eventuală plată prin raportare la clauza cuprinsă în înscrisul semnat la data de 24.08.2018, conform căreia departamentele financiare ale ambelor societăţi trebuie să stabilească existenţa şi întinderea datoriilor reciproce.

De asemenea, instanţa de apel nu a analizat argumentele reclamantei privind refuzul la plată al facturii emise de pârâtă, faptul că valoarea produselor livrate de recurentă intimatei este mai mică decât valoarea prejudiciului suferit de intimată, aceasta estimând valoarea pretinsului prejudiciu la valoarea sumelor datorate către recurentă cu scopul de a se sustrage de la plată şi a obţine un folos patrimonial injust şi includerea în valoarea iniţială a prejudiciului a unui un cost operaţional pentru fiecare produs, în condiţiile în care nu poate fi pretins cu titlu de prejudiciu recuperarea acestui cost, ci eventual profitul nerealizat.

Totodată, recurenta susţine că argumentul instanţei privind lipsa cauzei ilicite şi imorale, respectiv cauza falsă a înscrisului din 24.08.2018, întrucât încheierea acordului este consecinţa executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, de asemenea, este insuficient motivat.

În acest sens, recurenta precizează că prin invocarea compensării, intimata recunoaşte obligaţia de plată, motiv pentru care este de acord ca în actul încheiat sa se menţioneze ca "detalii care trebuie stabilite între departamentele financiare ale ambelor societăţi", nefiind astfel în prezenţa unei neexecutări a contractului.

Recurenta susţine că reprezentanţii acesteia, la data de 24.08.2018, nu au avut reprezentarea faptului că înscrisul din acea zi are valoarea unui contract, în conştiinţa acestora fiind de esenţă comunicarea actelor financiar contabile ale intimatei privind prejudiciul suferit şi perfectarea unui nou acord de voinţă privind plata acestui prejudiciu.

Astfel, prin corespondenţa ulterioară semnării înscrisului din 24.08.2018, recurenta a solicitat în continuare plata facturilor neîncasate în valoare de 621.655,89 RON iar, prin sentinţa nr. 109 din 21.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2019, suspendat în prezent, a fost obligată intimata la plata sumei de 621.655,89 RON reprezentând debit restant, litigiu în care intimata nu a făcut nicio dovadă privind neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

Prin urmare, analizând atât sentinţa pronunţată în fond cât şi decizia din apel, recurenta susţine că dosarul a fost soluţionat fără a se verifica dacă susţinerile intimatei sunt legitime, simpla invocare a actului încheiat în 24.08.2018 fiind suficientă în condiţiile în care din criticile formulate de recurentă rezultă fără echivoc incertitudinea pretenţiilor intimatei.

În continuare, recurenta consideră decizia atacată ca fiind nemotivată din perspectiva criticilor privind neefectuarea în cauză a unui raport de expertiză contabilă, prin care să se stabilească întinderea prejudiciului invocat de pârâtă, întrucât instanţa de apel a concluzionat că nu este utilă, fără însă a prezenta raţionamentul său.

Criticile privind lipsa motivării privesc şi probaţiunea solicitată în dovedirea capătului de cerere privind anularea înscrisului pentru vicierea consimţământului prin dol, întrucât instanţa de apel a apreciat în mod generic, ca nefiind utilă audierea martorilor propuşi.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit art. 1214 C. civ., reţinând că neprezentarea unor documente justificative ale prejudiciului nu echivalează cu ascunderea frauduloasă a unor informaţii. Or, în cauză, intimata prin prepuşii săi au determinat reprezentanţii recurentei să semneze înscrisul din 24.08.2018, comunicându-le situaţii nereale privind un eventual prejudiciu suferit, fiind astfel în prezenţa unui dol prin reticenţă.

Prin întâmpinarea formulată la 3 martie 2022, intimata-pârâtă B. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) coroborat cu dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar, pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea acesteia.

Cauza a fost înregistrată la 14 ianuarie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 14 martie 2022, s-a fixat termen de judecată la 24 mai 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta, în cadrul criticilor aferente acestui motiv de casare face o prezentare detaliată a elementelor care configurează, în opinia sa, cauza ilicită a actului juridic încheiat de părţi, prin inducerea în eroare şi manoperele dolosive ale pârâtei, privind conţinutul convenţiei şi modul concret de desfăşurare a raporturilor juridice între părţi, fără a se indica greşelile instanţei de apel în analiza motivelor de apel formulate, cu referire la regulile de interpretare a contractului.

Recurenta invocă o motivare insuficientă a deciziei atacate, solicitând reanalizarea înscrisului din 24.08.2018 ca nefiind un acord de plată întemeiat pe o executare necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale însă, în realitate, aceasta solicită reaprecierea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor prin analiza corespondenţei purtate între părţi privind situaţiile nereale comunicate în legătură cu prejudiciul suferit ţi dolul prin reticenţă care au condus la semnarea convenţiei de către recurentă.

Totodată, recurenta susţine că decizia recurată nu este motivată din perspectiva criticilor din apel privind necesitatea administrării probelor cu expertiză contabilă şi martori, care nu au fost încuviinţate de prima instanţă.

Or, aceste chestiuni sunt incompatibile cu calea de atac a recursului, care trebuie să se rezume exclusiv la critici de nelegalitate. În egală măsură repunerea în discuţie a situaţiei de fapt, aprecierea utilităţii probelor şi reinterpretarea probelor administrate în calea extraordinară de atac a recursului nu sunt posibile, întrucât nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii în recurs fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, respectiv nesocotirea regulilor de drept.

Înalta Curte reaminteşte că stabilirea situaţiei de fapt şi verificarea modului de interpretare a probelor situează analiza criticilor recurentei în sfera controlului de netemeinicie şi nu în aceea a controlului de nelegalitate reglementat expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., cu consecinţa că examinarea deciziei, din această perspectivă, este exclusă în calea de atac a recursului.

Astfel, în cauză se reţine că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, întrucât recurenta nu a indicat critici concrete din care să rezulte cu claritate ipotezele reglementate de motivul de recurs, care nu includ motivarea "insuficientă" ci absenţa motivării soluţiei şi a invocat aspecte de netemeinicie, care nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, ceea ce reprezintă o nemotivare a căii extraordinare de atac, în sensul conţinutului pretins de lege.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidenţa unui motiv de recurs, ci trebuie însoţit de critici de nelegalitate privind argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs, instanţă devolutivă.

Recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit art. 1214 C. civ. privind dolul, întrucât s-a reţinut faptul că neprezentarea unor documente justificative ale prejudiciului nu echivalează cu ascunderea frauduloasă a unor informaţii.

Verificând decizia recurată, se constată că instanţa de apel, analizând criticile reclamantei privind existenţa dolului la încheierea acordului din 24.08.2018 prin comunicarea unei situaţii nereale privind prejudiciul cauzat pârâtei, a reţinut că nu a existat o intenţie frauduloasă a pârâtei în sensul de a induce în eroare reclamanta să semneze acordul contestat, ci reclamanta a dat dovadă de lipsă de diligenţă, întrucât nu a întreprins verificările necesare anterior sau cel târziu la momentul semnării acordului, pârâta manifestându-şi disponibilitatea de a oferi explicaţii şi lămuriri privind prejudiciul pretins.

Astfel, simpla reiterare a cauzei de nulitate formulate la instanţele fondului privind existenţa dolului prin reticenţă la încheierea convenţiei privind necomunicarea valorii reale a prejudiciului cauzat intimatei, care ar fi condus la eroarea reclamantei, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare şi aplicare.

Mai mult, toate aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la situaţia de fapt reţinută în legătură cu atitudinea subiectivă a intimatei la încheierea actului atacat, care, prin prisma probatoriului administrat, au fost deja analizate de instanţa de apel şi, pe de altă parte, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectului controlului de legalitate.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, sunt întemeiate apărările de procedură formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, privind nulitatea recursului

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 432/2021 - A/C din 18 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv factura nr. x din 24 martie 2022 emisă de C. şi dovada plăţii acesteia, respectiv ordinul de plată din 6 mai 2022.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului şi în raport de solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 8.828,43 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 432/2021 - A/C din 18 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 8.828,43 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.