Revocatory action of 2015 real property donation quashed and remanded due to erroneous start date for one-year statute of limitations

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 13.06.2017 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. şi C., a solicitat să se declare inopozabil faţă de reclamantă Contractul de donaţie autentificat sub nr. x din data de 30.03.2015, de Biroul Individual Notarial D., prin care pârâta debitoare B. a transmis către pârâta C., cu titlu gratuit, bunul imobil situat în intravilanul Municipiului Piteşti, strada x nr. 12, judeţ Argeş.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. În drept, reclamanta a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1562 şi urm. C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 7.03.2018, tribunalul a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de pârâte, iar prin încheierea din 20 martie 2019, instanţa a reţinut că s-a răspuns în mod complet de către laboratorul de expertiză, condiţii în care nu se impune a se dispune refacerea sau schimbarea raportului de expertiză, criticile putând fi reiterate pe fondul cauzei.

Prin sentinţa nr. 144 din 03 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, s-a admis cererea de chemare în judecată şi s-a declarat inopozabil faţă de reclamantă contractul de donaţie autentificat sub nr. x din 30.03.2015 de B.I.N. D..

Totodată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 4.553 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

2. Împotriva acestei sentinţe civile şi a încheierilor de şedinţă din data de 7 martie 2018 şi din data de 20 martie 2019 au formulat apel pârâtele C. şi B., prin care au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate iar pe fond respingerea acţiunii.

Prin încheierea din 25.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a judecăţii apelului şi a fost înaintă cauza secţiei a II-a Civile a aceleiaşi instanţe, în temeiul hotărârii nr. 5/2016 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti.

Prin decizia nr. 36/A-C din 16 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâte.

3. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele C. şi B., care a fost admis prin decizia nr. 233 din 04.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, fiind casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În motivarea soluţiei, Înalta Curte a reţinut că în privinţa excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa de apel a efectuat o analiză insuficientă din perspectiva stabilirii momentului la care creditorul a luat cunoştinţă de existenţa prejudiciului, limitându-se la constatarea că soluţia dată în aplicarea art. 1564 C. civ. nu se impune a fi cenzurată, aspect ce echivalează cu nemotivarea hotărârii în înţelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

4. Prin decizia nr. 301/A-C din 25.05.2021, pronunţată în rejudecare de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtele C. şi B., împotriva încheierilor de şedinţă din data de 07.03.2018 şi din data de 20.03.2019, precum şi a sentinţei nr. 144 din 03.04.2019, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017.

5. Împotriva acestei decizii, la 8 septembrie 2021, pârâtele B. şi C. au declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea apelului cu consecinţa respingerii acţiunii.

În dezvoltarea motivului de casare invocat recurentele susţin că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1564 C. civ., întrucât în mod eronat s-a reţinut în decizia recurată faptul că acţiunea revocatorie înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 13.06.2017 a fost formulată în interiorul termenului de 1 an, calculat începând cu data de 04.08.2016, când administratorul judiciar E. a transmis reclamantei contractul de donaţie.

Potrivit recurentelor, momentul de la care curge termenul de prescripţie este acela la care s-a realizat publicitatea privind ieşirea din patrimoniul debitorului a bunului respectiv, acesta fiind momentul subiectiv în care creditorul a putut lua cunoştinţă de actul încheiat de debitor în vederea prejudicierii intereselor sale. În acest sens, recurentele invocă cele statuate prin Decizia nr. 1698 din 18 aprilie 2013, pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin urmare, recurentele consideră că termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 30.03.2015, dată la care s-a efectuat înscrierea privind transferul dreptului de proprietate în cartea funciară. Având în vedere că termenul de prescripţie este de un an, se constată că acesta a fost împlinit la 30.03.2016, motiv pentru care recurentele susţin că la data înregistrării acţiunii, respectiv 13.06.2017, dreptul material la acţiune era prescris.

Prin întâmpinarea depusă la 26 octombrie 2021, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 29 martie 2022 s-a admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen de judecată la data de 24.05.2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Recurentele-pârâte au criticat decizia atacată din perspectiva motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1564 C. civ., critică ce se vădeşte a fi fondată.

Potrivit recurentelor-pârâte, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că acţiunea a fost promovată în termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 1564 C. civ., pornind de la constatarea că momentul de la care curge termenul de prescripţie este reprezentat de data la care administratorul judiciar al societăţii debitoare i-a pus la dispoziţie societăţii reclamante (creditoare) contractul de donaţie dedus judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1564 C. civ. "dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat".

Se constată că dispoziţiile legale evocate instituie un termen special de prescripţie în materia acţiunilor în inopozabilitatea unui act juridic în care se încadrează acţiunea intimatei-reclamante şi anume, de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia sa cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Astfel, textul legal prevede un termen care se calculează în funcţie de cele două momente alternative, un moment subiectiv, reprezentat de data la care creditorul a cunoscut prejudiciul, respectiv un moment obiectiv, constând în data la care creditorul ar fi trebuit să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul contestat, ambele momente raportându-se la data cunoaşterii prejudiciului şi nu la data încheierii actului juridic fraudulos.

În cauză, creanţa reclamantei, în cuantum de 2.271.448,06 RON, provine din mai multe bilete la ordin avalizate în nume propriu de pârâta B., emise începând cu data de 02.12.2014 şi cu scadenţele împlinite în perioada 26 aprilie 2015 - 28 decembrie 2015.

Ulterior avalizării biletelor la ordin, respectiv în data de 30.03.2015, s-a încheiat Contractul de donaţie autentificat sub nr. x de Biroul Individual Notarial D., prin care pârâta debitoare B. a transmis către pârâta C., cu titlu gratuit, un bun imobil, iar biletele la ordin au fost refuzate la plată, la scadenţa acestora.

Analizând decizia recurată, în ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei ridicată de pârâte, se constată că instanţa de apel a reţinut că dreptul material la acţiune nu s-a prescris, întrucât termenul de un an curge de la data de 04.08.2016, când administratorul judiciar al societăţii debitoare i-a transmis reclamantei-creditoare contractul de donaţie, iar cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 13.06.2017 se situează în termenul de prescripţie.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1564 C. civ. privind prescripţia dreptului la acţiune.

Începutul prescripţiei extinctive reprezintă un aspect esenţial al acestei instituţii juridice, deoarece momentul de la care începe cursul prescripţiei determină data la care aceasta urmează să se împlinească, calcularea termenului de prescripţie de către instanţa de apel necesitând, prioritar, determinarea momentului în care, în concret, începe să curgă.

Pe de altă parte, regula enunţată de dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ. instituie obligativitatea deciziei de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta, motivul de recurs validat de instanţa supremă referindu-se la nemotivarea soluţiei cu privire la excepţia prescripţiei extinctive.

Instanţa supremă, prin considerentele deciziei de casare, a configurat şi cadrul reluării judecăţii, în apel, stabilind că se impune identificarea momentului în care creditoarea a luat cunoştinţă efectiv de existenţa prejudiciului, în aplicarea regulii generale reluate în norma instituită prin art. 1564 C. civ., a principiului cunoaşterii efective de către titularul dreptului subiectiv a naşterii dreptului său de a apela la forţa de constrângere a statului pentru apărarea dreptului subiectiv încălcat, în condiţiile în care motivele recurentelor privind cunoaşterea de către reclamanta-creditoare a existenţei prejudiciului cel mai târziu la data refuzului la plata biletelor de ordin (ultima prezentare fiind la 22 decembrie 2015, cu consecinţa împlinirii termenului de prescripţie la 22 decembrie 2016), privind, deci, momentul obiectiv al începutului prescripţiei, au fost însuşite de instanţa de casare.

Înalta Curte reţine că prejudiciul, în sensul art. 1562 alin. (1) C. civ., în acţiunea revocatorie, se referă la situaţia creditorului care deţine o creanţă cu vocaţia de a fi realizată, dar care se află în imposibilitatea de a şi-o valorifica din cauza stării de insolvabilitate provocate debitorului prin actul atacat.

Prin urmare, pentru a cauza un prejudiciu creditorului, constând în crearea ori accentuarea unei stări de insolvabilitate, actul atacat trebuie să provoace, mai întâi, însărăcirea debitorului.

Reclamanta a susţinut atât că, prin încheierea contractului de donaţie debitoarea s-ar fi sustras de la urmărirea iminentă a creanţei, din patrimoniul acesteia ieşind bunul imobil fără ca în locul său să primească ceva în schimb, cât şi că încheierea actului atacat a fost realizată în scopul prejudicierii sale, scadenţele biletelor la ordin avalizate de pârâtă fiind ulterioare încheierii actului de donaţie pretins fraudulos.

Instanţa de apel, prin decizia recurată, a denaturat reperele analizei privind începutul prescripţiei şi a confundat momentul obiectiv al cunoaşterii prejudiciului de către creditoare, determinat de prezentarea la plată a biletelor la ordin, cu împlinirea termenului de prescripţie (la 22 decembrie 2016), concluzia sa privind anterioritatea momentului subiectiv al cunoaşterii prejudiciului (la 4 august 2016) şi calculul prescripţiei fiind greşite.

Confirmând susţinerile recurentelor, Înalta Curte reţine că pornind de la scopul acţiunii de protecţie a dreptului de creanţă al reclamantei, momentul cunoaşterii prejudiciului era determinat, în împrejurările cauzei, prin prezumţia rezultată din îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară privind înstrăinarea imobilului aparţinând pârâtei-debitoare, la data refuzului plăţii la scadenţă a biletelor la ordin. Acest moment de la care începe să curgă termenul de prescripţie, în care prejudiciul trebuia să fie cunoscut, se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit, de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea prejudiciului şi acoperirea acestuia.

Potrivit art. 883 alin. (1) C. civ. orice persoană, fără a fi ţinută de justificarea unui interes, poate cerceta orice carte funciară precum şi mapa cu înscrisurile care au stat la baza efectuării înscrierii în cartea funciară, iar conform art. 883 alin. (3) C. civ., nimeni nu va putea susţine că nu a avut cunoştinţă de existenţa vreunei înscrieri efectuate în cartea funciară.

Astfel, de la data efectuării înscrierii, dreptul real devine opozabil erga omnes şi, prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, actul de atestare a proprietăţii se consideră a fi cunoscut de orice persoană.

În considerarea celor evocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtele C. şi B. împotriva deciziei nr. 301/A-C din 25 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe, cu aplicarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtele C. şi B. împotriva deciziei nr. 301/A-C din 25 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.