Cassation nullity for failure to identify material law violations in appeal against bank's obligation to conclude borrower life insurance

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 24 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia Civilă, sub nr. dosar x/2020, reclamanţii A., B. precum şi C. şi D., în calitate de moştenitori ai defunctei E., în contradictoriu cu pârâta F. S.A., au solicitat constatarea existenţei obligaţiei pârâtei de a încheia pe durata derulării contractului de credit în numele împrumutatului E. o asigurare de viaţă în vederea asigurării riscului acesteia de deces ori din orice cauză şi constatarea existenţei dreptului împrumutatei E. de a beneficia de o asigurare de viaţă încheiată de pârâtă şi în numele acesteia în vederea asigurării riscului de deces din orice cauză, în temeiul art. 5 pct. 5.7 coroborat cu art. 5 pct. 5.8, art. 6.2.2, art. 6.1.2 lit. e), art. 6.2.1., art. 7.1 lit. a), c), i) şi h), art. 7.2 cu art. 6.2.1, art. 6.2.3. cu art. 8.1. lit. a) din contractul încheiat cu unitatea bancară.

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciilor cauzate de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiei de a încheia pe durata derulării contractului de credit în numele împrumutatului E. o asigurare de viaţă în vederea asigurării riscului acesteia de deces din orice cauză, inclusiv dobânda legală şi inflaţia aferente.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1 alin. (2) ale Legii nr. 193/2000, art. 77 din Legea nr. 296/2004 din Codul consumatorului, art. 998 şi art. 999 C. civ. de la 1864, art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa nr. 9/2000 şi art. 2 şi art. 3 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa nr. 13/2011.

Prin sentinţa nr. 37 din 19.01.2021, pronunţată de Tribunalului Mureş, secţia Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Prin sentinţa nr. 46 din 20.05.2021, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţi.

Totodată, reclamanţii au fost obligaţi la plata sumei de 3.217 RON către pârâta F. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul avocaţial.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A., B., C. şi D., solicitând în temeiul art. 466 şi urm. C. proc. civ. admiterea apelului, anularea în întregime a hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 281/A din 25 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul formulat de reclamanţi. De asemenea, au fost obligaţi apelanţii-reclamanţi la plata către intimată a sumei de 4.197,81 RON, cheltuieli de judecată.

La 05.01.2021 reclamanţii au formulat cerere de completare a deciziei nr. 281/A din 25 octombrie 2021, care a fost respinsă prin decizia nr. 44 din 21.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

3. Împotriva deciziei nr. 281/A din 25 octombrie 2021 au formulat recurs A., B., C. şi D., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea în întregime a hotărârii atacate, iar în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Potrivit recurenţilor instanţa de apel a încălcat prevederile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a analizat probele administrate şi prevederile art. 211 din acelaşi cod, întrucât a omis să reţină o parte semnificativă dintre argumentele invocate de reclamanţi pentru care se impunea admiterea acţiunii, ceea ce denotă faptul că instanţa de apel nu a efectuat o activitate de cercetare temeinică şi nu a soluţionat în mod legal cauza, nefiind astfel respectate toate principiile şi garanţiile procesuale în vederea soluţionării legale şi temeinice a cererii de apel.

De asemenea, recurenţii susţin că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile prevederilor art. 124 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 488 alin. (2) din acelaşi cod, întrucât, nu s-a pronunţat asupra majorităţii apărărilor reclamanţilor, care justificau admiterea acţiunii formulate.

Referitor la proba cu înscrisuri, recurenţii susţin că instanţa de apel nu a solicitat asigurătorului să depună la dosar înscrisurile din care să rezulte dacă împrumutaţii B. şi E. au fost sau nu incluşi în asigurarea de grup dintre intimată şi asigurător, ci doar un document din care reies doar condiţiile de asigurare, nu şi numele asiguraţilor şi dacă au fost sau nu incluşi în borderoul privind beneficiarii asigurărilor.

În continuare, recurenţii menţionează că şi în situaţia în care împrumutaţii B. şi E. nu au fost incluşi în poliţa de asigurare de grup, în temeiul contractului de credit intimata avea obligaţia să încheie asigurări de viaţă pentru fiecare dintre cei trei împrumutaţi, nu doar pentru unul dintre ei, ales de bancă, conform propriului ei interes, iar ca urmare a neîndeplinirii respectivei obligaţii se impune admiterea acţiunii.

Recurenţii mai arată că în decizia recurată în mod greşit s-a reţinut că aceştia au susţinut că intimata nu a încheiat cu împrumutatul E. o poliţă de asigurare de viaţă, întrucât, în realitate, au precizat că din documentele puse la dispoziţie nu cunosc dacă s-a încheiat o poliţă de asigurare pe numele acesteia.

Mai susţin recurenţii că instanţa de apel în mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 250 C. proc. civ. privind dovedirea faptului că împrumutaţii nu sunt incluşi în poliţa de asigurare de grup, întrucât a considerat veridică mărturisirea intimatei în raport cu apărările reclamanţilor şi obiectul cauzei.

Având în vedere greşeala instanţei de apel de a nu obliga intimata sau asigurătorul să depună la dosar şi anexele la poliţa de asigurare de grup, din conţinutul cărora să reiasă fără dubii dacă sunt incluşi toţi împrumutaţii din cuprinsul contractului de credit, recurenţii consideră că se impune admiterea cererii de recurs şi efectuarea verificărilor solicitate de către instanţa de recurs.

Referitor la obligaţia intimatei de a încheia asigurarea în numele împrumutaţilor, recurenţii susţin că în decizia recurată s-a reţinut în mod greşit că de fapt nu este o obligaţie, ci un drept al intimatei potrivit art. 6.2.2 din contractul de credit.

Astfel, instanţa de apel a omis prevederile art. 5, pct. 5.7 coroborat cu art. 5.8, art. 6.2.2, art. 6.1.2 lit. e), art. 6.2.1, art. 7.1 lit. a), c) şi h), art. 7.2, art. 6.2.3 şi art. 8.1 lit. a) din contractul de credit, prin care împrumutatul E. şi ceilalţi împrumutaţi au obligaţia să garanteze creditul prin încheierea unor asigurări de viaţă cu G. S.A. în vederea asigurării riscului de deces din orice cauză, iar în temeiul art. 5.8 şi a art. 6.1.2, lit. e) din contract, banca va îndeplini respectiva obligaţie a împrumutaţilor prin încheierea asigurărilor de viaţă cu asigurătorul pentru şi în numele împrumutaţilor.

De asemenea, la art. 4 alin. (1i) din contractul de cont escrow încheiat cu împrumutaţii, suma de 45.000 euro va fi eliberată de bancă doar după îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 2 şi 5 din contractul de credit, printre care şi încheierea asigurărilor de viaţă de către bancă pentru şi în numele împrumutaţilor.

Totodată, recurenţii învederează că, potrivit art. 6.1.2, lit. e) din contractul de credit, asigurările de viaţă vor fi încheiate prin intermediul băncii, iar în temeiul art. 5.8 din contract asigurările viaţă nu vor fi încheiate de împrumutaţi ci de bancă.

Prin urmare, instanţa de apel nu analizat în mod corect clauzele de la art. 5.8, art. 6.1.2 lit. e) şi art. 6.2.2 din contract şi nici probele invocate de recurenţi care justifică că asigurarea de viaţă va fi încheiată de bancă cu asigurătorul, în numele şi pentru împrumutat.

În continuare, recurenţii reiterează argumentele invocate în prima instanţă cât şi în apel.

Prin întâmpinarea depusă la 22.02.2022, intimata F. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate normele de drept material încălcate sau aplicate greşit, iar pe fond a solicitat respingerea recursului cu acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală.

Recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare, la 23 mai 2022, prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 28.12.2021 iar prin rezoluţia din 9 martie 2022 s-a acordat termen la 24.05.2022.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează numai ipotezele încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, astfel că invocarea pe calea acestui motiv a modului în care instanţa de apel a dispus asupra utilităţii administrării probatoriului şi a reţinut situaţia de fapt nu este posibilă neputând primi nici o altă încadrare în motivele de casare prevăzute limitativ de lege.

Analizând criticile din recurs, Înalta Curte constată că în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanţii se raportează la normele de procedură prevăzute de art. 124 alin. (1), art. 211, art. 250, art. 264 alin. (1) C. proc. civ. privind probele, fără a se invoca încălcarea regulilor de procedură privind admisibilitatea şi administrarea probatoriului.

Criticile recurenţilor privind modalitatea de apreciere de către instanţa de apel a probelor şi a situaţiei de fapt deduse judecăţii, în verificarea faptului dacă împrumutaţii sunt beneficiari ai unor poliţe de asigurare de viaţă şi asupra modului de îndeplinire a obligaţiilor băncii, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectului controlului de legalitate al instanţei de recurs.

De asemenea, recurenţii invocă prevederile art. 5, art. 6.1.2, lit. e), art. 6.2.2, art. 6.2.3, art. 7.1 lit. a), c) şi h), art. 7.2 şi art. 8.1 lit. a) din contractul de credit, privind partea căreia îi revine obligaţia de a încheia poliţa de asigurare.

Verificând decizia atacată, se constată că instanţa de apel a analizat prevederile art. 5 din contract privind garanţiile pe care împrumutatul le poate constitui în favoarea băncii, art. 6.1 privind drepturile şi obligaţiile împrumutatului şi art. 6.2 referitoare la drepturile şi obligaţiile băncii şi a apreciat relevante dispoziţiile de la art. 6.1.2 lit. e) din contract, potrivit cărora, indiferent de societatea de asigurări care emite poliţa de asigurare, obligaţia de a încheia contractul de asigurare îi revine împrumutatului şi nu băncii.

Nici reiterarea criticilor formulate la prima instanţă de control judiciar devolutiv privind analiza prevederilor contractuale evocate pe care s-a fundamentat acţiunea introductivă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare şi aplicare.

Criticile formulate de recurenţi trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei de respingere a apelului, acestora cu referire la aspectele de nelegalitate sesizate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, sunt întemeiate apărările de procedură formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii C., D., B. şi A. împotriva deciziei nr. 281/A din 25 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la cererea intimatei-pârâte F. S.A. privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv factura nr. x din 3 martie 2022 emisă de H. şi Asociaţii şi dovada plăţii acesteia, respectiv ordinul de plată din 3 martie 2022.

Constatând culpa procesuală a recurenţilor-reclamanţi în promovarea recursului şi în raport de solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurenţilor la plata sumei de 3.538,54 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii C., D., B. şi A. împotriva deciziei nr. 281/A din 25 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenţii-reclamanţi C., D., B. şi A. să plătească intimatei-pârâte F. S.A. suma de 3.538,54 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.