Salary recalculation labor dispute and peremption of cassation appeal due to procedural lapse

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2015, reclamanta A., a solicitat:

- I. anularea deciziei de concediere/sancţionare, emisă la data de 11.05.2015 de societatea B. S.R.L. în mod netemeinic şi nelegal şi, pe cale de consecinţă reintegrarea reclamantei pe postul şi funcţia deţinute anterior emiterii acestei decizii, şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu toate sporurile şi drepturile de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată, pentru perioada 11.05.2015 şi până la data punerii efective în executare a hotărârii ce se va pronunţa; de asemenea, anularea celor 88 de ore nemotivate apărute în fluturaşul său de salariu pe luna aprilie 2015.

- II. obligarea societăţii să-i achite diferenţa de despăgubire în cuantum de 8.899 RON, aferentă perioadei 22.10.2013 - 31.07.2014, conform sentinţei civile nr. 1837/PI/03.07.2014, pronunţate de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2013 şi a sumei de 3.580 RON, reprezentând onorariul de expert contabil.

- III. obligarea societăţii să-i acorde efectuarea concediilor de odihnă aferente anilor 2009, 2010, 2011 şi 2012.

- IV. obligarea societăţii să-i corecteze fluturaşul de salariu pe luna octombrie 2014, respectiv la rubrica ore standard 72 ore în loc de 64 ore şi la rubrica zile de concediu medical, 14 zile în loc de 15 zile, precum şi obligarea societăţii pârâte la înregistrarea unei declaraţii rectificative aferente lunii octombrie 2014, cu modificările de mai sus.

- V. obligarea societăţii să-i corecteze fluturaşul de salariu pentru luna aprilie 2015, la rubrica privind zilele de concediu de odihnă rămase, 25 de zile în loc de 23 de zile.

- VI. obligarea societăţii să-i recalculeze toate drepturile salariale începând cu data de 01 august 2014 având în vedere salariul de bază de 1.907 RON brut, începând cu data de 01.09.2014 având în vedere salariul de bază de 2.037 RON brut şi începând cu data de 01.12.2014 având în vedere salariul de bază de 2.067 RON brut.

- VII. obligarea societăţii la plata unor daune morale în sumă de 150.000 RON pentru prejudiciul material în sumă de 8.899 RON neachitat conform sentinţei civile nr. 1837/PI/03.07.2014 pronunţate de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2013, şi prejudiciul moral suferit ca urmare a modului vădit abuziv în care societatea a înţeles să pună în aplicare sentinţa civilă menţionată, conform solicitărilor anterioare ale reclamantei.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 38, art. 39 alin. (1) lit. a), d) şi k), art. 40 alin. (2) lit. c) şi f), art. 78 şi art. 80 din Codul Muncii şi sentinţa civila nr. 1837/PI/03.07.2014, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea civilă din 23 noiembrie 2015, pronunţată de către Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosar nr. x/2015, s-a dispus disjungerea capetelor de cerere II, III, IV, V şi VI, dosarul de faţă având ca obiect soluţionarea petitului nr. VI privind obligarea societăţii să-i recalculeze toate drepturile salariale începând cu data de 01 august 2014 având în vedere salariul de bază de 1.907 RON brut, începând cu data de 01.09.2014 având în vedere salariul de bază de 2.037 RON brut şi începând cu data de 01.12.2014 având în vedere salariul de bază de 2.067 RON brut.

Prin sentinţa civilă nr. 1404/PI/25.10.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată şi s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

De asemenea, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 4.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, rejudecarea fondului şi admiterea cererii aşa cum a fost formulată.

Totodată, reclamanta a declarat apel şi împotriva încheierilor din camera de consiliu din 28 februarie 2018, 02 mai 2018 şi 05 octombrie 2018, prin care a solicitat anularea acestora, rejudecarea cererilor de recuzare şi admiterea acestor cereri de recuzare, iar, în cazul admiterii chiar şi în parte a apelului împotriva acestor încheieri, a solicitat anularea sentinţei atacate.

Prin decizia civilă nr. 641 din 01.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, s-a admis apelul formulat de către reclamantă, a fost schimbată în parte sentinţa apelată, şi pe cale de consecinţă, admisă în parte acţiunea, fiind obligată societatea intimată să recalculeze reclamantei toate drepturile salariale începând cu data de 01.08.2014 prin luarea în calcul a salariului de bază de 1.420 RON, potrivit actului adiţional nr. x din 01.08.2014 la contractul individual de muncă nr. x/20.02.2001, începând cu data de 01.09.2014 pentru salariul de bază de 1.550 RON, potrivit actului adiţional nr. x din 25.09.2014 la contractul individual de muncă, începând cu data de 01.12.2014 pentru salariul de bază de 1.580 RON, potrivit actului adiţional nr. x din 15.12.2014 la contractul individual de muncă şi începând cu data de 01.02.2015 pentru salariul de bază de 1580 RON, potrivit actului adiţional nr. x din 19.01.2015 la contractul individual de muncă.

S-a respins în rest acţiunea şi s-a menţinut în rest sentinţa apelată.

3. Prin cererea depusă la data de 28.10.2019, reclamanta A. a solicitat îndreptarea erorii materiale şi lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 641 din 01.07.2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. x/2015.

Prin încheierea din camera de consiliu din 31.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, şi, totodată, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale şi cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile sus menţionate.

4. Împotriva soluţiei privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale din încheierea din camera de consiliu de la 31.01.2020, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea încheierii atacate şi trimiterea cererii privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 72 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 la Curtea Constituţională.

În motivare, recurenta susţine că în dosarul având ca obiect cererea de lămurire dispozitiv şi îndreptare eroare materială a formulat o cerere de ajutor public judiciar, care i-a fost respinsă, întrucât printr-o decizie a Decanului Baroului Timiş i-a fost anulat ajutorul public judiciar în temeiul art. 72 alin. (3) din Legea nr. 51/1995.

Având în vedere că Legea nr. 51/1995 nu prevede şi calea de atac împotriva acestei decizii de anulare a ajutorului public judiciar, recurenta consideră că i-au fost încălcate drepturile prevăzute la art. 13 C. proc. civ. şi art. 16, art. 21, art. 24 şi art. 53 din Constituţia României.

În continuare, recurenta susţine că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a - II- a civilă, sub nr. x/2020.

Prin încheierea de şedinţă din 28.04.2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 şi al dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Prin încheierile de şedinţă din 09.06.2020 şi 21.07.2020, a fost amânată cauza pentru imposibilitatea de prezentare, din motive medicale, a recurentei iar prin încheierea din 29.09.2020 a fost suspendată judecata recursului în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 30.03.2021, recurenta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar prin încheierea din 15.06.2021, a fost menţinută măsura suspendării cauzei.

Prin referatul întocmit la 25 noiembrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015, s-a constatat că a fost suspendată judecata recursului prin încheierea de şedinţă din 29.09.2020, motiv pentru care prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată la 24.05.2022, cu citarea părţilor, cu menţiunea discutării perimării căii extraordinare de atac.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia perimării cererii de recurs şi a reţinut următoarele:

Buna administrare a justiţiei impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor impuse de lege, precum şi ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni" iar, potrivit alin. (2) "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancţionator, are şi natura unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat în cauză de data pronunţării încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, respectiv 29.09.2020.

Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de şedinţă din 29 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Totodată, în cauză, se constată că de la momentul suspendării judecăţii recursului a trecut un termen mai mare de 6 luni.

Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părţii, mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 420 din acelaşi cod, va constata perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.