Validity of inheritance certificate challenged via res judicata effect of prior nationalization decision and inadmissibility of recourse against interlocutory orders

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2009 pe rolul Judecătoriei Timişoara, sub nr. x/2009, completată la 01.04.2010, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Statul Român reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi B., şi a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de calitate de moştenitor al pârâtului B. nr. 175/2002, eliberat de BNP C. şi nr. 98/27.05.1996, eliberat de BNP D., constatarea că imobilul situat în Timişoara, str. x nu a fost niciodată în proprietatea E. şi că nu a fost preluat de Statul Roman de la antecesorii pârâtului B., să se constate că unicul proprietar al imobilului în litigiu a fost Statul Român şi să se dispună rectificarea Cărţii funciare nr. x a mun. Timişoara, în sensul revenirii la situaţia anterioară pronunţării deciziei civile nr. 1006 din 25.06.2003, cu reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. de la 1865, art. 654, art. 669 şi art. 670 C. civ. de la 1864 şi Legea nr. 36/1995.

Prin sentinţa civilă nr. 6033 din 01.04.2010, Judecătoria Timişoara a admis exceptia de necompetenţă materială şi a declinat în favoarea Tribunalului Timiş competenţa în soluţionarea cauzei.

La 04.02.2011, reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare in judecată, arătând că renunţă la capătul de cerere privind anularea certificatului de moştenitor nr. x/2002, eliberat de BNP C. Cluj-Napoca şi că solicită doar anularea certificatului de calitate de mostenitor eliberat de BNP D. din Timisoara sub nr. x/1996, iar, urmare a anulării acestui certificat, să se constate că imobilul situat in Timisoara, str. x, înscris în Cartea funciară nr. x a mun. Timisoara, nr. top x-9961, nu a fost preluat de Statul Roman de la antecesorii pârâtului B., rectificarea Cărţii funciare în sensul revenirii la situaţia anterioară pronunţării deciziei civile 1006 din 25.06.2003 şi, în consecinţă, reînscrierea dreptului său de proprietate.

De asemenea, la termenul din 25.03.2011, reclamanta a renunţat şi la capătul de cerere privind constatarea faptului că imobilul situat în Timisoara, str. x, înscris în Cartea funciară nr. x a mun. Timisoara, nr. top x-9961, nu a fost preluat de Statul Roman de la antecesorii pârâtului B..

Prin sentinţa civilă nr. 3205 din 03.06.2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantă. De asemenea, a fost respinsă cererea pârâtului B. pentru obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 18.07.2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta A. privind notele grefierului din şedinţa publică din 03.06.2011.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 18.07.2011 a declarat apel în termenul legal reclamanta A., prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată în scris.

Prin încheierea din 6 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins cererea de recuzare a membrilor completului de judecată formulată de reclamantă în temeiul art. 24 alin. (1), art. 25, art. 26 şi art. 27 pct. 1 şi 7 C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia civilă nr. 97 din 2 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins apelul formulat de reclamantă.

Instanţa de apel a motivat că prima instanţă, în mod just, a reţinut puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 613/2007, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, privind preluarea imobilului de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950 de la F., antecesoarea pârâtului B. (bunica maternă). Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că această chestiune litigioasă tranşată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu poate face din nou obiectul unei cercetări judecătoreşti, opunându-se puterea de lucru judecat.

În privinţa cererii de constatare a nulităţii certificatului de calitate de moştenitor nr. 98/2006, instanţa de apel a reţinut că acţiunea este prescriptibilă având în vedere motivele de nulitate relativă invocate de reclamantă şi că termenul de prescripţie a fost depăşit.

A mai reţinut instanţa de apel că prima instanţă în mod corect a stabilit că în eventualitatea admiterii primelor capete de cerere din acţiunea reclamantei, nu s-ar putea dispune revenirea la situaţia anterioară în cartea funciară, respectiv a reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului întrucât contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei a fost constatat nul printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, care nu a fost desfiinţată.

Referitor la încheierea din 18.07.2011, prin care Tribunalul Timiş a respins cererea formulată de reclamanta A. pentru îndreptarea erorilor materiale din notele din caietul grefierului din şedinţa din 03.06.2011, instanţa de apel a constatat că soluţia este temeinică şi legală întrucât notele de şedinţă ale grefierului au fost verificate şi vizate de preşedintele completului de judecată şi se prezumă că ele conţin dezbaterile ce au avut loc în acea şedinţă.

Totodată, curtea de apel a reţinut că pretinsele neregularităţi indicate de reclamantă a fi erori materiale, nu sunt de natură a influenţa în vreun fel soluţia dată în cauză.

Prin încheierea din 31 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009, a fost respinsă cererea formulată de reclamantă privind îndreptarea erorilor materiale din caietul grefierului din şedinţa publică din 25.04.2012. Totodată, a fost admisă în parte cererea de îndreptare a erorii materiale din încheierea din şedinţa de la 25.04.2012 şi s-a dispus îndreptarea erorii în sensul că în calitate de reprezentant al pârâtului B. va fi trecut avocatul G., care a participat la dezbateri şi a pus concluzii asupra recursului, în locul avocatei H., cum din eroare s-a consemnat. În rest, a fost respinsă cererea de îndreptare a erorilor materiale din încheierea din şedinţa de la 25.04.2012.

3. Împotriva deciziei civile nr. 97 din 2 mai 2012 şi a încheierilor din 6 martie 2012 şi 31 mai 2012, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, precum şi a încheierii de şedinţă din 18 iulie 2011, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2009, a formulat recurs reclamanta A., în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, precum şi desfiinţarea încheierilor atacate în sensul admiterii cererii de recuzare şi îndreptare a erorilor solicitate.

În considerarea motivului de casare prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, recurenta susţine că hotărârea atacată cuprinde considerente care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, fiind străine de natura pricinii.

Recurenta susţine că instanţele fondului au respins acţiunea reţinând puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei 613 din 11.06.2007, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2006. Însă, cele două dosare nu au nicio legătură, întrucât dosarul nr. x/2002, în care s-a pronunţat decizia menţionată, a avut ca obiect anularea unui contract de vânzare cumpărare, în timp ce prezentul dosar are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui certificat de moştenitor.

Recurenta mai arată că judecătorul, potrivit principiului disponibilităţii, are obligaţia de a administra doar probele care au o legătură cu obiectul cauzei, iar motivarea hotărârii trebuie să aibă la bază probele administrate şi să fie în legătură cu obiectul cauzei. Or, în cauză au fost administrate probe în dovedirea falsităţii certificatului de moştenitor, iar motivarea trebuie să aibă în vedere probele administrate în legătură cu legalitatea certificatului de moştenitor şi nu considerentele deciziei nr. 613 din 11.06.2007, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2006.

Prin urmare, recurenta susţine că hotărârea cuprinde considerente care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, fiind străine de natura pricinii, în sensul prevăzut de motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Totodată, potrivit recurentei, o astfel de hotărâre care cuprinde considerente care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei întruneşte şi condiţiile prevăzute de motivele de casare de la 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

În continuare, recurenta prezintă situaţia de fapt şi probele administrate la instanţele de fond.

De asemenea, recurenta a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea în mod irevocabil a dosarului nr. x/2012 al Judecătoriei Timişoara potrivit dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865.

La 14.03.2013 intimaţii Statul Român, prin Municipiul Timişoara, prin Primar şi prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara au depus întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

Prin concluziile scrise depuse la 18.03.2013, pârâtul B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 11.07.2012.

Prin încheierea nr. 1144 din 19 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009, a fost scoasă cauza de pe rol şi a fost înaintat dosarul spre competentă soluţionare secţiei I a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea nr. 2232 din 16 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009, a fost scoasă de pe rol cauza şi a fost înaintat dosarul spre competenţă soluţionare, secţiei a II-a Civile.

Prin încheierea din 3 decembrie 2013 s-a dispus suspendarea recursului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, până la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2012 al Judecătoriei Timişoara, iar prin încheierea din 07.06.2016 s-a menţinut măsura suspendării judecării recursului.

La 23.03.2022, respectiv 25.03.2022, intimatul pârât B. şi recurenta-reclamantă au formulat cereri de repunere pe rol a recursului, soluţionate la termenul din şedinţa de la 24 mai 2022.

Înalta Curte, analizând decizia şi încheierile atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încheierea din 18 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2009, Înalta Curte nu le poate primi fiind inadmisibile.

În cauză, prin încheierea din 18.07.2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta A. privind notele grefierului de şedinţă din şedinţa publică din 03.06.2011.

Împotriva acestei încheieri reclamanta a formulat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 97 din 2 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009.

Prin urmare, împotriva încheierii recurate a fost exercitată calea de atac a apelului iar prin exercitarea căii de atac extraordinare a recursului împotriva aceleiaşi încheieri şi nu a soluţiei din apel se încalcă principiul unicităţii căii de atac, întrucât calea de atac împotriva unei hotărâri poate fi promovată o singură dată.

De asemenea, potrivit art. 2813 C. proc. civ. de la 1865, "încheierile pronunţate în temeiul art. 281 şi 2811, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 2812 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea."

Având în vedere că decizia pentru care s-a solicitat îndreptarea erorii materiale a fost dată cu apel şi încheierea recurată este supusă aceleiaşi căi de atac potrivit dispoziţiilor evocate, cale de atac care, de altfel, a fost exercitată şi soluţionată.

Totodată, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 privind obiectul recursului, "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".

Faţă de prevederile menţionate, obiectul recursului este clar delimitat, în sensul că pot fi atacate cu recurs doar anumite hotărâri, respectiv hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

În consecinţă, prevederile legale evocate nu permit declararea unui recurs împotriva unei încheieri de îndreptare a erorii materiale strecurate într-o hotărâre supusă căii de atac a apelului, aceasta neîncadrându-se în ipotezele prevăzute la art. 299 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

Având în vedere principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, iar o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, Înalta Curtea constată că nu este admisibilă atacarea unei încheieri prin care a fost soluţionată cererea de îndreptare a erorii materiale de către tribunal, prima instanţă sesizată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 299 şi art. 312 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată inadmisibilitatea atacării cu recurs a încheierii din 18.07.2011, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2009, nefiind aduse critici modului de soluţionare a apelului împotriva acestei încheieri.

Nici motivele privind încheierile din 6 martie 2012 şi 31 mai 2012, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009, nu pot fi primite.

Prin încheierea din 6 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins cererea de recuzare a membrilor completului de judecată formulată de reclamantă în temeiul art. 24 alin. (1), art. 25, art. 26 şi art. 27 pct. 1 şi 7 C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit recurentei, curtea de apel în mod greşit a respins cererea de recuzare a completului de judecată care a soluţionat calea de atac a apelului, întrucât din modalitatea de motivare a deciziei recurate rezultă că preşedinta completului are un interes în cauză, aceasta fiind cea care a făcut parte şi din completul de judecată care a pronunţat în recurs decizia nr. 613/2007.

Verificând încheierea recurată, se constată că s-a reţinut faptul că judecătorii recuzaţi nu şi-au expus părerea cu privire la soluţia pe care ar adopta-o. În acest sens, s-a reţinut că împrejurarea că unul din membrii completului a pronunţat decizia nr. 613/2007 nu este în măsură a se încadra în motivul de incompatibilitate prevăzut la art. 27 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Motivele de nelegalitate expuse de reclamantă se rezumă la reiterarea dispoziţiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 privind pronunţarea într-o altă cauză a unui membru al completului şi la modul de soluţionare şi redactare al deciziei criticate, pronunţate ulterior fără să fie expuse pretinsele erori de judecată în soluţionarea cererii de recuzare de către completul sesizat cu această cerere incidentală, în sensul art. 304 din acelaşi cod.

Totodată, criticile privind încheierea din 31 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantă privind îndreptarea erorilor materiale din caietul grefierului din şedinţa publică din 25.04.2012 şi fost admisă în parte cererea de îndreptare a erorii materiale din încheierea din şedinţa de la 25.04.2012, urmează a fi înlăturate, întrucât recurenta nu a relevat prin raţionamente logico-juridice încălcarea unor reguli de drept, potrivit art. 304 C. proc. civ.

Criticile recurentei privind considerentele străine de natura pricinii cuprinse în decizia recurată, care în opinia acesteia nu ar avea nicio legătură cu obiectul cauzei, subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, nu sunt fondate.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a respins apelul reţinând în mod greşit argumentele primei instanţe privind puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 613 din 11.06.2007, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2006, deşi cele două dosare nu au nicio legătură.

De asemenea, recurenta susţine că instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze probele administrate în dovedirea nulităţii certificatului de calitate succesorală.

Verificând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a respins apelul reclamantei reţinând puterea de lucru judecat a celor statuate prin decizia 613 din 11.06.2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2006, privind preluarea imobilului în litigiu de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, de la F., antecesoarea pârâtului B..

Totodată, se reţine că prin cererea de chemare în judecată şi prin apelul promovat, reclamanta a contestat valabilitatea certificatului de calitate succesorală, susţinând că pârâtul B. nu ar fi fost succesorul proprietarilor imobilului în litigiu de la data decretului de naţionalizare a imobilului.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe constatarea definitivă a instanţei privind identitatea proprietarei F. şi legăturile de filiaţie ale succesorului pârât.

Contrar celor susţinute de recurentă, se reţine că între considerentele reţinute cu putere de lucru judecat din decizia evocată şi prezentul litigiu există o strânsă legătură, întrucât instanţele de judecată în mod irevocabil au statuat asupra aspectelor invocate de reclamantă ca motive de anulare a certificatului de calitate de moştenitor, în cadrul acţiunii introductive.

În consecinţă, se constată că decizia recurată nu cuprinde considerente care nu au nicio legătură cu obiectul pricinii în sensul art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

De altfel, corect observă instanţa de apel că nici soluţionarea acţiunii în sensul pretins de reclamantă nu ar putea conduce, automat la reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu, contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei fiind anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

De asemenea, criticile recurentei privind lipsa triplei identităţi referitoare la obiect, cauză şi părţi, prevăzută la art. 163 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, privind excepţia litispendenţei, nu sunt fondate, întrucât în cauză instanţele devolutive au reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat care se manifestă ca o prezumţie, mijloc de probă în dezlegarea aspectelor litigioase din raporturile juridice deduse judecăţii, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se impune în al doilea litigiu care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are strânsă legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Manifestarea puterii de lucru judecat ca o prezumţie vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea litigiu, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că nu erau incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. de la 1865 şi puterea de lucru judecat a considerentelor din decizia 613 din 11.06.2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, aspecte care se impun în prezentul litigiu, fără posibilitatea de a mai fi contrazise.

Prin urmare, motivarea instanţei de apel nu cuprinde considerente care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, răspunde motivelor din apelul formulat de reclamantă şi este conformă dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, nefiind cazul unor motive străine de natura pricinii cuprinse în hotărârea atacată, contrar celor susţinute de recurentă.

În acest context, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu considerentele instanţei de apel nu echivalează cu incidenţa unor motive străine de natura pricinii şi nu determină aplicarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, astfel încât critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale va fi respinsă ca nefondată.

Motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, sunt invocate formal, urmând a fi înlăturate, în lipsa unor critici care să se încadreze în aceste dispoziţii legale.

Modificarea hotărârii atacate se poate cere pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865 "când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia" iar pentru cel prevăzut la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".

Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs. Prin urmare, nu pot fi primite motivele suplimentare depuse în cursul judecăţii de reclamantă prin notele de şedinţă, în dezvoltarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

În susţinerea motivelor de casare astfel cum sunt formulate prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2012 la curtea de apel, recurenta reiterează situaţia de fapt şi demersurile efectuate pentru a dovedi că pârâtul B., nu este adevăratul succesor al foştilor proprietari ai imobilului în litigiu şi, în consecinţă, ar fi întemeiată solicitarea de anulare a certificatului de moştenitor.

Prin urmare, recurenta nu precizează în ce constau greşelile de judecată prin identificarea ipotezelor prevăzute de motivele de recurs invocate, de strictă interpretare, astfel că susţinerile acesteia nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul prevăzut de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865, ci o reiterare a susţinerilor de la instanţele de fond, care au primit o soluţionare din partea acestora.

Mai mult, toate aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la elementele de fapt şi prin care se solicită reaprecierea probatoriului administrat. Or în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, sub aspectul respectării regulilor de drept.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 18 iulie 2011, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2009, precum şi împotriva încheierilor din 6 martie 2012 şi 31 mai 2012 şi a deciziei civile nr. 97 din 2 mai 2012, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009.

Referitor la cererea intimatului-pârât B. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, "partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs, Înalta Curte constată că intimatul-pârât nu a depus la dosarul cauzei dovezi din care să rezulte efectuarea cheltuielilor de judecată în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatului-pârât privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 18 iulie 2011, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2009, precum şi împotriva încheierilor din 6 martie 2012 şi 31 mai 2012 şi a deciziei civile nr. 97 din 2 mai 2012, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimatul-pârât B..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.