Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1266/2022 AI generated

Cassation admissibility: failure to substantiate ground of misapplication of contractual liability principle

Case Number Decizia nr. 1266/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the cassation appeal filed by the railway passenger transport company, thereby confirming the appellate decision that upheld the lower court's order for the transport company to pay the electricity supplier approximately 806,000 RON for the difference in the value of traction electricity for January 2017. The dispute concerned a contractual claim for payment of electricity where the defendant argued that the supplier failed to meet contractual obligations regarding equilibrium costs and pricing, relying on expert reports and domestic energy market values; the Supreme Court ruled that the appellant's failure to provide specific, logical arguments demonstrating how the appellate court misapplied the general principle of contractual liability constituted a failure to substantiate the appeal with valid grounds of illegality. The decisive legal basis was the procedural requirement under Article 486 and 487 of the Code of Civil Procedure, which mandates that a cassation appeal must contain developed arguments against the appellate decision, as opposed to a mere repetition of factual claims or unsubstantiated assertions of misapplication of substantive law under Article 1350 of the Civil Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1350 alin. (1) C. civ, art. 476 alin. (1) C. proc. civ, art. 477 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Cassation admissibility: failure to substantiate ground of misapplication of contractual liability principle: Împotriva acestei decizii, pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Keywords

AI generated
grounds for cassation contractual liability article of civil procedure value in dispute general legal principle transport law

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
art. 1350 alin. (1) C. civ
8 din Codul de procedură, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv ale art. 1350 alin. (1) C. civ.
art. 476 alin. (1) C. proc. civ
a stat şi încălcarea de către aceasta a prevederilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ.
art. 477 C. proc. civ
(1) respectiv a art. 477 C. proc. civ.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
Prin încheierea din 31 martie 2022, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 248 alin. (2) C. proc. civ
La termenul din 19 mai 2022, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 12 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 806.851,89 RON, reprezentând diferenţa contravalorii energiei electrice de tracţiune pe luna ianuarie 2017, conform facturii seria x nr. x din 26.04.2017, aferente contractului de furnizare a energiei electrice pentru locurile de consum alimentate din reţeaua de contact feroviară nr. x din 22.12.2016 şi deviz nr. x/05.04.2017, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 194 şi următoarele C. proc. civ. şi art. 1164, 1170, 1270 şi 1272 C. civ.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 67 din 16 ianuarie 2020, a admis cererea reclamantei A. S.A. şi a obligat pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. să plătească reclamantei suma de 806.851,89 RON reprezentând diferenţa contravalorii energiei electrice şi suma de 11.673,51 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1437 din 4 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva sentinţei civile nr. 67 din 16 ianuarie 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv ale art. 1350 alin. (1) C. civ.

În opinia recurentei, aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 1350 alin. (1) C. civ. a condus la ignorarea împrejurării că intimata-reclamantă, în calitate de furnizor, nu şi-a respectat obligaţia asumată la art. 3 alin. (1) din contract şi nu a fumizat pârâtei în perioada 24-31 ianuarie 2()17, cantitatea de energie electrică notificată, la preţul contractului, stabilit conform Anexei 5 la contract.

Prin nerespectarea obligaţiei de fumizare a energiei notificate la preţul de vânzare stabilit contractual, intimata-reclamanta a încălcat şi obligaţia prevăzută la art. 10 lit. b) din contract, de livrarea către pârâtă în calitate de consumator, a energiei contractate în termenii asumaţi prin contract.

Or, aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 1350 alin. (1) C. civ. a condus la considerentul neîntemeiat potrivit căruia "stabilirea contravalorii cheltuielilor de echilibrare, determinate prin raportare la valorile de consum preţuri din sistemul energetic naţional din perioada de referinţă" prin raportare la concluziile raportului de expertiză omologat de instanţa de fond şi faţă de împrejurarea ca pârâta nu a solicitat o contraexpertiza în apel.

În acest context, recurenta solicită instanţei de control judiciar să constate că, la baza aplicării greşite de către instanţa de apel a prevederilor art. 1350 alin. (1) C. civ. a stat şi încălcarea de către aceasta a prevederilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, având în vedere efectul devolutiv al apelului, pârâta a fost îndreptăţită să reitereze toate apărările invocate în primă instanţă (inclusiv acele apărări care nu au fost reţinute de instanţa de fond), iar instanţa de apel ar fi trebuit să uzeze de atributul său şi să reanalizeze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Or, instanţa de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 471 alin. (1) respectiv a art. 477 C. proc. civ., ignorând totodată şi faptul că expertiza tehnică judiciară a fost solicitată de pârâtă, în dovedirea tezei probatorii potrivit căreia: CFR Călători S.A., în calitate de consumator final nu a determinat majorarea cheltuielilor cu echilibrarea înregistrate în perioada 24-31 ianuarie 2017; majorarea cheltuielilor cu echilibrarea înregistrate în perioada 24-31 ianuarie 2017 s-a datorat exclusiv culpei Electrificare CFR - S.A..

În spiritul celor menţionate, recurenta a criticat şi considerentele instanţei de fond întemeiate pe concluziile raportului de expertiză, iar instanţa de apel avea obligaţia de a analiza temeinicia criticilor din prisma efectului devolutiv al căii de atac, cu respectarea prevederilor art. 471 alin. (1) respectiv a art. 477 C. proc. civ.

Prin urmare, în lipsa unui raport de expertiză care să conţină concluzii utile cauzei, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze exclusiv înscrisurile aflate la dosar, în urma cărora ar fi rezultat că, utilizând valoarea menţionată în calculul preţului de echilibrare, conform metodologiei costurilor cu echilibrarea prezentata de Electrificare S.A., a rezultat un preţ de echilibrare de circa 28,188 RON/MWh, faţă de 46,2674 RON/MWh cât a fost calculat şi facturat iniţial.

Aşadar, la un consum de energie înregistrat de CFR Calatori pe luna ianuarie 2017 de 37.522,63 MWh, a rezultat un rest de plată acceptat de 639.251,31 Iei (fără TVA) faţă de 1.317.278,11 RON (fără TVA) cât a calculat S.C. Electrificare pentru factura finală a lunii ianuarie 2017.

În acest context, se arată că prin adresa nr. x/24.04.2017, CFR Calatori a restituit Electrificare S.A. factura seria x nr. x-17/05.04.2017 cu menţiunea că nu este de acord cu susţinerea privind nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Anexa nr. 6 la contractul de furnizare nr. x/22.12.2016, potrivit căreia consumatorul "va plăti suma rămasă necontestată până la termenul de plata solicitat" deoarece în urma şedinţelor de conciliere nu s-a ajuns Ia niciun consens referitor la cheltuielile cu echilibrarea aferente lunii ianuarie 2017 şi efectuarea regularizărilor corespunzătoare.

Totodată s-a solicitat emiterea unei facturi în valoare de 639.251,31 RON (fără TVA) urmând ca pentru diferenţa nerecunoscută de 678.026,8 RON (fără TVA) din factura restituită, diferendul să fie soluţionat conform normelor legale.

Prin întâmpinarea depusă, la 7 ianuarie 2022, intimata-reclamantă Electrificare S.A. a solicitat respingerea recursului declarat de recurentă şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a învederat nulitatea recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate.

Prin încheierea din 31 martie 2022, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a depus punct de vedere prin care a susţinut că recursul este motivat, în cuprinsul acestuia arătându-se că nu au fost respectate dispoziţiile contractuale de către intimată raportat la art. 1350 alin. (1) C. civ.

La termenul din 19 mai 2022, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3). care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia hotărârea poate fi casată atunci când au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material.

Invocarea în recurs a încălcării art. 1350 alin. (1) C. civ., text de lege cu valoare de principiu al răspunderii contractuale, fără a se concretiza modul în care se consideră a fi fost încălcat de instanţa de apel, este o critică de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate.

Se constată aşadar, că recurenta nu arată în ce mod raţionamentul instanţei de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 1350 C. civ., ci se limitează la a susţine aplicarea greşită a principiului răspunderii contractuale, valorificând exclusiv propria sa construcţie juridică relativă la obligaţiile asumate contractual, care însă a fost înlăturată, potrivit deciziei recurate.

De asemenea, trimiterile recurentei la situaţia de fapt şi la probele administrate, nu reprezintă critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate.

Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii nu pot fi identificate critici la adresa deciziei atacate şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia atacată şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.

Pentru considerentele arătate, reţinând că în speţă nu s-au identificat nici motive de ordine publică, Înalta Curte constată, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei civile nr. 1437 din 04 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ELECTRIFICARE CFR S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2022.