Nullity of cassation appeal for failure to substantiate grounds of illegality in challenge to procedural suspension
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the claimant against the Court of Appeal's order suspending the proceedings, effectively leaving the suspension in force and preventing the claimant from challenging the lower court's procedural decision; the case originated from a civil dispute where the claimant sought to void a bank's management fee for lack of consent and recover savings deposited in specific accounts, which was initially rejected by the first instance and then complicated by a series of procedural perimations and suspensions across the Tribunal and Court of Appeal; the High Court ruled that the appeal was null under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because it lacked the mandatory grounds for illegality and their development as required by Articles 486(1)(d), 487(1), and 488, noting that mere dissatisfaction with the decision does not constitute a valid legal basis for cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (2) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to substantiate grounds of illegality in challenge to procedural suspension: Prin încheierea din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei, având în vedere lipsa părţilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 mai 2022
Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani la 4 mai 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii: B. - Sucursala Darabani şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat instanţei obligarea pârâtelor la: restituirea sumelor (actualizate cu rata inflaţiei), depuse pe libretele de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, sume înscrise pe libretele de economii, emise de B., având numerele x şi respectiv x; constatarea nulităţii absolute a comisionului de administrare practicat de B. pentru lipsa totală a consimţământului deponentei; plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 287 din 4 aprilie 2017 a Judecătoriei Darabani a fost respinsă excepţia netimbrării acţiunii, invocată de pârâta Societatea Bancară B. S.A. -Sucursala Darabani, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani. A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii: B. - Sucursala Darabani şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtei B. S.A. privind cheltuielile de judecată. Suma de 552,5 RON reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantei A. a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A..
Prin decizia civilă nr. 388A/2020 din 22 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă s-a constatat perimată judecata apelului formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 287 din 4 aprilie 2017 a Judecătoriei Darabani.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Prin încheierea din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei, având în vedere lipsa părţilor.
Împotriva acestei ultime încheieri, reclamanta A. a formulat cerere de recurs.
Prin decizia nr. 383 din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă s-a constatat perimată judecata recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 388A/2020 din 22 septembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă.
Şi această decizie a fost recurată de reclamanta A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub dosar nr. x/2017, aflându-se în procedura de regularizare fiind repartizat Completului 2 al secţiei a II-a Civile.
Împotriva încheierii din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a declarat recurs reclamanta A..
Prin cererea de recurs, reclamanta A. a solicitat admiterea recursului, încetarea suspendării judecăţii în dosarul nr. x/2017 şi admiterea cererii de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 388A/2020 din dosarul nr. x/2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, fără însă a motiva recursul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
În cauză, intimata B. a formulat întâmpinare la data de 21 ianuarie 2022, însă considerentele acesteia vizează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 383 din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, iar nu recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, care formează obiectul prezentului dosar x/2017
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie la data de 15 decembrie 2021.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a învederat nulitatea recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate.
Prin încheierea din 31 martie 2022, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La termenul din 19 mai 2022, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:
Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3). care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii nu pot fi identificate critici la adresa încheierii atacate şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia atacată şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.
Pentru considerentele arătate, reţinând că în speţă nu s-au identificat nici motive de ordine publică, Înalta Curte constată, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. S.A. SUCURSALA DARABANI şi STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR BUCUREŞTI.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2022.