Jurisdiction in individual labor conflicts where the employer is the plaintiff: scope of "seat" under Labor Code Art. 269(2) and procedural capacity of branch offices under Civil Procedure Code Art. 56(2)

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. Bucureşti prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj în contradictoriu cu pârâtul A. s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.923 RON, suma ce reprezinta paguba produsa unităţii.

În drept a fost indicat art. 254 Codul Muncii, Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate SNTFC CFR Calatori pe anii 2019-2020 art. 44 alin. 1, art. 48 alin. 2.

Prin sentinţa civilă nr. 2231/2021 din 14 septembrie 2021 Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu fiind declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale.

În motivarea soluţiei s-a reţinut faptul că, fiind vorba de un conflict de muncă, în cauză sunt incidente normele care guvernează jurisdicţia muncii.

Conform prevederilor art. 269 Codul muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanţa competentă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Aceste dispoziţii sunt completate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform căruia, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul fiind astfel reglementată în mod expres o competenţa teritorială exclusivă şi absolută în această materie.

Raportat la împrejurarea că sediul reclamantei este în Bucureşti, instanţa competentă este Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale.

Art. 269 din Codul muncii nu lasă la alegerea reclamantului - angajator, instanţa competentă, respectiv angajatorul nu are opţiunea de a introduce acţiunea la sediul principal sau la sediul secundar, sediul procesual ales ori locul de muncă al angajatului, în schimb norma legală prevede expres că instanţa competentă este cea de la sediul reclamantului (angajator).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a-VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale care, prin sentinţa nr. 8568 din 09.12.2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în consecinţă a fost trimisă cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că art. 269 alin. (2) din Codul muncii reglementează din punct de vedere teritorial competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă, aceasta aparţinând instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul, reşedinţa sau sediul reclamantului. De asemenea, potrivit art. 210 din legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Litigiul reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, întrucât are ca obiect plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat de salariaţi, prin îndeplinirea necorespunzătoare sau prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă dintre părţi.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SNTFC CFR Călători - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj a indicat, ca sediu, pe cel situat în municipiul Cluj-Napoca unde, potrivit actelor dosarului şi susţinerilor din cererea de investire a instanţei, se află sediul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Cluj, care reprezintă o subunitate fără personalitate juridică a societăţii.

Textul legal ce reglementează competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă nu cuprinde în mod expres menţiuni referitoare la sediul principal sau secundar al societăţii reclamante, astfel că, în lipsa unor dispoziţii în sensul de a se avea în vedere sediul principal al angajatorului, de vreme ce societatea reclamantă a ales să se judece la instanţa în circumscripţia căreia se află sediul unei subunităţi ale sale, instanţei respective îi aparţine competenţa de soluţionare a pricinii.

Pentru aceste considerente, având în vedere că la data introducerii acţiunii reclamanta şi-a indicat sediul din municipiul Cluj-Napoca (al unei subunităţi), unde de altfel s-au desfăşurat raporturile de muncă cu pârâtul salariat, iar sediul subunităţii constituie de fapt sediu al reclamantei, întrucât reprezintă locul unde se desfăşoară activitatea reclamantei în teritoriu, Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj nefiind o persoană juridică distinctă, rezultă că, fiind prima instanţă investită cu soluţionarea cauzei, aparţine Tribunalului Cluj competenţa de soluţionare, în temeiul art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul de faţă, având ca obiect, cererea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iaşi, în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reţine că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenţei în cauza de faţă, dispoziţiile art. 269 Codul muncii respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii: (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

De asemenea, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, act normativ cu caracter special faţă de Codul muncii: "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Din interpretarea literală a celor două texte de lege, rezultă faptul că norma cuprinsă în art. 269 Codul muncii are în vedere atât situaţia în care reclamant este persoana fizică angajată, cât şi cea în care reclamant este persoana juridică angajatoare.

În schimb, norma cuprinsă în prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competenţa teritorială de soluţionare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, caz în care acţiunea poate fi promovată fie la instanţa de domiciliu, fie la cea de la locul de muncă. Se observă că textul art. 210 din Legea nr. 62/2011, nu reglementează competenţa teritorială de soluţionare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatorul.

În speţă însă, trebuie determinată norma de competenţă teritorială în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatorul, caz în care se aplică norma cu caracter general în materia conflictelor de muncă, în vigoare, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Se reţine faptul că, în ceea ce priveşte conflictul de competenţă ivit în cauză, instanţele în conflict au apreciat diferit noţiunea de "sediu al reclamantului".

Astfel Tribunalul Cluj a reţinut că sediul reclamantei se află pe teritoriul municipiului Bucureşti, în timp de Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamanta a indicat sediul din Municipiul Cluj-Napoca unde s-au derulat raporturile de muncă cu pârâtul salariat, sediul subunităţii constituind de fapt sediul al reclamantei.

Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată a fost formulată prin Sucursala Regională de Transport Feroviar Călători Cluj, în contradictoriu cu pârâtul, fost angajat al acestei sucursale. Se mai reţine, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ.: "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau entităţile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Înalta Curte reţine că, prin dispoziţiile legale mai sus citate, legea de procedură civilă le conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, aşa cum este cazul în speţă.

În aceste condiţii, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că noţiunea de "sediu" la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

În cazul unei interpretări contrarii, în sensul că, deşi sucursala are capacitate procesuală de folosinţă şi exerciţiu, acţiunea în care are calitatea de reclamantă se introduce tot la sediul persoanei juridice mamă, s-ar goli de conţinut dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. şi ar fi încălcată însăşi raţiunea pentru care legiuitorul a recunoscut capacitate procesuală entităţilor fără personalitate juridică.

În raport de considerentele mai sus arătate, întrucât sediul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar Călători Cluj se află pe raza teritorială a judeţului Cluj, revine Tribunalului Cluj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2022.