Competence conflict in labor dispute resolved by awarding jurisdiction to the branch location rather than the main headquarters.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalul Iaşi, secţia I civilă reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iaşi a chemat în judecată pe pârâtul A. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 190,04 RON reprezentând contravaloarea minutelor de întârziere a trenului de calatori nr. 6401 din data de 22.07.2018. În drept, a invocat dispoziile art. 254 din Codul Muncii.

Instanta a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, raportat la dispoziţiile art. 269 Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 2594 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a fost admisă exceptia necompetenţei teritoriale şi, în consecinţă, a fost declinată, în favoarea Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ., iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau sediul. De asemenea, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prin urmare, în ceea ce priveşte conflictele de muncă, competenţa teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul sau locul de muncă reclamantul, prin urmare Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă în soluţionarea cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a-VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, prin sentinţa nr. 1415 din 1.03.2022 a admis excepţia necompetentei teritoriale, a declinat competenta de solutionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Iaşi, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei.

Prin Legea nr. 53/2003- Codul muncii, legiuitorul a stabilit care sunt criteriile obiective în raport cu care se stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, şi anume domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 republicată, modificat prin Legea nr. 2/2013, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se stabileşte în raport de domiciliul sau locul de muncă ale reclamantului.

În speţă, pentru determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei prezintă relevanţă faptul că, din cererea de chemare în judecată, rezultă că reclamanta SNTFC CFR Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iaşi are sediul indicat în cererea de chemare în judecată ca fiind în Iaşi, str. x, corp B, jud. Iaşi, şi a formulat acţiunea în contradictoriu cu pârâtul A., fost angajat al SNTFC CFR Călători S.A., dar cu atribuţii exercitate în cadrul Sucursalei Regionala de Transport Feroviar de Călători Iaşi - Depoul de locomotive Iaşi, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul Tribunalului Iaşi.

Potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ.: "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau entităţile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii", pe cale de consecinţă, se constată că legea de procedură civilă le conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, aşa cum este cazul în speţă.

În aceste condiţii, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că noţiunea de "sediu" la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

În cazul unei interpretări contrarii, în sensul că, deşi sucursala are capacitate procesuală de folosinţă şi exerciţiu, acţiunea în care are calitatea de reclamantă se introduce tot la sediul persoanei juridice mamă, s-ar goli de conţinut dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. şi ar fi încălcată însăşi raţiunea pentru care legiuitorul a recunoscut capacitate procesuală entităţilor fără personalitate juridică.

Pentru motivele de fapt şi de drept anterior expuse, coroborate cu dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, faţă de caracterul competenţei teritoriale în această materie, ce este reglementată prin norme imperative, tribunalul a reţinut că soluţionarea cauzei este de competenţa teritorială a Tribunalului Iaşi.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul de faţă, având ca obiect, cererea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iaşi, în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reţine că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenţei în cauza de faţă, dispoziţiile art. 269 Codul muncii respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii: (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

De asemenea, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, act normativ cu caracter special faţă de Codul muncii: "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Din interpretarea literală a celor două texte de lege, rezultă faptul că norma cuprinsă în art. 269 Codul muncii are în vedere atât situaţia în care reclamant este persoana fizică angajată, cât şi cea în care reclamant este persoana juridică angajatoare.

În schimb, norma cuprinsă în prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competenţa teritorială de soluţionare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, caz în care acţiunea poate fi promovată fie la instanţa de domiciliu, fie la cea de la locul de muncă. Se observă că textul art. 210 din Legea nr. 62/2011, nu reglementează competenţa teritorială de soluţionare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatorul.

În speţă însă, trebuie determinată norma de competenţă teritorială în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatorul, caz în care se aplică norma cu caracter general în materia conflictelor de muncă, în vigoare, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Se reţine faptul că, în ceea ce priveşte conflictul de competenţă ivit în cauză, instanţele în conflict au apreciat diferit noţiunea de "sediu al reclamantului".

Astfel Tribunalul Iaşi a reţinut că sediul reclamantei se află pe teritoriul municipiului Bucureşti şi nu prezintă relevanţă faptul că sucursala reclamantei la care este angajată persoana fizică se află în Iaşi, în timp de Tribunalul Bucureşti a reţinut că noţiunea de sediu la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii nu se referă numai la sediul principal ci şi la sediul secundar, în speţă sediul sucursalei ce are capacitate procesuală de folosinţă şi exerciţiu, iar acesta se află pe teritoriul judeţului Iaşi, conform menţiunii făcute prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată a fost formulată prin Sucursala Regională de Transport Feroviar Călători Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul, angajat al acestei sucursale. Se mai reţine, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ.: "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau entităţile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Înalta Curte reţine că, prin dispoziţiile legale mai sus citate, legea de procedură civilă le conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, aşa cum este cazul în speţă.

În aceste condiţii, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că noţiunea de "sediu" la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

În raport de considerentele mai sus arătate, întrucât sediul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar Călători Iaşi se află pe raza teritorială a judeţului Iaşi, revine Tribunalului Iaşi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2022.