Constitutional referral exception rejected as inadmissible in annulment-appeal case; appeal unfounded.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, la data de 18.02.2022, contestatoarea A. a solicitat anularea deciziei nr. 1609/Ap/07.12.2021, pronunţate de aceiaşi instanţă, în dosarul nr. x/2020 şi soluţionarea fondului cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea contestaţiei în anulare s-a susţinut că dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei erori materiale deoarece instanţa a omis să verifice dacă elementele însumate sunt echivalente cu salariul minim brut în plată pe tară şi, totodată, că instanţa a omis să cerceteze un motiv de casare invocat în termen, respectiv a omis să cerceteze Actul adiţional nr. x/04.04.2017 la contractul individual de muncă.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2), pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

Contestatoarea a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 raportat la art. 41 şi 53 din Constituţia României.

Prin încheierea din 31 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 anexa VI alin. 1egea nr. 153/2017 raportat la art. 41 şi art. 53 din Constituţie.

În motivarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că cererea cu care a fost învestită instanţa este o contestaţie în anulare care reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, iar dispoziţiile care reglementează contestaţia în anulare sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Procedând la verificarea condiţiilor legale, instanţa a constatat că, în raport de temeiul juridic al cererii ce face obiectul dosarului, respectiv stadiul procesual în care se află cauza - contestaţie în anulare întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.- nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv ca actul normativ criticat să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece în acest stadiu procesual, dispoziţiile verificate de instanţă sunt cele de la art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurenta A..

În dezvoltarea criticilor se arată că potrivit alin. (5) din art. 29 din Legea nr. 47/1992 excepţia este inadmisibilă, numai dacă este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) din lege.

În cauză, s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la exceptia de neconstituţionalitate asupra aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Anexa nr. VI din Legea nr. 153/2017 personalului civil contractual, fapt care încalcă dispoziţiile art. 41 din Constituţia României cu privire la salariul minim garantat în plată.

Recurenta arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 deoarece sesizarea Curţii Constituţionale se referă la dispoziţiile art. 4 alin. (2) Anexa VI din Legea nr. 153/2017, care este în vigoare, astfel că sunt îndeplinite precizările din art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru că aplicarea acestor dispoziţii si la personalul civil contractual are legatură cu cauza supusă judecăţii.

În ceea ce priveste art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 se arată că cererea de sesizare este făcută de una din părţile din proces, iar excepţia de neconstitutionalitate nu a mai făcut obiectul judecătii Curţii Constituţionale.

Expunerea de motive a instanţei, cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se rezumă doar la afirmaţia că temeiul legal îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fapt care potrivit expunerii de mai sus nu se justifică, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., în opinia recurentei, recursul este fondat.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

În motivarea prezentei căi de atac, recurenta a invocat aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 29 din Legea nr. 47/1992, sub aspectul condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi nemotivarea încheierii atacate.

Recurenta a criticat faptul că, prin decizia atacată, curtea de apel ar fi reţinut greşit inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în cauză fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Critica este nefondată, din considerentele deciziei atacate, rezultând că instanţa a reţinut inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin raportare la neîndeplinirea condiţiei ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea dosarului din perspectiva stadiului procesual în care se află cauza, respectiv contestaţie în anulare.

Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă atunci când nu are legătură cu cauza.

Excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curtii Constituţionale de soluţionare a excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu.

Prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, petenta a apreciat că prevederile art. 4 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 care fac referire la salarizarea militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special (poliţişti de penitenciare) nu pot fi aplicate şi personalului civil contractual fapt care contravine art. 41 din Constituţia României, iar lipsa unei precizări cu privire la aplicarea acestor prevederi şi personalului contractual creează o confuzie, dar şi o discriminare între personalul angajat din sistemul penitenciar, fără să existe vreo precizare în lege şi astfel sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituţie.

Or, aspectele privind salarizarea invocate în cadrul sesizării sunt aspecte pe fondul cauzei, soluţionarea contestaţiei în anulare pendinte nedepinzând de aplicarea dispoziţiilor normative evocate, care ar putea viza, eventual, fondul cauzei, însă acesta nu mai poate fi pus în discuţie prin intermediul contestaţiei în anulare.

Prin urmare, excepţia nu este admisibilă din punctul de vedere al obiectului sesizării, articolul invocat ca fiind neconstituţional neavând legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare care este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia nu este analizată pe fond cauza.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 31 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Codlea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 31 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul PENITENCIARUL CODLEA.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2022.