Electricity-disconnection damages claim final; appeal over stamp duty inadmissible, prior dismissal stands

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 28 august 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu B. S.A. (actualmente C. S.A.), a solicitat instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata de despăgubiri morale în sumă de 720.000 RON, reprezentând prejudiciu moral cauzat reclamantei prin debranşarea ilegală a locuinţei de la reţeaua de energie electrică în perioada 14 februarie 2015-14 februarie 2016, în total 365 zile.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35, art. 207, art. 252 C. proc. civ., art. 126 din Constituţia României, Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale, art. 1.357 C. civ.

Prin sentinţa nr. 120 din 11 noiembrie 2019, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B. S.A. (în prezent C. S.A.) şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, în temeiul art. 466 şi următoarele din C. proc. civ., considerând-o netemeinică şi nelegală.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 145 din 2 iunie 2020, a respins apelul formulat de către reclamanta A. ca nefondat.

Prin cererea formulată la 31 iulie 2020 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă sub nr. x/2020, petenta A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 145 din 2 iunie 2020 a Curţii de Apel Craiova, solicitând, în temeiul art. 503 alin. (2) şi (3) şi 503 alin. (3) C. proc. civ., desfiinţarea deciziei contestate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru judecarea cauzei pe fond.

În cauză a fost fixat termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la 24 septembrie 2020 şi s-a pus în vedere contestatoarei să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

La 10 august 2020, contestatoarea A. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere respinsă prin încheierea nr. 21 din 9 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia nr. 457/2020 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, contestaţia în anulare a fost anulată ca netimbrată.

Împotriva încheierii nr. 21 din 09 septembrie 2020 şi deciziei nr. 457/2020 din 24 septembrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, contestatoarea A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea dosarului spre rejudecare.

În ce priveşte încheierea nr. 21 din 9 septembrie 2020, prin care s-a respins cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurenta susţine că aceasta a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, care dispun în sensul că, "sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la: f) protecţia drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici".

Arată recurenta că prin încheierea din 8 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, aceeaşi instanţă a admis cererea de reexaminare formulată de petentă în acel dosar.

Apreciază că, raportat la dispoziţiile art. 61 C. civ., încheierea din 8 septembrie 2020 are putere de lucru judecat faţă de încheierea ulterioară, însă prin decizia recurată s-a respins excepţia invocată de recurentă.

Apreciază recurenta că prin decizia nr. 457 din 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, contestaţia în anulare a fost respinsă în mod nelegal.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., art. 234 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, arătând că cererea de recurs nu conţine motivele de nelegalitate împotriva deciziei atacate, recurenta-reclamantă criticând sentinţa pronunţată în apel numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor, fără a preciza în ce constă nelegalitatea soluţiei instanţei de apel.

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal.

La 18 martie 2021, recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului declarat.

Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de A. împotriva încheierii nr. 21 din 9 septembrie 2020 şi împotriva deciziei nr. 457/2020 din 24 septembrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Întrucât inadmisibilitatea vizează însăşi existenţa căii de atac, Înalta Curte urmează a soluţiona cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (2) C. proc. civ., această excepţie, asupra căreia reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac, potrivit căruia părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Recursul are ca obiect încheierea nr. 21 din 9 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, în soluţionarea cererii formulate de petenta A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa în contestaţie în anulare, în condiţiile art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Potrivit acestui text de lege, "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. (…)."

Legiuitorul a exclus calea de atac a recursului în privinţa încheierii pronunţate în cererile formulate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, încheierea pronunţată în temeiul art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 fiind definitivă.

Aceleaşi concluzii se impun şi raportat la decizia nr. 7/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, aplicabilă şi în speţă întrucât dezleagă o problemă de principiu comună a două reglementări similare, prin care s-a reţinut că împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita nicio cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici o dată cu fondul.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale sus-menţionate, încheierea împotriva căreia a fost declarat recursul de faţă este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs, împotriva acesteia autoarea căii de atac neavând posibilitatea de a exercita calea de atac extraordinară, astfel că recursul declarat urmează a fi respins ca inadmisibil în conformitate cu dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportat la art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recursul pendinte are ca obiect şi decizia nr. 457/2020 din 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin care s-a anulat ca netimbrată contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 145/2020 din 2 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al aceleiaşi instanţe.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Gorj, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei CEZ VÂNZARE S.A. la plata de despăgubiri morale în sumă de 720.000 RON, reprezentând prejudiciu moral cauzat reclamantei prin debranşarea ilegală a locuinţei sale de la reţeaua de energie electrică în perioada 14 februarie 2015-14 februarie 2016.

În motivare, reclamanta A. a arătat, în esenţă, că debranşarea efectuată de intimată a fost făcută ilegal, în scopul obţinerii de profit şi foloase necuvenite din serviciile de rebranşare contra cost a abonaţilor la energie electrică, precum şi în scopul obţinerii unei poziţii dominante în relaţiile contractuale, ştiind că abonatul este consumator captiv, în sensul că nu are alt furnizor pe piaţa de energie electrică şi va fi nevoit să plătească orice i s-ar cere.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Având în vedere că Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului Uniunii Europene 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, pentru interpretarea noţiunii de consumator este relevantă şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene creată în interpretarea acestei directive.

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 este consumator orice persoană fizică acţionând în scopuri ce se află în afara activităţii sale profesionale, în cadrul contractelor reglementate de directivă.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în cauza C-110/14 (Horaţiu Ovidiu Costea împotriva S.C. D.) "că una şi aceeaşi persoană poate acţiona în calitate de consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi în calitate de vânzător sau furnizor în cadrul altora". A subliniat totodată că "noţiunea de "consumator", în sensul articolului 2 lit. b) din Directiva 93/13, are (...) un caracter obiectiv şi este independentă de cunoştinţele concrete pe care persoana în cauză le poate avea sau de informaţiile de care această persoană dispune în mod real".

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 2 din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Prin raportare la textele de lege anterior evocate, instanţa supremă reţine că acţiunea introductivă are ca obiect acordarea unor daune morale, întemeiate pe o pretinsă faptă culpabilă a intimatei CEZ VÂNZARE S.A., în calitate de operator economic în domeniul energiei electrice, de a debranşa în mod ilegal de la reţeaua de energie imobilul în care locuia petenta, care se pretinde a fi consumator final aflat sub incidenţa art. 47 din Legea nr. 123/2012.

Prin urmare, litigiul este circumscris de reclamantă sferei protecţiei consumatorilor, întrucât pretenţiile deduse judecăţii sunt pretinse în cadrul raporturilor juridice consumator - operator economic, natura juriidică a litigiului nefiind disputat pe parcursul procesului.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecăţii - 28 august 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele izvorând din cereri pronunţate în materia protecţiei consumatorilor.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia nr. 145/2020 din 2 iunie 2020, pronunţată în apel de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia nr. 145/2020 din 2 iunie 2020, pronunţată în apel de Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs astfel încât, potrivit dispoziţiilor 508 alin. (4) C. proc. civ., nici decizia pronunţată în contestaţie în anulare nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Potrivit principiului legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii nr. 21 din 9 septembrie 2020 şi deciziei nr. 457/2020 din 24 septembrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii nr. 21 din 9 septembrie 2020 şi deciziei nr. 457/2020 din 24 septembrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.