Inadmissibility of constitutional challenge regarding judge impartiality in insolvency proceedings due to lack of nexus with the merits

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 65 din 3 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta debitoare A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. şi H.. S-a dispus suspendarea provizorie a distribuirii sumelor, a încheierii proceselor-verbale de adjudecare şi a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în forma autentică cu privire la imobilele ce fac obiectul proceselor-verbale de licitaţie nr. x/18.08.2020, nr. y/19.01.2021, nr z/19.01.2021 şi nr. 151/19.01.2021 până la soluţionarea în primă instanţă a acţiunii în constatarea nulităţii absolute ce face obiectul dosarul nr. x/2015 43 al Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. şi H. şi administratorul judiciar C. şi D..

La termenul de judecată din data de 23 martie 2022 intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator special B. a formulat cerere de recuzare a completului C1 A, care a fost respinsă prin încheierea nr. 22 din 23 martie 2022.

Ulterior soluţionării cererii de recuzare, petenta A. S.R.L., prin administrator special B. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, arătând că normele invocate sunt neconstituţionale întrucât încalcă principiul repartizarii aleatorii a dosarelor, principiu ce corespunde rigorilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În motivarea cererii s-a arătat că posibilitatea ca acelaşi complet de judecată să se pronunţe asupra mai multor cereri ce vizează dosarul de insolvenţă al aceluiaşi debitor poate conduce la o lipsă de imparţialitate a membrilor completului, aspect ce vine în contradicţie cu dispoziţiile şi principiile constituţionale.

S-a susţinut că judecătorii instanţei de apel care si-au exprimat anterior opinia cu privire la unele aspecte ce fac obiectul unor apeluri următoare, sunt în situaţia prevăzută de cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ.

În aceste condiţii, dreptul la apărare, care, printre altele, are în vedere instituirea de către legiuitor a unui sistem de incompatibilităţi, interdicţii şi incapacităţi suficient de largi, astfel încât să nu existe niciun dubiu asupra imparţialităţii judecătorului chemat să soluţioneze un dosar, este încălcat prin reglementarea supusă controlului de constituţionalitate privind controlul în calea de atac - chiar dacă arhitectura Legii nr. 85/2014 este în sensul de a conferi judecătorului-sindic competenţa de soluţionare cu privire la toate cererile incidente în procedură, această competenţă largită şi la instanţa de control judiciar nu are nici o justificare sau temei care să o justifice.

Prin încheierea din 23 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, formulată de intimatul reclamant A. S.R.L., prin administrator special B..

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia ca norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei nu este îndeplinită.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B..

Recurenta susţine că au fost încălcate regulile de procedură, hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea criticilor recurenta arată că administratorul judiciar al debitorului, respectiv consorţiul format din C. si D., nu au fost prezente la termenul la care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, iar instanţa nu a dispus comunicarea acestei excepţii pentru expunerea punctului de vedere, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta învederează că este greşită aprecierea instanţei că nu există legătură cu cauza, deşi critica viza faptul că anterior, chiar acelaşi complet, şi tot într-un dosar de insolvenţă a apreciat ca admisibilă această excepţie şi a înaintat-o Curţii Constituţionale care însă a respins-o ca neîntemeiată şi nu inadmisibilă, astfel că, prin soluţia de respingere a sesizării ca inadmisibilă, au fost interpretate greşit normele de drept material.

Recurenta arată că excepţia viza neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, dar şi încălcarea principiului repartizării aleatorii a dosarelor, principiu ce corespunde rigorilor art. 21 alin. (3) din Constitutie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Posibilitatea ca acelaşi complet de judecată să se pronunţe asupra mai multor cereri ce vizează dosarul de insolvenţă al aceluiaşi debitor poate conduce la o lipsă de imparţialitate a membrilor completului, aspect ce vine în contradicţie cu dispoziţiile şi principiile constituţionale.

Judecătorii instanţei de apel care şi-au exprimat anterior sunt în situaţia în care devine incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. motiv pentru care se apreciază că judecătorii care au soluţionat un apel într-un prim proces, având drept obiect unele acte de procedură, nu pot judeca apelul într-un nou proces cu privire la aceleaşi acte de procedură în condiţiile nemodificării unei stări de fapt.

Conform art. 429 C. proc. civ., după pronunţarea hotărârii, instanţa se dezinvesteşte şi niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale, noţiunea de dezinvestire, astfel cum este folosită în acest text, având această semnificaţie când este vorba de un singur proces, generat de un raport litigios simplu dintre părţi, dar nu când este vorba de o situaţie litigioasă complexă, adică o situaţie în care sunt integrate multiple raporturi de drept substanţial, în legătură cu care au fost pornite mai multe procese judecate simultan sau succesiv de aceeastă instanţă.

Pentru acest motiv recurenta apreciază că, în ipoteza situaţiilor litigioase complexe care includ în structura lor raporturi de drept substantial multiple, unite printr-o situaţie de fapt comună, cu caracter litigios, generând mai multe procese care se judecă la aceeasi instanţă, în mod simultan sau succesiv, în orice fază procesuală este incident cazul de incompatibilitate relativă prevăzut în art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., deoarece în principiu judecătorul s-a dezînvestit într-unul dintre procesele situaţiei litigioase complexe, dar este învestit să judece un al doilea proces din aceeastă situaţie litigioasă complexă, în care se pun în discuţie, cel putin parţial, aceleaşi chestiuni de fapt şi aceleaşi chestiuni de drept din primul proces, fără a se putea invoca însă nici aspectul negativ, nici aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat - poziţia este inconfortabilă pentru că, pe de o parte, judecătorul este dezînvestit în primul proces, iar pe de altă parte, el nu poate reveni asupra părerii sale, ceea ce înseamnă că va trebui să şi-o menţină în al doilea proces - coerenţa internă a modului de gândire îl va împiedica să revină în al doilea proces asupra părerii exprimate în primul proces această rezervă, atât cu privire la chestiunile de fapt, cât şi cu privire la chestiunile de drept, fiind necesară o cale care să înlăture suspiciunile (îndoielile) pe care părţile care se judecă într-unul sau altul dintre procesele respective le-ar putea avea, în mod legitim, cu privire la imparţialitatea instanţei.

Recurenta susţine că excepţia este admisibilă, în conformitate cu dispozitiile exprese ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În cauza s-a invocat neconstituţionalitatea unei dispoziţii care are legatură cu solutionarea apelului, respectiv repartizarea completului de judecată învestit cu solutionarea acestuia.

Dreptul la apărare, care, printre altele, are în vedere instituirea de către legiuitor a unui sistem de incompatibilităţi, interdicţii şi incapacităţi suficient de largi, astfel încât să nu existe niciun dubiu asupra impartialităţii judecătorului chemat să soluţioneze un dosar, este încălcat prin reglementarea supusă controlului de constituţionalitate privind controlul în calea de atac - chiar dacă arhitectura Legii nr. 85/2014 este în sensul de a conferi judecătorului-sindic competenţa de soluţionare cu privire la toate cererile incidente în procedură, această competenţă lărgită şi la instanţa de control judiciar nu are nici o justificare sau temei.

Intimatele-pârâte, D. în consortiu cu C. în calitate de administrator judiciar al A. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. şi H. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului în ceea ce priveşte motivele prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând excepţia nulităţii recursului, o va respinge având în vedere că nulitatea recursului nu se poate invoca doar cu privire la o parte dintre motivele de recurs, astfel că susţinerile intimatelor pârâte privind această excepţie vor fi avute în vedere la soluţionarea pe fond a recursului.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Relativ la motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. recurenta a susţinut că administratorul judiciar al debitorului, respectiv consorţiul format din C. şi D., nu a fost prezent la termen, şi nu a avut cunoştinţă de excepţia de neconstituţionalitate invocată la termenul de judecată pentru a-şi expune punctul de vedere, astfel cum prevede art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Critica este nefondată, în cauză nefiind încălcate normele procedurale privind respectarea dreptului la apărare, instanţa făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 223 C. proc. civ. potrivit cărora lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei.

În plus, recurenta este cea care a formulat excepţia de neconstituţionalitate, deci condiţia producerii unei vătămări procesuale nu subzistă întrucât vizează necomunicarea acestei excepţii către o altă parte, legal citată la termen. Prin urmare, neinvocând o vătămare proprie, recurenta nu justifică un interes procesual personal.

Sunt nefondate şi criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce privesc faptul că prin încheierea atacată s-a reţinut greşit că nu este îndeplinită condiţia existenţei legăturii de cauzalitate a excepţiei cu soluţionarea cauzei, raportat la faptul că anterior acelaşi complet într-un dosar de insolvenţă a apreciat ca admisibilă această excepţie şi a înaintat-o Curţii Constituţionale care a respins-o ca neîntemeiată şi nu inadmisibilă, astfel că, prin soluţia de respingere a sesizării ca inadmisibilă, au fost interpretate greşit normele de drept material.

Înalta Curte reţine că soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată de instanţa de judecată se raportează la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării, în această etapă nefiind analizată pe fond temeinicia excepţiei care este atributul instanţei constituţionale, prin urmare soluţiile pronunţate de cele două instanţe sunt distincte.

În acest context, criticile recurentei prin care reiterează argumentaţia prezentată instanţei de fond sunt nefondate având în vedere inexistenţa condiţiei ca sesizarea să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel cum a reţinut curtea de apel, obiectul cauzei este ordonanţă preşedinţială, prin care s-a dispus suspendarea provizorie a distribuirii sumelor, a încheierii proceselor-verbale de adjudecare şi a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în forma autentică cu privire la imobilele ce fac obiectul vânzării în procedura insolvenţei debitoarei A. S.R.L., criticile apelantelor şi apărările intimatei vizând exclusiv condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, aşa cum este reglementată de art. 997 şi urm. C. proc. civ., prin raportare la procedura desfăşurată asupra debitoarei în baza Legii nr. 85/2014.

Or, prin cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate nu sunt relevate aspecte privind condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, prin urmare excepţia nu are legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind aptă să producă un efect real, concret asupra cursului procesului civil.

Aşadar, prevederile legale considerate neconstituţionale nu se află în legătură cu soluţionarea căii de atac a apelului ci vizează aspecte de procedură cu caracter general.

Or, examinarea condiţiei ca textele de lege considerate ca fiind neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei presupune o analiză efectivă din care să rezulte interesul procesual al petentului în rezolvarea ecepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Referitor la soluţionarea incidentului procedural privind recuzarea completului, se constată că nici acest aspect nu susţine cererea de sesizare a instanţei constituţionale întrucât a fost formulată ulterior soluţionării cererii de sesizare, aşadar este lipsit de finalitate practică.

În consecinţă soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate referire la procedura de repartizare a dosarelor sau la incompatibilitatea judecătorilor nu poate avea o influenţă directă cu privire la soluţionarea cauzei, neexistând o legătură efectivă între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi modalitatea de soluţionare a cauzei, care să determine necesitatea pronunţării unei hotărâri de către instanţa constituţională.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici concrete privind incidenţa acestui motiv de nelegalitate.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special B. împotriva încheierii din 23 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte D. în consortiu cu C. în calitate de administrator judiciar al Societăţii A. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. şi H. şi intimata-intervenientă I. S.R.L

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special B. împotriva încheierii din 23 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte D. în consortiu cu C. în calitate de administrator judiciar al SOCIETĂŢII A. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. şi H. şi intimata-intervenientă I. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2022.