Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2247/2005 AI generated

Affirmation of preventive detention in bribery case involving police officer; appeal dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 2247/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the defendant against the Ploiești Court of Appeal’s decision to maintain his preventive detention, thereby upholding the lower court’s order and obliging the defendant to pay judicial costs of 600,000 lei to the state. The defendant, a police sub-commissioner, was charged with bribery for ten acts of accepting illegal gifts while serving in the judicial police, and he argued that the detention measure was unjustified and that he should be tried in liberty. The Supreme Court ruled that the detention was legally necessary because the accused’s position as an organ of order and control, the multiplicity of the offenses, and his post-arrest attempts to contact previous bribe givers demonstrated a concrete danger to public order and a serious breach of societal trust in law enforcement institutions. The decision was grounded in the provisions of the Code of Criminal Procedure regarding preventive detention for crimes punishable by imprisonment exceeding four years and the requirement that the grounds for detention persist, specifically invoking Article 148 and Articles 38515 and 192 of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 254 alin. (2) C. proc. pen, art. 7 din Legea nr. 78/2000, art. 33 lit. a) C. pen, art. 254 alin. (2) C. pen, art. 148 lit. h) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Affirmation of preventive detention in bribery case involving police officer; appeal dismissed as unfounded: The defendant, a police sub-commissioner, was charged with bribery for ten acts of accepting illegal gifts while serving in the judicial police, and he argued that the detention measure was unjustified and that he should be tried in liberty. The Supreme Court ruled that the detention was legally necessary because the accused’s position as an organ of order and control, the multiplicity of the offenses, and his post-arrest attempts to contact previous bribe givers demonstrated a concrete danger to public order and a serious breach of societal trust in law enforcement institutions. The decision was grounded in the provisions of the Code of Criminal Procedure regarding preventive detention for crimes punishable by imprisonment exceeding four years and the requirement that the grounds for detention persist, specifically invoking Article 148 and Articles 38515 and 192 of the Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
preventive detention bribery police officer enforcement costs code of criminal procedure breach of public order

Cited Legislation

AI generated
art. 254 alin. (2) C. proc. pen
– Serviciul Teritorial Ploiești, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.D.A., pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. proc. pen., la art.
art. 7 din Legea nr. 78/2000
pen., la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
art. 33 lit. a) C. pen
78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
art. 254 alin. (2) C. pen
Prahova – Serviciul de Ordine Publică, făcând parte din Poliția Judiciară, a săvârșit 10 (zece) acte materiale de natura celor pentru care este trimis în judecată, iar infracțiunile reținute în sarcina sa, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art.
art. 148 lit. h) C. proc. pen
78/2000 sunt sancționate cu închisoarea care depășește limita de 4 ani, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
art. 192 C. proc. pen
Legal basis cited in the dispositive for obliging the appellant to pay judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for obliging the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 martie 2005, Curtea de Apel Ploiești a dispus în baza art. 3001alin. (3) și art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv cu privire la inculpatul S.D.A.

Încheierea a fost pronunțată în cadrul soluționării acțiunii penale pusă în mișcare prin rechizitoriul nr. 8/P/2005 al P.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.D.A., pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. proc. pen., la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii menționate, nemulțumit de măsura dispusă de instanță și apreciind că poate fi judecat și în stare de libertate.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul declarat nu este întemeiat.

Astfel, în mod corect Curtea de Apel Ploiești a reținut că în cauză există indicii temeinice care atestă că inculpatul în calitate de subcomisar de poliție în cadrul I.P.J. Prahova – Serviciul de Ordine Publică, făcând parte din Poliția Judiciară, a săvârșit 10 (zece) acte materiale de natura celor pentru care este trimis în judecată, iar infracțiunile reținute în sarcina sa, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 sunt sancționate cu închisoarea care depășește limita de 4 ani, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Deci dispoziția instanței de a se menține arestarea preventivă a inculpatului recurent, este legală, având în vedere și faptul că temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea sa de libertate.

Starea de pericol concret pentru ordinea publică este demonstrată de multitudinea actelor infracționale, pentru care a fost trimis în judecată, de împrejurarea că la data comiterii acestora inculpatul avea calitatea de subcomisar de poliție, organ de ordine și control, precum și de împrejurarea că după constatarea infracțiunii flagrante (prin procesul verbal din 20 ianuarie 2005), inculpatul a luat legătura cu o serie dintre cei cărora anterior le pretinsese sume de bani, așa încât încrederea societății în organele de ordine și control a fost mult afectată.

În consecință, recursul inculpatului se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.A. împotriva încheierii din 30 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2509/2005 al Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2005.