Contractual penalties for green certificate trading failures and the appellate duty to analyze specific force majeure defenses concerning platform dysfunction

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 20.03.2020, în dosarul nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat următoarele:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 263.926,97 RON conform facturii nr. x emise la 16.01.2018, reprezentând daune-interese ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de tranzacţionare a certificatelor verzi aferente lunilor august parţial, septembrie, octombrie şi 1-2 noiembrie 2017, obligaţie ce rezultă din Contractul nr. x/12.05.2017;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 59,135.23 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, aceasta fiind urmarea executării cu întârziere a obligaţiilor contractuale, dobândă calculată de la momentul la care obligaţia de plată a devenit scadentă, respectiv la 22 ianuarie 2018, până la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, până la momentul efectiv al plăţii;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 2229/18.11.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 263.926,97 RON reprezentând penalităţi, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 59.135,23 RON, calculată de la data de 22.01.2018 şi până la data de 13.03.2020 precum şi în continuare, până la data achitării efective a debitului principal.

Împotriva sentinţei civile nr. 2229/18.11.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, a formulat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului şi rejudecând cauza în fond, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată şi obligarea intimatei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1520/2021 din 27 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 2229 din 18 octombrie 2020, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. ca neîntemeiată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

După o prezentare a parcursului litigios al dosarului şi o evocare a jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti cu privire la obligaţia judecătorului de a motiva hotărârile adoptate, recurenta susţine că, în cauză, aşa-zisa motivare a instanţei de apel este compusă exclusiv din pasaje preluate din alte acte procesuale, fără ca instanţa să prezinte raţionamentul logico-juridic prin care a ajuns la concluziile reţinute ca temei al respingerii apelului.

În concret, arată că întreaga motivare cuprinde 52 de paragrafe, despre care susţine că ar fi preluate din hotărârea primei instanţe şi din întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă în apel.

Subliniază recurenta că nelegalitatea hotărârii din perspectiva preluării argumentelor intimatei rezultă cu evidenţă din paragraful 41 din decizia recurată, paragraf preluat din întâmpinarea intimatei, care nu este susţinut de niciun mijloc de probă. Or, preluarea unui astfel de considerent, fără a fi bazat pe vreo probă şi ridicarea lui la rang de adevăr prin redarea acestuia într-o hotărâre judecătorească ar demonstra faptul că instanţa de apel a tratat judecata apelului cu superficialitate, pronunţând o decizie lovită de vicii de nelegalitate.

Prin urmare, consideră că în cauză este incident motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea prezentei căi de atac învederează faptul că decizia este dată cu interpretarea şi aplicarea în mod greşit a prevederilor din C. civ. privind fapta terţului.

Astfel, recurenta arată că, prin apelul depus la dosarul cauzei, a invocat faptul că a fost pusă în imposibilitatea de a tranzacţiona certificatele verzi emise pentru A. S.R.L. din cauza disfuncţionalităţilor de ordin tehnic întâmpinate la încercarea de a încărca ofertele de vânzare pe platforma informatică operată de OPCOM, reglementată începând cu data de 01 septembrie 2017.

În continuare, recurenta evocă dispoziţiile art. 1352 şi art. 1540 C. civ., precum şi considerente jurisprudenţiale privind definiţia cauzei străine.

Menţionează recurenta că, prin actele procedurale depuse la dosarul cauzei în etapa judecării apelului, a arătat că a fost în imposibilitatea tranzacţionării certificatelor verzi din cauza disfuncţionalităţilor tehnice ale sistemelor implementate pentru integrarea modificărilor legislative.

Or, arată că instanţa de apel a înlăturat argumentele privind imposibilitatea de executare reţinând că recurenta ar fi putut şi ar fi trebuit să prevadă dificultăţile la tranzacţionare, de unde rezultă o reţinere eronată a situaţiei de fapt, ce a condus la o aplicare eronată a prevederilor legale ce reglementează intervenţia unui caz fortuit, respectiv, fapta terţului, drept cauze de exonerare de răspundere.

În ce priveşte posibilitatea de previzionare de către recurentă a disfuncţionalităţilor tehnice ce ar putea apărea cu ocazia implementării unei legi noi, arată că a depus toate diligenţele şi şi-a asumat modificările legislative, în măsura şi raportat la aşteptările oricărui operator prezent pe piaţă.

În mod concret, susţine că, din cauza modalităţii efective în care OPCOM a pus în aplicare prevederile Ordinului nr. 77/2017 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, publicat în M.Of. la 5 luni după O.U.G. nr. 24/2017, care anunţa modificările ce urmau a avea lor pe piaţă, la 3 luni de la semnarea contractului dintre părţi şi doar cu o zi înainte de punerea acestuia în aplicare, societatea nu a reuşit, din motive externe şi neimputabile acesteia, să tranzacţioneze certificatele verzi.

În susţinerea disfuncţionalităţii mecanismului de funcţionare a pieţei arată că a depus raportul OPCOM, din care rezultă că, în prima lună de la implementarea noii modalităţi de funcţionare a pieţei, septembrie 2017, au fost vândute doar un număr de 13.323 certificate verzi, din totalul de 13.419.778 de certificate verzi pe Piaţa Centralizată Anonimă Spot de Certificate Verzi, reprezentând 0,099% din certificate emise.

Învederează că, cele reţinute de instanţa de apel în ceea ce priveşte faptul că recurenta ar fi ştiut că vor interveni modificări în modalitatea de tranzacţionare a certificatelor verzi şi ar fi trebuit să prevadă dificultăţile în tranzacţionare, preluând şi riscul contractual în acest sens, ar fi eronată şi din perspectiva faptului că intimata, în calitatea sa de producător de energie, era prima parte contractuală care avea cunoştinţă de modificările legislative previzionate şi de poziţia recurentei pe piaţa de energie, respectiv în categoria producătorilor mici şi mijlocii, asumându-şi, la încheierea contractului, riscul accesului dificil pe platformă al cocontractantului său.

Cu alte cuvine, în interpretarea corectă a prevederilor art. 1352 C. civ., în cazul în care consideră că recurenta ar fi putut să prevadă dificultăţile de tranzacţionare, asumându-şi riscurile în acest sens, instanţa de apel ar fi trebuit să ia în calcul şi faptul că, urmând acelaşi raţionament, şi reclamanta ar fi trebuit să prevadă aceleaşi dificultăţi (de ordin tehnic, independente de culpa recurentei), la încheierea contractului, asumându-şi un risc în acest sens prin alegerea unui trader mic, defavorizat faptic de noul sistem de tranzacţionare.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea prezentei căi de atac învederează şi faptul că decizia este dată cu interpretarea şi aplicarea în mod greşit a prevederilor din C. civ. privind cazul fortuit.

Din această perspectivă, învederează că reţinerea instanţei privind lipsa incidenţei unui caz fortuit este eronată în raport cu prevederile art. 1351 alin. (1) şi (3) C. civ.

Astfel, susţine că incidenţa cazului fortuit nu poate fi condiţionată nici de faptul că certificatele verzi puteau fi tranzacţionate în avans, nici faptul că, în perioada 12 mai 2017 - 31 august 2017 ar fi funcţionat vechile pieţe, întrucât, pe de o parte, aceasta era doar o posibilitate, nu o obligaţie, iar pe de altă parte, ar fi absurd ca recurenta să fie nevoită să prevadă faptul că implementarea pieţelor transparente menite să asigure fluidizarea şi repararea dezechilibrelor şi aspectelor nefavorabile întâlnite în piaţă până la acel moment, o să determine, în realitate, imposibilitatea folosirii acestora în mod eficient.

Or, prevederile legale stabilesc că incidenţa unui caz fortuit intervine atunci când apare un eveniment neprevăzut şi de neîmpiedicat. Cu toate acestea, susţine că instanţa de apel a lărgit în mod nelegal cadrul de aplicare a art. 1351 C. civ., stabilind standarde suplimentare pentru înlăturarea cazului fortuit, şi anume presupunerea în orice moment că ar putea interveni un caz de imposibilitate de executare şi adaptarea conduitei în prealabil.

De asemenea, susţine recurenta că prevederile legale incidente nu reglementează condiţia incidenţei cazului fortuit de notificarea acestuia de către partea care a fost în imposibilitate de executare, astfel că acest considerent al instanţei de apel ar reprezenta o adăugare la lege şi, în plus, ar fi şi nerealist.

Recurenta precizează că, atât caracterul imprevizibil, cât şi cel inevitabil al disfuncţionalităţii pieţei de tranzacţionare a certificatelor verzi sunt îndeplinite, cu atât mai mult cu cât întreaga piaţă de tranzacţionare a certificatelor verzi a suferit o cădere, iar neexecutarea obligaţiilor contractuale nu apare drept o consecinţă culpabilă a recurentei, ci este consecinţa activării cazului fortuit.

Arată că disfuncţionalitatea platformei constă în principal în faptul că ordinele nu puteau fi introduse în sistem şi atunci când se puteau totuşi introduce în sistem aceste ordine de vânzare nu se realizau în intervalul de timp optim pentru ca să mai poată fi cuplate cu vreun ordin de cumpărare deoarece platforma avantaja marii traderi.

O a treia critică subsumată acestui motiv de casare o reprezintă interpretarea greşită a prevederilor legale în materia clauzei penale.

Raportat la imposibilitatea recurentei de a tranzacţiona certificatele verzi pe piaţa anonimă de certificate verzi, din cauze neimputabile şi externe, respectiv din cauza implementării defectuoase a modalităţii de funcţionare a pieţei, apreciază recurentă că, clauza penală stipulată la art. 3.4 din contract nu ar putea produce efecte juridice între părţi, aşa cum rezultă din aplicarea prevederilor art. 1540 alin. (1) C. civ.

Or, instanţa de apel nu ar fi dat aplicare acestei prevederi legale, aplicând incomplet în cauză prevederile legale privind atragerea răspunderii contractuale şi a clauzei penale.

Modificarea cadrului legislativ şi, în acelaşi timp, a modalităţii de funcţionare a pieţei tranzacţionării certificatelor verzi, împreună cu gestionarea nefavorabilă a implementării modificărilor, situaţie care a dus în practică la utilizarea unei platforme de tranzacţionare defectuoase, ce nu atingea standardul de calitate aşteptat în mod rezonabil de operatorii de pe piaţă, nu poate reprezenta în niciun context o împrejurare de fapt ce se produce din culpa debitorului.

Prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu ignorarea dispoziţiilor legale imperative în materia clauzei penale, susţine că instanţa de apel a creat premisele casării deciziei recurate, impunându-se restabilirea legalităţii prin admiterea recursului şi rejudecarea cauzei cu aplicare corectă şi completă a cadrului legal incident.

O ultimă critică subsumată acestui motiv de casare o reprezintă faptul că instanţa de apel ar fi reţinut în mod eronat că au fost dovedite condiţiile referitoare la fapta ilicită şi vinovăţie.

Astfel, arată că, pentru angajarea răspunderii civile contractuale, instanţa de fond trebuia să reţină îndeplinirea în mod cumulativ a următoarelor condiţii: fapta ilicită, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate şi vinovăţia debitorului.

Însă, instanţa de apel nu ar fi examinat îndeplinirea tuturor condiţiilor atragerii răspunderii contractuale şi a concluzionat că acestea ar fi fost îndeplinite, în lipsa unei analize temeinice, impuse, de altfel, de prevederile legale incidente, a argumentelor recurentei privind imposibilitatea de acces pe platforma de tranzacţionare.

Autoarea prezentei căi de atac învederează că, în calificarea obligaţiei de tranzacţionare a certificatelor verzi, instanţa ar fi dat dovadă de o analiză superficială a speţei deduse judecăţii, limitându-se la a menţiona, la modul general, o serie de criterii ce ar fi stat la baza acestei delimitări, însă fără a realiza în vreun fel aplicarea acestora la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Se solicită instanţei de recurs să observe că, pentru a delimita obligaţia pârâtei de a tranzacţiona certificatele verzi în obligaţie de rezultat ori de mijloace, trebuie avut în vedere, în primul rând, aportul pe care debitoarea obligaţiei îl are la atingerea rezultatului.

Astfel, pentru perioada de dinainte de septembrie 2017, procesul de tranzacţionare depindea exclusiv de diligenţa recurentei, tranzacţionarea fiind făcută în mod liber. Însă, ulterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 77/2017, tranzacţionarea se putea face exclusiv pe platforma creată pentru funcţionarea pieţei centralizate anonime de certificate verzi, astfel că executarea obligaţiei depindea în proporţie de 100% de funcţionalitatea platformei.

Susţine că este greşit a se interpreta contractul în sensul în care recurenta putea să îşi asume, printr-o obligaţie contractuală, faptul că platforma de tranzacţionare va funcţiona în condiţii optime, astfel devenind evident că, atât timp cât finalitatea obligaţiei (tranzacţionarea) depindea de o forţă externă (platforma de tranzacţionare), societatea nu se putea obliga la altceva decât la depunerea tuturor diligenţelor necesare de a încărca ofertele de vânzare în platforma informatică. Singura modalitate prin care se putea reţine obligaţia de tranzacţionare cu o finalizare certă a procesului de tranzacţionare în vânzarea certificatelor ar fi fost dacă recurenta putea influenţa operarea sau regulile platformei de tranzacţionare, ceea ce nu este cazul, precizează recurenta.

Având în vedere faptul că, în speţă, este vorba despre o obligaţie de mijloace, în pofida reţinerilor instanţei de fond, pentru a fi în prezenţa unei fapte ilicite, reclamantul ar fi trebuit să demonstreze că pârâta nu a luat măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiei.

Or, susţine că instanţa de apel nici măcar nu a încercat să analizeze existenţa faptei ilicite, ignorând complet faptul că recurenta nu putea asigura funcţionarea platformei de tranzacţionare, nefiind operatorul acesteia şi că tot ce putea recurenta să facă pentru a tranzacţiona certificatele verzi era să încarce în platforma de tranzacţionare ofertele de vânzare.

Astfel, ar rezulta că nu se poate reţine existenţa faptei ilicite, drept condiţie a răspunderii contractuale.

În ceea ce priveşte condiţia vinovăţiei în neexecutarea contractuală, arată că recurenta a fost în imposibilitate fortuită de executare, cauzată de intervenţia unui caz fortuit exonerator de răspundere, respectiv fapta unui terţ. Or, nici această situaţie nu a fost analizată de instanţa de judecată, aceasta limitându-se la a menţiona că este prezumată culpa recurentei.

Susţine recurenta că prezumţia de culpă nu este şi nu ar putea să fie absolută, iar reţinerile instanţei pentru respingerea argumentelor B. împotriva acestei prezumţii sunt eronate şi contrazic situaţia de fapt.

Nu în ultimul rând, se susţine că nici condiţia existenţei unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate nu a fost analizată în cauză, reclamanta nedovedind un prejudiciu ci invocând exclusiv prevederile contractuale privind clauza penală.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 07.01.2022 .

La 10.02.2022, cu depăşirea termenului legal, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că recurenta a invocat motive noi, direct în calea de atac a recursului; a solicitat anularea parţială a recursului, motivat de lipsa motivelor de nelegalitate; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. arată că, în partea de considerente se vor insera "obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Cerinţa motivării unei hotărâri judecătoreşti este cuprinsă atât în norma internă de procedură [art. 425 alin. (2) C. proc. civ..], cât şi în prevederile art. 6 parag. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului, ca o garanţie a dreptului de a beneficia de un proces echitabil, ce include în substanţa sa şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

Raţiunea motivării hotărârilor judecătoreşti rezidă, astfel, în necesitatea îndeplinirii acestor garanţii de imparţialitate a judecătorului şi de calitate a actului de justiţie, prin faptul că permite corecta examinare a argumentelor părţilor, a probelor administrate şi a elementelor care au fundamentat concluzia judecătorului cauzei, reprezentând, totodată, premisa exercitării corespunzătoare a controlului judiciar de către instanţa superioară.

Prin urmare, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu o soluţionare a cauzei fără a se intra în fondul acţiunii, ceea ce determină casarea acelei hotărâri cu trimitere spre rejudecare.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că, la pct. 2.1 din cererea de apel formulată, apelanta-pârâtă B. S.R.L. a formulat critici referitoare la faptul că prima instanţă ar fi reţinut în mod eronat faptul că blocarea pieţei de certificate verzi putea fi previzionată. În acest sens, a arătat că prima instanţă ar fi omis faptul că punerea efectivă în funcţiune a pieţei centralizate s-a făcut în baza Regulamentului de funcţionare aprobat prin Ordinul nr. 77/18.08.2017 (ulterior semnării contractului). A subliniat că blocajul vânzării certificatelor verzi nu a survenit din simpla apariţie a pieţei centralizate (previzionate de O.U.G. nr. 24/2017) ci din regulile aplicate prin Ordinul nr. 77/18.08.2017 (în special fereastra foarte mică de încărcare a ofertelor care a generat zilnic blocarea ofertelor între orele 09:00-11:00) şi modul efectiv în care piaţa centralizată a fost pusă în funcţiune. A concluzionat apelanta-pârâtă că prima instanţă nu a înţeles să analizeze starea de fapt creată în lunile ce fac obiectul litigiului şi blocajul indubitabil existent, ci s-a limitat la a analiza dacă părţile ştiau că urmează să fie pusă în funcţiune piaţa centralizată şi astfel, în mod eronat, a considerat că nu pot fi aplicate prevederile art. 1557 C. civ.

Analizând decizia recurată, instanţa supremă constată că instanţa de apel nu a analizat, în concret, criticile apelantei-pârâte referitoare la imposibilitatea de executare datorată incidenţei cazului fortuit, astfel cum au fost invocate prin motivul de apel.

Astfel, cu privire la penalităţile aferente lunilor septembrie- noiembrie 2017, instanţa de apel a reţinut că pârâta a invocat imposibilitatea tranzacţionării certificatelor verzi din cauza modificărilor legislative care au intervenit pe piaţa energiei electrice din surse regenerabile în ceea ce priveşte modalitatea de tranzacţionare a certificatelor verzi. Pornind de la această premisă, raportat la dispoziţiile art. 1557 C. civ., a reţinut instanţa de apel că apelanta-pârâtă nu a dovedit intervenirea unui eveniment fortuit, întrucât adoptarea cadrului legal de punere în funcţiune a pieţei centralizate anonime de certificate verzi s-a realizat anterior încheierii între părţi a contractului ce face obiectul speţei de faţă.

Or, deşi, prin memoriul de apel, pârâta a invocat imposibilitatea de executare a obligaţiei de a tranzacţiona certificatele verzi aferente lunilor septembrie- noiembrie 2017 din cauza modului de implementare practică a Ordinului nr. 77/18.08.2017 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi (în special fereastra foarte mică de încărcare a ofertelor care a generat zilnic blocarea ofertelor între orele 09:00-11:00) şi modul efectiv în care piaţa centralizată a fost pusă în funcţiune, solicitând în acest sens administrarea probei cu înscrisuri (raportul OPCOM), instanţa de apel a motivat respingerea acestor critici exclusiv pe considerente legate de cunoaşterea de către apelanta-pârâtă a iminenţei modificării cadrului legislativ.

Aşa fiind, analiza deciziei recurate relevă că întregul raţionament prezentat de instanţa de apel a fost plasat pe o premisă eronată, potrivit căreia evenimentul fortuit este reprezentat de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24/2017, lipsind o analiză reală a împrejurării de fapt invocată de recurentă, respectiv blocarea zilnică a ofertelor între orele 09:00-11:00.

Altfel spus, instanţa a analizat incidenţa cazului fortuit prin raportare la modificările legislative intervenite, deşi pârâta invocase, în realitate, problemele tehnice ale platformei de tranzacţionare.

Aşadar, este o motivare străină de natura cauzei, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 teza ultimă C. proc. civ.

Chiar dacă prin soluţia adoptată judecătorul cauzei s-a pronunţat pe fond, modalitatea în care a expus raţionamentul avut în vedere pentru această soluţie este de natură a crea părţii reclamante o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă spre rejudecare, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce se va da în cauza de faţă.

Prin urmare, în raport de cele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, fără o examinare concretă a motivelor de apel şi a dispoziţiilor legale invocate de către apelanta-pârâtă în cadrul apelului, Înalta Curte nu poate exercita controlul judiciar asupra legalităţii deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de recurentă.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1520/2021 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe cu recomandarea de a analiza în mod concret criticile formulate în cadrul memoriului de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1520/2021 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2022.