Territorial jurisdiction for challenging regional medical commission decisions based on subunit seat under Law 263/2010

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 martie 2021 pe rolul Tribunalului Iaşi, sub număr de dosar x/2021, A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei medicale nr. 185 din data de 22.01.2021 emisă de Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Medicală de Contestaţii Iaşi.

Pârâta Casa Naţională de Pensii Publice prin directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 1420 din 20 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în cauza nr. 1141/99/2021 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Medicală de Contestaţii Iaşi, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut, în esenţă, că reclamantul a contestat decizia medicală nr. 185 din 22.01.2021 şi a chemat în judecată doar Casa Naţională de Pensii Publice, iar potrivit art. 131 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, Casa Naţională de Pensii Publice are în subordine Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, în subordinea căruia funcţionează centrele regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă, sunt aplicabile prevederile art. 154 alin. (2) din Legea 263/2010, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului.

Aşa fiind, Tribunalul Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice.

Primind dosarul, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că în mod eronat instanţa care a dispus declinarea competenţei a stabilit calitatea de pârâtă a Casei Naţionale de Pensii Publice, câtă vreme reclamantul nu a chemat în judecată această pârâtă. De altfel, din analiza cererii de chemare în judecată reiese că reclamantul nu a indicat numele/denumirea pârâtului deşi era obligaţia sa, iar instanţa de trimitere nu a procedat în mod corespunzător la regularizarea cererii de chemare în judecată cu privire la acest aspect potrivit art. 194 lit. a) C. proc. civ., ci a stabilit în mod nejustificat din oficiu calitatea procesuală pasivă a Casei Naţionale de Pensii Publice.

S-a apreciat că reclamantul a înţeles să învestească Tribunalul Iaşi cu cererea sa, întrucât în jurisdicţia acestei instanţe se află sediul Comisiei Medicale de Contestaţii Iaşi care funcţionează ca subunitate fără personalitate juridică în cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.

Astfel, sediul unui dezmembrământ (Comisia Medicală de Contestaţii Iaşi) al Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă este însuşi sediul acestei instituţii (I.N.E.M.R.C.M.) în teritoriu, iar în raport cu prevederile art. 154 alin. (2) din Legea 263/2010, de vreme ce reclamantul a ales să se judece la instanţa în circumscripţia căreia se află sediul unei subunităţi (dezmembrământ) a pârâtului, instanţei respective îi aparţine competenţa de soluţionare a pricinii.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 7844 din 12 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei medicale nr. 185 din data de 22.01.2021 emisă de Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Medicală de Contestaţii Iaşi.

Potrivit art. 154 din Legea nr. 263/2010:

"(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."

Art. 131 alin. (5) din acelaşi act normativ reglementează modul de organizare al Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă:

"CNPP are în subordine Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, denumit în continuare I.N.E.M.R.C.M., care este instituţie publică cu personalitate juridică şi autonomie ştiinţifică. În subordinea I.N.E.M.R.C.M. se înfiinţează centre regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă."

Potrivit art. 71 alin. (7) din Legea nr. 263/2010:

"Comisiile medicale de contestaţii funcţionează în cadrul centrelor regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă".

Raportat la obiectul acţiunii (contestaţie decizie medicală) şi dispoziţiile legale evocate se reţine că, în speţă, competenţa teritorială este determinată de sediul pârâtei, respectiv de sediul Comisiei Medicale de Contestaţii Iaşi, care funcţionează ca subunitate fără personalitate juridică în cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, întrucât textul legal ce reglementează competenţa teritorială de soluţionare a litigiilor privind asigurările sociale, respectiv art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu cuprinde în mod expres menţiuni referitoare la sediul principal sau secundar al pârâtului.

Prin urmare, în lipsa unor dispoziţii în sensul de a se avea în vedere sediul principal al pârâtului, nu poate fi acreditată ideea potrivit căreia contestarea deciziilor comisiilor medicale de contestaţii din toată ţară (centrele regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă) ar fi de competenţa doar a Tribunalului Bucureşti, stabilirea competenţei teritoriale exclusiv în raport de instanţa de la sediul principal al pârâtului fiind de natură să provoace un dezechilibru semnificativ în activitatea de efectuare a actului de justiţie la nivelul Tribunalului Bucureşti, dar şi să îngreuneze exercitarea dreptului de acces la justiţie al persoanelor care nu au domiciliu în Bucureşti şi care înţeleg să conteste deciziile comisiilor medicale de contestaţii regionale.

Aşa fiind, reclamantul A. în mod legal a înţeles să învestească Tribunalul Iaşi, întrucât în jurisdicţia acestei instanţe se află sediul Comisiei Medicale de Contestaţii Iaşi, a cărei decizie medicală este contestată prin acţiunea dedusă judecăţii.

În raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2022.