Cassation inadmissible against final revision decision on waiver of pension litigation proceedings

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 26 din 20 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019, s-a luat act de renunţarea reclamantului A. la judecarea acţiunii formulate împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Timiş, având ca obiect recalcularea pensiei.

Prin decizia civilă nr. 9 din 15 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2021, a fost respins recursul formulat de reclamantul recurent A., împotriva sentinţei civile nr. 26 din 20 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că reclamantul critică hotărârea primei instanţe din perspectiva calificării greşite a cererii formulate de reclamant de constatare ca rămasă fără obiect a cauzei în cerere de renunţare la judecată.

Procedând la verificarea actelor procedurale în care s-a materializat manifestarea de voinţă a reclamantului, instanţa a observat că la data de 26.08.2020 reclamantul a învederat instanţei că dosarul a rămas fără obiect, solicitând închiderea dosarului. Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 07.10.2020, instanţa a dispus citarea reclamantului pentru a comunica dacă solicitarea formulată la data de 26.08.2020 reprezintă o cerere de renunţare la judecată. Drept urmare, prin adresa înaintată instanţei la data de 05.11.2020 reclamantul a arătat expres că solicitarea formulată la data de 26.08.2020 pentru închiderea dosarului reprezintă în fapt o cerere de renunţare la judecată, reiterând încă o dată solicitarea de închidere a dosarului ca urmare a renunţării la judecată.

În aceste condiţii, s-a reţinut că în mod corect instanţa a luat act de manifestarea de voinţă a reclamantului exprimată în cuprinsul celor două înscrisuri sub semnătură privată depuse la dosarul cauzei, fiind incidente dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care obiectul demersului judiciar pendinte este un drept cu privire la care reclamantul poate dispune neîngrădit, iar cerinţele de fond şi formă ale actului de dispoziţie procesuală sunt îndeplinite.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, în cuprinsul căreia a arătat că este nemulţumit de faptul că în calculul pensiei nu au fost valorificate orele de gardă, deşi din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că gărzile se iau în considerare la calculul punctajului mediu anual.

Prin decizia civilă nr. 57 din 14 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 9 pronunţată la 15 iunie 2021 de către Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

La 25 noiembrie 2021, împotriva deciziei civile nr. 57 din 14 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, revizuentul A. a declarat recurs, fără a-si încadra susţinerile în temeiul de adrept al art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, în esenţă, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la calculul pensiei, întrucât nu i-a fost avută în vedere decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la contributivitate.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 483 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În actuala reglementare, hotărârile definitive, enumerate în art. 634 alin. (1) pct. 1-6 C. proc. civ., într-o exprimare succintă, sunt acele hotărâri care nu mai pot fi atacate nici cu apel, nici cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor.

Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"sunt hotărâri definitive… hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".

Având în vedere că, în speţă, cererea de revizuire soluţionată prin decizia recurată nu a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd faptul că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Se constată că prin decizia civilă nr. 9 din 15 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2021, decizie ce a format obiectul cererii de revizuire, a fost respins recursul formulat de reclamantul A., împotriva unei sentinţe prin care s-a luat act de renunţarea acestuia la judecată, conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, decizia a cărei revizuire se solicitase a fost pronunţată de o instanţă de recurs şi, ca atare, este definitivă, nefiind supusă recursului, pentru că ar însemna să se exercite recurs la recurs ceea ce nu este permis, în raport cu dispoziţiile art. 483 şi art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care reglementează condiţiile exercitării acestei căi de atac.

În considerarea dispoziţiilor art. 513 alin 5 din C. proc. civ., rezultă că şi decizia civilă nr. 57 din 14 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire formulată de către revizuent, este, la rândul său, o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Aşa fiind, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 57 din 14 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 57 din 14 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2022.