Government loses appeal; child-raising allowance recalculation rule annulled for ignoring accrued salary income.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin sentinţa civilă nr. 3381/21.10.2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Ilfov pentru cererea adiţională (anulare art. 22 alin. (7) din H.G. nr. 52/2011) şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii adiţionale formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, prima instanţă disjungând în continuare cererea principală şi cererea de chemare în garanţie şi reţinându-le spre soluţionare.

În concret, prin cererea respectivă formulată la data de 18.06.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea parţială a H.G. nr. 52/2011, prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, respectiv a dispoziţiilor art. 22 alin. (7).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 218 din 23 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

A fost anulată în parte Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, anume în ceea ce priveşte alin. (7) al art. 22 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Guvernul României, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, a arătat că, având în vedere modul cum este pronunţată soluţia de fond, motivele analizate şi reţinute de instanţă în formarea convingerii admiterii acţiunii sunt nelegale.

A criticat recurentul sentinţa instanţei de fond şi cu privire la faptul că instanţa de fond a conchis că nu se impune extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, fără a se ţine cont de prevederile art. 108 alin. (4) din Constituţia României. Guvernul României a adoptat actul administrativ contestat la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca iniţiator.

A mai arătat că este criticată sentinţa de fond şi cu privire la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 111/2010 şi a susţinut că, în cazul realizării de către persoana îndreptăţită a veniturilor din salarii, veniturile nete sunt cele cuprinse în adeverinţa completată şi asumată de fiecare angajator/instituţie în cadrul căreia persoana şi-a desfăşurat activitatea în perioada de eligibilitate.

Potrivit O.U.G. nr. 111/2010, cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se calculează pe baza veniturilor nete obţinute în cele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului, art. 22 din Normele metodologice detaliind situaţia persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură şi, de asemenea, situaţia în care, în cazul realizării de venituri din salarii şi asimilate salariilor, se constată că pe baza documentelor depuse iniţial a fost calculat un cuantum eronat, recalcularea realizându-se în această situaţie fie din oficiu, fie la solicitarea presoanei îndreptăţite.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare în cauză.

5. Cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în interesul Guvernului României

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a depus o cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, solicitând admiterea acesteia şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A arătat că, în stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cazul reclamantei s-a procedat cu respectarea prevederilor legale, obţinerea, ulterior perioadei de 12 luni prevăzute de lege, de venituri supuse impozitului nedeterminând recalcularea cuantumului acesteia.

II. Soluţia instanţei de recurs

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie în favoarea Guvernului României, formulată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă în principiu.

Potrivit art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (...)

(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi."

De asemenea, potrivit art. 63 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de intervenţie accesorie va fi făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzător."

Examinând cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, din perspectiva admisibilităţii în principiu a acesteia, Înalta Curte constată că titularul cererii nu a justificat un interes propriu în susţinerea poziţiei procesuale a emitentului actului atacat.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 64 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de Guvernul României este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea art. 22 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, astfel cum au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011 (H.G. nr. 52/2011 - publicată în Monitorul Oficial al României nr. 78 din 31 ianuarie 2011), în modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 449/2016 (H.G. nr. 449/2016 - publicată în Monitorul Oficial al României nr. 473 din 24 iunie 2016).

Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte constată că nu este întemeiat şi că instanţa de fond a făcut prin sentinţa pronunţată o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Textul de lege criticat prevede: că "În situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică doar în situaţia în care se constată că, pe baza documentelor depuse iniţial de persoana îndreptăţită, a fost calculat un cuantum eronat. Recalcularea se face fie din oficiu în cazul în care agenţia teritorială se autosesizează, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite, alin. (3) şi (4) aplicându-se corespunzător.".

Alin. (3) şi 4 ale art. 22 stabilesc următoarele: "Dacă din recalculare rezultă un cuantum mai mare al indemnizaţiei pentru creşterea copilului faţă de cel stabilit iniţial, diferenţa de cuantum se acordă pentru toată perioada de la data stabilirii dreptului.", respectiv că "Dacă din recalculare rezultă un cuantum mai mic al indemnizaţiei pentru creşterea copilului faţă de cel stabilit iniţial, diferenţa de cuantum, stabilită de la data acordării, se recuperează de la beneficiar.".

Astfel, în situaţia veniturilor din salarii şi asimilate acestora, recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se aplică doar în situaţia în care se constată că, pe baza documentelor depuse iniţial de persoana îndreptăţită, a fost calculat un cuantum eronat de către autoritatea publică.

Potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 111/2010, "Veniturile care se iau în considerare pentru stabilirea nivelului indemnizaţiei pentru creşterea copilului reprezintă, după caz: a) suma încasată de persoana îndreptăţită, rezultată după aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinate ca diferenţă între venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni şi a deducerii personale acordate pentru luna respectivă şi contribuţiile la fondurile de pensii facultative, precum şi cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă pentru veniturile din salarii, la locul unde se află funcţia de bază;"

Astfel, se arată în concret suma relevantă în calcul, iar determinarea acesteia se face prin aplicarea unei metode în cadrul căreia esenţiale sunt mai multe creanţe fiscale ce se scad din venitul brut obţinut de persoana îndreptăţită, respectiv impozitul pe venit şi diversele contribuţii aferente.

Având în vedere că toate acele creanţe fiscale se determină în contextul legislaţiei fiscale aferente perioadei în care se constituie baza de impozitare care le generează, rezultă că determinant nu este momentul la care debitorul îşi îndeplineşte efectiv obligaţia de plată a venitului salarial datorat creditorului său, ci data la care/perioada pentru care venitul salarial s-a născut ca şi creanţă în beneficiul persoanei îndreptăţite.

Este relevantă situaţia reală a veniturilor obţinute de persoana îndreptăţită pentru perioada de referinţă, respectiv venitul obţinut/realizat de persoana îndreptăţită aferent perioadei relevante de 12 luni anterioară naşterii copilului, iar nu venitul ce i-a fost plătit efectiv, întrucât, astfel cum în mod corect a remarcat instanţa fondului, realizarea în concret a creanţei salariale prin plata sa poate fi afectată de conduita debitorului, fie în sensul nerecunoaşterii sale, dar stabilirii ulterioare pe cale judiciară, fie prin neachitare benevolă, dar încasată prin executare silită.

În aceste condiţii, este corectă concluzia judecătorului fondului că art. 22 alin. (7) din H.G. nr. 52/2011, modificată şi completată prin H.G. nr. 449/2016, nu permite o reflectare în mod real a veniturilor obţinute de persoana îndreptăţită ca şi creanţă salarială aferentă perioadei relevante de 12 luni anterioară naşterii copilului, ci doar a celor plătite benevol de către debitor şi atestate prin act emis în acest sens.

Contrar criticilor recurentului, soluţia instanţei de fond este corectă şi în ceea ce priveşte solicitarea de extindere a cadrului procesual, având în vedere obiectul cauzei, respectiv anulare Hotărâre de Guvern, emitentul actului figurând deja în proces ca pârât.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 218 din 23 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 218 din 23 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 mai 2022.