Proof of attorney’s authority via power of attorney and exclusion of incidental verification of legal assistance contract

A. Raportul dintre apelul principal şi apelul incident. B. Împuternicire avocaţială. Forţa probantă. Dovada calităţii de reprezentant convenţional

C.proc.civ., art. 82, art. 85, art. 151 alin. (2), art. 219 alin. (1),

art. 292, art. 472

Legea nr. 51/1991, art. 28 alin. (1), art. 43 alin. (2)

Statutul profesiei de avocat, art. 126

A. Accesorialitatea apelului incident se reduce numai la împrejurarea că judecarea sa pe fond este condiționată de preexistența şi menţinerea apelului principal şi de absența unor motive legale care să atragă soluţia de respingere a apelului principal, fără a se intra în cercetarea fondului.

Sintagma „alte motive care nu implică cercetarea fondului” din cuprinsul art. 472 alin. (2) C.proc.civ. vizează acele motive formale proprii apelului principal care împiedică examinarea acestuia şi care, prin soluţia de respingere pe care o antrenează asupra apelului principal, lipsește de suport procesual examinarea apelului incident.

În consecinţă, instanţa de apel are a examina, cu prioritate, apelul principal din perspectiva condiţiilor formale impuse pentru exercițiul acestei căi de atac (nu a temeiniciei criticilor invocate prin apelul principal ori prin apelul incidental) şi doar în cazul constatării unor motive de felul celor arătate la art. 472 alin. (2) C.proc.civ., care justifică respingerea apelului principal fără vreo analiză a fondului, poate dispune, pe cale de consecinţă, respingerea şi a apelului incident, ca lipsit de efecte.

Dacă însă la judecata în apel nu se invocă/constată existenţa unor motive formale care să atragă soluţia de respingere a apelului principal, fiind posibilă, astfel, dezbaterea pe fond a cauzei, norma de drept menţionată nu îşi găsește aplicabilitatea, instanţa având a judeca atât apelul principal, cât şi apelul incident potrivit normelor de procedură civilă relative la judecata în apel, inclusiv a acelora care stabilesc ordinea de soluţionare a excepţiilor de procedură, fără să fie condiționată cu privire la soluţiile pe care le va pronunţa.

B. Conform dispoziţiilor art. 85 alin.(3) C.proc.civ., împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat se dovedeşte prin înscrisul emis în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr.51/1995 şi ale Statutului profesiei de avocat.

Astfel, potrivit art. 126 alin.(1) din Statutul profesiei de avocat, împuternicirea avocațială, emisă în baza contractului de asistenţă juridică, este înscrisul care probează în faţa instanţei de judecată puterile pe care clientul le-a conferit avocatului şi, totodată, reprezintă dovada calităţii de reprezentant la care face trimitere norma de procedură prevăzută la art. 82 alin. (1) C.proc.civ.

Menţiunile din contractul de asistenţă privind identitatea părţilor semnatare, atestate fiind de avocat, nu sunt supuse verificării instanţei civile, pe cale incidentală, iar consultarea clauzelor contractului de asistenţă juridică, care poate fi prezentat şi în copie, este justificată doar în situaţia în care menţiunile privind drepturile avocatului (limitele mandatului) din cuprinsul împuternicirii sunt neclare ori imprecise. Aceasta întrucât, atât împuternicirea avocațială, cât şi contractul de asistenţă juridică sunt acte întocmite de avocat, care, potrivit art.43 alin.(2) din Legea nr.51/1995, au forţă probantă deplină până la înscrierea în fals, caz în care, pe de o parte, nu pot face obiectul examinării instanţei civile din perspectiva exactității/realității menţiunilor consemnate în cuprinsul lor şi, pe de altă parte, în considerarea reglementării speciale, nu pot fi înlăturate din proces în temeiul normelor de drept relative la administrarea probei cu înscrisuri prevăzute la art. 292 C.proc.civ.

Concluzia se impune, totodată, justificat şi de faptul că verificările impuse instanţei civile de dispoziţiile art. 82 alin. (1) C.proc.civ. pentru statuarea asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant sunt limitate, anume la a solicita părţii acoperirea lipsurilor, limitarea fiind determinată de împrejurarea că eventuale contestaţii privind autenticitatea datelor înscrise în cuprinsul dovezilor de reprezentare nu pot face obiectul verificărilor instanţei civile, partea interesată având a folosi în acest scop mijloacele procedurale prevăzute de normele de drept speciale.

În consecinţă, cum împuternicirea avocațială depusă de avocat probează mandatul dat de partea reclamantă pentru redactarea şi semnarea cererii de chemare în judecată şi cum părţile interesate nu s-au înscris în fals cu privire la menţiunile atestate de avocat în acest înscris, soluţia dispusă de instanţa de apel, de anulare a cererii de chemare în judecată în temeiul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C.proc.civ., se dovedeşte a fi eronată.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 196 din 2 februarie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 2.10.2015, reclamantele A., B. şi Asociaţia de Proprietari C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D., E., F., G., H. şi I., revocarea contractelor de donaţie autentificate sub nr. 312/3.02.2015 de BNP X. pentru imobilul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 122,62 mp, a contractului de împrumut cu garanţie ipotecară autentificat sub nr. 1831/17.06.2014 de către BNP Y. (Convenţia nr. 1830/17.06.2014) şi a actului subsecvent acestuia, reprezentat de actul de adjudecare nr. 490/30.10.2014 emis de către BEJ Z.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1562 şi urm. C.civ.

La data de 4.11.2015, reclamantele au formulat o precizare şi o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat a se dispune şi revocarea partajului voluntar autentificat sub nr. 2114/7.07.2014 la Societatea Profesională Notarială W., capăt de cerere care să fie dezbătut în contradictoriu cu pârâta J.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa nr. 208 din 15.02.2017, Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă a luat act de renunţarea reclamantei Asociaţia de Proprietari C. la judecarea cererii. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., invocată de către pârâţii E., J., D., F., G., H. şi I., prin întâmpinare. A respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată prin cererea introdusă de către această reclamantă, ca fiind formulată de către o persoană lipsită de calitate procesuală activă. A respins excepţia tardivității capătului de cerere formulat de către B. având ca obiect revocarea actului de adjudecare nr. 490/2014 încheiat de BEJ Z., invocată prin întâmpinare de către F. şi G., ca neîntemeiată. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B., invocată prin întâmpinare de către J. şi D., ca neîntemeiată. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a capătului de cerere formulat de către B. privind revocarea contractului de împrumut cu garanţie ipotecară nr. 1831/2014 şi a actului de adjudecare nr. 490/2014 încheiat de BEJ Z., invocată de către pârâta G., prin întâmpinare, ca neîntemeiată. A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a capătului de cerere formulat de către B. privind revocarea contractului de împrumut cu garanţie ipotecară nr. 1831/2014, invocată de către H. şi I. prin întâmpinare, ca neîntemeiată. A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de către B. privind revocarea partajului voluntar nr. 2114/2014, invocată de către E. şi J. prin întâmpinare, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de către reclamanta B., în contradictoriu cu pârâţii E., J., D., F., G., H. şi I., ca neîntemeiată şi a luat act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 246 A din 25.02.2019, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâţii F. şi G. împotriva sentinţei tribunalului. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B. împotriva aceleiaşi hotărâri. A admis apelul incident declarat de pârâţii D. şi J. împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatului K. faţă de reclamanta B. şi, în consecinţă, a anulat, în parte, cererea de chemare în judecată completată, în ceea ce o priveşte pe această reclamantă. A menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la: renunţarea reclamantei Asociaţia de Proprietari la judecată; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. şi respingerea cererii formulate de această reclamantă pentru lipsa calităţii procesuale active; constatarea în sensul că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. A obligat-o pe apelanta - reclamanta B. la plata către fiecare dintre apelanţii — pârâţi D. şi J. şi către intimatul - pârât E. a câte 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1091 A din 28.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis, în parte, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 246A/2019 formulată de petentul D. şi a completat dispozitivul în sensul că a obligat-o pe apelanta - reclamantă B. la plata către apelantul - pârât D. şi a sumei de 4.434,9 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 246 A din 25.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamanta B.

Prin cererea de recurs, recurenta - reclamantă critică decizia atacată prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 şi pct. 8 C.proc.civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în totalitate, a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

Se arată că, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii întrucât au fost încălcate dispoziţiile art.472 alin.2 C.proc.civ.

Totodată, instanţa de apel nu a analizat fondul litigiului, stabilind că se impune analizarea apelului incident, prin care au fost invocate excepţii a căror admitere ar face inutilă analiza fondului litigiului, astfel încât se apreciază că motivul invocat se circumscrie situaţiei prevăzute de art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., fiind vorba de o încălcare a unei norme procedurale şi nu de drept material.

Cu privire la motivul prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., se arată că, instanţa de apel a încălcat normele de drept material privind Legea nr.51/1995 şi Statutul profesiei de avocat.

În opinia recurentei-reclamante, această lege nu are nicio relevanţă întrucât, în faţa instanţei a fost depusă o copie, fapt ce denotă că acest contract a fost încheiat la distanţă, prin email, aspect probat şi în faţa instanței de apel, prin corespondență electronică.

Cu privire la textul prevăzut de art.131 alin.1 din Statutul profesiei de avocat, se arată că din conţinutul acestuia se concluzionează că dovada calităţii de reprezentant se face cu împuternicire avocaţială, acesta fiind şi înscrisul la care face referire şi art.85 alin.3 C.proc.civ.

Totodată, se mai apreciază că, dispoziţiile art.292 alin.2 C.proc.civ. nu pot prezenta relevanţă întrucât, acest text se aplică probelor în cadrul unui proces, nu în materia mandatului de reprezentare convenţională. În măsura în care partea s-a aflat în imposibilitate de a prezenta originalul contractului de asistenţă, instanţa de apel nu ar fi trebuit să constate că împuternicirea este lipsită de valoare juridică.

Astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art.43 alin.2 din Legea nr.51/1995, având în vedere că nicio parte nu a înțeles să folosească procedura înscrierii în fals.

Mai mult decât atât, a fost depus la dosarul cauzei, procura autentificată sub nr.72-18-1116/28.03.2018, prin care reclamanta a ratificat toate actele încheiate în numele său de către bunicul acesteia, L.

Instanţa de apel a apreciat că efectele acestei ratificări nu pot fi extinse şi asupra contractului de asistenţă juridică întrucât nu s-a putut înfăţişa instanţei, exemplarul original al acestuia, fără să indice temeiul de drept corespunzător.

Astfel, instanţa a făcut o interpretare greşită a textelor de lege cu incidenţă în materia reprezentării legale convenţionale.

Mandatul de ratificare retroactivă a tuturor demersurilor realizate, complinește orice lipsă în legătură cu cererea introductivă. În aceste împrejurări, apare nejustificată soluţia instanţei de apel de a constata temeinică excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarei cererii de chemare în judecată.

Se invocă de recurentă şi motivul prevăzut de art.488 alin.1 C.proc.civ. cu privire la aplicarea şi interpretarea prevederilor art.451 şi urm. C.proc.civ.

Faţă de aplicarea greşită a dispoziţiilor art.472 alin.2 C.proc.civ., în raport de care instanţa de apel a stabilit şi culpa procesuală a reclamantei, cu consecinţa obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată, se consideră că hotărârea este nelegală cu privire la acest aspect.

Termenul pentru care au fost acordate aceste cheltuieli de judecată este reprezentat exclusiv de admiterea uneia dintre excepţiile invocate pe calea apelului incident, care în lipsa tranşării în fond a apelului principal, a rămas fără obiect, consecinţa fiind faptul că nu mai subzistă temeiul acordării acestora.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii-pârâţi D., J. şi E. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea intimaţilor D. şi J. s-a arătat că motivul de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 488 C.proc.civ. nu este incident în cauză, susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel ar fi încălcat normele de drept material privitoare la Legea nr. 51/1995 fiind nefondate.

S-a opinat că, în mod corect, a reţinut curtea de apel că efetele ratificării prin procura din 2018 nu pot fi extinse în privinţa contractului de asistenţă juridică.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât E. a susţinut că în privinţa primului motiv de casare recurenta a înţeles a da o interpretare izolată dispoziţiilor art. 472 alin. 2 C.proc.civ., fără a le avea în vedere şi pe cele ale art. 472 alin. 1, art. 476 alin. 1. art. 477 alin. 1, art. 479 alin. 1 şi 2 şi art. 248 alin. 1 din cod.

Cum prin apelul incident instanţa a fost învestită şi cu soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a avocatului rezultă că nu s-a încălcat nicio regulă de procedură a cărei nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii.

A solicitat înlăturarea şi a motivului de casare subsumat pct. 8 al art. 488 C.proc.civ., urmând a se observa că recurenta se contrazice arătând, pe de o parte, că a încheiat contractul de asistenţă juridică cu avocatul conform corespondenţei electronice din 20.07.2016 (ulterioară presupusei semnări a contractului la 23.09.2015), iar pe de altă parte, a susţinut că bunicul său, L., ar fi semnat contractul şi că ea ar fi ratificat, retroactive, mandatul acestuia prin procura autentificată din 2018 şi nu mandatul avocatului.

Nu în ultimul rând, intimatul a învederat şi faptul că motivele de recurs vizează modul de interpretare şi administrare a probelor, aspect care scapă controlului de legalitate, o atare verificare fiind exclusă în considerarea motivelor prevăzute de art. 488 C.proc.civ.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând criticile de nelegalitate, Înalta Curte constată următoarele:

Este nefondată critica potrivit căreia instanţa de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art.472 alin.(2) C.proc.civ.

Dispoziţiile art. 472 alin. (2) C.proc.civ. prevăd următoarele: Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Interpretând norma de drept menţionată, prin Decizia în interesul legii nr. 14/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că apelului incident i se poate recunoaște o relație de dependență faţă de apelul principal exclusiv în ipotezele reglementate exhaustiv de lege, anume în cazul în care apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta, apelul principal, este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, cum ar fi anulat ca netimbrat, nesemnat, ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant etc. (paragraful 126).

Concluzia s-a impus, întrucât accesorialitatea apelului incident se reduce numai la împrejurarea că judecarea sa pe fond este condiționată de preexistența şi menţinerea apelului principal şi de absența unor motive legale care să atragă soluţia de respingere a apelului principal, fără a se intra în cercetarea fondului.

Rezultă că sintagma „alte motive care nu implică cercetarea fondului” din cuprinsul art. 472 alin. (2) C.proc.civ. vizează acele motive formale proprii apelului principal care împiedică examinarea acestuia şi care, prin soluţia de respingere pe care o antrenează asupra apelului principal, lipsește de suport procesual examinarea apelului incident.

În consecinţă, instanţa de apel are a examina, cu prioritate, apelul principal din perspectiva condiţiilor formale impuse pentru exercițiul acestei căi de atac (nu a temeiniciei criticilor invocate prin apelul principal ori prin apelul incidental) şi doar în cazul constatării unor motive de felul celor arătate la art. 472 alin. (2) C.proc.civ., care justifică respingerea apelului principal fără vreo analiză a fondului, poate dispune, pe cale de consecinţă, respingerea şi a apelului incident, ca lipsit de efecte.

Dacă însă la judecata în apel nu se invocă/constată existenţa unor motive formale care să atragă soluţia de respingere a apelului principal, fiind posibilă, astfel, dezbaterea pe fond a cauzei, norma de drept menţionată nu îşi găsește aplicabilitatea, instanţa având a judeca atât apelul principal, cât şi apelul incident potrivit normelor de procedură civilă relative la judecata în apel, inclusiv a acelora care stabilesc ordinea de soluţionare a excepţiilor de procedură, fără să fie condiționată cu privire la soluţiile pe care le va pronunţa.

În acest caz, soluţiile pronunţate asupra apelurilor principal şi incident sunt rezultatul cercetării fondului pricinii în limita criticilor invocate prin motivele de apel de părţile litigante şi, ca atare, apelantul principal nu poate pretinde pe calea recursului că, fundamentată fiind un mijloc de apărare invocat prin apelul incident (de care a avut cunoştinţă), soluţia de respingere a apelului principal ar încălca dispoziţiile art. 472 alin. (2) C.proc.civ..

De altminteri, pentru a evita o astfel de situaţie, legiuitorul a reglementat la îndemâna apelantului principal, prin aceeaşi normă de drept, posibilitatea să renunțe la propriul apel atunci când apreciază că riscul angajării dezbaterii în fond a mijloacelor de apărare invocate prin apelul incident ar fi greu de acceptat.

În speţă, se constată că în faţa instanţei de apel partea reclamantă şi-a menținut apelul principal şi după formularea apelului incident, respectiv, că nu au fost invocate/constatate motive de felul celor prevăzute la art. 472 alin. (2) Cod de procedură civilă, care să atragă respingerea apelului principal.

În atare condiţii, depășind momentul verificării condiţiilor legale de exercitare a apelului principal, instanţa de apel a intrat în cercetarea fondului cauzei atât din perspectiva criticilor deduse judecăţii prin apelul principal, cât şi a celor invocate prin apelul incident declarat de partea pârâtă D. şi J.

În deliberare, instanţa de apel a statuat că are a analiza, cu prioritate, soluţia pronunţată de prima instanţă asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatei K., care a acționat în numele părţii reclamante (soluţie criticată prin apelul incident), prioritatea fiind impusă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C.proc.civ., care statuează că instanţa are a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Apreciind că soluţia dată de prima instanţă asupra excepţiei de ordine publică menţionate este greşită, instanţa de apel, în acord cu normele procedurale, a dispus admiterea apelului incident, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi anularea cererii de chemare în judecată.

Constatând, totodată, că admiterea excepţiei de procedură împiedică examinarea altor chestiuni litigioase vizând fondului litigiului, criticate prin motivele apelului principal, instanţa de apel a dispus, în consecinţă, respingerea acestui apel, ca nefondat.

În atare condiţii, cum partea reclamantă, cunoscând riscul la care se expune prin cercetarea şi a apelului incident, şi-a menținut apelul principal, critica formulată prin recurs potrivit căreia soluţia dată prin hotărârea recurată asupra apelului principal ar fi fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 472 alin. (2) C.proc.civ. nu poate fi primită.

-Este fondată însă critica prin care se susţine că instanţa de apel a soluționat greşit excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, cu consecinţa anulării cererii de chemare în judecată în temeiul art. 82 alin.(1) C.proc.civ., prin interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept prevăzute la art. 85 alin. (3) şi art. 292 C.proc.civ., la art. 43 alin. (2) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, respectiv, la art. 131, actual art. 129. alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

Statuând prin dispoziţiile art. 219 alin. (1) C.proc.civ. că instanţa civilă verifică identitatea părţilor, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică şi împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă, legiuitorul a avut în vedere verificările impuse şi permise de normele de procedură civilă.

Referitor la cererea de chemare în judecată formulată prin reprezentant, dispoziţiile art.151 alin.(2) C.proc.civ. prevăd că avocatul va depune împuternicirea sa, potrivit legii. Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat, potrivit dispoziţiilor art. 85 alin.(3) C.proc.civ., se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

Rezultă că în ceea ce priveşte dreptul dat unui avocat de a reprezenta o persoană în proces dovada se face prin înscrisul emis de avocat în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr.51/1995 privind organizarea profesie de avocat şi ale Statutului profesiei de avocat.

Dispoziţiile art. 126 alin.(1) din Statutul profesiei de avocat (forma consolidată la 22.02.2022) menţionează următoarele: Contractul de asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător și formularului împuternicirii avocațiale.

Ca atare, împuternicirea avocațială este înscrisul care probează în faţa instanţei de judecată puterile pe care clientul le-a conferit avocatului şi, totodată, reprezintă dovada calităţii de reprezentant la care face trimitere norma de procedură prevăzută la art. 82 alin. (1) C.proc.civ.

În ceea ce priveşte actele întocmite de avocat pentru ținerea evidențelor profesionale cerute de lege, precum şi pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant, printre care se numără şi contractul de asistenţă juridică şi împuternicirea avocațială, dispoziţiile art.43 alin.(2) din Legea nr.51/1995 statuează că au forţa probantă deplină până la înscrierea în fals.

Rezultă că în caz de contestare a autenticității menţiunilor unor astfel de înscrisuri întocmite de avocat, verificările se realizează exclusiv prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de norma specială, anume prin înscrierea în fals.

În speţă, cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Bucureşti, a fost formulată de partea reclamantă A., Asociația de Proprietari C. şi B. şi a fost semnată în numele acesteia de avocata K.

Pentru a proba puterile conferite de partea reclamantă, la dosarul cauzei a fost depusă, în original, împuternicirea avocațială seria B nr. x/2015 ale cărei menţiuni fac dovada deplină până la înscrierea în fals, potrivit normei de drept menţionate.

Conform acestor menţiuni, împuternicirea a fost emisă la 2.10.2015, în baza contractului de asistență juridică nr. x/2015 (în copie, dosar apel, în care se indică tipul acţiunii, „revocatorie”), mandatul fiind dat de clienții A., Asociația de Proprietari C. şi B. pentru „asistenţă şi reprezentare, redactare, semnare, depunere, legalizare etc”.

Împuternicirea menţionată este semnată de avocată şi are aplicată ștampila, semnătura clienților nefiind necesară, întrucât forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, a conținutului şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat (aspect evidențiat în cuprinsul documentului).

Ca atare, statuarea instanţei de apel potrivit căreia împuternicirea avocațială mai sus arătată ar fi lipsită de valoare juridică se dovedeşte a fi greşită.

În fundamentarea concluziei reţinute, instanţa de apel a reţinut, eronat, că în condiţiile prezentării doar a împuternicirii avocațiale, nu şi a originalului contractului de asistenţă juridică (obligaţie care incumba părţii potrivit art. 292 C.proc.civ.), se află în imposibilitate să verifice existenţa şi limitele mandatului şi să statueze asupra criticii prin care partea pârâtă a pretins că avocata nu era împuternicită să semneze cererea de chemare în judecată în numele reclamantei B., argumentat de faptul că semnătura de pe contractul de asistenţă nu aparține acesteia (ci unei alte persoane, L.), respectiv, se află în imposibilitate să evalueze efectele înscrisului autentificat sub nr.72-18-1116/28.03.2018, prin care partea reclamantă a ratificat actele încheiate în numele său de numitul L.

Or, dispoziţiile legale menţionate prevăd explicit că dovada dreptului de a reprezenta dată unui avocat se face cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistenţă juridică, contract ale cărui menţiuni privind identitatea părţilor semnatare, atestate fiind de avocat, nu sunt supuse verificării instanţei civile, pe cale incidentală.

Consultarea clauzelor contractului de asistenţă juridică, care poate fi prezentat şi în copie, este justificată doar în situaţia în care menţiunile privind drepturile avocatului (limitele mandatului) din cuprinsul împuternicirii sunt neclare ori imprecise, situaţie care nu se identifică în speţă, împuternicirea prevăzând dreptul avocatei de a redacta şi semna cererea dedusă judecăţii în numele clienților.

Concluzia se impune pentru că, astfel cum s-a arătat, atât împuternicirea avocațială, cât şi contractul de asistenţă juridică sunt acte întocmite de avocat, acte care, potrivit art.43 alin.(2) din Legea nr.51/1995, au forţă probantă deplină până la înscrierea în fals, caz în care, pe de o parte, nu pot face obiectul examinării instanţei civile din perspectiva exactității/realității menţiunilor consemnate în cuprinsul lor şi, pe de altă parte, în considerarea reglementării speciale, nu pot fi înlăturate din proces în temeiul normelor de drept relative la administrarea probei cu înscrisuri prevăzute la art. 292 C.proc.civ..

Concluzia se impune, totodată, justificat şi de faptul că verificările impuse instanţei civile de dispoziţiile art. 82 alin. (1) C.proc.civ. pentru statuarea asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant sunt limitate, anume la a solicita părţii acoperirea lipsurilor, limitarea fiind determinată de împrejurarea că eventuale contestaţii privind autenticitatea datelor înscrise în cuprinsul dovezilor de reprezentare nu pot face obiectul verificărilor instanţei civile, partea interesată având a folosi în acest scop mijloacele procedurale prevăzute de normele de drept speciale.

În consecinţă, cum împuternicirea avocațială depusă la dosarul cauzei de avocata K. probează mandatul dat de partea reclamantă pentru redactarea şi semnarea cererii de chemare în judecată (acţiune revocatorie, potrivit clauzei contractuale) şi cum părţile interesate nu s-au înscris în fals cu privire la menţiunile atestate de avocat în acest înscris, soluţia dispusă de instanţa de apel, de anulare a cererii de chemare în judecată în temeiul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C.proc.civ., se dovedeşte a fi eronată.

Pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea altor argumente, Înalta Curte, constatând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., în temeiul dispoziţiilor şi art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, a admis recursul declarat de partea reclamantă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.