Standing for annulment of pension regulation provision where claimed subjective injury fails due to non-fulfillment of minimum seniority threshold

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea art. 4 din Normele Metodologice la Legea nr. 567/2004, publicate în M. Of. Partea I nr. 670 din 03.09.2015 şi obligarea Guvernului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 6.07.2017, Ministerul Justiţiei a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, prin care, în raport de dispoziţiile art. 61 alin. (3) Cod procedură civilă, a sprijinit apărarea pârâtului formulată în cauză.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3305 din 11 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Justiţiei, semnatarul cererii de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, a fost anulat art. 4 din H.G. nr. 706/2015 şi s-a respins cererea de intervenţie formulată de intervenientul Ministerul Justiţiei în interesul pârâtului Guvernul României, ca nefondată.

Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3305 din 11 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Justiţiei au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-pârât Guvernul României, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

În opinia recurentului-pârât, instanţa specializată investită cu o acţiune în contencios subiectiv putea să dispună anularea dispoziţiei legale invocată de intimata-reclamantă numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse acesteia într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat, anularea actului administrativ fiind condiţionată întotdeauna de dovada vătămării.

În mod greşit instanţa de fond a stabilit că intimata-reclamantă face dovada existenţei interesului legitim, reţinând vechimea în specialitate de 19 ani, 7 luni şi 26 zile, deşi legiuitorul a stabilit în cuprinsul dispoziţiilor art. 685 din Legea nr. 567/2004 că personalul auxiliar de specialitate cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate poate beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani de pensie de serviciu.

Fiind de strictă interpretare, excepţia prevăzută de art. 685 din Legea nr. 567/2004 nu poate fi extinsă dincolo de limitele stabilite de legiuitor.

Or, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, este evident că nu puteau fi reţinute alegaţiile intimatei-reclamante referitoare la vătămarea drepturilor sale prin prevederile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 567/2004.

Cu privire la fondul cererii de anulare a arătat că soluţia instanţei de fond este nelegală, întrucât nu indică în concret dispoziţiile cu forţă juridică superioară din legea a cărei executare o organizează încălcate de recurentul-pârât.

Aprecierea instanţei de fond referitoare la discriminarea intimatei-reclamante în raport cu pensionarii militari, în cazul cărora Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat prevede că fracţiunile de pensie de cel puţin 6 luni se întregesc în favoarea beneficiarului, nu are relevanţă în analiza legalităţii prevederilor art. 4 din H.G. nr. 706/2015, câtă vreme nu au fost efectiv precizate dispoziţiile legale cu forţă juridică superioară din Legea nr. 567/2004 care ar fi fost, eventual, încălcate.

Presupusele vicii de nelegalitate reţinute de judecătorul fondului cu privire la dispoziţiile contestate de intimata-reclamantă sunt lipsite de substanţă, întrucât în literatura de specialitate şi în practică se face deosebire între motive de anulare/nulitate şi argumente care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de nelegalitate/nulitate pe care îl sprijină.

În plus, raţionamentul judecătorului fondului cu privire la existenţa discriminării este greşit întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (concordantă şi cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului), situaţia obiectiv diferită în care se afla anumite categorii de persoane justifică sau chiar impune instituirea prin lege a unui tratament juridic rezonabil diferenţiat, fără ca aceasta să reprezinte privilegii ori discriminări.

Prin urmare, în mod greşit a reţinut instanţa că norma de la art. 4 din H.G. nr. 706/2015 instituie o discriminare din categoria celor vizate de art. 1 din Protocolul 12/2000 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, făcând abstracţie de principiul consacrat în jurisprudenţa europeană potrivit căruia a distinge nu înseamnă a discrimina şi fără a observa existenţa acelor situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.

Instanţa de fond, aşadar, trebuia să aprecieze că pensionarii din sistemul justiţiei reprezintă o categorie distinctă de cea a altor categorii de pensionari, precum cei din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiari ai unor pensii speciale. Mai mult, prin instituirea beneficiului unor pensii acordate în condiţii mai avantajoase, anumitor categorii profesionale, precum sunt cele în discuţie, legiuitorul a înţeles să instituie, prin lege, diferenţe care au ca fundament particularităţile acestor profesii.

3.2 Recurentul-intervenient Ministerul Justiţiei, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea pe fond a cererii de intervenţie şi respingerea pe fond a acţiunii formulate de reclamantă.

Susţinând argumentele recurentului-pârât Guvernul României, recurentul intervenient a arătat că raţionamentul instanţei de fond este greşit, întrucât în lipsa unor prevederi din Legea nr. 567/2004 similare celor prevăzute în favoarea cadrelor militare, care să prevadă întregirea fracţiilor de vechime mai mici de un an în favoarea beneficiarului pensiei de serviciu, prin normele metodologice nu poate fi reglementat un alt mod de calcul al pensiilor de serviciu.

A arătat, de asemenea, că tratamentul diferit aplicabil celor două grupuri de persoane, reţinut de instanţa de fond ca temei al discriminării nu este comparabil, deoarece întregirea la 1 an a fracţiilor de vechime este prevăzută doar în favoarea pensionarilor militari, iar temeiurile legale pentru acordarea pensiei de serviciu sunt total diferite în cazul celor două categorii profesionale.

Sub acest aspect, a subliniat recurentul intervenient că reglementarea unor condiţii speciale pentru acordarea pensiei de serviciu, nu numai că este atributul legiuitorului, el fiind singurul în măsură să determine condiţiile în care personalul auxiliar de specialitate beneficiază de pensie de serviciu, fapt necontestat de instanţa de fond, însă, diferenţele în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire şi calcul al pensiei, din perspectiva vechimii în funcţie rezultă din existenţa unor factori obiectivi, iar nu dintr-o simplă discriminare fără justificări rezonabile, cum în mod eronat se reţine în cuprinsul hotărârii contestate.

Ca atare, în mod greşit a reţinut instanţa ca norma de la art. 4 din H.G. nr. 706/2015 instituie o discriminare din categoria celor vizate de art. 1 din Protocolul 12/2000 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, făcând abstracţie de principiul consacrat în jurisprudenţa europeană potrivit căruia a distinge nu înseamnă a discrimina şi fără a observa existenţa acelor situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.

Instanţa aşadar trebuia să aprecieze că pensionarii din sistemul justiţiei reprezintă o categorie distinctă de cea a altor categorii de pensionari precum cei din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiari ai unor pensii speciale. Mai mult, prin instituirea beneficiului unor pensii acordate în condiţii mai avantajoase, anumitor categorii profesionale, precum sunt cele în discuţie, legiuitorul a înţeles să instituie, prin lege, diferenţe care au ca fundament particularităţile acestor profesii.

Totodată, a arătat că dispoziţiile art. 685 din Legea nr. 567/2004, în aplicarea cărora a fost emisă H.G. nr. 706/2015, au fost supuse controlului de constituţionalitate inclusiv din perspectiva prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.

Prin Decizia nr. 837/2017 Curtea Constituţională a reţinut ca "acordarea pensiei de serviciu la împlinirea vârstei de pensionare numai acelora care, în privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani ca personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi ca personal care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice nu poate conduce la constatarea unor discriminări pentru cei pensionaţi şi privilegii pentru cei încă nepensionaţi, aşa cum susţine autoarea excepţiei."

Rolul H.G. nr. 706/2015 este de a dezvolta reglementarea stabilită de lege şi se rezuma la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 567/2004, pentru a cărei executare a fost emis actul contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă, asigurând aşadar punerea în executare a legii.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, atât la recursul formulat de pârâtul Guvernul României, cât şi la recursul formulat de intervenientul Ministerul Justiţiei, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

Sub aspectul interesului legitim invocat de recurentul-pârât Guvernul României, intimata-reclamantă a arătat că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispoziţiile Protocolului 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, situaţie în care instanţa nu putea aplica dispoziţiile art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, Protocolul, în calitate de tratat internaţional fiind superior Legii nr. 554/2004.

Pe fondul cererii, în esenţă, intimata-reclamantă a arătat că, în mod corect instanţa de fond a constatat existenţa unei diferenţe de tratament juridic între cele două categorii profesionale, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.

În opinia intimatei-reclamante, anularea fracţiunilor de vechime de peste 6 luni în cazul grefierilor este o măsură inechitabilă, străină de orice raport de proporţionalitate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) Cod procedură civilă, cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) Cod procedură civilă, prin rezoluţia din data de 3 mai 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 2 decembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când pronunţarea deciziei a fost amânată la data de 14 decembrie 2020.

Prin încheierea din data de 14 decembrie 2020, cauza a fost repusă pe rol pentru ca intimata-reclamantă să formuleze precizări cu privire la justificarea interesului în promovarea cererii de chemare în judecată, acordându-se termen de judecată la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin cererea înregistrată la data de 2.02.2021, intimata-reclamantă a depus la dosar sentinţa civilă nr. 368/26.05.2016 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 1341/25.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. x/2016.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, cu precizarea că celor două recursuri li se va răspunde prin considerente comune dat fiind că recursul declarat de intervenientul accesoriu sprijină poziţia procesuală a recurentului-pârât.

Demersul judiciar al intimatei-reclamante A. vizează anularea dispoziţiilor art. 4 din H.G. nr. 706/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice, urmare a constatării diferenţei de tratament în ceea ce îi priveşte pe beneficiarii pensiei speciale de serviciu, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea în raport cu beneficiarii pensiilor militare de stat.

Soluţionând cauza, curtea de apel a reţinut, pe de o parte că intimata-reclamantă face dovada existenţei interesului în cauză, dat fiind că în perioadele 1.10.1973-26.09.1977 şi 3.01.1998-1.09.2013 - data pensionării a îndeplinit funcţia de grefier la Tribunalul Arad, iar pe de altă parte, existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte întregirea fracţiunilor de vechime de cel puţin 6 luni cu privire la care legiuitorul nu a invocat un motiv rezonabil.

Soluţia instanţei de fond nu este însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea greşită a normelor cuprinse în art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine că, prin normele cuprinse în art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1), Legea nr. 554/2004 oferă subiecţilor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancţiunea juridică a anulării actului administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant.

Astfel, art. 1 alin. (1) prevede că "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

Aliniatul 11 al art. 8 nuanţează această reglementare, în sensul că persoane fizice şi juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care solicită apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Interesul legitim privat este definit în art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat".

Prin urmare, noţiunea de "interes legitim" care poate fi ocrotită pe calea contenciosului administrativ nu se confundă cu noţiunea de "interes" în sensul de condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în dreptul procesual civil (folosul practic urmărit de reclamantă prin promovarea acţiunii). Stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept sau unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond a litigiului de contencios administrativ.

În speţă, intimata-reclamanta a solicitat anularea dispoziţiilor art. 4 din Hotărârea Guvernului 706/2015 care statuează că "La calculul pensiei de serviciu, perioada de vechime în funcţie sau în specialitate mai mică de un an, realizată peste vechimea în funcţie sau în specialitate stabilită de lege pentru acordarea pensiei de serviciu nu se ia în considerare", invocând o discriminare bazată pe diferenţa de tratament între beneficiarii pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea şi beneficiarii pensiilor militare de stat, fără a face dovada existenţei unei vătămări.

Astfel, potrivit situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de fond, intimata-reclamantă are o vechime în specialitate de 19 ani, 7 luni şi 26 de zile, aceasta îndeplinind funcţia de grefier la Tribunalul Arad, în prezent fiind pensionată pentru limită de vârstă, conform deciziei nr. 291506/21.11.2013 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Arad.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond sub aspectul interesului legitim privat, Înalta Curte constată că intimata -reclamantă nu a demonstrat că are vechimea minimă stabilită prin art. 685 din Legea nr. 567/2004 pentru a benefica de pensia de serviciu şi astfel, de a invoca vătămarea interesului său privat prin aplicarea normei a cărei nulitate o invocă.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 685 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 567/2004 "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică prevăzut la art. 3^1, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.

(2) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime în specialitate între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală."

Or, raportat la situaţia de fapt existentă în cauză, intimata-reclamantă are o vechime în specialitate inferioară celei minime stabilite prin art. 685 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, astfel încât ipoteza normei cuprinse în art. 4 din H.G. nr. 706/2015 nu îi este aplicabilă.

În acest context se impune precizarea că solicitarea intimatei-reclamante de a se constata că îndeplineşte criteriul minim de vechime în specialitate pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzut de art. 685 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 a fost soluţionată definitiv de instanţa specializată în litigii de muncă şi asigurări sociale.

Astfel, prin decizia nr. 1341/25 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, admiţând apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 368/26.05.2016 pronunţată de Tribunalul Arad, curtea de apel a reţinut că referirea la dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 706/2015 nu poate fi primită, întrucât aceasta vizează perioada de vechime în specialitate realizată peste vechimea stabilită de Legea nr. 567/2004 pentru acordarea pensiei de serviciu, aspect neîntrunit de reclamanta A..

Aşa fiind, Înalta Curte constată că nelegalitatea dispoziţiilor art. 4 din H.G. nr. 706/2015 invocată de intimata-reclamantă nu a produs nicio vătămare a interesului legitim privat al acesteia, de vreme ce nu a demonstrat îndeplinirea condiţiei vechimii minime în specialitate stabilită cu caracter derogatoriu prin art. 685 alin. (2) din Legea nr. 567/2004.

Susţinerile intimatei-reclamante referitoare la aplicarea prioritară a Protocolului 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi reţinute în cauză ca argument în favoarea admiterii cererii de chemare în judecată.

Nu se poate contesta că în ierarhia actelor normative, Protocolul 12 este superior legii naţionale, însă intimata-reclamantă, în calitate de persoană fizică pretins vătămată printr-un act administrativ considerat nelegal a investit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ subiectiv, în cadrul căreia, aşa cum s-a arătat în precedent, nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea nulităţii urmând a fi aplicată numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse reclamatei într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

Contrar susţinerilor intimatei-reclamante, legalitatea actului administrativ contestat nu se verifică numai prin prisma normelor de drept privat invocate, întrucât în faţa instanţei de contencios administrativ este dedus judecăţii un raport de drept public, persoana fizică neputând invoca direct interesul legitim public pentru anularea actului administrativ ci numai în subsidiar, pe calea unor capete de cerere distincte, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat.

Nici susţinerile intimatei-reclamante referitoare la restrângerea accesului liber la justiţie nu pot fi primite, întrucât se opun dezlegările date de instanţa de contencios administrativ constituţional în analize excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în considerentele deciziei nr. 66/2009, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 "nu conţin norme care să restrângă exercitarea accesului liber la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil, astfel cum pretinde autorul excepţiei. Dimpotrivă, textul dă posibilitatea şi persoanelor fizice sau juridice de drept privat ca, în anumite condiţii, să invoce în faţa instanţei de contencios administrativ apărarea unui interes legitim public, atribuţie ce aparţine, de regulă, competenţei autorităţilor publice, şi nu persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Astfel cum rezultă şi din prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, privind "Subiectele de sesizare a instanţei", Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sau prefectul sunt instituţii publice care, potrivit propriilor legi de organizare şi funcţionare, dar şi Legii nr. 554/2004. au atribuţii specifice în ceea ce priveşte sesizarea directă a instanţei de contencios administrativ dacă apreciază că un act administrativ (normativ sau individual, după caz) este nelegal ori afectează drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale cetăţenilor sau interesul public. Prin urmare, interesul general al societăţii este protejat de instituţii publice cu competenţe speciale în această materie, iar dispoziţiile de lege criticate oferă aceeaşi posibilitate şi persoanelor fizice sau juridice private, sub condiţia justificată ca interesul legitim public pretins încălcat să fie rezultatul încălcării dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat al acestora. De altfel, prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obiectul acţiunii judiciare, reprezintă transpunerea în planul legii organice a prevederilor art. 52 din Constituţie, care garantează dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, iar dispoziţiile art. 8 alin. (11) reglementează condiţiile exercitării, în cadrul acestei acţiuni de contencios administrativ, principale, a unei cereri subsidiare, având ca obiect încălcarea unui interes legitim public.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât nu există o vătămare a interesului legitim privat al intimatei-reclamante prin aplicarea normei considerată nelegală, ca şi premisă obligatorie pentru anularea acesteia, Înalta Curte constată incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâtul Guvernul României şi de intervenientul Ministerul Justiţiei, va casa, în tot, sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Guvernul României şi recurentul-intervenient Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3305 din 11 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în tot, sentinţa recurată şi, rejudecând;

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.