Appeal dismissed; President's refusal to refer constitutional conflict to Constitutional Court held non-justiciable as exercise of constitutional prerogative, not administrative act

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.08.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României, a arătat că în data de 19.06.2018 a trimis o solicitare Preşedintelui României, prin email la adresa x@x.ro, prin care îl ruga să sesizeze Curtea Constituţională a României cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României, ca reprezentant al statului român, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a pune în acord Constituţia României cu rezultatul referendumului din noiembrie 2009 pentru trecerea la un Parlament unicameral format din maxim 300 de persoane.

În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că în data de 03.08.2018 a primit, prin email de la adresa x@x.ro, următorul răspuns: "Petiţia nr. 9906Data: 03-08 Domnule B., referitor la memoriul dumneavoastră formulat în calitate de preşedinte al A., adresat Preşedintelui României, domnul C. şi înregistrat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale sub nr. x/2018, prin care propuneţi sesizarea de către Preşedintele României a Curţii Constituţionale cu un conflict juridic de natură constituţională, vă comunicăm următoarele: Aşa cum şi dumneavoastră menţionaţi, Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 682/2012 că "nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate (în cazul de faţă 83.31% dintre voturile valabil exprimate), să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului". Prin urmare, punerea în executare a voinţei populare ţine exclusiv de voinţa Parlamentului. Cu stimă, Consilier de Stat D.".

Reclamanta a menţionat că demersurile sale se întemeiază pe convingerea că ignorarea referendumului din 2009 reprezintă o gravă încălcare a Constituţiei României, în special a art. 2 alin. (1), respectiv:

"Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum si prin referendum."

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4523 din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta, invocând cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut recurenta că instanţa de fond a încălcat sau aplicat greşit norme de drept material când a hotărât că nu este vorba de un act administrativ; că oportunitatea nu este faţetă a legalităţii, precum şi că instanţa a omis să se pronunţe asupra excesului de putere.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond nu a făcut referire la prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu toate că reclamanta a menţionat în acţiunea formulată că este vorba despre un act administrativ asimilat în sensul acestor dispoziţii.

Instanţa de fond nu a hotărât că cererea reclamantei nu se referă la un drept sau un interes legitim al reclamantei sau că refuzul este justificat sau nu, pur si simplu a ignorat complet prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca şi cum acesta nici nu ar exista .

De altfel, dacă nu ar fi vorba de un act administrativ asimilat atunci ar fi fost obligatorie plângerea prealabilă, iar instanţa ar fi trebuit să constate că această plângere prealabilă nu există.

Recurenta a făcut referire la practica judiciară a ICCJ, respectiv deciziile 540/2015, 4034/2015, 1927/2017, 2911/2015, 1611/2017 .

A mai arătat recurenta că nu confundă exerciţiul puterii discreţionare cu excesul de putere, însă instanţa de fond nu a făcut nicio referire la capitolul " decizia de a nu da curs solicitării reclamantei este una abuzivă, luată cu exces de putere" (pg 6 din cererea de chemare în judecată). Excesul de putere al preşedintelui României în legătură cu solicitarea recurentei-reclamante este evident în principal datorită faptului că nu există nici o legătură între ceea ce s-a cerut şi ceea ce s-a răspuns.

În concluzie, recurenta a solicitat casarea sentinţei primei instanţe întrucât aceasta a fost pronunţată fără a se judeca fondul, solicitând totodată trimiterea cauzei la instanţa de fond spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate.

Prin încheierea de şedinţă din 11 februarie 2021 în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă A. privind sesizarea Curţii Constituţionale.

A sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare în măsura în care se interpretează în sensul că ar fi exclusă din sfera contenciosului administrativ prerogativa constituţională a Preşedintelui României de a sesiza Curtea Constituţională cu un conflict juridic de natură constituţională în temeiul art. 146 lit. e) din legea fundamentală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând recursul formulat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Prin petiţia înregistrată sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat Preşedintelui României să sesizeze Curtea Constituţională a României cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României, ca reprezentant al statului român, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a pune în acord Constituţia României cu rezultatul referendumului din data de 22.11.2009 pentru trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane.

În răspunsul formulat de către Administraţia Prezidenţială s-a arătat, în esenţă, că "punerea în executare a voinţei populare ţine exclusiv de voinţa Parlamentului" .

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României, ca instanţa «să oblige Preşedintele României să efectueze operaţiunea administrativă, respectiv sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României, ca reprezentant al statului român, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a pune în acord Constituţia României cu rezultatul referendumului din noiembrie 2009 pentru trecerea la un Parlament unicameral format din maxim 300 de persoane».

Reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 8 şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În mod corect a reţinut prima instanţă că acţiunea de faţă nu este specifică şi proprie contenciosului administrativ, deoarece nu pune în discuţie chestiunea unui act administrativ tipic sau asimilat, ci urmăreşte obligarea Preşedintelui României să-şi exercite o prerogativă constituţională de a sesiza Curtea Constituţională cu un conflict juridic de natură constituţională, în temeiul art. 146 lit. e) din legea fundamentală.

Potrivit definiţiei art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ reprezintă "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Exercitarea unei prerogative consituţionale nu poate fi calificată drept o operaţiune administrativă, în sensul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a putea fi atacată în contencios administrativ .

Dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că "Istanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă".

Refuzul Preşedintelui României, invocat de recurentă în prezenta cauză, nu poate avea natura juridică a unui act administrativ, manifestare unilaterală de voinţă care prin ea însăşi dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţia României reglementează posibilitatea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii de a cere CCR să soluţioneze conflicte juridice de natură constituţională şi nu stabileşte o obligaţie a unuia dintre aceştia.

Examinarea oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale cu un conflict juridic de natură constituţională este atributul autorităţii publice învestite cu această prerogativă şi nu poate fi cenzurată pe calea unui control de legalitate.

Prin urmare, o astfel de evaluare a oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale cu un conflict juridic de natură constituţională nu poate fi calificată drept un refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care presupune chiar exercitarea unei prerogative constituţionale a Preşedintelui României.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat solicitarea reclamantei privind legalitatea actului contestat şi din perspectiva actului administrativ asimilat, critica recurentei sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei potrivit căreia "decizia de a nu da curs solicitării noastre este una abuzivă, luată cu exces de putere".

Pretinsul refuz al Preşedintelui României invocat de recurentă, prin aceea că nu s-a dat curs solicitării sale prin cererea formulată, în sensul sesizării Curţii Constituţionale pentru constatarea unui conflict juridic de natură constituţională, nu poate fi considerat un refuz nejustificat realizat cu exces de putere.

O interpretare contrară, conform căreia Preşedintele României ar fi obligat să dea curs în mod obligatoriu oricărei solicitări şi să sesizeze Curtea Constituţională cu un conflict juridic de natură constituţională ori cu o obiecţie de neconstituţionalitate, apare ca lipsită de sens, întrucât ar goli de conţinut prerogativa constituţională a Preşedintelui României de a aprecia cu privire la oportunitatea sesizării Curţii Constituţionale conf art. 146 lit. a) si lit. e) din Constituţia României.

Prin urmare, recurenta, prin solicitarea sa, a pretins exercitarea unei prerogative a Preşedintelui României urmărind transformarea ei, dintr-o posibilitate într-o obligaţie.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei potrivit căreia hotărârea instanţei de fond este nelegală raportat la faptul că a fost pronunţată fără a se judeca fondul cauzei.

Instanţa de recurs constată că atâta vreme cât prima instanţă s-a pronunţat cu privire la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, admiţând-o, nu se putea analiza fondul cauzei, instanţa făcând, în mod corect, aplicarea disp. art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de recurs constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, şi în mod corect a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 4523 din 6 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.