Application of maximum sectoral reference value for judicial salaries under Law 71/2015 and Emergency Ordinance 20/2016

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la modificarea în parte a Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016 prin care s-a dispus emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale a judecătorilor din cadrul Judecătoriilor, Tribunalelor, Tribunalelor specializate, Curţilor de Apel şi a asistenţilor judiciari, respectiv art. 2 din O.M.J nr. 4680/C şi emiterea dispoziţiei de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON.

începând cu data de 9 aprilie 2015; repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; obligarea pârâţilor la plata majorării de 10% faţă de nivelul indemnizaţiei brute de încadrare aferente lunii noiembrie 2015, prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 la zi, actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective; obligarea pârâţilor, Ministerul Justiţiei în sensul de a aloca sumele necesare, iar Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, să-i plătească, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie, vechime în funcţie, care să includă, cumulat: drepturile reprezentând creşteri salariale de 18%, începând cu 01.01.2007 până la data de 19.04.2015, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 10/2007 şi aflate în plată, de care se bucură în prezent, doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor şi magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; drepturile reprezentând creşteri salariale de 7%, începând cu 01.01.2007 până la data de 19.04.2015, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% şi 5%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 3/2006 şi aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor şi magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 496 din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta A., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, a admis în parte capătul de cerere în pretenţii începând cu data de 09.04.2015 şi a obligat pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, proporţional cu perioada lucrată, la plata diferenţelor băneşti rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamantei prin utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 şi 445,5 RON începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.07.2018, sume ce vor fi actualizate şi cu dobânda legală până la data plăţii efective. A respins în rest cererea în pretenţii, ca fiind nefondată.

1.3 Calea de atac exercitată

Recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretenţiilor formulate de reclamantă în ceea ce-l priveşte.

A arătat recurentul, în esenţă, că este o instituţie care este finanţată integral de la bugetul de stat, pentru care Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, acesta punând la dispoziţia instanţelor fondurile necesare desfăşurării activităţii.

Mai mult, Ministerul Justiţiei are şi atribuţii în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, Tribunalul Bucureşti, în lipsa ordinelor emise de minister, neavând posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile stabilite de instanţă.

Obligaţia instituită în sarcina sa este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiţiei, astfel că există posibilitatea ca, deşi va dori să pună în executare dispoziţiile instanţei, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea obligaţiilor ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin şi a deschiderii de credite bugetare, acte care se dispun de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiţiei, şi de ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, prin Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018, s-a stabilit că plata drepturilor salariale stabilite prin raportare la VRS stabilite pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, fapt care reiterează imposibilitatea sa de a efectua vreo plata în lipsa unor fonduri repartizate pentru achitarea diferenţelor salariale.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti este nefondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că salarizarea magistraţilor, ca de altfel a întregului personal bugetar, s-a realizat în conformitate cu Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, ulterior executivul şi legislativul intervenind succesiv pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, sens în care au fost adoptate O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 (în vigoare de la data de 09.04.2015) privind salarizarea în anul 2015 şi O.U.G. nr. 57/2015 modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2016.

Pornind de la dispoziţiile art. 5 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015 şi art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 aşa cum a fost modificat prin art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016 şi interpretându-le coroborat, instanţa de control judiciar constată că judecătorii care primesc indemnizaţiile de încadrare mai mici decât cea stabilită la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, după caz, vor fi salarizaţi la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective dacă îşi desfăşoară activitatea în acelaşi condiţii.

Având în vedere cele menţionate anterior, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul oficial nr. 1029/21.12.2016, se apreciază că, în mod corect s-a reţinut că, indemnizaţia de încadrare pentru intimata-reclamantă trebuie stabilită, începând cu data de 09.04.2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale justiţiei, respectiv 405 RON, până la data de 30.11.2015, şi 445,50 RON începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.07.2018.

Criticile recurentului referitoare la cererea de plată a despăgubirilor, sunt neîntemeiate, întrucât corect s-a reţinut că, prin omisiunea pârâţilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la o valoare sectorială de 405 RON, respectiv 443,50 RON, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei în sensul art. 1531 din C. civ. din anul 2009, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii pârâţilor pentru acest prejudiciu.

Pe de altă parte, judecătorul fondului corect a apreciat că este întemeiată cererea reclamantei de actualizare a sumei astfel stabilite ca despăgubire, cu indicele de inflaţie, precum şi cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare, în considerarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2014 din data de 17.02.2014 - completul pentru judecarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale, iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul, ambele fiind o expresie a principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de acesta, potrivit art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din anul 2009.

În continuare criticile recurentului-pârât referitoare la solicitarea intimatei-reclamante de obligare a pârâţilor la plata majorării de 10% faţă de nivelul indemnizaţiei brute de încadrare aferente lunii noiembrie 2015, prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 la zi, actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, nu pot fi reţinute.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, au constatat că începând cu data de 01.01.2010 salarizarea magistraţilor s-a făcut în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, fără a fi avute în vedere majorările acordate conform O.G. nr. 10/2007 şi O.G. nr. 3/2006 prin hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care intimat-reclamantă nu deţine o astfel a hotărâre distinctă, de unde concluzia că nu există un temei legal pentru acordarea acestor sporuri în cazul său. În acest sens este relevantă şi Decizia nr. 25/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, în cadrul unui recurs în interesul legii privitor la solicitarea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, a statuat cu valoare de lege că aceştia nu pot beneficia de drepturile prevăzute de acest act normativ deoarece nu se încadrează în situaţia personalului contractual din sectorul bugetar, anume prevăzut de art. 1 din acest act normativ.

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 496 din 1 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2021.