Proportionality of Audiovisual Contraventional Fines and the Derogatory Regime of Law No. 504/2002 over General Contravention Rules

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2018, reclamanta S.C. Acum TV S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului anularea în parte a Deciziei nr. 280/03.05.2018, în sensul înlocuirii sancţiunii cu amendă, aplicată de pârât prin această decizie, cu sancţiunea de "somaţie publică de intrare în legalitate".

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 97 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. Acum TV S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional Al Audiovizualului, ca nefondată.

3. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. . 97 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. Acum TV S.R.L.

Reclamanta S.C. Acum TV S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În opinia recurentei se impune aplicarea unei sancţiuni mai blânde şi fără caracter pecuniar, respectiv somaţia publică. Aplicarea în concret a criteriilor art. 144 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 şi art. 90 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 504/2002 justifică aplicarea unei sancţiuni mai blânde, respectiv somaţia publică, sancţiune regelementată de art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, sentinţa recurată fiind contrară acestor texte din legea specială.

Precizează recurenta că art. 94 din Legea nr. 504/2002 prevede că legea în cauză se completează cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, sentinţa fiind contrară dispoziţiilor legale prevăzute de art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001.

Faţă de criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, apreciază recurenta sancţiunea aplicată ca fiind mult prea aspră, nefiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă apreciază că este necesară casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei şi înlocuirea sancţiunii amenzii cu o somaţia publică. Recurenta-reclamantă nominalizează o serie de criterii de individualizare a sancţiunii prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului şi la art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului.

Cu privire la acest aspect, instanţa reţine faptul că, la aplicarea sancţiunii, intimatul-pârât a ţinut cont de toate criteriile prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv, de efectele şi gravitatea faptelor. În aprecierea cuantificării unei amenzi, nu este obligatoriu a se ţine cont de toate regulile stabilite într-o normă, astfel cum este reglementat, de exemplu, la art. 144 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011, întrucât legiuitorul a lăsat la atitudinea organului constatator şi sancţionator (CNA) să ţină cont, după caz, de anumite criterii care vizează individualizarea sancţiunii.

Criteriile de individualizare stabilite la art. 144 alin. (3) din norma invocată de recurentă reprezintă criterii de ordin general, de care intimatul-pârât poate ţine cont, după caz în anumite circumstanţe, nefiind dispoziţii imperative pe care intimatul-pârât să le aibă în vedere în integralitatea lor, atunci când aplică o sancţiune.

Aşa cum corect s-a reţinut niciunul dintre aceste argumente nu este de natură să conducă la susţinerea solicitării potrivit căreia faptele săvârşite de recurenta-reclamantă ar fi minore şi că membrii Consiliul ar fi putut face aplicarea alin. (3) al art. 90 din Legea audiovizualului, în sensul sancţionării ei cu somaţie publică.

La aplicarea sancţiunii, intimatul-pârât a ţinut cont de criteriile de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv de gravitatea faptei şi de efectele acesteia.

De altfel, instanţa de fond a reţinut, sub acest aspect, că membrii Consiliului au avut în vedere criteriile menţionate de recurenta-reclamantă, precum şi la conţinutul discuţiilor din cadrul emisiunii, care, "... erau de natură să prejudicieze dreptul la informare a publicului; de asemenea s-a reţinut încălcarea art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului, prin raportare la spotul gen videotext difuzat în emisiune. Trebuie remarcat că, în privinţa acestei din urmă fapte sancţionate, reclamanta nu a făcut nicio apărare, recunoscând -implicit - încălcarea dispoziţiei menţionate anterior." Aşa cum se poate constata din conţinutul cererii introductive de instanţă, recurenta-reclamantă nu a făcut nicio referire la încălcarea art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului, astfel încât în mod corect instanţa de fond a reţinut în sentinţa pronunţată că recurenta-reclamantă a recunoscut, implicit, săvârşirea acestei contravenţii.

Concluzionând, instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că CNA a avut în vedere criteriile de individualizare a sancţiunii, aplicând o amendă într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs prezentat de recurenta-reclamantă şi acesta este neîntemeiat, având în vedere următoarele considerente.

Cu privire la aplicarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 în domeniul audiovizual, instanţa de control judiciar constată că din Legea nr. 504/2002 rezultă un regim derogatoriu al contravenţiilor constatate şi sancţionate de C.N.A. Decizia C.N.A., de aplicare a unei amenzi contravenţionale, nu este un proces-verbal de contravenţie în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001, ci un act administrativ de autoritate, emis în temeiul art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2004 şi supus controlului de legalitate în termenele şi condiţiile prevăzute de art. 93 alin. (3) din acelaşi act normativ."

Mai mult, în cuprinsul Legii audiovizualului nu se face trimitere la dispoziţii privind completarea cu cele ale O.G. nr. 2/2001, ci se menţionează explicit căror acte, respectiv contravenţiilor constatate de ANRC, le sunt aplicabile normele generale în materie, stabilindu-se astfel, în mod clar, regimul derogatoriu dat de legea specială actului administrativ emis de Consiliu prin care se aplică o amendă contravenţională.

Astfel, Legea nr. 504/2002 instituie un regim derogatoriu de la reglementarea cu caracter general prevăzută de O.G. nr. 2/2001 şi se aplică prioritar, în conformitate cu principiul care generează concursul dintre legea specială şi legea generală - specialia generalibus derogant, nefiind necesară în acest sens o stipulaţie expresă în legea specială.

Prin urmare, decizia de sancţionare emisă de CNA, în considerarea caracterului său de act administrativ de autoritate, trebuie să respecte condiţiile de formă şi de fond prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, şi nu cerinţele art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, invocate în mod eronat de recurenta-reclamantă.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. Acum TV S.R.L. împotriva sentinţei nr. 97 din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2021.