Inadmissibility of revision against a decision dismissing an appeal as unfounded for failure to evoke the merits

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat, în principal, obligarea pârâtului să îl informeze, în temeiul art. 31 din Constituţie şi al Legii nr. 544/2001, cu privire la conţinutul H.G. nr. 292/2011 prin publicarea acesteia în monitorul oficial, iar, în subsidiar, în temeiul art. 108 alin. (4) din Constituţie, art. 20 şi art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002, respectiv art. 13 din Legea nr. 544/2001, declasificarea H.G. nr. 292/2011, constatând că aceasta a fost clasificată în mod abuziv şi până la publicarea ei în monitorul oficial a fost inexistentă juridic, şi, totodată, să anuleze orice efecte şi orice acte juridice emise în baza ei până la momentul publicării în monitorul oficial.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României.

Totodată, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 292/2011 şi excepţia de nelegalitate a Ordinul MAI nr. 107/2017.

Tribunalul Argeş, secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1484/10.10.2017, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic care îl reprezenta pe intervenient, invocată de către reclamant, a respins cererea reclamantului, precum şi excepţiile de nelegalitate a H.G. nr. 292/2011, a Ordinului M.A.I. nr. 107/2017 şi a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 182/2002 invocate de acesta. Totodată, a admis cererea de intervenţie formulată de Ministerul Afacerilor Interne.

Prin Decizia nr. 205 din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 1484/10.10.2017 şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă.

În faţa instanţei astfel învestite, reclamantul a precizat că nu a invocat niciodată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 182/2002 şi faptul că renunţă la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 107/2017.

2. Hotărârile primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat renunţarea la judecata excepţiei de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 107/2017, a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne în interesul pârâtului Guvernul României şi a amânat pronunţarea asupra sentinţei.

Prin sentinţa nr. 130 din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 292/2011, invocată de reclamant, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

3. Cererea de recurs.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a criticat încheierea de şedinţă din data de 07.11.2018, considerând-o nelegală pentru motivul prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de fond admiţând, în mod greşit, cererea de intervenţie formulată de Ministerul Afacerilor Interne fără să existe o motivare în fapt şi în drept a soluţiei.

4. Hotărârea instanţei de recurs.

Prin decizia nr. 6343 din data de 26.11.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul, formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 7 noiembrie 2018 şi a sentinţei civile nr. 130 din 14 noiembrie 2018 ale Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

5. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei nr. 6343 din data de 26.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire reclamantul A. invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ. - instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut".

În susţinerea cererii de revizuire se arată că, instanţa de fond nu s-au pronunţat asupra celor 13 motive de clasificare ilegală a H.G. nr. 292/2011, prin aceasta încălcând art. 425 alin. (1) lit. b), ultima teză, din C. proc. civ., dar nici instanţa de recurs nu s-a pronunţat argumentat, ci doar prin simple alegaţii, nedemontând logico-juridic, cele 13 motive de clasificare ilegală a H.G. nr. 292/2011 şi practic nepronunţându-se asupra niciunuia dintre ele, deşi era obligată de art. 494 C. proc. civ. să judece cu aplicarea art. 425 alin. (1) lit. b), ultima teză, din C. proc. civ.

Revizuentul consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 al CEDO deoarece nu reiese de nicăieri faptul că instanţa de fond sau cea de recurs a examinat argumentat cele 13 motive de clasificare ilegală a H.G. nr.2011, prezentate de reclamant. Or, atâta timp cât nu le-a examinat şi demontat logico-juridic instanţa a fost părtinitoare părţii adverse.

În cauza Albina vs. România, care este obligatorie, atât în hotărâre cât şi în dispozitiv pentru România CEDO reţine la pct. 30 "Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. x, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. x, p. 19, paragraful 59]". Din exprimarea instanţei de recurs "ample argumente legate de publicarea actelor în Monitorul Oficial, situaţia informaţiilor clasificate, limitările aduse dreptului de acces la informaţii clasificate" nefiind capabilă să menţioneze vreunul dintre aceste "ample argumente", reiese clar că analiza celor 13 motive de ilegalitate a clasificării H.G. nr.2011 invocate de reclamant, s-a făcut neechitabil şi superficial. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda Ia un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei - (GC)], ori cele 13 argumente ale reclamantului au fost ignorate de prima instanţă şi superficial alegate de cea de recurs.

6. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia nulităţii cererii de revizuire pentru nemotivare.

7. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire.

Cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepţia nulităţii cererii de revizuire.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Înalta Curte constată că în cererea de revizuire se invocă dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut şi sub acest aspect a formulat critici ce pot fi încadrate în cazul de revizuire menţionat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii cererii de revizuire.

Însă, în considerarea aceloraşi dispoziţii prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Astfel, dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează, astfel că, potrivit acestui text de lege, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Importanţa revizuirii rezidă în posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia. Pe de altă parte, însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.

În conformitate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...)".

Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică, fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care a fost reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce au fost stabilite, în oricare dintre ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, decât cea care a fost determinată până în acel moment.

Aşadar, potrivit acestor dispoziţii, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele limitativ prevăzute la pct. 1 - 11 ale articolului menţionat.

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., în caz contrar, se încalcă principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 din acelaşi Cod, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Cu alte cuvinte, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Analizând pricina din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., se reţine că antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se solicită reprezintă o condiţie de admisibilitate, respectiv, ca hotărârea să fie una care evocă fondul.

Cerinţa evocării fondului prevăzută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. drept condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire se analizează în raport cu hotărârea a cărei anulare se solicită pe calea revizuirii.

În ceea ce priveşte noţiunea de "evocare a fondului de către instanţa de recurs", Înalta Curte apreciază că nu îndeplinesc această condiţie hotărârile prin care recursul a fost respins ca tardiv, nefondat sau a fost anulat sau atunci când recursul a fost admis, cu consecinţa casării deciziei pronunţate în apel şi menţinerii hotărârii primei instanţe.

În cauza de faţă, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanţa de recurs a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 7 noiembrie 2018 şi a sentinţei civile nr. 130 din 14 noiembrie 2018 ale Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Aşadar, fiind o hotărâre judecătorească care nu evocă fondul, în sensul celor mai sus reţinute, nu poate fi supusă analizei din perspectiva dispoziţiilor invocate de către revizuent, respectiv, a art. 509 din C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât este invocat cazul prevăzut de pct. 1, dacă "1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", ceea ce, evident, nu se poate susţine câtă vreme recursul a fost respins, ca nefondat, fiind menţinută sentinţa instanţei de fond.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că revizuentul încearcă să aducă în discuţie, pe calea revizuirii, motive pe care le consideră neanalizate de către prima instanţă şi nici în calea de atac a recursului, respectiv aspecte ce ţin de fondul cauzei, care nu pot fi examinate în cadrul căii extraordinare de atac, de retractare, a revizuirii şi care poate fi exercitată doar pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1- 11 C. proc. civ., încercându-se, practic, a rejudecare a cauzei sale.

În aceste condiţii, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că împotriva Deciziei nr. 6343 din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu poate fi exercitată calea de atac extraordinară, cerere de revizuire, astfel că se impune admiterea excepţiei inadmisibilităţii căii extraordinare de atac promovate de revizuent.

În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. (7) C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

8. Temeiul de drept al soluţiei.

Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, cum, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., care fundamentează admisibilitatea cererii de revizuire, hotărârea atacată nefiind una dintre cele la care se referă acest text, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii cererii de revizuire invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 6343 din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.