Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4689/2021 AI generated

Administrative standing of NGO associations: requirement of direct link between statutory objectives and specific public interest under Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 4689/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment that rejected the plaintiff's action for lack of interest. The dispute concerned an administrative lawsuit filed by a non-governmental association against the Ministry of Justice, seeking an order to allocate funds and perform administrative operations to relocate a specific court to a facility meeting legal safety and working conditions, which would expand the space of another court. The decisive legal basis was the interpretation of Article 8(1)(1) of Law No. 554/2004 and the requirements of Article 33 of the Civil Procedure Code, under which an entity acting on public interest must demonstrate a subsidiary private interest derived from a direct link between the challenged administrative act and the association's statutory objectives; the court found that the association’s broad statutory aims of public policy transparency and citizen education did not establish a direct connection to the specific subject matter of court facility management, rendering the action inadmissible for lack of a legitimate private interest.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Administrative standing of NGO associations: requirement of direct link between statutory objectives and specific public interest under Law 554/2004: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Keywords

AI generated
lack of standing of association administrative acts statutory basis association administrative transparency non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, a solicitat obligarea pârâtului să aloce fondurile necesare şi să efectueze operaţiunile administrative aferente pentru relocarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti într-un imobil care să asigure respectarea condiţiilor legale de muncă, siguranţă şi activitate, cu consecinţa extinderii spaţiilor alocate Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 787 din data de 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii. A admis excepţia lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinare şi a respins ca lipsită de interes acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 787 din data de 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că deşi prima instanţă a recunoscut admisibilitatea unei acţiuni în contenciosul administrativ, exercitată de un organism social de natura celui reglementat la art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 (structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative), în mod greşit a apreciat că obiectul de activitate al reclamantei este prea general şi, din acest motiv, nu poate angaja o relaţie firească şi rezonabilă cu drepturile celor în interesul cărora s-a acţionat şi neputându-se stabili o minimă legătură între obiectul de activitate al respectivului organism şi drepturile celor în interesul cărora acţionează, a respins acţiunea ca lipsită de interes.

Având în vedere că acţiunea dedusă judecăţii urmăreşte realizarea drepturilor persoanelor în interesul cărora A. acţionează, iar între aceste drepturi şi obiectul de activitate există o evidentă legătură, apreciază că interesul în formularea cererii de chemare în judecată se subscrie imperativului prevăzut de art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 (Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv, sau a interesului legitim privat), astfel cum textul de lege a fost interpretat prin Decizia nr. 8/02.03.2020 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din acest motiv, hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind rezultatul încălcării prevederilor art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului să aloce fondurile necesare şi să efectueze operaţiunile administrative aferente pentru relocarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti într-un imobil care să asigure respectarea condiţiilor legale de muncă, siguranţă şi activitate, cu consecinţa extinderii spaţiilor alocate Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii ca fiind lipsită de interes reţinând, în esenţă, că atât timp cât reclamanta nu a dovedit şi nici măcar nu a pretins că are, în nume propriu ori în numele vreunui membru al său, vreun proces la Judecătoriile în discuţie, aceasta nu justifică un interes legitim privat, subordonat celui public.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, dispoziţiile art. 33 C. proc. civ. menţionează în mod expres condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească interesul în formularea oricărei acţiuni şi anume:

"Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual (...)".

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă a susţinut că interesul în formularea cererii de chemare în judecată se subscrie imperativului prevăzut de art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 având în vedere că acţiunea dedusă judecăţii urmăreşte realizarea drepturilor persoanelor în interesul cărora A. acţionează, iar între aceste drepturi şi obiectul de activitate există o evidentă legătură.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. p) şi r) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că interes legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, iar interes legitim public reprezintă interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.

Totodată, Înalta Curte constată că modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin. (11) şi (12) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare a fost stabilit prin Decizia nr. 8/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că "În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului".

Din actele dosarului rezultă că recurenta-reclamantă nu are un obiect de activitate ci a fost înfiinţată în scopul promovării creşterii calităţii proceselor de elaborare a politicilor publice în România, având ca obiectiv asigurarea transparenţei în funcţionarea instituţiilor publice şi responsabilizarea lor în raport cu cetăţenii ca beneficiari direcţi ai serviciilor publice.

Sub acest aspect, la art. 8 din Statutul A. se menţionează că în realizarea scopului propus, Asociaţia va desfăşura următoarele activităţi: educarea cetăţenilor cu privire la competenţele şi atribuţiile autorităţilor publice; informarea cetăţenilor cu privire la problemele de interes public; informarea şi educarea alegătorilor cu privire la desfăşurarea procesului electoral· monitorizarea procesului electoral; educarea comunităţii şi a autoritarilor publice cu privire la necesitatea dialogului civic; facilitarea şi organizarea de întâlniri între cetăţeni şi reprezentanţi ai autorităţilor publice; organizarea de dezbateri şi sondaje de opinie pe subiecte de interes public; dezvoltarea de programe în regim de parteneriat cu autorităţile publice; stimularea implicării active a cetăţenilor în elaborarea deciziilor şi politicilor publice; îmbunătăţirea cadrului legislativ.

În acest context, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că nu poate fi stabilită o minimă legătură între obiectul de activitate al recurentei-reclamante, astfel cum rezultă acesta din statut şi drepturile celor în interesul cărora acţionează prin demersul judiciar de faţă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MLOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 787 din 16 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.