Negative competence conflict in administrative compensation claim resolved by assigning jurisdiction to tribunal based on local authority's act.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Garda Forestieră Timişoara şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: anularea refuzului nejustificat al Gărzii Forestiere Timişoara de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru perioada 01.01.2017 până la 06.07.2017 exprimat prin actul administrativ nr. x/21.08.2020, cu consecinţa obligării acesteia în solidar cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la: plata sumei de 76.422,45 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafaţa de pădure de 351,60 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Retezat pe întreaga perioadă a anului 2016, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente perioadei 01.01.2017 până la 06.07.2017 şi la plata dobânzilor aferente calculate asupra debitului principal în cuantum de 76.422,45 RON, începând cu data de 28.05.2020 - data la care a depus cererea nr. x/15.06.2020 la Garda Forestieră Timişoara, până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1 Prin sentinţa nr. 197 din 24 martie 2021 Tribunalul Hunedoara, secţia a II-A civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, astfel cum aceasta a fost invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, în esenţă, că petitul cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata, în solidar cu pârâta Garda Forestieră Timişoara, a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamanta nu le-a putut recolta, are caracterul unui petit principal.

În această situaţie, reţinând că pretenţiile reclamantei nu sunt şi nici nu ar putea fi asimilate unor taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, Tribunalul Hunedoara a apreciat că, întrucât reclamanta înţelege să solicite instanţei obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor) la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative, competenţa soluţionării cauzei aparţine curţii de apel, şi nu tribunalului.

Astfel, ţinând seama de obiectului litigiului dedus judecăţii, precum şi domiciliul reclamantei, Tribunalul Hunedoara s-a declarat necompetent să judece cauza şi a declinat o astfel de competenţă în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

2.2 Prin sentinţa civilă nr. 123 din 2 iunie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei materiale a unei astfel de instanţe, invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Hunedoara. De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflict negativ de competenţă, motiv pentru care a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să se pronunţe asupra unui astfel de conflict.

În esenţă, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut faptul că obiectul principal al prezentului dosar îl reprezintă capătul de cerere prin care reclamanta atacă actul administrativ asimilat, reprezentat de refuzul exprimat de Garda Forestieră Timişoara de avizare la plată a ajutorului de stat, de a întocmi decontul justificativ şi de a-l remite împreună cu restul documentelor către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în vederea efectuării plăţii, în condiţiile în care reclamanta s-a adresat Gărzii Forestiere Timişoara cu o cerere în sensul sus indicat.

În acest context, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că petitul ce vizează obligarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative, are un caracter accesoriu în raport de cel principal (astfel cum a fost acesta indicat mai sus), sens în care, invocând rangul Gărzii Forestiere Timişoara de autoritate publică locală, în aplicarea coroborată a prevederilor art. 10 şi art. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că aparţine Tribunalului Hunedoara competenţa de soluţionare a litigiului de faţă, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare în favoarea unei astfel de instanţe, aspect ce a generat conflict negativ de competentă.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, ne aflăm în contextul unui conflict negativ de competenţă tipic, ce se încadrează în sfera de reglementare a art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, prevederi legale ce dispun că există un astfel de incident procedural atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţă de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, iar în planul unui astfel de tip de competenţă este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte observă că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Garda Forestieră Timişoara şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea actului administrativ nr. x/21.08.2020, prin care pârâta Garda Forestieră Timişoara şi-a exprimat refuzul apreciat de reclamantă drept nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru perioada 01.01.2017 până la 06.07.2017, cu consecinţa obligării acesteia în solidar cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la: plata sumei de 76.422,45 RON, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat (reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta, în calitate de proprietar, nu le-a putut recolta), precum şi la plata dobânzilor aferente (calculate asupra debitului principal începând cu data de 28.05.2020 şi până la plata efectivă a debitului).

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Atât Curtea de Apel Alba Iulia, cât şi Tribunalul Hunedoara au apreciat că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), urmând a da prevalenţă criteriului rangului autorităţii emitente. Totuşi, aplicând acest criteriu, cele două instanţe au dat dezlegări deosebite asupra competenţei de soluţionare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecăţii şi a cadrului procesual pasiv.

În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a criteriului rangului autorităţii emitente, Înalta Curte constată că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Timişoara, care are calitatea de autoritate publică locală, cât şi pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, organ central al administraţiei publice de specialitate.

Competenţa instanţei de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, ci şi de obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită.

Astfel, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Constată Înalta Curte, că în cauza de faţă, obiectul principal al cererii îl reprezintă anularea actului administrativ nr. x/21.08.2020, emis de pârâta Garda Forestieră Timişoara, pe care reclamanta îl apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamanta nu le-a putut recolta, îndreptată împotriva ambilor pârâţi, are caracter accesoriu faţă de capătul principal de cerere, fiind, incidente prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti (...) ".

Astfel, în considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Timişoara, care este o autoritate publică locală.

Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenţei materiale, având în vedere şi dispoziţiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură către direcţia care gestionează bugetul din cadrul acestei autorităţi, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcţia care gestionează bugetul din cadrul autorităţii publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

În acest sens este, după cum a reţinut şi Curtea de Apel Alba Iulia şi Soluţia de principiu adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 7 mai 2018, potrivit căreia:

"În acţiunile introduse de A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Gărzile Forestiere judeţene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare competenta de soluţionare a cauzei se stabileşte în favoarea tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră".

Prin urmare, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este dată de ierarhia autorităţii publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate.

Înalta Curte reţine că aspectul chemării în judecată a unei autorităţi publice de nivel central în solidar cu pârâta emitentă a actului atacat nu atrage competenţa Curţii de Apel, întrucât competenţa este dată de obiectul principal al cauzei deduse judecăţii şi acesta vizează atacarea unui act administrativ emis de o autoritate publică de nivel local.

4. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Garda Forestieră Timişoara şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.