Competence in administrative suits for EU-funded subsidies: Material jurisdiction determined by value despite partial European Union financing

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu ("A.F.M."), solicitând, în principal: (i) anularea deciziei de respingere a dosarului nr. x, privind "programul naţional de instalare a sistemelor de panouri fotovoltaice, pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională - B.", decizie emisă de pârâtă în data de 11 iunie 2020, (ii) anularea deciziei nr. 363 din data de 23 noiembrie 2020, de respingere a contestaţiei formulate de reclamant, publicată pe site-ul A.F.M. în data de 26 noiembrie 2020 şi (iii), pe cale de consecinţa, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de admitere a cererii de finanţare. De asemenea, în măsura în care acordarea finanţării nu mai este posibilă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale, apreciate de acesta ca fiind în cuantum de 20.000 RON, drept contravaloare a pagubei afirmate de reclamant ca fiind suferite din culpa exclusivă a pârâtei, cu obligarea A.F.M. şi la plata cheltuielilor de judecată.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 48 din data de 17 martie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a unei astfel de instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, formându-se, astfel, dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reţinând, în esenţă, că finanţarea în cadrul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţional se face şi din fondurile Uniunii Europene, motiv pentru care este incident criteriul valoric al determinării instanţei competente material în soluţionarea cauzei. În susţinerea unei astfel de poziţii, instanţa a avut în vedere şi faptul că reclamantul a solicitat pârâtei acordarea unei finanţări în cuantum de 22.350 RON (conform cererii de finanţare aflată la dosarului unei astfel de instanţe), pretenţie, pe care de altfel reclamantul o menţine prin cererea de chemare în judecata formulată.

Astfel, în raport şi de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, observând domiciliul reclamantului, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 581 din 8 iunie 2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de reclamant, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia. Motivând hotărârea astfel pronunţată, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut, în esenţă, că litigiul cu care reclamantul a învestit instanţa de judecată nu are drept obiect solicitarea de obligare a autorităţii la plata unor sume reprezentând finanţare nerambursabilă sau controlul de legalitate a unui act administrativ prin care se stabilesc, în sarcina reclamantului, debite constând în taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora. În raport de astfel de aspecte, a apreciat Tribunalul Dâmboviţa că în determinarea competenţei instanţei de contencios administrativ este incident criteriului poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţii publice potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar într-un astfel de sistem Administraţiei Fondului pentru Mediu are calitatea de autoritate publică centrală.

III. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ în discuţie este reprezentat de problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti, aflate în conflict, apreciind diferit asupra problemei obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv dacă acesta vizează acte administrative ce au drept obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Din actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect principal obligarea pârâtei Administraţia Fondului pentru Mediu la emiterea unei decizii de admitere a cererii sale de finanţare (cerere formulată pentru suma de 22.350 RON). Din perspectiva cauzei cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că temeiul juridic al unui astfel de petit a fost refuzul apreciat de reclamant drept nejustificat al acestei pârâte (ca act administrativ asimilat) de a da curs cererii sale de finanţare, respectiv art. 8 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte reţine că finanţarea în cadrul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţional se face parţial din fondurile Uniunii Europene, astfel cum rezultă din O.M. 1287/2018 privind Ghidul de finanţare din 2018, respectiv din art. 4 al unui astfel de ghid, având denumirea marginală "Sursa de finanţare pentru derularea programului", conform căruia:

"Finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, precum şi din sumele virate prin POR."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere şi faptul că Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a reprezentat unul dintre programele prin care România a putut accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada 2014-2020.

Analizând prevederile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte observă că textul în discuţie nu distinge între finanţări nerambursabile acordate integral sau parţial de Uniunea Europeană, sens în care, în virtutea unor astfel de prevederi legale (pe care le apreciază incidente în cauză), reţine că, în stabilirea instanţei competente material să soluţioneze prezenta cauză, incident este criteriului valoric.

Or, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Astfel, în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată (finanţare nerambursabilă în cuantum de 22.350 RON) competenţa aparţine, din punct de vedere material, tribunalului, iar teritorial, în considerarea prevederilor alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborate şi cu datele privind domiciliul reclamantului (ce, potrivit înscrisurilor depuse în dosar, este situat în Judeţul Dâmboviţa), o astfel de competenţă aparţine Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta Administraţia Fondului de Mediu, în favoarea Tridunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.