Nullity of appeal for failure to formulate valid grounds for cassation in administrative funding dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice confirmed the lower court’s decision by declaring the administrative authority’s appeal null, thereby upholding the initial ruling that annulled the termination of a non-refundable funding contract and rejected the counterclaim for damages, leaving the favorable decision for the local administrative unit in force. The dispute arose from a local administrative unit challenging the administrative body's decision to rescind a grant agreement and reject a preliminary complaint, with the administrative body filing a counterclaim for reimbursement of the disbursed funds, while the appeal was lodged against a decision that had ruled in favor of the administrative unit. The Supreme Court applied Articles 486(1)(d), 488, and 489(2) of the Code of Civil Procedure, determining that the appeal was null because the appellant failed to ground the arguments in one of the specific, exhaustive grounds for cassation required by law, instead providing only a general factual narrative and expressions of dissatisfaction without identifying specific legal violations or misapplications of substantive or procedural norms.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to formulate valid grounds for cassation in administrative funding dispute: The dispute arose from a local administrative unit challenging the administrative body's decision to rescind a grant agreement and reject a preliminary complaint, with the administrative body filing a counterclaim for reimbursement of the disbursed funds, while the appeal was lodged against a decision that had ruled in favor of the administrative unit. The Supreme Court applied Articles 486(1)(d), 488, and 489(2) of the Code of Civil Procedure, determining that the appeal was null because the appellant failed to ground the arguments in one of the specific, exhaustive grounds for cassation required by law, instead providing only a general factual narrative and expressions of dissatisfaction without identifying specific legal violations or misapplications of substantive or procedural norms.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as the basis for determining that the appeal failed to include the required mentions of grounds for illegality, leading to its nullity.
Cited in the dispositive as the procedural sanction applied because the motives invoked did not fall within the statutory grounds for cassation, resulting in the declaration of nullity.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ.:
"Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, la data de 29.11.2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Cenad, reprezentată de Primarul Comunei Cenad, a chemat în judecată pârâta Administraţia Fondului de Mediu, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 2550/DJRU/26.09.2016 a AFM de respingere a plângerii prealabile şi anularea deciziei din 17.05.2016 a Comitetului Director al Administraţiei Fondului de Mediu prin care s-a dispus rezilierea contractului de finanţare nr. x/03.08.2011.
Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea pârâtei - reclamante la plata sumei de 800.640,92 RON reprezentând daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţarea nerambursabilă acordată, precum şi la plata dobânzii legale pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată de la data plăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 06.04.2017 Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Cenad în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului Pentru Mediu, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.05.2017, sub nr. x/2016.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2676 din 23 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Cenad, reprezentată de Primarul Comunei Cenad, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului Pentru Mediu. A anulat decizia Comitetului Director al AFM prin care s-a dispus rezilierea contractului de finanţare nr. x/03.08.2011 precum şi decizia nr. AFM 2550/DJRU/26.09.2016 şi a respins cererea reconvenţională formulată de Administraţia Fondului Pentru Mediu, ca lipsită de interes.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului Pentru Mediu.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 7 mai 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.
Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
Noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a unor consideraţii de ordin teoretic, a cererii reconvenţionale şi a întâmpinării nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.
Deoarece recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva încheierii din 8 noiembrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 2676 din 23 decembrie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.