Judicial disciplinary liability: limits on reviewing judicial conduct for bad faith and non-compliance with binding court decisions

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului - şef, pronunţate în dosarul nr. x/2018, apreciind că a fost încălcată competenţa de soluţionare.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 653 din 25 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei recurate şi acordarea despăgubirilor solicitate.

În motivarea recursului, a susţinut că prima instanţă nu a răspuns la niciun capăt de cerere, că a ocolit un răspuns potrivit legii, printr-o motivare total nelegală, adăugând la lege şi făcând o judecată formală, încercând acoperirea judecătorului vinovat dar şi a Inspecţiei Judiciare.

A arătat că a descris faptele săvârşite de magistratul din cadrul judecătoriei, fapte de ignorare totală a legilor statului prin care s-au încălcat prevederile art. 99 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Sub primul aspect, a considerat că i-a fost atinsă onoarea în mod public când magistratul s-a referit la situaţia sa, cu sala plină de oameni, în dosarul nr. x/2015:

"cine nu cunoaşte pe procuratorul de serviciu al Judecătoriei Bacău domnule A.? ...ce cauţi dumneata domnule A. în această cauză?"

A susţinut că magistratul a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 13/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, anume petentul-denunţător nu are calitate procesuală de a ataca soluţiile de neurmărire penală, deci potrivit art. 16 Noul C. proc. pen. era un caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. În mod eronat, a susţinut instanţa de fond că nu a fost parte în cauză şi nu ar fi lucru judecat, adăugând la lege, întrucât RIL-ul respectiv este obligatoriu pentru orice cauză ulterioară pronunţării şi nu trebuie să fii parte la judecata respectivă.

Mai mult, instanţa a ignorat art. 6 C. proc. pen. şi art. 4 al Protocolului nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Decizia nr. 8/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Mai arată că judecătorul a motivat total eronat că ar fi fost depuse concluzii scrise şi că nu ar fi fost încălcat dreptul petentului-denunţător, dar legiuitorul pentru asemenea situaţii a pus la dispoziţie art. 395 C. proc. pen. - repunerea cauzei pe rol pentru clarificării, lucru care nu s-a dorit întrucât din motivarea hotărârii reiese că judecătorul avea o idee preconcepută că petentul exercită avocatura clandestină.

În continuare, a susţinut că instanţa a adăugat la motivarea Deciziei nr. 103/2005 a Curţii Constituţionale a României şi că a făcut o interpretare eronată şi în privinţa Deciziei nr. 462/2014 a Curţii Constituţionale a României.

A solicitat analizarea situaţiei create şi sancţionarea magistratului, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, a apreciat că instanţa de fond în totală eroare, a susţinut că plângerea sa nu ar fi trebuit trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, fiind evidente infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 203 (represiune nedreaptă) şi art. 282 (tortura) din C. pen.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului întrucât argumentele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 7 mai 2020 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, constatând că recurentul-reclamant a formulat argumente de ordin critic care se cirmcumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. (6) şi (8) C. proc. civ.

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, reclamantul a solicitat sancţionarea magistratului din cadrul Judecătoriei Bacău pentru modul în care a soluţionat dosarul penal nr. x/2018, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Sesizarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/18.10.2018 a fost trimisă la Inspecţia Judiciară unde a fost înregistrată sub nr. x/2018.

Prin rezoluţia inspectorului judiciar din data 27.11.2018, în baza art. 45 din Legea nr. 317/2004, s-a dispus clasarea sesizării, constatându-se că nu sunt indicii privind elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

În acest context, recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a contestat rezoluţia inspectorului-şef, pronunţată în dosarul nr. x/2018, cererea fiind respinsă de prima instanţă, ca neîntemeiată.

2.3. În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este incident în cauză, argumentele recurentului-reclamant fiind invocate în mod formal.

În concret, s-a susţinut că prima instanţă nu a răspuns la niciun capăt de cerere, că a ocolit un răspuns potrivit legii, printr-o motivare total nelegală, adăugând la lege şi făcând o judecată formală, încercând acoperirea judecătorului vinovat dar şi a Inspecţiei Judiciare.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii ca neîntemeiată.

De asemenea, practica consolidată a instanţei supreme, este în sensul că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, instanţa nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

2.3. Cu privire la celelalte critici aduse sentinţei atacate, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, în esenţă, a reluat susţinerile din sesizare, fiind nemulţumit de soluţia de clasare, motiv pentru care apreciază că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a le analiza din această perspectivă.

Potrivit art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

"utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;"

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a considerat că i-a fost atinsă onoarea în mod public când magistratul s-a referit la situaţia sa, cu sala plină de oameni, în dosarul nr. x/2015:

"cine nu cunoaşte pe procuratorul de serviciu al Judecătoriei Bacău domnule A.? ...ce cauţi dumneata domnule A. în această cauză?"

În acord deplin cu judecătorul fondului, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, reţine că instanţa de judecată nu poate extinde controlul asupra unor aspecte care nu au făcut obiectul unei verificări prealabile de către Inspecţia Judiciară.

Or, aspectele privind pretinsele afirmaţii ale doamnei judecător în sala de judecată au fost invocate pentru prima dată în cererea adresată instanţei de contencios administrativ şi nu în sesizarea avută în vedere de către Inspecţia Judiciară, motiv pentru care nu pot fi primite şi analizate, sentinţa atacată fiind la adăpost de această critică.

În continuare, analizând sentinţa recurată şi rezoluţia întocmită de inspectorul judiciar, se constată că în mod corect s-a apreciat că nu sunt indicii privind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

"nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii".

Criticile formulate de recurentul-reclamant vizează ignorarea dispoziţiilor Deciziei nr. 13/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a Deciziei nr. 8/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, adăugarea la motivarea Deciziei nr. 103/2005 a Curţii Constituţionale a României, precum şi interpretarea eronată a Deciziei nr. 462/2014 a Curţii Constituţionale a României.

Instanţa de control judiciar constată că nu se pune problema nerespectării Deciziei nr. 13/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, având în vedere problema de drept care a fost dezlegată şi care a făcut obiectul acestuia, respectiv dacă Agenţia Naţională de Integritate are sau nu calitatea procesuală de a ataca soluţiile de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Or, aşa cum a reţinut şi prima instanţă în dosarul nr. x/2016, Agenţia Naţională de Integritate nu a avut calitatea procesuală.

Totodată, apreciază Înalta Curte că nici Decizia nr. 8/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are puterea obligatorie conferită de lege, având în vedere soluţia de respingere ca inadmisibilă a sesizării, neputând fi primite nici criticile care vizează nerespectarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 103/2005 şi nr. 462/2014, în raport de argumentele invocate în încheierea nr. 1567/12.07.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Bacău.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

"exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Totodată, la art. 991alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege sunt definite noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraţilor, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de faţă.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Prin urmare, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

În ceea ce priveşte critica privind netrimiterea sesizării către secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, raportat la dispoziţiile art. 881 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora această secţie "are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori... ".

Or, prin sesizarea formulată recurentul-reclamant a solicitat sancţionarea magistratului din cadrul Judecătoriei Bacău pentru modul în care a soluţionat dosarul penal nr. x/2018, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 303/2004, fapte care, potrivit legii, constituie abateri disciplinare, şi nu infracţiuni.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar împărtăşeşte opinia primei instanţe în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale şi constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii administrativ-patrimoniale a pârâtei Inspecţia Judiciară câtă vreme, în cauză, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, în mod corect s-a reţinut legalitatea actului administrativ contestat (rezoluţia de clasare).

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 653 din 25 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.