Taxpayer's admissibility appeal allowed; fiscal assessment action remanded for retrial
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) allowed the taxpayer's appeal, set aside the Court of Appeal's judgment that had dismissed the action as inadmissible, and remanded the case to the same court for retrial; the taxpayer prevailed on the admissibility issue, while its procedural fairness claims were rejected. The dispute arose from a taxpayer (in insolvency) challenging tax assessment decisions issued by the tax authority following a fiscal inspection, after filing an administrative contestation that went unresolved until after the court action was filed; the lower court dismissed the action as inadmissible on the ground that the taxpayer did not explicitly challenge the subsequent contestation decision. Applying the active role of the judge (art. 22 C. proc. civ.) and the principle that the object of the case is set by the parties' claims (art. 9(2) C. proc. civ.), the High Court held that the lower court erred by not first clarifying the scope of the action, given the indivisible nature of fiscal administrative acts (assessment decision and contestation decision) and that the contestation decision had been issued late and filed during proceedings; the remand was ordered under art. 20(3) of Law 554/2004 and art. 497 C. proc. civ., while the 30-day deadline for drafting the judgment (art. 426 C. proc. civ.) was deemed non-mandatory and the denial of an adjournment was lawful because the taxpayer's stated reasons were unsubstantiated.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 426 C. proc. civ, art. 222 alin. (1) C. proc. civ, art. 426 alin. (5) C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Taxpayer's admissibility appeal allowed; fiscal assessment action remanded for retrial: The dispute arose from a taxpayer (in insolvency) challenging tax assessment decisions issued by the tax authority following a fiscal inspection, after filing an administrative contestation that went unresolved until after the court action was filed; the lower court dismissed the action as inadmissible on the ground that the taxpayer did not explicitly challenge the subsequent contestation decision. Applying the active role of the judge (art. 22 C. proc. civ.) and the principle that the object of the case is set by the parties' claims (art. 9(2) C. proc. civ.), the High Court held that the lower court erred by not first clarifying the scope of the action, given the indivisible nature of fiscal administrative acts (assessment decision and contestation decision) and that the contestation decision had been issued late and filed during proceedings; the remand was ordered under art. 20(3) of Law 554/2004 and art. 497 C. proc. civ., while the 30-day deadline for drafting the judgment (art. 426 C. proc. civ.) was deemed non-mandatory and the denial of an adjournment was lawful because the taxpayer's stated reasons were unsubstantiated.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedFundamentul admiterii recursului, fiind constatat motivul de casare prevăzut de acest articol.
Temei legal al trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Dispoziție procedurală invocată pentru casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 21 decembrie 2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti ("DGRFPB"), a solicitat modificarea în parte a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. x/06.04.2016, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/06.04.2016, a RIF nr. x/06.04.2016 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/06.04.2016, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 2270 din 11 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24 mai 2017.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2729 din 29 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2729 din 29 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, reclamanta susţine că, prin respingerea cererii de amânare a cauzei, depusă conform art. 222 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., prima instanţă a nesocotit dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia EDO. Totodată, dreptul la un proces echitabil a fost afectat şi prin neredactarea şi necomunicarea sentinţei recurate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 426 C. proc. civ., împrejurare de natură să atragă nulitatea sentinţei recurate.
Arată reclamanta că pârâta DGRFPB a încălcat prevederile art. 70 alin. (1) Codul de procedură fiscală, prin aceea că nu a soluţionat contestaţia administrativă în termenul legal, astfel încât societatea a fost obligată să introducă acţiunea de modificare a deciziilor comunicate de organul fiscal, existând pericolul expirării termenului de 6 luni prevăzut de Legea nr. 554/2004. În această situaţie, instanţa de fond avea posibilitatea de a solicita reclamantei să precizeze cererea introductivă, faţă de înscrisurile depuse în dosarul cauzei.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând legalitatea soluţiei de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, din perspectiva respingerii cererii de amânare a judecării cauzei şi a nemotivării hotărârii în termen de 30 de zile de la pronunţare, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.
Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. civ., amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei, iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că, în cazul respingerii cererii de amânare pentru acest motiv, instanţa va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
În speţă, reclamanta a solicitat instanţei de fond acordarea unui alt termen de judecată pentru a-şi angaja un avocat, printr-o cerere depusă prin poşta electronică, la data de 28 iunie 2016. În motivarea cererii, reprezentantul societăţii a susţinut încetarea relaţiilor contractuale cu avocaţii colaboratori, fără a depune înscrisuri doveditoare în acest sens.
Totodată, la dosar s-a depus o cerere de amânare şi de către C., în calitate de avocat al societăţii reclamante, invocându-se acelaşi motiv al încetării relaţiilor contractuale. Anexat cererii de amânare formulată prin avocat, s-a depus un act adiţional din 23.06.2017 la contractul de asistenţă juridică nr. x/08.06.2016, prin care s-a modificat obiectul contractului de asistenţă juridică, în sensul că acesta va fi circumscris asistenţei şi reprezentării societăţii în cadrul dosarului de insolvenţă, fără însă a se menţiona obiectul iniţial al contractului de asistenţă juridică.
Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu a fost depusă o împuternicire avocaţială emisă pentru reprezentarea societăţii în prezenta cauză, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată şi semnată de administratorul special al societăţii, astfel încât, având în vedere şi imposibilitatea verificării obiectului contractului de asistenţă juridică iniţial, angajarea avocatului C. pentru prezenta cauză nu este dovedită.
Or, prevederile art. 222 alin. (1) C. proc. civ. sunt incidente atunci când motivele invocate sunt temeinice şi nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. În speţă, faţă de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte constată că motivele invocate de reclamantă nu sunt întemeiate, şi, chiar în măsura în care s-ar considera că avocatul C. a avut mandat pentru reprezentarea în cauză, între data încetării contractului de asistenţă juridică (08.06.2017) şi termenul de judecată acordat (29.06.2017) exista suficient timp pentru ca societatea să angajeze un alt avocat.
În concluzie, instanţa de fond a respins în mod legal cererea de amânare a judecării cauzei, criticile reclamantei fiind nefondate, inclusiv sub aspectul neamânării termenul de pronunţare, câtă vreme cererea de amânare a pronunţării nu a fost formulată de societate, ci doar de avocatul care nu a justificat calitatea de (fost) reprezentant al reclamantei.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la nemotivarea şi necomunicarea hotărârii în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. (forma în vigoare la data formulării acţiunii), acest termen fiind unul de recomandare şi nu de decădere, cum susţine recurenta, iar depăşirea lui nu atrage nulitatea sentinţei atacate.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază a fi fondate criticile recurentei-reclamante cu privire la soluţia de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi obligaţia instanţei de judecată de a lămuri obiectul cererii cu care a fost învestită.
Înalta Curte constată că petitul acţiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. cuprinde solicitarea de modificare în parte a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. x/06.04.2016, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/06.04.2016, a RIF nr. x/06.04.2016 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/06.04.2016. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că a formulat contestaţie administrativă, la care nu a primit răspuns până la data depunerii acţiunii. Anexat acţiunii, reclamanta a depus o copie a contestaţiei, înregistrate la organul fiscal sub nr. x/06.05.2016 .
Ulterior, prin notele depuse în dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru termenul din 29.06.2017, reclamanta a prezentat apărări faţă de excepţia inadmisibilităţii, opusă de partea adversă (pe temeiul neatacării deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative), arătând că Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 796/27.12.2016 a fost comunicată societăţii ulterior depunerii acţiunii şi a ataşat o copie a acestei decizii la dosarul cauzei .
În acest context, instanţa de fond ar fi trebuit să ceară lămuriri reclamantei cu privire la obiectul învestirii, existând suficiente elemente care indică voinţa reclamantei de a ataca inclusiv Decizia nr. 796/27.12.2016, emisă în soluţionarea contestaţiei administrative, obiectul cererii nefiind limitat la solicitarea de modificare/anulare parţială a actelor primare menţionate în petitul acţiunii.
Acţiunea reclamantei urmăreşte înlăturarea efectelor juridice produse de emiterea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. x/06.04.2016, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/06.04.2016, a RIF nr. x/06.04.2016 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/06.04.2016, efecte care subzistă şi după urmarea procedurii prealabile a contestaţiei administrative, finalizată prin emiterea Deciziei nr. 796/27.12.2016, prin care, respingând contestaţia ca neîntemeiată, organul fiscal a menţinut actele de impunere atacate.
Ca atare, este greşit a considera, înainte de a se cere reclamantei cuvenitele precizări, că obiectul cererii de chemare în judecată nu îl reprezintă şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, chiar dacă, în mod riguros procedural, reclamanta nu a formulat o cerere adiţională, cuprinzând un petit referitor la această decizie, după ce i-a fost comunicat actul de către organul fiscal.
Greşita stabilire de către instanţa de fond a obiectului cauzei a intervenit în contextul în care decizia de soluţionare a contestaţiei a fost emisă cu depăşirea termenului legal de soluţionare, fiind prezentată instanţei în timpul dezbaterilor. Însă, chiar dacă prin petitul acţiunii nu se contestă şi această decizie, întrucât nu era emisă la data formulării cererii introductive, odată decizia depusă la dosar instanţa de fond avea obligaţia de a lămuri obiectul învestirii sale, înainte de a aprecia asupra admisibilităţii cererii, putând solicita precizări din partea reclamantei cu privire la actele atacate.
Procedând la soluţionarea excepţiei de inadmisibilitate, fără a stabili (dat fiind caracterul indivizibil al actelor administrative fiscale - decizia de impunere şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere), care acte fac obiectul acţiunii în anulare, hotărârea primei instanţe contravine dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., care reglementează rolul activ al judecătorului, precum şi art. 9 alin. (2) din acelaşi cod, potrivit căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ. va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 2729 din 29 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.