Standing of former administrator to individually challenge corporate fiscal decisions under administrative contestation law
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal and quashed the lower court's judgment, reversing the dismissal of the case for lack of legal representation and ordering it to be remanded for retrial, thereby ruling in favor of the appellant who challenged fiscal assessment decisions. The dispute involved a sole shareholder and special administrator of a limited liability company, which had entered bankruptcy, suing to annul tax inspection reports, additional tax imposition decisions, and the administrative decision resolving a contestation; the lower court had erroneously interpreted the filing as being made on behalf of the company by an unauthorized representative, despite the individual filing in their own name. The Supreme Court held that the lower court violated the principle of disposability under Article 9 of the Code of Civil Procedure by recharacterizing the plaintiff's status against their expressed will, clarifying under Articles 1(2), 7(3), and 8(1) of Law No. 554/2004 and Article 268(2) of Law No. 207/2015 that third parties have the standing to contest individual administrative tax acts that affect their legitimate rights and interests, and noting that the individual was the direct titular of the administrative contestation under Article 281(2) of Law No. 207/2015.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 268 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015; Standing of former administrator to individually challenge corporate fiscal decisions under administrative contestation law: The dispute involved a sole shareholder and special administrator of a limited liability company, which had entered bankruptcy, suing to annul tax inspection reports, additional tax imposition decisions, and the administrative decision resolving a contestation; the lower court had erroneously interpreted the filing as being made on behalf of the company by an unauthorized representative, despite the individual filing in their own name. The Supreme Court held that the lower court violated the principle of disposability under Article 9 of the Code of Civil Procedure by recharacterizing the plaintiff's status against their expressed will, clarifying under Articles 1(2), 7(3), and 8(1) of Law No. 554/2004 and Article 268(2) of Law No. 207/2015 that third parties have the standing to contest individual administrative tax acts that affect their legitimate rights and interests, and noting that the individual was the direct titular of the administrative contestation under Article 281(2) of Law No. 207/2015.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed as the legal basis for the Supreme Court's jurisdiction and power to adjudicate the appeal in administrative fiscal litigation.
Cited in the dispositive to authorize the quashing of the lower court's judgment and the remand of the case for retrial.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 martie 2018, pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, A., în calitate de asociat unic şi administrator special al B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, a solicitat anularea Deciziei nr. 5617/18.09.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulata împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/13.07.2017, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala nr. x/13.07.2017, a Deciziei de modificare baza impozabila nr. F-BZ nr. 224/13.07.2017 şi a Dispoziţiei privind masurile stabilite de către organele de inspecţie fiscala nr. x/04.07.2017.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 496 din 14 iunie 2018, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 17 iulie 2018, sub nr. x/2018.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S.R.L., prin administrator special A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, ca fiind formulată de o persoană care nu îndeplineşte calitatea de reprezentant al reclamantei.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 164 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.
În motivarea căii de atac, recurentul susţine că cererea de chemare în judecată a fost formulată în nume propriu, iar nu ca reprezentant al B. S.R.L., calitatea de asociat şi administrator special fiind precizate pentru a susţine legitimitatea şi interesul formulării acţiunii. Acţiunea a fost formulată în raport de prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurentul susţinând că are dreptul de a contesta actele fiscale emise cu privire la B. S.R.L. întrucât sunt emise pentru perioada în care a deţinut calitatea de administrator statutar, iar lichidatorul judiciar al societăţii aflate în faliment nu a contestat aceste acte de impunere.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău a invocat excepţia netimbrării recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În esenţă, intimata-pârâtă susţine că recurentul nu are calitatea de reprezentant al B. S.R.L., la data formulării acţiunii fiindu-i ridicat dreptul de administrare, ca urmare a intrării societăţii în faliment.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile din calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de A. este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că A., persoana care a depus cererea de chemare în judecată, nu a făcut dovada calităţii de reprezentant al persoanei juridice titulare a acţiunii, B. S.R.L., câtă vreme, la data depunerii cererii, societatea se afla în procedura insolvenţei şi reprezentarea legală era asigurată de administratorul judiciar.
Totodată, instanţa de fond a arătat că nu pot fi avute în vedere susţinerile potrivit cărora A. a formulat acţiunea în nume propriu, întrucât inspecţia fiscală soluţionată prin Decizia nr. 5617/18.09.2017 vizează societatea, iar în cuprinsul acţiunii s-a indicat calitatea acestuia de asociat unic şi administrator al societăţii.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, stabilind cadrul procesual subiectiv cu încălcarea principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, reglementat de art. 9 C. proc. civ., contrar menţiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi voinţei manifeste a titularului cererii.
Persoana care a formulat cererea de chemare în judecată este A., fără a exista vreo menţiune referitoare la formularea acţiunii în numele B. S.R.L., respectiv ca reprezentant legal ori convenţional al acestei persoane juridice. Este adevărat că, în petitul acţiunii, s-a indicat calitatea lui A. de asociat unic şi administrator special al societăţii, însă această precizare nu este suficientă pentru a se concluziona că titularul cererii este persoana juridică, iar nu persoana fizică.
Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că a existat un dubiu referitor la persoana care are calitatea de reclamant în cauză, Înalta Curte constată că, prin notele scrise depuse în dosarul instanţei de fond, reclamantul A. a precizat expres că acţiunea este formulată în nume propriu, susţinând că legitimitatea formulării acţiunii decurge din împrejurarea că actele de impunere contestate au fost emise de organele fiscale cu privire la B. S.R.L., pentru perioada în care reclamantul a exercitat funcţia de administrator statutar.
Instanţa de fond nu a luat în considerare această precizare, prezentând două argumente în sprijinul poziţiei adoptate, pe care Înalta Curte le apreciază a fi neîntemeiate. Astfel, argumentul indicării, în petitul acţiunii, a calităţii de asociat şi administrator al societăţii este insuficient pentru a concluziona asupra calităţii de reclamantă a societăţii comerciale, iar nu a persoanei juridice, astfel cum s-a arătat anterior. Cel de-al doilea argument, acela al contestării unor acte fiscale având ca destinatar societatea comercială, nu poate fi primit, de esenţa contenciosului administrativ fiind posibilitatea acordată terţilor de a contesta actul administrativ individual adresat altei persoane, conform art. 1 alin. (2), art. 7 alin. (3) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 268 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în măsura în care consideră că sunt vătămaţi în drepturile şi interesele lor legitime prin emiterea actului. Aşadar, împrejurarea că reclamantul A. este terţ faţă de actele de impunere şi de decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nu reprezintă un fine de neprimire a acţiunii, sub aspectul lipsei calităţii procesuale active şi nici nu se poate susţine că acţiunea a fost formulată în calitate de reprezentant, în numele destinatarului deciziilor contestate, câtă vreme manifestarea de voinţă exprimată prin precizările depuse la dosar confirmă că A. este titularul cererii.
Cât priveşte decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 5617/18.09.2017, Înalta Curte observă că A. este titularul contestaţiei administrative formulate la data de 01.09.2017 împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala nr. x/13.07.2017, a Deciziei de modificare baza impozabila nr. F-BZ nr. 224/13.07.2017 şi a Dispoziţiei privind masurile stabilite de către organele de inspecţie fiscala nr. x/04.07.2017, formulând contestaţia în nume propriu. Cu toate acestea, organul fiscal a soluţionat contestaţia în raport de B. S.R.L., iar nu în raport de titularul contestaţiei, fără a opune acestuia lipsa calităţii de reprezentant, deşi societatea se afla în procedura de faliment de la data de 06.05.2016.
Astfel, calitatea de reclamant a lui A. decurge şi din împrejurarea că este titularul contestaţiei administrative, iar potrivit art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
Înalta Curte mai reţine că refuzul instanţei de fond de a recunoaşte calitatea de reclamant a persoanei fizice A., în contra dreptului de dispoziţie al acestuia, a condus la o greşită stabilire a cadrului procesual al cauzei, B. S.R.L. fiind considerată reclamantă, iar A. doar un pretins reprezentant al acesteia. Or, calitatea de reclamant îi revine lui A., pe când B. S.R.L., prin reprezentanţii săi legali (în prezent, lichidatorul judiciar C.), deşi este destinatarul actelor de impunere şi chiar a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, nu şi-a manifestat voinţa de a ataca aceste acte pe cale judiciară, astfel încât nu poate avea decât calitatea de intervenient forţat, conform art. 68 C. proc. civ. sau potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 161 din Legea nr. 554/2004, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste texte de lege, respectiv dacă există manifestarea de voinţă a părţilor în acest sens.
Înalta Curte apreciază că neregulile de ordin procedural expuse anterior nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii de fond şi reluarea judecăţii în faţa aceleiaşi instanţe, fiind încălcate norme de procedură care reglementează principii şi drepturi procesuale fundamentale, respectiv principiul disponibilităţii, corelat cu obligaţia judecătorului de a se pronunţa în limitele învestirii sale.
Având în vedere dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în rejudecare instanţa de fond va pune în discuţia părţilor şi va clarifica poziţia procesuală a B. S.R.L., în coordonatele procedurale anterior indicate, calitatea de reclamant a lui A. fiind definitiv stabilită prin hotărârea instanţei de recurs.
Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 164 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.