Fiscal recharacterization of cultural association activities as taxable services: VAT exemptions and economic substance doctrine

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 decembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, a solicitat anularea Deciziei nr. 170/05.07.2016 de soluţionare a contestaţiei administrative şi a Deciziei de impunere nr. x/27.11.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, prin care s-au stabilit următoarele obligaţii de plată suplimentare:

- TVA (taxa pe valoarea adăugata) în cuantum de 2.116.084 RON, aferent unei baze de impozitare suplimentare de 8.817.016 RON, dobânzi/majorări de 832.358 RON şi majorări în suma de 293.568 RON;

- contribuţii şomaj angajat în cuantum de 75.423 RON, aferent unei baze de impozitare suplimentare de 15.081.165 RON, dobânzi/majorări de 29.878 RON şi penalităţi în suma de 10.317 RON;

- contribuţii CAS în cuantum de 1.010.078 RON, aferent unei baze de impozitare suplimentare de 15.081.165 RON, dobânzi/majorări de 408.513 RON şi penalităţi în suma de 138.423 RON;

- contribuţii asigurări sănătate în cuantum de 829.445 RON, aferent unei baze de impozitare suplimentare de 11.060.370 RON, dobânzi/majorări de 328.594 RON şi penalităţi în suma de 113.456 RON;

- impozit pe venituri din convenţii în cuantum total de 2.105.490 RON, aferent unei baze de impozitare în sumă de 15.081.165 RON, dobânzi/majorări de 832.329 RON şi penalităţi în suma de 287.943 RON.

1.2. Prin cererea modificatoare depusă la data de 15 mai 2017, reclamanta a arătat că cererea nu este introdusă împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, care a fost indicată din eroare în cuprinsul acţiunii, ci împotriva Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, solicitând introducerea acesteia în cauză, în calitate de pârâtă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4370 din 29 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4370 din 29 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

În motivare recurenta arată că, prima instanţă a împărtăşit pe deplin opinia organelor fiscale, ignorând destinaţia sumelor pe care le-a încasat.

Pentru a pronunţa hotărârea atacată, prima instanţă a reţinut, printre altele, că susţinerile sale, în sensul că nu ar urmări obţinerea de profit, nu este relevantă pentru încadrarea sa în categoria persoanelor impozabile (art. 127 alin. (1) n.n. din Legea nr. 571/2003), iar prestarea de servicii s-a făcut întotdeauna cu plată (fiind îndeplinită condiţia art. 126 alin. (1) lit. a)-n).n. din Legea nr. 571/2003) indiferent de destinaţia sumelor ce au fost încasate de reclamantă (dacă au rămas în patrimoniul său constituind profit ori au fost folosite pentru a plăti furnizorii de servicii).

Totodată, prima instanţă a apreciat nerelevant faptul că activităţile desfăşurate ar fi fost diferite.

Pentru a considera justificată reîncadrarea tuturor activităţilor pe care le-a desfăşurat ca fiind operaţiuni impozabile în sensul art. 126 alin. (1) şi art. 127 alin. (1) şi (2) din vechiul Codul fiscal, deşi numai pentru o parte a acestora a perceput comision, instanţa a înlăturat apărările sale potrivit cărora, pentru desfăşurarea activităţii ar fi accesat fonduri europene şi a achitat impozitul pe spectacol.

Această premisă a accesării fondurilor nerambursabile, astfel cum a fost prezentată ca argument al organelor de inspecţie fiscală, fie că ar fi fost ori nu realizată efectiv de Asociaţie, conduce la un rezultat eronat al organelor fiscale, căci nu este de esenţa unei organizaţii non-profit obţinerea acestor fonduri, câtă vreme Asociaţia a obţinut fonduri atât publice cât şi private în scopul realizării interesului său nepatrimonial.

Drept urmare, în opinia Curţii, faptul de a nu accesa fonduri nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 este echivalent cu a nu fi asociaţie non-profit. Or, opţiunea de a accesa fonduri nerambursabile din fonduri publice rămâne întotdeauna la aprecierea persoanei juridice şi nu poate fi impusă ca o obligaţie neapărat de îndeplinit pentru ca respectiva persoană juridică să-şi menţină un anumit statut acordat de Ordonanţa nr. 26/30.01.2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Astfel cum rezultă din documentele controlului, reîncadrarea activităţii s-a făcut în urma unei analize prin sondaj a documentelor Asociaţiei, deşi echipa de inspecţie a apreciat fără echivoc caracterul de evenimente culturale al manifestărilor organizate de către Asociaţie ori la organizarea cărora Asociaţia a participat în perioada de referinţă.

Or, scopul Asociaţiei se realizează cu precădere prin participarea la asemenea evenimente ori prin organizarea de evenimente culturale care să promoveze cultura (muzica) românească şi artiştii români.

Apreciază că analiza efectuată de către prima instanţă este una superficială şi lacunară, reîncadrarea activităţilor Asociaţiei realizându-se fără a se lua în considerare elementele ce ţin de esenţa faptei de comerţ, adică actele sau faptele juridice ori operaţiunile economice realizate în scopul obţinerii de profit. Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, o operaţiune trebuie calificată ca având sau nu scop economic în funcţie de îndeplinirea sau nu a condiţiilor obiective şi subiective care determină caracterul economic al acesteia.

Or, câtă vreme una dintre condiţiile esenţiale ale activităţii comerciale este scopul de a fi realizată în sensul obţinerii de profit iar Asociaţia a avut atât activităţi economice pentru care a plătit corespunzător taxe şi impozite cât şi activităţi non-profit înregistrate şi taxate corespunzător, atunci evaluarea operaţiunilor efectuate de către Asociaţie în realizarea scopului acesteia trebuia făcută pentru fiecare operaţiune în parte iar nu prin sondaj, tocmai datorită particularităţilor prezentate de fiecare dintre aceste operaţiuni.

Chiar dacă Asociaţia a realizat cu precădere activităţi non-profit, totuşi aceasta a desfăşurat şi activităţi economice evidenţiate corespunzător în contabilitate, ceea ce face ca procentul de 1,5% din totalul operaţiunilor desfăşurate de Asociaţie în perioada de referinţă să fie nerelevant pentru a forma o convingere atotcuprinzătoare asupra necesităţii reîncadrării întregii sale activităţi.

Organul de inspecţie fiscală reţine faptul că "A. nu poate dovedi fără tăgadă faptul că scopul acesteia a fost pur nepatrimonial, respectiv nu a urmărit realizarea unui beneficiu pentru ea sau pentru altul, ţinând seama că în unele contracte este prevăzut şi comisionul "agenţiei", pe care îi încasează, deoarece este inclus în oferta de preţ".

Afirmaţia citată anterior este de natură a invalida singură reîncadrarea efectuată de către organul de inspecţie fiscală, de vreme ce numai unele dintre contracte ar putea conduce prin natura lor la reîncadrarea operaţiunilor pe care le constată ca având scop patrimonial iar, în plus, criteriul de departajare între operaţiunile fără scop patrimonial şi cele cu scop patrimonial (recunoscut şi afirmat chiar de către organul de inspecţie) este acela al existenţei scopului realizării de profit/beneficiu.

Prin urmare, dat fiind faptul că echipa de control sesizase faptul că numai o parte dintre contractele analizate conţineau elementul distinctiv al "comisionului agenţiei", atunci o eventuală reîncadrare ar fi trebuit să se limiteze strict la aceste operaţiuni iar nu să fie extinsă asupra tuturor operaţiunilor Asociaţiei.

Recurenta consideră că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale H.G. nr. 44/2004 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) lit. m) si n) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă:

m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi Cultelor;

n) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) şi i)-m), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;

Deopotrivă, în conformitate cu pct. 30, respectiv pct. 31 din H.G. nr. 44/2004 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prestările de servicii culturale prevăzute de art. 141 alin. (1) lit. m) din Codul fiscal efectuate de instituţiile publice sau de organizaţii culturale nonprofit cuprind activităţi precum: reprezentaţiile de teatru, operă, operetă, organizarea de expoziţii, festivaluri şi alte activităţi culturale recunoscute de Ministerul Culturii şi Cultelor. Livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii cuprind livrări precum: vânzarea de broşuri, pliante şi alte materiale care popularizează o activitate culturală. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. n) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activităţi cum sunt: reprezentaţii teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziţii, concerte, conferinţe, simpozioane, altele decât cele prevăzute la pct. 30, cu condiţia ca veniturile obţinute din aceste activităţi să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au organizat.

Aşadar, numai livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, explicit prevăzute de Codul fiscal ca fiind scutite, nu sunt taxate.

Pentru a beneficia de scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. m) şi n) din Codul fiscal vechi, trebuie îndeplinite două condiţii esenţiale:

a) prestaţiile de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea trebuie să fie realizate de un organism cultura! fără scop patrimonial, cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;

b) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri să fie recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi Cultelor

În ceea ce priveşte prima condiţie de mai sus, A. este o persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial constituită potrivit Ordonanţei nr. 26/30.01.2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi urmăreşte desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unor colectivităţi ori, după caz, în interesul ei personal nepatrimonial.

A., ca organism cultural fără scop patrimonial, a organizat şi realizat în mod efectiv prestări de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea. Beneficiul scutirii pentru serviciile artistice furnizate de Asociaţie a fost accesat de către aceasta cu ocazia manifestărilor ce au avut destinaţia să îi aducă sprijin financiar - manifestări organizate în scopul activităţii de promovare a artiştilor şi interpreţilor din domeniul artistic şi cultural - iar aceste scutiri nu au produs distorsiuni concurenţiale, având în vedere faptul că toţi ceilalţi competitori de pe piaţa de gen funcţionează sub aceleaşi forme de exercitare a activităţii - în speţă: Asociaţii înfiinţate potrivit Ordonanţei nr. 26/30.01.2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Funcţionând încă de la înfiinţare ca o organizaţie culturală non-profit, A. a desfăşurat activităţi cultural-artistice de organizare de festivaluri, spectacole, reprezentaţii coregrafice, concerte şi alte activităţi culturale recunoscute de Ministerul Culturii şi Cultelor, iar veniturile obţinute din aceste activităţi au servit numai la acoperirea cheltuielilor asociaţiei cu manifestările artistice organizate.

În ceea ce priveşte a doua condiţie de mai sus, aceea că prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri să fie recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi Cultelor, face precizarea că prin Hotărârea nr. 78/27.01.2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, potrivit art. 4 lit. a), b), c), e), g), h) j) şi k), Ministerul Culturii şi Cultelor nu numai că recunoaşte prestările de servicii culturale de genul celor furnizate de organizaţii non-profit precum A., ba chiar urmăreşte realizarea lor prin instituirea unor obiective în sarcina ministerului

Consideră că modalitatea în care inspectorii fiscali au procedat la recalificarea serviciilor artistice oferite de către A., a fost una arbitrară, fără să respecte criterii clare, obiective care să demonstreze de ce comportamentul fiscal al Asociaţiei ar fi fost unul inadecvat în perioada 2010-2015 prin raportare la dispoziţiile art. 141 alin. (1) lit. m) şi n) din Codul fiscal vechi şi la pct. 30, respectiv pct. 31 din H.G. nr. 44/2004 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Nu în ultimul rând, organele de inspecţie fiscală recalificând eronat activitatea Asociaţiei, a interpretat greşit şi Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată {în special articolele 73 şi 78 din aceasta). Directiva 2006/112/CE trebuie interpretată în sensul că, atunci când preţul unui bun a fost stabilit de părţi fără nicio menţiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operaţiunea supusă taxei, preţul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administraţia fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată.

Aşa fiind, apreciază ca fiind lipsită de temei atât includerea activităţilor Asociaţiei în sfera aplicării TVA, cât şi aplicarea subsecventă a taxei asupra activităţilor recalificate eronat, acestea fiind esenţialmente activităţi scutite de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) lit. m) si n) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a punctelor 30, respectiv 31 din H.G. nr. 44/2004 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi Hotărârii CJUE din data de 7 noiembrie 2013 de interpretare a Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în ce priveşte includerea TVA în preţul unui bun furnizat, dacă nu există menţiuni sub acest aspect în convenţia părţilor.

Într-o ultimă critică, recurenta arată că, instanţa de fond a considerat greşit că sponsorizările efectuate sunt în realitate prestări de servicii statuând că organele fiscale, potrivit art. 11 Codul fiscal vechi, au procedat în mod corect la reîncadrarea contractelor de sponsorizare în contracte de prestări servicii.

Operaţiunile de recalificare a veniturilor din activităţi fără scop patrimonial din donaţii şi subvenţii primite şi a veniturilor din subvenţii de exploatare în valoare totală de 11.598.755 RON ca fiind venituri impozabile din prestări servicii la care s-a colectat TVA, ar fi trebuit să fie fundamentate temeinic de către organele de inspecţie pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.

În schimb, organele de inspecţie fiscală se limitează doar "să aprecieze" în mod arbitrar, neargumentându-şi aprecierile nici în fapt, nici în drept, dar constatând că "A. se comportă şi funcţionează ca şi o societate comercială din domeniul artistic şi nu ca şi o asociaţie fără scop patrimonial'. După aprecierea organelor de control, această constatare este întărită de modul în care se prezintă asociaţia - ca fiind "singurul furnizor low-cost de artişti şi soluţii tehnice pentru spectacole recomandat de B., cea mai importantă agenţie de profil din România".

O altă interpretare eronată a primei instanţe este aceea că persoanele pentru care Asociaţia a efectuat cheltuieli cu sponsorizările nu s-ar încadra în dispoziţiile Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, respectiv: "în cadrul acţiunii de sponsorizare beneficiarul este întotdeauna un subiect calificat, respectiv o persoană fizică cu domiciliul în România a cărei activitate în domeniul respectiv este recunoscută de către o persoană juridică fără scop lucrativ sau de către o instituţie publică ce activează în domeniul pentru care se solicită sponsorizarea".

Or, aşa cum se poate observa din documentele justificative întocmite în cauză, beneficiarii subvenţiilor nu sunt alţii decât artişti, interpreţi, muzicanţi etc, iar calitatea acestora de subiecţi calificaţi este dată tocmai de creaţiile lor cultural-artistice.

Pe de altă parte, organele inspecţiei fiscale au reîncadrat operaţiunile doar din perspectiva veniturilor înregistrate în asociaţie. însă, dacă veniturile fără scop patrimonial sau obţinute din subvenţii au fost recalificate în venituri din servicii supuse impozitării, atunci aceleaşi constatări arbitrare ar fi trebuit făcute în oglindă şi în privinţa cheltuielilor cu sponsorizările artiştilor. Numai că, organele inspecţiei fiscale s-au rezumat la a considera că "plăţile efectuate în baza contractelor de sponsorizare către artişti şi alte persoane implicate în realizarea serviciilor artistice, înregistrate în conturile de cheltuieli ale asociaţiei reprezintă plăţi pentru serviciile prestate de aceste persoane cu ocazia evenimentelor organizate pentru clienţii A."

Aşadar, aplicând acelaşi principiu arbitrar al recalificării şi în privinţa cheltuielilor cu sponsorizările artiştilor, ar rezulta că aceste cheltuieli cu serviciile prestate de aceste persoane ar fi trebuit să fie scăzute din totalul veniturilor din servicii, la calculul impozitului pe profit, căci aceste cheltuieli au fost realizate de asociaţie în scopul realizării de venituri şi ar fi, deci, deductibile integral.

Prima instanţă a omis să observe împrejurarea potrivit căreia contractele de sponsorizare încheiate în perioada de referinţă supusă controlului, sunt încheiate, în marea lor majoritate, anterior încheierii contractelor privind organizarea evenimentelor de către asociaţie.

Nu poate fi prezumată, în acest context, existenţa vreunei legături de cauzalitate, interdependenţă ori condiţionalitate între acordarea sponsorizărilor către artişti şi participarea acestora la evenimentele organizate de către asociaţie, care să conducă la considerarea sponsorizărilor acordate ca şi contraprestaţie pentru serviciile artistice ale artiştilor. Aceştia au fost invitaţi să participe la evenimente culturale organizate de sponsor la care să-şi pună în valoare talentul cultural-artistic în beneficiul comunităţii, însă aceste manifestări culturale au avut loc ulterior, fără legătură directă cu valorile sponsorizate.

Prin urmare, apreciază că nu ar putea fi reîncadrate contractele de sponsorizare ce au fost încheiate în condiţiile de mai sus în contracte de prestări de servicii, întrucât niciuna dintre părţi nu putea avea, la momentul încheierii contractului, prefigurarea întinderii obligaţiilor ce i-ar fi incumbat.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Astfel, intimata arată că, recurenta-reclamanta este o organizaţie de persoane fizice cu caracter neguvernamental, nelucrativ, autonom şi apolitic, înfiinţată în temeiul O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, pe perioadă nedeterminată având personalitate juridică iar obiectul de activitate constă în organizarea sau implicarea în organizarea de evenimente cultural-artistice sau de alta natură, ce au ca efect promovarea culturii, îndeosebi a muzicii româneşti, în ţară şi în străinătate precum şi sponsorizarea unor artişti ce activează în ţară, în scopul susţinerii activităţilor artistice ale acestora.

Recurenta a realizat venituri din facturarea serviciilor prestate în baza contractelor încheiate cu diverşi clienţi, în marea lor parte instituţii publice (consilii judeţene, primării, case de cultură), pentru care s-a obţinut o contraprestaţie, fiind încasate în marea lor majoritate prin virament bancar, astfel că a realizat prestări de servicii artistice efectuată cu plată.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că, recurenta-reclamantă a realizat în perioada verificată numeroase tranzacţii, realizând venituri cu caracter de continuitate, realizate din operaţiuni impozabile în decursul unui an calendaristic.

Prin urmare, organele de inspecţie fiscală, au constatat că aceasta este persoană impozabilă, iar tranzacţiile efectuate de aceasta intră în sfera de aplicare a TVA, aşa, cum, în mod corect, a reţinut si instanţa de fond.

recurenta-reclamanta are calitatea de persoană impozabilă, desfăşurând activităţi economice, urmare prestărilor de servicii artistice derulate cu caracter de continuitate, motiv pentru care operaţiunile efectuate de către societatea intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, prin îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 126 alin, (1) din Codul fiscal, născându-se totodată obligaţia înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, respectiv înregistrarea ca plătitor de TVA, în condiţiile în care depăşeşte plafonul de scutire de 35.000 euro.

Pentru determinarea cifrei de afaceri, respectiv a datei depăşirii plafonului de scutire de TVA de 35.000 euro, prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, organele de inspecţie fiscală au avut în vedere valoarea primelor venituri încasate, respectiv a veniturilor încasate în perioada 11.03.2010-30.06.2010, în sumă de 373.478 RON, sumă ce depăşeşte plafonul de scutire de TVA de 35.000 euro la cursul de la data aderării (118.360 RON), recurenta-reclamanta având obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului de scutire, respectiv până la data de 10.07.2010

Astfel, organele de inspecţie fiscală, în mod legal, au constatat că prin depăşirea în luna iunie 2010 a plafonului de scutire de TVA de 35.000 euro, recurenta-reclamanta devine, din oficiu, plătitoare de TVA trimestrial începând cu data de 01.08.2010, dată de la care avea obligaţia de a colecta TVA pentru prestările de servicii efectuate, înscrise în facturile emise.

Pentru operaţiunile impozabile efectuate de asociaţie, organele de inspecţie fiscală au determinat în mod legal o bază impozabilă în sumă de 8.817.016 RON constituită din veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate în perioada 01.08.2010-30.06.2015 din activităţi economice şi au stabilit în sarcina contestatoarei TVA în sumă de 2.116.084 RON prin aplicarea procedeului sutei mărite având în vedere că în contractele încheiate între asociaţie şi diverşi beneficiari nu exista nici un fel de precizare referitoare la taxa pe valoarea adăugata, ambii parteneri ai contractelor de prestări servicii considerând preţul prestaţiilor ca preţ final.

În acest sens este şi Decizia 6 din 2014 a Comisiei Fiscale Centrale prin care stipulează că în cazul în care prin contract nu se prevede nimic despre TVA se consideră că preţul contractului include taxa pe valoarea adăugată iar oferta financiară întocmită de asociaţie a stat la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, contract care nu poate fi modificat în ceea ce priveşte preţul total al prestaţiei sau al altor drepturi şi obligaţii.

Argumentul recurentei-reclamante referitor la faptul că operaţiunile asociaţiei sunt operaţiuni scutite de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) lit. m) şi n) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, este neîntemeiat, deoarece aceasta a încheiat cu diverşi clienţi contracte de prestări servicii prin care se obligă, printre altele, să asigure organizarea unor spectacole artistice.

Mare parte a clienţilor sunt instituţii publice care au prevăzute în bugete organizarea de diferite evenimente pentru comunitate, încheierea contractelor de prestări servicii făcându-se pe baza legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice. în condiţiile în care oferta financiară depusă de asociaţie este declarată câştigătoare, se semnează contractul de prestări servicii.

Prestările de servicii culturale sau artistice au fost efectuate şi pentru diferite societăţi comerciale în aceleaşi condiţii, fără a exista o diferenţiere în modul de lucru al asociaţiei.

Recurenta-reclamanta, în calitate de prestator, a emis facturi fiscale către beneficiari, al căror obiect l-au constituit "prestări servicii artistice conform contract nr. " şi prin urmare rezultă că asociaţia a prestat ea însăşi servicii contractate de clienţi (beneficiari) acţionând ca o societate comercială de impresariat artistic, respectiv ca un intermediar (interpus) între aceştia (în fapt organizatori ai evenimentelor) şi prestatorii efectivi de servicii (artişti).

Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a scutirilor pentru acest tip de operaţiuni şi, în mod legal, instanţa de fond a reţinut în sarcina recurentei-reclamante TVA în sumă de 2.116.084 RON aferentă prestărilor de servicii artistice.

Referitor la suma de 6.169.889 RON reprezentând impozit pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit C. civ., precum şi a contractelor de agent, contribuţii sociale individuale obligatorii precum şi accesoriile aferente, arată că, în perioada 11.03.2010-30.06.2015, în baza unor contracte de sponsorizare asociaţia a înregistrat plata unor sume de bani către persoane fizice pentru diverse prestări servicii, în principal interpretări artistice, regie, prezentare şi organizare evenimente în sumă totala de 11.060.730 RON.

Din verificarea efectuată, organele de inspecţie fiscală au constatat că aceste contracte nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, reprezentând de fapt contracte de prestări servicii, iar pentru venituri realizate de persoanele fizice asociaţia avea obligaţia calculării impozitului pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza convenţilor/contractelor civile şi a contribuţiilor sociale individuale obligatorii.

Deoarece plăţile efectuate în baza contractelor de sponsorizare, către artişti şi alte persoane implicate în realizarea serviciilor artistice şi auxiliare contractate de recurenta- reclamanta au fost înregistrate în conturile de cheltuieli ale fundaţiei, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, organele de inspecţie fiscală au stabilit că reprezintă plăti pentru serviciile prestate de aceste persoane cu ocazia evenimentelor organizate pentru clienţii asociaţiei.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a reţinut la sursă impozitul pe venit, pentru veniturile nete în valoare de 11.060.730 RON încasate de persoanele fizice în baza contractelor, organele de inspecţie fiscală au determinat un venit brut în sumă de 15.081.166 RON care, conform prevederilor art. 23 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 19/2000, pentru perioada 11.03.2010-31.12.2010, art. 33 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010, pentru perioada 01.01.2011-30.06.2015, art. 27 din Legea nr. 76/2002 şi art. 296^22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal reprezintă baza de calcul a contribuţiilor individuale sociale obligatorii, respectiv contribuţia la asigurările sociale aferente contractelor/convenţiilor, contribuţia la asigurările sociale de sănătate aferentă contractelor/convenţiilor şi contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi.

Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/27.11.2015, organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Sectorului 1 a Finanţelor Publice au stabilit în sarcina recurentei-reclamante, pentru perioada 11.03.2010-30.06.2015, obligaţii suplimentare de plată în sumă totală de 6.169.889 RON.

Speţei îi sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, de unde rezulta că organele de inspecţie fiscală pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al acesteia sau pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic.

De asemenea, conform prevederilor art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în vigoare în perioada verificată, organele fiscale, la stabilirea obligaţiilor unui agent economic, este îndreptăţit să aprecieze relevanţa stărilor de fapt fiscale, să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale putând să reîncadreze forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al acesteia.

Achitarea unor sume de bani în baza contractelor de sponsorizare către artişti şi alte persoane implicate în realizarea serviciilor artistice şi auxiliare contractate de reclamanta, nu este posibilă cu atât mai mult în cadrul unor acţiuni de sponsorizare în care beneficiarul este întotdeauna un subiect calificat, respectiv o persoană fizică din România a cărei activitate în domeniul respectiv este recunoscută de o persoană juridică fără scop lucrativ sau de o instituţie publică ce activează în domeniu.

Din verificări a rezultat că aceste contracte nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea.

Prin documente întocmite formal şi utilizarea noţiunii de "sponsorizare" s-a creat aparenţa plăţii unor sponsorizări în scopul evitării la plată a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale aferente sumelor achitate prestatorilor de servicii persoane fizice (artişti, regizori, prezentatori, etc).

Mai mult, încheierea contractelor de sponsorizare s-a datorat contractelor iniţiale încheiate în care asociaţia avea calitatea de prestator, având forma unei subcontractări. Astfel, plăţile efectuate în baza contractelor de "sponsorizare" reprezintă contravaloarea unei contraprestaţii, acestea fiind înregistrate ca şi cheltuieli efectuate de asociaţie în calitate de prestator.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A., este persoană juridică română cu caracter privat, înfiinţată potrivit O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, pentru o perioadă nedeterminată în anul 2009 în baza încheierii din data de 23.11.2009 a Judecătoriei Sector 1, iar obiectul său de activitate constă în organizarea sau implicarea în organizarea de evenimente cultural-artistice sau de alta natură, ce au ca efect promovarea culturii, îndeosebi a muzicii româneşti, în ţară şi în străinătate precum şi sponsorizarea unor artişti ce activează în ţară, în scopul susţinerii activităţilor artistice ale acestora.

Ca urmare a inspecţiei fiscale finalizată prin întocmirea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.11.2015, s-a emis decizia de impunere nr. x/27.11.2015 prin care a stabilit obligaţiile de plată suplimentare constând în: TVA în cuantum de 2.116.084 RON, aferent unei baze de impozitare suplimentare de 8.817.016 RON, dobânzi/majorări de 832.358 iei şi penalităţi în suma de 293.568 RON, contribuţii şomaj angajat în cuantum de 75.423 RON, aferent unei baze de impozitare suplimentare de 15.081.165 RON, dobânzi/majorări de 29.878 RON şi penalităţi în suma de 10.317 RON, contribuţii CAS în cuantum de 1.010.078 RON, aferent unei baze de impozitare suplimentare de 15.081.165 RON, dobânzi/majorări de 408.513 RON şi penalităţi în suma de 138.423 RON, contribuţii asigurări sănătate în cuantum de 829.445 RON, aferent unei baze de impozitare suplimentare de 11.060.370 RON, dobânzi/majorări de 328.594 RON şi penalităţi în suma de 113.456 RON, impozit pe venituri din convenţii în cuantum total de 2.105.490 RON, aferent unei baze de impozitare în sumă de 15.081.165 RON, dobânzi/majorări de 832.329 RON şi penalităţi în suma de 287.943 RON.

Contestaţia fiscală a reclamantei a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 170/5.07.2016.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., care priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, este, de asemenea, nefondat deoarece, raportat la situaţia de fapt, rezultată din probele administrate, instanţa a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale.

Astfel, instanţa a reţinut în mod corect în analiza cererii de chemare în judecată că obiectul criticilor aduse de reclamantă actelor administrativ fiscale se circumscriu în exclusivitate eronatei exercitări a dreptului de apreciere de către organul fiscal asupra activităţii desfăşurate de reclamantă şi recalificării contractelor de sponsorizare încheiate cu diferiţi artişti.

Susţinerile recurentei privind faptul că a organizat evenimente culturale care să promoveze cultura (muzica) românească şi artiştii români, şi că nu a urmărit şi nu a obţinut niciun profit şi nici generarea de valoare adăugată, ca urmare a activităţii desfăşurate, sunt nefondate.

Recurenta este o asociaţie non profit, al cărei regim juridic este guvernat de O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, având dreptul să beneficieze doar de facilităţile fiscale şi scutirile prevăzute de lege, neavând un scop "cultural", contrar susţinerilor recurentei în condiţiile în care nu a prezentat avizul Ministerului Culturii şi Cultelor în acest sens. De observat că recurenta doar în prezenta cale de atac a susţinut că activităţile prestate, ar fi fost recunoscute ca fiind activităţi culturale de Ministerul Culturii şi Cultelor făcând doar trimitere la atribuţiile generale ale acestui minister.

Dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd contribuabilii scutiţi de la plata impozitului pe profit. Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2), "Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri: a) cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor; b) contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor; c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare; d) veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive; e) donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare; f) dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din venituri scutite; g) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole; h) resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile; i) veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora; j) veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică; k) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de organizaţiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale. l) sumele primite ca urmare a nerespectării condiţiilor cu care s-a făcut donaţia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizaţiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului şi obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz; m) veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică; n) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului III.".

Dispoziţiile art. 15 alin. (3) Codul fiscal prevăd că "Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit şi pentru veniturile din activităţi economice realizate până la nivelul echivalentului în RON a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit, prevăzută la alin. (2). Organizaţiile prevăzute în prezentul alineat datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (2) sau în prezentul alineat, impozit calculat prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 alin. (1) sau art. 18, după caz.".

Veniturile obţinute de reclamantă nu se încadrează în niciuna din categoriile de venituri menţionate în textul de lege menţionat, nu se încadrează în categoria scutirilor prevăzute la lit. i), astfel cum susţine reclamanta recurentă.

În primul rând, este de observat că activităţile de care se prevalează reclamanta nu sunt organizate de asociaţie ci de clienţii săi, şi nu au caracter ocazional în ceea ce o priveşte, având, faţă de multitudinea evenimentelor la care a prestat serviciile (aproximativ 400), caracterul unei activităţi permanente. Reclamanta a încheiat succesiv şi constant contracte de prestări servicii de organizare de evenimente sau spectacole cu diferite autorităţi publice sau persoane juridice care activează în domeniul cultural, prin care s-a obligat să organizeze acele evenimente conform unor programe prestabilite, servicii care ulterior au fost facturate de asociaţie şi pentru care s-au încasat sumele contractate.

Având în vedere că sunt aferente unei veritabile activităţii economice, întrucât constituie, în fapt, prestări de servicii, de impresariat artistic, prestare de servicii de suport în interpretarea artistică, de intermediere între organizatorii evenimentelor (beneficiari) şi prestatorii efectivi de servicii, reprezintă venituri impozabile din punct de vedere al impozitului pe profit, astfel că în mod corect s-a constatat că veniturile obţinute fac parte din categoria veniturilor impozabile, pentru care reclamanta datorează impozit pe profit, iar prestările de servicii intră în sfera TVA.

În ceea ce priveşte TVA, susţinerile reclamantei privind faptul că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 141 lit. m) şi n) Codul fiscal sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi. (2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.". De precizat că, contrar susţinerilor recurentei, legiuitorul nu face referire la destinaţia sumelor ce au fost încasate de recurenta reclamantă din prestarea respectivelor servicii.

Dispoziţiile art. 141 alin. (1) lit. m) Codul fiscal prevăd că "(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă: (...) m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop lucrativ, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi Cultelor;", iar pct. 30 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 prevăd că "Prestările de servicii culturale prevăzute de art. 141 alin. (1) lit. m) din Codul fiscal efectuate de instituţiile publice sau de organizaţii culturale nonprofit cuprind activităţi precum: reprezentaţiile de teatru, operă, operetă, organizarea de expoziţii, festivaluri şi alte activităţi culturale recunoscute de Ministerul Culturii şi Cultelor. Livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii cuprind livrări precum: vânzarea de broşuri, pliante şi alte materiale care popularizează o activitate culturală.". Recurenta nu este o organizaţie culturală non profit în condiţiile în care nu are recunoscută această calitate printr-un aviz al Ministerului Culturii şi Cultelor.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor legale de mai sus, pentru a fi incidentă scutirea, prestările de servicii culturale trebuie să fie făcute către publicul consumator şi nu către instituţia publică organizatoare

Aşadar, în mod corect s-a constatat că reclamanta era obligată, conform art. 153 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal dacă în cursul unui an fiscal a atins sau a depăşit plafonul de scutire de plată a acestei taxe, astfel că organul fiscal a dispus, în raport de art. 153 alin. (4) din Codul fiscal, înregistrarea din oficiu a reclamantei în scopuri de TVA, începând cu data de 01.08.20010.

De asemenea, în acord cu instanţa de fond, nu este aplicabilă nici scutirea prevăzută de art. 141 alin. (1) lit. n) din Codul fiscal întrucât, condiţia ca veniturile obţinute din aceste activităţi să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au organizat nu a fost dovedită. Dimpotrivă, în speţă plata făcută artiştilor pentru serviciile prestate (prin contractele de sponsorizare încheiate în perioada respectivă) nu poate fi considerată o astfel de cheltuială care se poate justifica prin transport, cazare etc., ci reprezintă o veritabilă intermediere între prestatorii de servicii şi organizatorii evenimentelor respective.

Motivele de recurs privind aplicarea greşită a legii cu privire la recalificarea contractelor calificate de reclamantă ca fiind de sponsorizare, printr-o aplicare excesivă şi forţată a principiului prevalentei economicului asupra juridicului, recunoscut şi consacrat de către directivele europene, care impune aprecierea ţinând seama de fondul economic al operaţiunii, niciuna dintre activităţile desfăşurate neputând fi calificată ca fiind activitate economică, în accepţiunea legislaţiei fiscale generatoare de taxe şi impozite, caracteristica fundamentală a unei organizaţii fără scop lucrativ fiind interzicerea obţinerii de profit şi de distribuire a oricăror sume de bani (venituri) către membrii săi, sunt şi ele nefondate.

În perioada martie 2010 - iulie 2015, reclamanta, în baza unor contracte de sponsorizare, a înregistrat în contabilitate plata unor sume de bani către persoane fizice, în cuantum de 11.060.730 RON.

Organul fiscal a apreciat că plăţile efectuate în baza contractelor de sponsorizare către artişti şi alte persoane implicate în realizarea serviciilor artistice şi auxiliare reprezintă în fapt plăţi pentru serviciile prestate de aceste persoane cu ocazia evenimentelor organizate pentru clienţii asociaţiei reclamante, servicii pe care organul fiscal le-a considerat ca impozabile la sursă. Sumele achitate către artişti au fost considerate venituri nete încasate de către aceştia, rezultând o bază de calcul în valoare de 15.081.166 RON, la care au fost calculate impozite, contribuţii sociale, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente

În acord cu instanţa de fond, se constată că, într-adevăr, din analiza operaţiunile desfăşurate de reclamantă rezultă că aceasta a acţionat ca un intermediar între prestatorii de servicii artistice şi organizatorii de evenimente.

Astfel, sunt de remarcat următoarele aspecte de fapt: transferul dreptului de proprietate asupra mijloacelor financiare nu s-a făcut în vedere susţinerii unei activităţi fără scop lucrativ desfăşurată de beneficiarul sponsorizării, fiind evident, prin raportare la datele încheierii contractelor, datele transferului sumelor de bani, clauzele contratelor de prestări servicii artistice încheiate de reclamantă cu organizatorii de evenimente, faptul că aceste sume de bani au fost de fapt transferate beneficiarilor pentru serviciile prestate de aceştia cu ocazia respectivului eveniment iar aceştia (beneficiarii sponsorizărilor), aveau un tarif destul de clar stabilit rezultă din ofertele pe care reclamanta le-a propus autorităţilor în cadrul procedurilor de achiziţie, ofertele financiare fiind detaliate .

Prin contractele de prestări servicii încheiate cu diferite entităţi, reclamanta s-a angajat să asigure prezenţa diferiţilor artişti preferaţi sau a unor ansambluri de artişti determinaţi, iar în valoarea contractului era specificat că intră şi contravaloarea cheltuielilor de transport a acestora.

În raport de toate aceste împrejurări constatate, Înalta Curte constată că instanţa a aplicat în mod corect dispoziţiile legale.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea "(1) Sponsorizarea este actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de către una dintre părţi, denumită beneficiarul sponsorizării.". Conform dispoziţiilor art. 4, "(1) Poate fi beneficiar al sponsorizării: (…) d) orice persoană fizică cu domiciliul în România a cărei activitate în unul dintre domeniile prevăzute la lit. a) este recunoscută de către o persoană juridică fără scop lucrativ sau de către o instituţie publică ce activează în domeniul pentru care se solicită sponsorizarea.". Art. 10 alin. (1) prevede imperativ că "(1) Nu beneficiază de facilităţile prevăzute în prezenta lege sponsorul care, în mod direct sau indirect, urmăreşte să direcţioneze activitatea beneficiarului.".

Legiuitorul a definit precis contractul de sponsorizare, scopul acestuia, susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de către una dintre părţi, a stabilit beneficiarul şi a precizat că nu beneficiază de facilităţile prevăzute de lege sponsorul care, în mod direct sau indirect, urmăreşte să direcţioneze activitatea beneficiarului.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond a dat eficienţă pe deplin principiul prevalentei economicului asupra juridicului, analizând întocmai fondul şi natura economică a operaţiunilor şi nu forma lor juridică utilizată de reclamantă, şi a constatat în mod corect că toate aceste elemente factuale duc la concluzia că plăţile efectuate nu sunt sponsorizări, astfel că reclamanta nu poate beneficia de facilităţile prevăzute în legea sponsorizării, contractele în cauză neîndeplinind condiţiile prevăzute de Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, şi, pe cale de consecinţă, avea obligaţia determinării impozitului pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza convenţilor/contractelor civile, precum şi a contribuţiilor sociale individuale obligatorii, în raport de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, art. 27 din Legea nr. 76/2002 şi art. 29622 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Practic, contractele în cauză sunt contracte de prestări servicii, sumele plătite cu titlu de sponsorizare reprezintă în fapt contravaloarea serviciilor prestate de artiştii participanţi la spectacolele şi evenimentele organizate de autorităţile publice sau persoanele juridice din contractele încheiate de reclamantă; prin contractele încheiate a fost direcţionată activitatea persoanei sponsorizate, în schimbul sumei achitate cu titlu de sponsorizare, în scopul prestaţiei artistice.

Nu pot fi reţinute criticile referitoare la

Susţinerea reclamantei în sensul că ar fi încheiat contractele de sponsorizare la începutul anului şi că la acel moment nu ar fi putut cunoaşte care vor fi evenimentele pe care le va organiza este neîntemeiată deoarece, prin raportul de inspecţie fiscală se arată clar şi distinct, pentru fiecare contract analizat în parte, data la care a fost încheiat şi data la care s-a făcut transferul sumelor de bani, acestea fiind pentru fiecare în parte în preajma activităţii organizate de reclamantă, aşa cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond.

Înalta Curte mai constată că recurenta doar în prezenta cale de atac face trimitere la prevederile Directivei 2006/112/CE, cu încălcarea dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ. şi nefăcând vreo dovadă în sensul susţinerilor sale. De altfel, organele fiscale au reţinut în cuprinsul actelor întocmite Decizia nr. 6/2014 a Comisiei Fiscale Centrale care este în sensul dispoziţiilor Directivei.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici susţinerile referitoare la procentul mic de contracte în baza cărora organele fiscale au reîncadrat activitatea recurentei întrucât, câtă vreme aceasta nu a probat faptul că majoritatea operaţiunilor nu ar fi fost impozabile. Pe de altă parte, în cuprinsul raportului de inspecţie se reţine că activităţile economice desfăşurate de reclamantă nu îndeplinesc condiţiile art. 48 din O.G. nr. 26/2000 deoarece nu au caracter accesoriu (secundar) în condiţiile în care, în perioada 11.03.2010-31.12.2014, veniturile realizate din prestările de servicii au fost în valoare de 11.598.755 RON, iar cele obţinute din donaţii sau sponsorizări doar de 33.022 RON. Or, în acest context, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, constatarea organului fiscal în sensul că reclamanta se comportă şi funcţionează ca o agenţie de impresariat, având activitate economică în sensul dispoziţiilor Codul fiscal arătate mai sus, este temeinică.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente.

Aşa fiind, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4370 din 29 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.