Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4243/2021 AI generated

Nullity appeal annulled as unstamped: failure to prove payment of mandatory 100 RON judicial fee for extraordinary remedy

Case Number Decizia nr. 4243/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the nullity appeal (contestație în anulare) as untimely due to the absence of proof of judicial stamp payment, thereby allowing the lower court's final judgment to stand. The dispute involved a taxpayer's attempt to annul a prior supreme court decision on grounds of procedural nullity, specifically alleging that the initial judgment was rendered in their absence without proper summons and that a decision rather than an order was incorrectly issued. The decisive legal basis was Article 197 of the Civil Procedure Code, which mandates the annulment of un-stamped pleadings, interpreted in conjunction with Article 26(1) of Emergency Government Order no. 80/2013, which sets a mandatory 100 RON stamp fee for nullity appeals; the court found that the appellant neither attached proof of payment nor successfully requested a waiver or reexamination of the tax, rendering the procedural requirement unmet.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (1) din C. proc. civ, art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 197 C. proc. civ, art. 197 din C. proc. civ; Nullity appeal annulled as unstamped: failure to prove payment of mandatory 100 RON judicial fee for extraordinary remedy: În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxa de 100 de RON.

Keywords

AI generated
procedural nullity payment of fee civil annulment grounds for cassation article of civil procedure summons

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 737 din 11 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestatorul susţinând că decizia atacată a fost pronunţată în lipsa sa şi fără a fi îndeplinită procedura de citare prevăzută de art. 157 alin. (1) lit. c) g), j) şi k) C. proc. civ., că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii citaţiei emise pentru termenul din 11.02.2020 şi că a fost în mod eronat pronunţată o decizie, iar nu o încheiere.

2. Apărările formulate în cauză

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate cerinţa satisfacerii timbrajului aferent căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada achitării de către contestator a taxei judiciare de timbru, având în vedere următoarele aspecte:

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxa de 100 de RON.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar potrivit art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Prin citaţia comunicată contestatorului la data de 21.01.2021, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei nr. 737 din 11 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, obligaţie pe care contestatorul nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată contestaţiei în anulare, iar contestatorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie nici ulterior, deşi a fost citat cu această menţiune, devin aplicabile dispoziţiile art. 197 teza a II-a C. proc. civ., care prevăd sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Înalta Curte reţine şi împrejurarea că în cauză nu s-a formulat, de către contestatorul A., o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi/sau o cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 197 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A., ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 737 din 11 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2021.