Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4174/2021 AI generated

Competence for annulment of central tax authority decision: rank of issuing authority governs over monetary value where no budgetary claim established

Case Number Decizia nr. 4174/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the first-instance jurisdiction to the Timișoara Court of Appeal, Administrative and Fiscal Section, definitively settling the dispute between the Arad County Court and the Appellate Court. The underlying case involves a corporate entity challenging a central Ministry of Public Finance decision that dismissed a preliminary complaint against a regional tax authority's mandatory inspection order, which required the company to restitute 205,764 RON in excess salaries and social contributions paid beyond legal limits for the 2017 budget year. The Court determined that, pursuant to Article 10(1) of Law No. 554/2004 and Article 135 of the Code of Civil Procedure, when an administrative act is issued by a central public authority and does not explicitly establish specific budgetary claims exceeding statutory thresholds, jurisdiction is determined by the hierarchical rank of the issuing authority rather than the monetary value of the sum in dispute; consequently, because the contested decision was issued by a central authority, the appellate court held material competence over the case, overriding the lower court's declination.

Legislator headnote

AI generated

art. 135 din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ; Competence for annulment of central tax authority decision: rank of issuing authority governs over monetary value where no budgetary claim established: The underlying case involves a corporate entity challenging a central Ministry of Public Finance decision that dismissed a preliminary complaint against a regional tax authority's mandatory inspection order, which required the company to restitute 205,764 RON in excess salaries and social contributions paid beyond legal limits for the 2017 budget year. The Court determined that, pursuant to Article 10(1) of Law No. 554/2004 and Article 135 of the Code of Civil Procedure, when an administrative act is issued by a central public authority and does not explicitly establish specific budgetary claims exceeding statutory thresholds, jurisdiction is determined by the hierarchical rank of the issuing authority rather than the monetary value of the sum in dispute; consequently, because the contested decision was issued by a central authority, the appellate court held material competence over the case, overriding the lower court's declination.

Keywords

AI generated
tax authority fiscal law tax procedure conflict of jurisdiction civil annulment value in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to establish the competent court for the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului

Arad la data de 04.03.2021 reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciu de Inspecţie Economico - Financiară şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor:

- Anularea deciziei nr. 42/P/17.11.2020 emisă de către Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile, prin care a fost respinsă plângerea prealabila formulată împotriva dispoziţiei obligatorii nr. TMR AIF 2437/14.08.2020 şi a raportului de inspecţie economico-financiară nr. TMR AR 2436/14.08.2020 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciu de Inspecţie Economico - Financiară;

- Anularea în parte a dispoziţiei obligatorii nr. TMR AIF 2437/14.08.2020 şi a raportului de inspecţie economico-financiară nr. TMR AR 2436/14.08.2020 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciu de Inspecţie Economico - Financiară în ceea ce priveşte măsura de la punctul 4.1. din dispoziţie prin care s-a dispus obligarea reclamantei la reîntregirea patrimoniului cu suma de 205.764 RON (salarii brute care ar fi fost acordate peste limita legală în sumă de 168.613 RON şi contribuţiile unităţii aferente în sumă de 37.151 RON) prin recalcularea veniturilor brute lunare cuvenite salariaţilor conform Legii nr. 6/2017 a bugetului de stat pe anul 2017, la rectificarea Declaraţiilor privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate în vederea recuperării cheltuielilor cu obligaţiile datorate bugetului de stat consolidat aferente salariilor care ar fi fost acordate peste limita legală precum şi la recuperarea de la persoanele care ar fi responsabile a salariilor nete acordate peste limita legală şi înregistrarea în evidenţa contabilă a eventualelor corecţii care s-ar impune, cu consecinţa exonerării reclamantei de obligaţia de a executa măsurile antemenţionate; cu cheltuieli de judecată;

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 660/19.05.2021, Tribunalul Arad a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 389 din 29.06.2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei îl constituie contestaţia reclamantei S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciu de Inspecţie Economico -Financiară şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, formulată împotriva Deciziei nr. 42/P/17.11.2020 emise de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile, autoritate publică centrală.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În ipoteza în care nu s-au stabilit obligaţii bugetare din categoria celor expres prevăzute de lege, criteriul de determinare a instanţei competente material să judeca cauza este cel al autorităţii emitente a deciziei a cărei anulare se solicită. Competenţa materială de soluţionare a litigiilor, în cazul actelor administrative emise de autorităţile publice centrale, aparţine Curţilor de Apel.

Cum autoritatea emitentă a actului administrativ contestat, respectiv a Deciziei nr. 42/P/17.11.2020, este o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, conform criteriului rangului autorităţii emitente, competenţa de soluţionare a acestei cauze aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi nu Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale,

Este de observat, pe de o parte, faptul că în motivarea hotărârilor de declinare reciprocă a competenţei, ambele instanţe, pentru stabilirea competenţei materiale, au reţinut că se are în vedere rangul autorităţii emitente a actului în discuţie, excluzând criteriul valoric pentru stabilirea competenţei materiale pe considerentul că nu s-a stabilit nicio creanţă bugetară în sarcina reclamantei, suma de 205764 RON, stabilită în decizia contestată, reprezentând suma cu care reclamanta a fost obligată să-şi reîntregească patrimoniul, constând în salarii plătite peste limita legală (în opinia pârâtei) şi contribuţiile aferente, urmând ca obligaţiile bugetare să fie stabilite ulterior reîntregirii patrimoniului, iar pe de altă parte, faptul că obiectul cauzei îl formează şi anularea în parte a dispoziţiei obligatorii nr. TMR AIF 2437/14.08.2020 şi a raportului de inspecţie economico-financiară nr. TMR AR 2436/14.08.2020 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciu de Inspecţie Economico - Financiară.

Dacă legea nu prevede altfel, instanţa de contencios administrativ competentă material să judece în fond urmează a fi determinată în funcţie de criteriul valoric numai atunci când actul contestat priveşte o creanţă din categoria celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, în caz contrar instanţa de contencios administrativ competentă material să judece în fond litigiile urmează a fi determinată în funcţie de criteriul rangului autorităţii emitente a actului contestat, în cazul de faţă a deciziei prin care s-a soluţionat plângerea prealabilă, având în vedere că, potrivit art. 45 din Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobate prin H.G. nr. 101/2012, obiectul acţiunii în contencios administrativ îl reprezintă decizia emisă în soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva dispoziţiei obligatorii.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că autoritatea emitentă a deciziei contestate, nr. 42/P/17.11.2020, prin care s-a soluţionat plângerea prealabilă, este o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.