Subsidiary character of public-interest claims by associations in administrative litigation and unconstitutionality of interpretation by Recurs în Interesul Legii

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii, Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară să constate, cu alte cuvinte că răspunsul primit de la pârâtul C.S.M. este unul abuziv, luat cu exces de putere deoarece acest răspuns nu conţine motivele concrete pentru care C.S.M. refuză să acţioneze pentru a-şi îndeplini obligaţiile legale. În refuzul C.S.M. sunt doar referiri evazive la Legea nr. 303/2004 respectiv Legea nr. 317/2004, Or, tocmai ambiguitatea acestor legi este criticată. Scopul acestui demers este tocmai ca sistemul judiciar din România să reintre în normalitate şi ca justiţiabilii să ştie în concret care sunt regulile după care acesta funcţionează.

La termenul din 04.11.2020, asociaţia reclamantă a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1); art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) şi lit. s); art. 8 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată de Î.C.C.J., completul învestit să judece Recursul în Interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020, prin care se stabileşte că:

"în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele Asociaţiei, potrivit statutului."

Reclamanta a apreciat că interpretările R.I.L. 8/2020 antereferite încalcă art. 21 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 20 alin. (1) din Constituţia României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 4.11.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2020, a respins excepţia lipsei de obiect, a prorogat discutarea excepţiei lipsei de interes, a luat act că reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor invocate, a pus în vedere autorităţilor publice pârâte să formuleze un punct de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Prin încheierea din 24.02.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă.

Prin sentinţa civilă nr. 447 din 24.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, şi Inspecţia Judiciară.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 447 din 24.03.2021 şi a încheierii din 24.02.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prev. de art. 488 pct. 6, pct. 8 Cod pproc.civ.

A. Recursul recurentei-reclamante A., formulat împotriva încheieri din 24.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, vizează casarea acesteia, recurenta arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 al Noului C. proc. civ.. În esenţă instanţa de fond susţine că nu se poate aduce în faţa instanţei de contencios constituţional o decizie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru soluţionarea Recursului în Interesul Legii. În aceste sens a invocat dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 854 din 23 iunie 2011publicată în Monitorul Oficial nr. 672 din 21 septembrie 2011; Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011; Decizia Curţii Constituţionale nr. 337 din 22 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din C. proc. civ. în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1115 din 28 decembrie 2018; Decizia nr. 733 din 8 octombrie 2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1243 din 17 decembrie 2020, Decizia nr. 590 din 8 octombrie 2019 eferitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 469 alin. (3) din C. proc. pen., în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1019 din 18 decembrie 2019

A arătat recurenta că interpretările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii pot fi supuse controlului de constituţionalitate, iar acest lucru s-a mai întâmplat de multe ori.

Că are legătură cu prezenta cauză este mai mult decât evident, pârâta CSM a invocat în întâmpinare excepţia lipsei de interes a Asociaţiei prin raportare tocmai la Decizia RIL nr. 8/2020, pe care o menţionează explicit. Ulterior, C.S.M., susţine în punctul de verere faţă de cererea noastră de sesizare a CCR, document cu nr. x/2020 din 28.12.2020, că prevederile Deciziei RIL nr. 8/2020 nu au legătură cu prezenta cauză.

În concluzie, a arătat recurenta că faţă de cele prezentate solicită admiterea prezentul recurs, casarea încheirii de Şedinţă recurată şi, rejudecând cauza să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1); art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s); art. 8 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul investit să judece Recursul în Interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 2 iulie 2020.

B. Recurenta-reclamantă A., cu privire la recursul formulat împotriva Hotărârii Civile nr. 447/2021 din data de 24 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr x/2020, a invocat cazurile de casare prev. de art. 488 pct. 6, pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat că aprecierea instanţei nu vizează temeinicia cererii, ci procedura. În accepţiunea instanţei de fond, chiar dacă pârâţii ar vrea, aceştia se află în imposibilitatea adoptării unei astfel de hotărâri. În concluzie, argumentele instanţei de fond se referă doar la o eventuală excepţie de inadmisibilitate, excepţie care nu a fost invocată de nimeni, nici măcar de instanţă din oficiu. Mai mult, nici faptul că instanţa de fond îşi însuşeşte argumentul imposibilităţii adoptării hotărârii cerute nu este spus explicit, menţionarea acestuia în penultimul paragraf al paginii 3 se suprapune cu motivaţia dată de pârâta C.S.M.

A arătat recurenta-reclamantă că motivarea instanţei de fond se poate rezuma la trei cuvinte: "Nu se poate." Or, aceasta nu este o motivare în sine. Justiţia ar trebui să spună clar şi explicit care sunt motivele pentru care nu se poate. Dar tocmai că acestea nu se aplică niciodată sau aproape niciodată este marea problemă. Astfel, hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, acesta fiind un motiv de casare dat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând recurenta că în continuare va arăta că există exces de putere din partea autorităţilor publice.

Instanţa de fond consideră că dacă a fost furnizat reclamantei un răspuns, atunci nu există exces de putere. A accepta acest lucru înseamnă a accepta faptul că o autoritate publică trebuie să răspundă ceva, nici nu contează ce, şi atunci nu se poate vorbi despre refuz nejustificat. Dar acest lucru nu poate fi legal. De altfel aceasta este şi părearea specialiştilor, de exemplu în lucrarea "Legea contenciosului administrativ - Comentată şi adnotată" de B., Ediţia a IlI-a, revăzută şi adăugită, editura Universul Juridic 2015.

Din doctrina citată se desprinde ideea că interesul public este prioritar. Dar prin asta se înţelege că autorităţile publice pot lua unele măsuri ce îngrădesc unele interes legitime private tocmai pentru a apăra interesul public. Dar aici este tocmai situaţia inversă. Consiliul Superior al Magistraturii apără un interes privat, în dauna unui interes legitim public, care este acela de a avea un sistem juridic imparţial, funcţional şi eficient.

Prevederile Art. 99 lit. r) din Legea 303/2004 sunt, de facto, inaplicabile.

Recurenta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri în ceea priveşte punerea în vederea intimaţilor de a fi obligaţi să le depună la dosarul cauzei.

În concret, a arătat recurenta că instanţa de fond consideră că nu există un refuz nejustificat de a soluţiona cererea Asociaţiei, aşa cum este definit refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004 şi nici nu analizează pretinsul exces de putere invocat de Asociaţie, aşa cum este definit excesul de putere de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004. Or, recurenta susţine tocmai că există exces de putere (deci sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004) şi există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii Asociaţiei (deci sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004).

A mai arătat recurenta că referitor la modul în care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate invocată, în portaluljust.ro era afişată soluţia "Amână pronunţarea" dar în data de 01.03.2021 recurenta a primit la sediul Asociaţiei comunicarea că sunt 48 de ore pentru a face recurs, ore care încep să curgă din data de 24.02.2021 .

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs în data de 02.03.2021, deşi art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 prevede că recursul ar trebui judecat în 3 zile .

A arătat recurenta că îşi menţine toate considerente prezentate prin documentul din data de 02.03.2021.

Recurenta a reiterat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1); art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s); art. 8 alin. "Apărarea democraţiei, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume.", (1^1) şi (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul investit să judece Recursul în Interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 2 iulie 2020.

C. Recurentul-pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, împotriva sentinţei civile nr. 447 din 24.03.2021 şi a încheierii din 4.11.2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a formulat recurs incident prin care solicită admiterea recursului incident formulat, casarea, în parte, a sentinţei şi încheierii recurate, cu consecinţa admiterii în prealabil a excepţiei lipsei de obiect şi a respingerii cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect, precum şi admiterea excepţiei lipsei de interes, cu consecinţa respingerii cererii ca fiind lipsită de interes, pentru următoarele considerente:

Recurentul a invocat motivele de casare prev. de art. art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare.

Sub aspectul motivului de nelegalitate prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură, recurentul a arătat faptul că prin hotărârea recurată instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a nesocotit dispoziţiile art. 248 din C. proc. civ., omiţând să se pronunţe mai întâi cu privire la excepţia lipsei de interes.

Astfel, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ.:

"Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. A mai arătat recurentul că în cauză, deşi s-a dispus unirea cu fondul a excepţiei lipsei de interes în şedinţa din data de 10.02.2021, instanţa a omis ulterior să se pronunţe asupra acesteia, fiind incident motivul prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, recurentul a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod eronat cu privire la netemeinicia excepţiei lipsei de obiect.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond în încheierea de şedinţă din data de 04.11.2020, recurentul a susţinut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă care este obiectul demersului promovat de către Asociaţia reclamantă şi anume pretenţia concretă dedusă judecăţii, cererea fiind nestructurată.

A susţinut recurentul că cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte disp. art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nefiind indicat obiectul cererii şi anume pretenţia dedusă judecăţii, în sensul de a da, a face sau a nu face ceva.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurentul a arătat că se impune sancţiunea nulităţii cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării cererii pentru neindicarea obiectului cererii.

Astfel, în temeiul art. 196 alin. (1) coroborat cu art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., se impunea admiterea excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării cererii pentru neindicarea obiectului cererii.

Sub aspectul aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurentul a susţinut că în mod eronat a constatat instanţa de fond că "Asociaţia reclamantă a probat îndeplinirea condiţiei existenţei unei vătămări într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat al Asociaţiei, în sensul celor statuate prin completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 8 a Î.C.C.J", făcând o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurentul a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare, "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

Art. 2 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ defineşte persoana vătămată ca orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

Prin urmare, pentru a putea introduce o acţiune în contencios administrativ, orice subiect de drept trebuie să dovedească faptul că a fost vătămat într-un drept/interes legitim.

În ceea ce priveşte condiţiile speciale de exercitare a acţiunii în contencios administrativ subiectiv, justificarea unui interes este imperios legată de afirmarea unui drept subiectiv, iar anularea unui act administrativ poate fi dispusă numai dacă acesta a produs o vătămare într-un drept ori interes legitim privat, constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil prefigurat.

Spre deosebire de contenciosul administrativ subiectiv, contenciosul obiectiv este destinat a apăra legalitatea obiectivă prin analizarea în abstract a unei chestiuni de legalitate, având în vedere realizarea unui interes public, caracterizându-se prin generalitate şi impersonalitate.

Obiectul cererii de chemare în judecată a recurentei-reclamante nu este conturat şi nu este reprezentat de un act administrativ cu caracter individual, aceasta fiind de fapt nemulţumită de răspunsul primit cu privire la solicitarea adresată CSM privind adoptarea unei hotărâri sau regulament care să definească noţiunea de "motive imputabile" din cuprinsul art. 99 lit. h) şi r) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi să clarifice procedura de sancţionare a judecătorilor în ipoteza nerespectării termenului legal pentru redactarea şi motivarea hotărârilor judecătoreşti.

Deşi recurenta-reclamantă, prevalându-se de prevederile art. 7 din Statutul Asociaţiei, potrivit cărora:

"Scopul asociaţiei este de a promova şi susţine valorile democraţiei, în special a proprietăţii private, a pieţelor libere şi concurenţiale, dar şi a unui sistem juridic imparţial, funcţional şi eficient", face trimitere la încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, în fapt se invocă un interes legitim public, definit prin art. 2 lit. r)} din Legea nr. 554/2004.

Potrivit definiţiilor date de art. 2 alin. (1) lit. r) şi s) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare, interesul legitim public este interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale competenţei autorităţilor publice, iar organismele sociale interesate sunt structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative.

Recurentul-pârât a făcut trimitere la prevederile art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, şi nu invers, cum s-ar putea pretinde în cauza de faţă.

În cauză, recurenta-reclamantă a motivat existenţa şi legitimitatea interesului ei prin prisma prevederilor art. 7 din Statutul Asociaţiei.

A mai susţinut recurentul că nu este îndeplinită în cauză condiţia referitoare la justificarea unui interes legitim privat, în înţelesul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil prefigurat, lipsa acesteia neputând fi acoperită de interesul public invocat de către reclamantă, întrucât acesta nu poate avea decât un caracter subsidiar.

Recurenta-reclamantă nu relevă existenţa unor acte administrative individuale care să fi produs o vătămare acesteia prin încălcarea vreunui drept prevăzut de lege sau a vreunui interes legitim privat.

De altfel, având în vedere şi principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice fără scop lucrativ, preluat în cuprinsul dispoziţiilor art. 206 alin. (2) din C. civ., potrivit căruia acestea pot avea doar acele drepturi şi obligaţii care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut, apreciem, contrar celor reţinute de instanţa de fond că, în speţă, recurenta-reclamantă nu a dovedit că a suferit vreo vătămare.

De altfel, practica instanţei supreme este constantă în sensul că în cadrul contenciosului administrativ subiectiv (ce are ca scop protejarea drepturilor subiective ce aparţin unei persoane fizice sau juridice determinate, individualizate) nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea revocării/nulităţii urmând a fi aplicată numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse persoanei fizice sau juridice într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

Prin urmare, a arătat recurentul-pârât C.S.M. că instanţa de fond nu a reţinut în mod judicios cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 8 din 02.03.2020.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii- pârâţi Inspectia Judiciara si Consiliul Superior al Magistraturii au formulat intampinare prin care au invocat exceptia tardivitatii recursului reclamantei formulat impotriva incheierii din 24.02.2021.

Recurenta-reclamantă a formulat raspuns la intampinare solicitând respingerea exceptiei tardivitatii recursului raportat la adresa nr. 231/birp/14.06.2021 a Curţii de Apel Bucuresti.

Intimata-pârâtă Inspectia Judiciara a formulat intampinare solicitând respingerea recursului reclamantului impotriva sentinţei civile nr. 447/2021, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A. Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă A., formulat împotriva încheieri din 24.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că este fondat şi îl va admite pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) şi lit. s), art. 8 alin. (1)1 şi 12 din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece Recursul în Interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020, este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte constată că prima condiţie este îndeplinită, excepţia fiind invocată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.

Excepţia are ca obiect neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) şi lit. s), art. 8 alin. (1)1 şi 12 din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece recursul în interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020, astfel:

- art. 1 alin. (1) - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public;

- art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) şi lit. s) - (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice;

s) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative;

- art. 8 alin. (1)1 şi 12 - (11) Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

(12) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), acţiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2).

Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia existenţei legăturii normelor legale cu privire la care se invocă excepţia de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, având în vedere cele prevăzute de dispoziţiile legale şi obiectul prezentei cauze, prin Decizia nr. 8/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020, pronunţată în recurs în interesul legii, stabilindu-se că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului".

Având în vedere obiectul prezentei cauze, prin care reclamanta a solicitat să se constate pretinsul refuz nejustificat din partea autorităţilor pârâte de a soluţiona cererea prin care a solicitat adoptarea unei hotărâri sau regulament care să definească noţiunea de motive imputabile din cuprinsul art. 99 lit. h) şi r) din Legea nr. 303/2004 şi să se clarifice procedura prin care un judecător ar putea fi sancţionat pentru nerespectarea termenului legal pentru redactarea şi motivarea hotărârilor judecătoreşti, sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, în mod greşit reţinând prima instanţă că Asociaţia reclamantă solicită deducerea în faţa instanţei constituţionale a Deciziei nr. 8/2020 dată de Î.C.C.J. în interpretarea unor dispoziţii din Legea nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate nu priveşte decizia pronunţată în recursul în interesul legii, ci dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) şi lit. s), art. 8 alin. (1)1 şi 12 din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece recursul în interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020.

De asemenea, aceste norme nu au fost constatate ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, fiind, astfel, îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Opinia Înaltei Curţi asupra excepţiei de neconstituţionalitate este în sensul că dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) şi lit. s), art. 8 alin. (1)1 şi 12 din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 8/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020, sunt constituţionale, nefiind invocate aspecte care să conducă la neconstituţionalitatea acestor dispoziţii.

B. Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 447/2021 din data de 24 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

a). Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., critica invocată de recurentă se referă la faptul că "motivarea instanţei de fond se poate rezuma la trei cuvinte:- Nu se poate. Ori aceasta nu este o motivare în sine, ci Justiţia ar trebui să spună clar şi explicit tocmai de ce nu se poate, astfel că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, acesta fiind un motiv de casare dat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.."

Înalta curte constată că aceste critici nu sunt fondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Elementul esenţial al unei hotărâri judecătoreşti este motivarea, obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti reprezintă o condiţie a procesului echitabil, exigenţă prevăzută atât de Constituţia României (art. 21 alin. (3), cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 paragraf 1).

Înalta Curte reţine că hotărârea este motivată, considerentele sentinţei răspund tuturor susţinerilor reclamantei, motiv pentru care nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Instanţa de fond a cercetat şi analizat în mod efectiv cererea de chemare în judecată, raportat la obiectul acesteia, iar motivarea permite instanţei de control judiciar analiza motivelor de recurs invocate de recurentă.

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond conţine argumente ce susţin soluţia la care a ajuns aceasta sub aspectul fondului cauzei, din considerentele sentinţei recurate rezultând că instanţa a reţinut că "refuzul autorităţilor pârâte de a da curs cererilor reclamantei nu este nici nejustificat legal şi nici cu exces de putere, câtă vreme, pârâta Inspecţia Judiciară nu are atribuţii/competenţe legale în sensul cerut de reclamantă iar C.S.M. i-a comunicat că în cuprinsul Legii nr. 303/2004,republicată, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi în Legea nr. 317/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt conţinute astfel de reglementări nefiind posibilă adoptarea unei hotărâri care să definească noţiunea de "hotărâre imputabilă" respectiv să fie clarificată procedura de angajare a răspunderii disciplinare.

Împrejurarea ca recurenta-reclamantă nu este mulţumită de motivarea hotărârii atacate prin prisma soluţiei date nu poate atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate.

Având în vedere aceleaşi considerente, nu poate fi primită nici critica recurentei referitoare la faptul că sentinţa conţine motive străine de natura cauzei, astfel încât nu se poate trage concluzia că hotărârea este nemotivată din perspectiva cazului de casare prev. de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de recurs constată că judecătorul prezentei cauze a răspuns punctual criticilor invocate de reclamantă în acţiunea formulată.

b). Înalta Curte constată că recursul nu este fondat nici în ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocând încălcarea legii de drept substanţial (material), respectiv a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, prima instanţă pronunţând o soluţie legală şi temeinică, cu aplicarea întocmai a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare care poate îmbrăca mai multe aspecte şi anume: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (cum ar fi aplicarea unei norme de drept comun la situaţii pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situaţii care nu cad sub incidenţa ei etc); textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură şi, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speţă nu este justă; violarea unor principii generale de drept etc.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de aprecieri al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Aceste prevederi nu sunt aplicabile, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii a oferit recurentei-reclamante un răspuns pertinent şi argumentat, în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns recurentei-reclamante la memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii, comunicându-i-se faptul că în cazul judecătorilor şi procurorilor abaterile disciplinare sunt reglementate de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar procedura de angajare a răspunderii disciplinare este reglementată de Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, s-au comunicat recurentei-reclamante cele reţinute de Comisia nr. 2 judecători - "Resurse umane şi organizare" din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi anume că nu este posibilă adoptarea unei hotărâri sau regulament în care să fie definită noţiunea de "motive imputabile", respectiv clarificată procedura de angajare a răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor.

Totodată, în mod corect a reţinut prima instanţă că nicio dispoziţie legală nu abilitează Consiliul Superior al Magistraturii să adopte regulamente sau hotărâri referitoare la modul în care sunt definite abaterile disciplinare, respectiv la procedura de angajare a răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor.

De asemenea, noţiunea de "motive imputabile" nu ar putea fi definită în mod exhaustiv printr-o dispoziţie legală, întrucât existenţa unor astfel de motive se poate aprecia doar în cadrul unei analize concrete de la caz la caz.

Prin urmare, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că nu sunt îndeplinite cerinţele excesului de putere, în condiţiile în care în mod justificat nu s-a putut da curs solicitărilor recurentei-reclamante, după ce în prealabil memoriul acesteia a fost analizat, fiindu-i transmis un răspuns în acest sens.

C. Cu privire la recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, privind cazurile de casare prev. de art. 488 pct. 5 şi pct. m 8 C. proc. civ., Înalta Curte Curte constată că nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

a). Referitor la cazul de casare prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu au fost încălcate regulile de procedură în sensul că ar fi fost nesocotite disp. art. 248 C. proc. civ., precum şi că instanţa ar fi omis să se pronunţe mai întâi cu privire la excepţia lipsei de interes.

Prima instanţă a reţinut în considerente că Asociaţia reclamantă a probat îndeplinirea condiţiei existenţei unei vătămări într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat al Asociaţiei, în sensul celor statuate de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 8/2020 a ICCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020. Chiar recurentul-pârât a făcut referire, în propriul recurs incident, la acest argument cuprins în considerentele hotărârii atacate.

Împrejurarea că prima instanţă a prorogat discutarea excepţiei lipsei de interes prin încheierea din 4.11.2020, la termenul din 10.02.2021 a unit excepţia lipsei de interes invocată de autorităţile pârâte cu fondul cauzei, iar ulterior, prin sentinţa civilă nr. 447 din 24.03.2021, s-a pronunţat prin considerente în cuprinsul hotărârii, nu atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate.

b). Cu privire la cazul de casare invocat în recursul incident privind disp. art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a adus critici concrete cu privire la o eventuală sancţiune a anulării sentinţei atacate, în sensul nemotivării acesteia, ori prin existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Recurentul-pârât a invocat prevederi legale cu caracter general, fără a arăta în concret argumentele potrivit cărora susţine că hotărârea primei instanţe este susceptibilă de a fi casată din perspectiva motivului de casare prev. de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

c). Referitor la motivul de recurs prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât, în recursul incident, a făcut referire la împrejurarea că instanţa de fond a apreciat în mod eronat cu privire la netemeinicia excepţiei lipsei de obiect, respectiv că din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă care este obiectul demersului promovat de către Asociaţia reclamantă, şi anume pretenţia concretă dedusă judecăţii, cererea fiind nestructurată.

A mai susţinut recurentul că cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte disp. art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nefiind indicat obiectul cererii şi anume pretenţia dedusă judecăţii, în sensul de a da, a face sau a nu face ceva.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, prin încheierea din 04.11.2020, prin soluţia de respingere a excepţiei lipsei de obiect invocată de pârâtul C.S.M., a reţinut în mod corect că obiectul cerereii de chemare în judecată îl constituie refuzul nejustificat al CSM şi, respectiv, al Inspecţiei Judiciare de a soluţiona cererea adresată de A. acestei autorităţi, refuz exprimat prin răspunsul din data de 29.05.2020, comunicat de C.S.M. la cererea adresată acestuia de asociaţia reclamantă. Totodată, instanţa de fond a arătat, în considerentele sentinţei recurate, că obiectul dosarului de faţă îl constituie pretinsul refuz nejustificat exprimat de autorităţile publice pârâte, prin răspunsurile la cererile Asociaţiei reclamante, de a da curs acestora în sensul solicitat de reclamantă. În raport de cele reţinute, în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond excepţia lipsei de obiect.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, criticile aduse de cei doi recurenţi fiind nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, va admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 24 februarie 2021 şi va sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) şi lit. s), art. 8 alin. (1)1 şi 12 din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020.

În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. şi recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 447 din 24.03.2021, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.

Sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) şi lit. s), art. 8 alin. (1)1 şi 12 din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece Recursul în Interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 447 din 24.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 447 din 24.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.