Competence jurisdiction over administrative compensation claims: local vs. central authority ranking and accessory pecuniary claims

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.11.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Garda Forestieră Timişoara şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună cenzurarea refuzului nejustificat al Gărzii Forestiere Timişoara de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016 exprimat prin actul administrativ nr. 8627 din 15.07.2020, plata sumei de 76.422,45 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafaţa de pădure de 351,60 ha încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII) terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Retezat pe întreaga perioadă a anului 2016, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2016, precum şi plata dobânzilor aferente calculate asupra debitului principal în cuantum de 76.422,45 RON, începând cu data de 15.06.2020, data depunerii cererii nr. x din 15.06.2020 la Garda Forestieră Timişoara, până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 198/CA/2021 din 24 martie 2021, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Timişoara şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Tribunalul a reţinut, în esenţă, că din moment ce pretenţiile reclamantei constând în compensaţiile pretinse în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea 46/2008 privind Codul silvic, nu sunt şi nici nu ar putea fi asimilate unor taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, stabilirea competenţei instanţei în funcţie de pragul valoric prevăzut de art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu poate fi realizat, urmând a fi analizată şi stabilită competenţa în funcţie de autoritatea publică împotriva căreia îşi formulează pretenţiile reclamanta, în speţă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală în raport de care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel în raza căreia îşi are domiciliul reclamantul.

2.2. Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 119 din data de 27 mai 2021, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Timişoara şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a înaintat dosarul pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut, în esenţă, că litigiul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ generat de refuzul Gărzii Forestiere Timişoara, exprimat prin adresa nr. x/15.07.2020 şi considerat de reclamantă nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, de acordare a unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii de terenuri forestiere nu le recoltează din cauza fluctuaţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

Astfel, a avut în vedere dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, în raport de care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, având în vedere rangul autorităţii publice locale a emitentului actului administrativ contestat, în speţă Garda Forestieră Timişoara, precum şi sediul reclamantului, situat în localitatea Zeicani, nr. 4, comuna Sarmisegetuza, judeţul Hunedoara.

II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamantă îl constituie cenzurarea refuzului nejustificat al Gărzii Forestiere Timişoara de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016, exprimat prin actul administrativ nr. 8627/15.07.2020, respectiv acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii de terenuri forestiere nu le recoltează din cauza fluctuaţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

În accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere reprezintă "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrative emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile", în speţă fiind incidentă prima ipoteză a textului precitat, având în vedere adresa nr. x din data de 15.07.2020 emisă de Garda Forestieră Timişoara, asimilată actelor administrative unilaterale în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, raportat la obiectul acţiunii, se reţine că litigiul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar competenţa materială de soluţionare a acesteia se stabileşte în funcţie de rangul emitentului actului administrativ contestat în sistemul administraţiei publice, centrale sau locale, în speţă Garda Forestieră Timişoara, autoritatea publică locală care a emis actul vătămător producător de efecte juridice reprezentat de adresa nr. x/15.07.2020.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Textul de lege menţionat instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate anterior (taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), astfel că se va da prevalenţă criteriului rangului autorităţii emitente, astfel cum s-a reţinut şi prin considerentele expuse supra, pe care îl va aplica prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată şi la cadrul procesual pasiv.

Aşa fiind, se reţine că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Timişoara, autoritate publică locală, cât şi pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală. În această situaţie, în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speţă, obiectul principal al cererii îl reprezintă solicitarea de anulare a actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Timişoara, respectiv adresa nr. x din data de 15.07.2020, pe care reclamanta o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâţi, are caracter accesoriu faţă de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti (...)".

Aşa fiind, în considerarea specificului cererilor formulate în materia contenciosului administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Timişoara, autoritate publică locală.

Pe de altă parte, se reţine că solicitarea de chemare în judecată a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenţei materiale, având în vedere şi dispoziţiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, către direcţia care gestionează bugetul din cadrul acestei autorităţi, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcţia care gestionează bugetul din cadrul autorităţii publice centrale către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că aceasta este şi Soluţia de principiu adoptată la data de 7 mai 2018 în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia "în acţiunile introduse de A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Gărzile Forestiere judeţene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare competenta de soluţionare a cauzei se stabileşte în favoarea tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră."

Pe cale de consecinţă, raportat la obiectul principal dedus judecăţii, respectiv sancţionarea refuzului considerat nejustificat de către reclamantă, exprimat de către Garda Forestieră Timişoara prin adresa nr. x/15.07.2020, şi având în vedere prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. (….)", Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ţinând cont de sediul reclamantului situat în localitatea Zeicani, nr. 4, comuna Sarmisegetuza, judeţul Hunedoara.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Faţă de toate considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Timişoara şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor,în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.