Jurisdictional conflict between labor and administrative courts over prosecutors' salary reclassification claims and non-contest of specific administrative acts

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 16.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantele A., B., C., D., E. şi F., în calitate de procurori şi foşti procurori, au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la:

1. emiterea de ordine de reîncadrare şi recalcularea indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare;

2. plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plata până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 5412 din 19 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind pe reclamantele A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010, precum şi dispoziţiile ulterioare din art. 8 alin. (2) din anexa VI la Legea nr. 153/2017, având în vedere că reclamantele au solicitat emiterea ordinelor de reîncadrare şi că legalitatea ordinului de salarizare al procurorilor se poate contesta la colegiul de conducere al parchetului şi ulterior la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 516 din data de 9 aprilie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Conflicte de Muncă, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile Legii speciale nr. 153/2017, întrucât reclamantele nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, acestea solicitând acordarea unor drepturi salariale personalului din justiţie, fără a formula însă plângere împotriva hotărârilor colegiului de conducere.

II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamante îl constituie obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti să emită ordine de reîncadrare şi să recalculeze indemnizaţia lunară de încadrare şi celelalte drepturi aferente, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare, precum şi la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

Problema care a generat conflictul de competenţă între cele două instanţe priveşte stabilirea competenţei materiale procesuale, din perspectiva obiectului cauzei deduse judecăţii şi în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Astfel, Tribunalul Bucureşti a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010, precum şi a dispoziţiilor ulterioare din art. 8 alin. (2) din anexa VI la Legea nr. 153/2017, reţinând că reclamantele au solicitat emiterea ordinelor de reîncadrare şi că legalitatea ordinului de salarizare al procurorilor se poate contesta la colegiul de conducere al parchetului şi ulterior la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut însă că nu sunt incidente prevederile Legii speciale nr. 153/2017, apreciind că prezenta cauză reprezintă un veritabil litigiu de muncă, fiind de competenţa instanţei specializate în soluţionarea cauzelor de conflicte de muncă şi asigurări sociale de la domiciliul reclamantelor, în temeiul dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Înalta Curte constată că reclamantele au învestit instanţa de conflicte de muncă şi asigurări sociale a tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială, solicitând acestea emiterea de ordine de reîncadrare şi recalcularea indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 01.08.2016 şi în continuare, precum şi plata diferenţelor rezultate între venitul la care sunt îndreptăţite şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În speţă nu sunt incidente prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI a Legii nr. 153/2017, întrucât aceste dispoziţii de excepţie sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale, reglementând competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamantele nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.

Totodată, în cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, motiv pentru care litigiului dedus judecăţii îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 lit. p) şi art. 208 din Legea nr. 62/2011 şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată de dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Raportul juridic pe care se grefează petitele acţiunii (plata unor diferenţe de drepturi salariale) este un raport juridic de muncă, fie el şi atipic ("sui generis"), calificare făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495/16 iulie 2009, prin care s-au reţinut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcţionarilor publici civili sau militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, persoanelor care deţin demnităţi publice, magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă. Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis".

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform art. 269 alin. (2) din acelaşi act normativ "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Totodată, în temeiul art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal". Aşa fiind, se constată că demersul judiciar iniţiat de reclamante se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa materială revenind, aşadar, în primă instanţă tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Faţă de toate considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.