Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4127/2021 AI generated

Interim pharmaceutical compensation: loss of procedural interest following unchallenged favorable judgment and nullity of appeal for unpaid stamp duty

Case Number Decizia nr. 4127/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) ruled that the appeal filed by the National Agency of Medicines and Medical Devices (NAMMD) was null and void for failure to pay the required judicial stamp duty, and it dismissed the appeal filed by the plaintiff-patient for lack of legal interest, leaving the lower court's interim order in force which obligates the National Health Insurance House to provide the patient with the medication Fingolimod at 100% compensation (no out-of-pocket cost) pending the final resolution of the underlying case. The dispute originated as a presidential order application where the plaintiff sought the mandatory provision of an off-label medication, challenging the prior instance's decision that had admitted the claim against the insurer but dismissed it against the Government, Ministry of Health, and NAMMD due to a lack of passive procedural standing. The ICCJ determined that because the National Health Insurance House did not appeal the favorable judgment in the plaintiff's favor, the plaintiff's procedural interest in further litigation vanished, rendering his appeal inadmissible under Articles 32 and 33 of the Civil Procedure Code, while the NAMMD's appeal was annulled under Article 486 of the Civil Procedure Code due to the non-compliance with the stamp duty requirement mandated by Article 24 of Emergency Government Ordinance No. 80/2013.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 248 C. proc. civ, art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ; Interim pharmaceutical compensation: loss of procedural interest following unchallenged favorable judgment and nullity of appeal for unpaid stamp duty: The dispute originated as a presidential order application where the plaintiff sought the mandatory provision of an off-label medication, challenging the prior instance's decision that had admitted the claim against the insurer but dismissed it against the Government, Ministry of Health, and NAMMD due to a lack of passive procedural standing. The ICCJ determined that because the National Health Insurance House did not appeal the favorable judgment in the plaintiff's favor, the plaintiff's procedural interest in further litigation vanished, rendering his appeal inadmissible under Articles 32 and 33 of the Civil Procedure Code, while the NAMMD's appeal was annulled under Article 486 of the Civil Procedure Code due to the non-compliance with the stamp duty requirement mandated by Article 24 of Emergency Government Ordinance No. 80/2013.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty procedural nullity loss of legal interest order to pay civil judgment health claims

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
şi mama D., precum şi pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, ambii recurenţi criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
În dezvoltarea recursului său, recurentul-reclamant, prin reprezentanţi legali, a susţinut că pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale au calitate procesuală pasivă în cauză, întemeindu-şi opinia pe art. 242 alin.
art. 248 C. proc. civ
Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 C.
art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (caz de casare circumscris prevederilor art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (caz de casare circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
art. 486 alin. (2) din C. proc. civ
Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin.
art. 486 alin. (3) din C. proc. civ
Prin urmare, consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea neîndeplinirii acestei obligaţii fiind nulitatea recursului netimbrat.
art. 33 din C. proc. civ
d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for the final operative orders of the court, specifically for annulling the untimely appeal and dismissing the appellant's appeal for lack of interest.

art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for resolving the exception of nullity of the appeal due to failure to pay the judicial stamp duty.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 07.06.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, a solicitat obligarea acestora la asigurarea către acesta, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului FINGOLIMOD (denumire comercială B.), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 192 din 29 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A., prin reprezentanţi legali tatăl C. şi mama D., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a obligat pârâta să îi asigure reclamantului, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) medicamentul FINGOLIMOD (denumire comercială B.) până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, a respins ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă cererea reclamantului împotriva Guvernului României, Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul A., prin reprezentanţi legali tatăl C. şi mama D., precum şi pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, ambii recurenţi criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său, recurentul-reclamant, prin reprezentanţi legali, a susţinut că pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale au calitate procesuală pasivă în cauză, întemeindu-şi opinia pe art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ale cărui dispoziţii le-a enunţat, apreciind că Guvernul României are calitate procesuală pasivă întrucât îi revine obligaţia aprobării listei cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, printr-o hotărâre adoptată în acest sens.

Totodată, a arătat că la data de 04.09.2018 Ministerul Sănătăţii a iniţiat un proiect de ordin privind prescripţia "off-label" a medicamentelor, însă acesta nu a fost adoptat şi publicat în Monitorul Oficial, scopul iniţierii acestui proiect fiind constituirea unei comisii în vederea aprobării decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului.

Cât priveşte calitatea procesuală a pârâtei Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, recurentul-reclamant a susţinut că aceasta nu şi-a exercitat competenţa legală de a iniţia din oficiu evaluarea medicamentului FINGOLIMOD (denumire comercială B.) pentru extinderea indicaţiilor terapeutice, evocând prevederile art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale.

În continuare, recurentul-reclamant a făcut trimitere la jurisprudenţa europeană în materia dreptului la viaţă protejat prin intermediul art. 2 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, precum şi la dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, apreciind că în virtutea prevederilor menţionate statul român are o obligaţie pozitivă de a proteja viaţa cetăţenilor săi.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi admiterii pe fond a cererii de ordonanţă preşedinţială şi faţă de aceşti pârâţi, invocând sub acest aspect o vastă jurisprudenţă.

3.2. Prin recursul său, pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a susţinut că hotărârea de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca neîntemeiată.

În esenţă, recurenta-pârâtă a arătat că nu are atribuţii în asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat şi nu justifică astfel o calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât între atribuţiile şi competenţele instituţionale conferite acesteia prin Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea sa şi pentru modificarea unor acte normative, nu se regăseşte obligaţia de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate sau competenţe în asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat, având această atribuţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 12.08.2021, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, ca nemotivat şi nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.

Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi intimatul-pârât Guvernul României au formulat, la rândul lor, întâmpinări faţă de recursul recurentului-reclamant, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 21.09.2021, recurentul-reclamant a solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză ca nefondate, arătând că principalele critici aduse prin cele două recursuri vizează lipsa calităţii procesuale pasive şi aparenţa de drept ca şi condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.

La termenul de dezbateri din data de 23 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării recursului pârâtei Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi a rămas în pronunţare pe această excepţie, precum şi pe recursul recurentului-reclamant din perspectiva susţinerii acestuia potrivit căreia, în raport de soluţia instanţei de fond, nu mai justifică un interes în susţinerea căii de atac promovate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

5.1. Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului recurentei-pârâte Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale pentru neîndeplinirea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (caz de casare circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Prin citaţia comunicată la data de 10 august 2021, conform dovezii de înmânare aflată la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa recurentei-pârâte Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 192 din 29 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-pârâtă nu a îndeplinit această obligaţie până la termenul de judecată fixat, iar din verificările efectuate se constată că nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru sau cerere de acordare a facilităţilor pentru plata taxei judiciare de timbru. De altfel, la termenul de dezbateri din data de 23 septembrie 2021 partea a susţinut, prin reprezentant, că nu a achitat taxa judiciară de timbru întrucât a promovat calea de atac înainte de a cunoaşte soluţia instanţei de fond, care îi este favorabilă.

Prin urmare, consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea neîndeplinirii acestei obligaţii fiind nulitatea recursului netimbrat.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale împotriva sentinţei civile nr. 192 din 29 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

5.2. Cât priveşte recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte urmează să examineze cu prioritate excepţia lipsei de interes în promovarea acestei căi de atac, având în vedere susţinerea părţii de la termenul de dezbateri din 23 septembrie 2021, conform căreia la acest moment nu mai are niciun interes în susţinerea căii de atac declarate, în condiţiile în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pârâta obligată prin dispozitivul sentinţei de fond, nu a declarat recurs, soluţia favorabilă acestuia rămânând astfel definitivă şi intrând în puterea de lucru judecat.

Aşa fiind, Înalta Curte constată caracterul întemeiat al excepţiei lipsei de interes, pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului.

Întrucât cauza de faţă are ca obiect obligarea pârâţilor, pe cale de ordonanţă preşedinţială, la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului FINGOLIMOD (denumire comercială B.), la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă şi eventuale modificări survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate.

Sub aspectul reliefat, Înalta Curte reţine că prin sentinţa de fond s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a fost obligată aceasta să îi asigure reclamantului, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) medicamentul FINGOLIMOD (denumire comercială B.), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj. De asemenea, s-a respins ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă cererea reclamantului împotriva Guvernului României, Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

În cauză, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a formulat recurs împotriva sentinţei de fond, iar Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale nu a timbrat recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe, susţinând că nu înţelege să achite taxa judiciară de timbru, dată find soluţia de fond care îi este favorabilă, cu privire la acestă cale de atac intervenind sancţiunea nulităţii.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului reclamantului, în condiţiile în care solicitarea i-a fost îndeplinită de către instanţa de fond prin obligarea pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la asigurarea în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a medicamentului FINGOLIMOD (denumire comercială B.), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, pârâtă care nu a atacat cu recurs soluţia primei instanţe, iar Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a arătat că nu înţelege să timbreze propriul recurs, întrucât a declarat această cale de atac înainte de a cunoaşte soluţia primei instanţe, care îi este favorabilă.

Cum interesul de a acţiona al reclamantului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi va respinge recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentanţi legali C. şi D., ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale împotriva sentinţei nr. 192 din 29 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul formulat de reclamantul A., prin reprezentanţi legali C. şi D., împotriva sentinţei nr. 192 din 29 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.