Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4121/2021 AI generated

Agency appeal annulled for lack of legal grounds; partial annulment of sanctions and recovery order upheld.

Case Number Decizia nr. 4121/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the defendant agency against the Court of Appeal's partial annulment of its decision, thereby leaving the lower court's judgment in force. The lower court had partially annulled the agency council's decision and the ethics committee's resolution regarding the investigation and sanctions imposed on the claimant, including the recovery of sums paid to her, while upholding the remainder of the challenged acts. The defendant's appeal was deemed null because it failed to formulate concrete legal criticisms that could be classified under the exhaustive grounds for cassation listed in Article 488 of the Romanian Code of Civil Procedure, instead merely reiterating factual and evidentiary arguments from the merits phase, without identifying any error of legality in the appealed judgment; no grounds of public order were found to be raised ex officio.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Agency appeal annulled for lack of legal grounds; partial annulment of sanctions and recovery order upheld: The lower court had partially annulled the agency council's decision and the ethics committee's resolution regarding the investigation and sanctions imposed on the claimant, including the recovery of sums paid to her, while upholding the remainder of the challenged acts. The defendant's appeal was deemed null because it failed to formulate concrete legal criticisms that could be classified under the exhaustive grounds for cassation listed in Article 488 of the Romanian Code of Civil Procedure, instead merely reiterating factual and evidentiary arguments from the merits phase, without identifying any error of legality in the appealed judgment; no grounds of public order were found to be raised ex officio.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil annulment administrative sanction factual grounds administrative investigation evidentiary orders

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (A.R.A.C.I.S.), criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, excepţie invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului pârâtei în considerarea argumentelor ce succed.
art. 486 alin. (3) din C. proc. civ
d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:
art. 487 alin. (1) din C. proc. civ
De asemenea, legiuitorul a statuat la art. 487 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 489 alin. (1) din C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
art. 489 alin. (2) din C. proc. civ
(3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
art. 488 din C. proc. civ
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Astfel fiind, este de observat că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta indicând în mod formal dispoziţiile art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for the annulment of the appeal because the grounds did not fall within the cases for cassation.

art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Procedural rule applied to find the appeal null due to lack of proper legal grounds.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for deciding on the appeal in the final order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.12.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat anularea în tot a Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (A.R.A.C.I.S.) nr. 58 din data de 30.08.2018, apreciind-o netemeinică şi nelegală.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2399 din 14 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior; a anulat în parte Hotărârea Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (A.R.A.C.I.S.) nr. 58/30.08.2018 şi Proiectul de rezoluţie emis de Comisia de Etică a A.R.A.C.I.S. la data de 01.08.2018, în ceea ce priveşte cercetarea şi sancţiunea propusă de Comisia de etică pentru a fi aplicată reclamantei, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată reclamantei de către Consiliul A.R.A.C.I.S. (art. 1 pct. 1 primul alineat din Hotărârea Consiliului A.R.A.C.I.S. nr. 58/30.08.2018) şi în ceea ce priveşte recuperarea sumelor plătite reclamantei (recuperare prevăzută la art. 1 pct. 2 din Hotărârea Consiliului A.R.A.C.I.S. nr. 58/30.08.2018); a menţinut în rest actele contestate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (A.R.A.C.I.S.), criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat recurenta-pârâtă a susţinut că, prin Notificarea nr. x din 17.07.2018 reclamanta a fost informată cu privire la obiectul cercetării, urmare a "neclarităţilor apărute în procesul de decontare a cheltuielilor asociate deplasării la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi pentru autorizarea programului de studii Tehnică dentară,analizând documentele de călătorie şi cazare, coroborate cu perioada oficială a vizitei (13-15.06.2018)", cât şi despre documentele care stau la baza Notificării (Fişa vizitei şi anexele, Raportul sintetic, Documentele justificative ale deplasării echipei de vizită şi Nota nr. x din 06.07.2018), considerând astfel că formularea folosită în plângere este inexactă, de natură a determina o înţelege eronată a conţinutului sesizării.

A mai susţinut recurenta că documentele vizitei de evaluare au ajuns de la Galaţi la Bucureşti, la sediul său, în timp ce vizita încă se desfăşura, conform documentelor predate. Astfel, prin Nota nr. x/06.07.2018 nu se face trimitere la un singur aspect neclar, ci menţionează elementele care au condus spre această neclaritate, la acel moment aspectele ce puteau ridica suspiciuni de abatere de la legislaţia în vigoare fiind exclusiv de ordin financiar-contabil.

În continuare, recurenta-pârâtă a prezentat situaţia de fapt relativ la suspiciunea reţinută privind decontarea sumei aferente contravalorii unei nopţi de cazare pentru sejurul 13-15.06.2018, precum şi situaţia de fapt ce a stat la baza suspiciunii de abatere de la Codul de etică şi normele de conduită profesională ale Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.

Cât priveşte obligaţia Comisiei de Etică de a include conţinutul sesizării în cuprinsul notificării, partea a susţinut că aceasta a fost realizată, în acord cu art. 32 alin. (1), astfel cum rezultă din lecturarea conţinutului Notei nr. x/06.07.2018.

De asemenea, punctul de vedere transmis de reclamantă faţă de notificarea primită a fost înregistrat sub nr. x/25.07.2018, din cuprinsul acestuia rezultând că aceasta a înţeles obiectul verificării şi a formulat apărări pentru toate situaţiile ce ar fi putut fi invocate. În egală măsură, a arătat că şi cei trei membrii ai echipei de vizită au înţeles solicitările Comisiei de Etică şi au răspuns cu puncte de vedere structurate cronologic pentru activităţile derulate cu ocazia vizitei de evaluare.

A descris recurenta-pârâtă modalitatea desfăşurării audierilor de către Comisia de Etică, apreciind că au fost respectate obiectivele de transparenţă şi echitate, din moment ce reclamanta a avut ocazia să consulte minuta audierilor şi să facă toate modificările necesare pentru o relatare corectă a discuţiilor desfăşurate, dovadă în acest sens fiind cele două modificări efectuate înainte de asumarea variantei finale. Totodată, proiectul de rezoluţie al Comisiei de Etică a fost transmis reclamantei şi membrilor echipei de vizită, înainte de a fi prezentat Consiliului A.R.A.C.I.S., aceştia având dreptul să formuleze puncte de vedere, lucru care nu s-a întâmplat.

În referire la critica ce vizează lipsa punctului de vedere al prof. univ. dr. B. cu privire la etapele parcurse pentru desemnarea echipei de vizită şi stabilirea perioadei de vizită, recurenta-pârâtă a susţinut că prof. B. a răspuns solicitării Comisiei de Etică, formulând în acest sens un punct de vedere prin care a eliminat posibilitatea formulării şi a altor suspiciuni de abatere de la Codul de etică, punct de vedere care nu a fost de natură a determina modificarea concluziilor membrilor Comisiei de Etică.

Cât priveşte critica referitoare la nemotivarea hotărârii Consiliului A.R.A.C.I.S. nr. 58/30.08.2018, recurenta-pârâtă a susţinut că în şedinţa din 30.08.2018, în care a fost expus Proiectul de rezoluţie al Comisiei de etică, au fost dezbătute concluziile acestuia şi membrii Consiliului au hotărât cu majoritate de voturi aprobarea Proiectului de rezoluţie, cu excepţia propunerilor de sancţiuni aplicabile, toate aceste aspecte fiind inserate în cuprinsul Hotărârii nr. 58/30.08.2018.

În plus, motivele aplicării sancţiunilor rezultă din concluziile la care a ajuns Comisia de Etică în cercetarea cauzei, iar agravarea sancţiunilor aplicate reiese din faptul că reclamanta trebuia să cunoască şi să aplice ad literam regulamentele A.R.A.C.I.S. şi Metodologia, ţinând cont de împrejurarea că aceasta este membru în Comisia de Ştiinţe Medicale şi are experienţă în evaluări din anul 2007.

Conchizând, recurenta-pârâtă a arătat că toate dezbaterile în Consiliul A.R.A.C.I.S. se finalizează prin hotărâri adoptate cu majoritate de voturi, iar în cazul în care membrii Consiliului nu ar fi fost de acord cu rezoluţia Comisiei de Etică, ar fi restituit cauza acestei comisii în vederea reluării analizei dosarului de suspiciune de abatere de la Codul de etică.

Pentru considerentele prezentate, a solicitat admiterea recursului, casarea parţială a sentinţei de fond, în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de anulare în parte a Hotărârii Consiliului A.R.A.C.I.S. nr. 58/30.08.2018 şi a Proiectului de rezoluţie emis de Comisia de Etică a A.R.A.C.I.S. la data de 01.08.2018 cu privire la cercetarea şi sancţiunea propusă de Comisia de Etică pentru a fi aplicată reclamantei de către Consiliul A.R.A.C.I.S. (art. 1 pct. 1 primul alineat din Hotărârea nr. 58/30.08.2018) şi în ceea ce priveşte recuperarea sumelor plătite reclamantei (art. 1 pct. 2 din Hotărârea nr. 58/30.08.2018).

4. Apărările formulate în cauză

Deşi cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la data de 02 iunie 2020, aceasta nu a formulat întâmpinare faţă de calea de atac promovată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, excepţie invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului pârâtei în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

De asemenea, legiuitorul a statuat la art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. în sensul că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

În contextul normativ evidenţiat, Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Aşadar, procedând la analizarea cererii de recurs şi a susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine caracterul nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, având în vedere că este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată pe fondul cauzei în faţa primei instanţe.

Astfel fiind, este de observat că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta indicând în mod formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a formula vreo critică de nelegalitate a sentinţei atacate. În realitate, din cererea de recurs rezultă că partea a reiterat aspecte ce vizează fondul litigiului, situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză, reluând astfel ca atare argumentele prezentate în faţa instanţei de fond.

În acest context, se constată că modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestită cu verificarea legalităţii hotărârii atacate, reproducerea stării de fapt şi a probatoriului administrat în cauză neconstituind critici de nelegalitate a sentinţei atacate.

Pe cale de consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate în vreunul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât, în speţă, recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de pârâta Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior împotriva sentinţei nr. 2399 din 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.