Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4067/2021 AI generated

Inadmissibility of appeal against declination of material jurisdiction under Art. 132(3) CPC

Case Number Decizia nr. 4067/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, leaving the lower court's declination of jurisdiction in force. The appellant challenged a procedural ruling by an appellate court that had declared itself materially incompetent and referred the administrative dispute regarding an allegedly illegal and unmotivated decision to a competent court of first instance. Relying on Article 132(3) of the Civil Procedure Code, which stipulates that judgments declaring a court incompetent are not subject to any appeal to accelerate case processing, and Article 457(1), the Supreme Court held that no appeal lies against such declinations, thereby upholding the procedural bar against the appellant's challenge.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 132 alin. (3) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Inadmissibility of appeal against declination of material jurisdiction under Art. 132(3) CPC: The appellant challenged a procedural ruling by an appellate court that had declared itself materially incompetent and referred the administrative dispute regarding an allegedly illegal and unmotivated decision to a competent court of first instance. Relying on Article 132(3) of the Civil Procedure Code, which stipulates that judgments declaring a court incompetent are not subject to any appeal to accelerate case processing, and Article 457(1), the Supreme Court held that no appeal lies against such declinations, thereby upholding the procedural bar against the appellant's challenge.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code procedural interpretation of judgment challenge of administrative decisions jurisdictional matters appealability of interlocutory decision objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Provides the substantive legal basis for dismissing the administrative appeal as inadmissible.

art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Applied as the procedural rule establishing that judgments declaring jurisdictional incompetence are not subject to appeal, rendering the appeal inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi cu nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. şi C., apreciind că au dat o hotărâre ilegală şi fără motivare, în data de 23.11.2020 în dosarul nr. x/2020, în camera de consiliu.

În motivarea cererii reclamantul arată că el nu a formulat cerere de reexaminare, iar pârâtele au încălcat prevederile C.R. prevăzute la art. 126 alin. (6) care precizează: Controlul judecătoresc al actelor administrative este garantat. Pârâtele au soluţionat cererea sa printr-o încheiere nelegală, dată în camera de consiliu şi fără citarea părţilor şi prin încălcarea L 554, care la art. 14 alin. (2) precizează: Instanţa soluţionează cererea cu citarea părţilor. Acest articol mai prevede: Procedura prevăzută la art. 200 şi 201 din L. 134 C. proc. civ. nu este aplicabil.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 40 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi si in consecinţă a fost declinată, în favoarea Tribunalului Vaslui, competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A. in contradictoriu cu paratele B. si C. .

Recursul

Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond pentru motive de nelegalitate.

In esenţă, recurentul - reclamant a arătat că instanţa fondului a şi-a respectat atribuţiile funcţionale stabilite prin Constituţia României, Legea 134/2010, Legea nr. 554/2004 şi Regulamentul de Ordine Interioară a instanţelor judecătoreşti aprobat prin (H CSM nr. 1375/2015).

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, a pus în discuţia părţilor la termenul din data de 21 septembrie 2021 în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Curtea reaminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

În materia excepţiei de necompetenţă, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se declară necompetentă, modificarea intervenind prin dispoziţiile Legii nr. 202/2010, fiind menţinută şi în actuala reglementare, ca măsură privind accelerarea soluţionării proceselor.

Fiind învestită cu critici privind neconstituţionalitatea textului de lege, Curtea Constituţională, prin numeroase decizii (Decizia nr. 331 din 12. iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014) a constatat că intenţia legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege a fost aceea de a asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.

Curtea a mai reţinut că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. nu priveşte judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluţionarea unui incident procedural, de stabilire a instanţei competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanţa îl poate reţine în hotărârea de declinare fiind propria necompetenţă materială sau teritorială.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Aşadar, reţine Înalta Curte că, sentinţa civilă nr. 40 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal este pronunţată în condiţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., fără cale de atac, urmând a aplica sancţiunea inadmisibilităţii recursului.

Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

În temeiul acestor considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 40 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2021.