Appeal dismissed: claimant's insurance compensation claim rejected as filed outside the 90-day statutory deadline following insurer bankruptcy.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.12.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor contestaţie împotriva deciziei nr. 17737 din 12.11.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei şi admiterea cererii de plată aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1389 din 10 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ar fi înregistrat cererea de plată la 21.08.2018, după împlinirea termenului legal. În realitate, instanţa de fond nu a analizat niciuna dintre susţinerile sale, fiind încălcat astfel art. 6 din CEDO.

A mai arătat recurentul că se reţine în mod greşit data naşterii dreptului de creanţă ca fiind 07.05.2018, data suspendării de drept a dosarului nr. x/2013, iar data limită până la care putea fi înregistrată cererea de plată era 07.08.2018.

A apreciat că instanţa de fond se pronunţă pe aspecte ce nu au fost reţinute în decizia FGA, reţinând că data până la care se putea formula cererea era 16.06.2017, deşi FGA are în vedere data suspendării dosarului. Data naşterii dreptului de creanţă este data la care se va pronunţa hotărârea judecătorească, nu data la care s-a dispus suspendarea cauzei, recurentul arătând că este în drept pe toată perioada şi ulterior, 90 de zile după pronunţarea unei hotărâri definitive, să formuleze cerere către fond.

A mai menţionat recurentul că i-au fost încălcate dreptul la un proces echitabil şi dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând în principal să se constate nulitatea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimat, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 17737 din 12.11.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a fost respinsă cererea sa de despăgubire, reţinându-se în esenţă că reclamantul nu a formulat în termen legal cererea amintită.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea atacată cuprinde raţionamentul logic ce a condus instanţa la soluţia adoptată, judecătorul a răspuns la toate apărările invocate de părţi şi a statuat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii, fără a folosi considerente contradictorii sau străine de natura cauzei.

Ca atare, fiind respectate prevederile art. 425 din C. proc. civ., hotărârea nu poate fi cenzurată din perspectiva cazului de casare ce vizează aspectul motivării.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta este neîntemeiat.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Înalta Curte constată că prin încheierea pronunţată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Sibiu s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. sa, hotărârea devenind definitivă la data de 17.03.2017.

Astfel, în raport de prevederile legale menţionate anterior, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu opinia judecătorului fondului, că în speţă este vorba despre o creanţă născută anterior rămânerii definitive a hotărârii de faliment, accidentul în urma căruia s-a produs prejudiciul a cărei reparare se solicită având loc la data de 30.04.2013, astfel că termenul de formulare a cererii privind despăgubirea era de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

În aceste condiţii cererea de plată adresată de reclamant la data de 21.08.2018 este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Aşa fiind, constată Înalta Curte că, prin formularea cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, recurentul-reclamant nu a fost suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie privind data naşterii dreptului de creanţă ca fiind data la care se va pronunţa hotărârea judecătorească, invocată de reclamant în memoriul de recurs, nu poate fi reţinută, termenele pentru exerciţiul drepturilor subiective ale părţilor având ca scop stimularea activităţii în procesuale a acestora prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

Mai mult decât atât, astfel cum a reţinut în mod corect prima instanţă, deşi prin decizia contestată Fondul de Garantare a Asiguraţilor a reţinut în mod greşit data de la care se calculează termenul de 90 de zile, data suspendării dosarului x/2013 având ca obiect pretenţiile civile ale reclamantului împotriva asiguratorului, aspect menţionat chiar de pârât în cuprinsul întâmpinării, totuşi nu se impune anularea actului administrativ, având în vedere că termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, chiar şi în situaţia calculării în mod corect de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, nu a fost respectat de reclamant, situaţie în care măsura anulării deciziei FGA ar fi lipsită de orice eficienţă practică.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1389 din 10 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1389 din 10 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2021.