Salary differences, inflation indexation, and statutory interest for probation officers based on sectoral reference values

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018 la data de 08.05.2018, reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

1. Să fie obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cu indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

2. Să fie obligaţi pârâţii să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

3. Să fie obligaţi pârâţii la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei. 4. Să obligaţi pârâtul MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

• să se aplice majorarea salariala de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

• să se aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şl aplicate în mod individual şl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

5. Să fie obligaţi pârâţii la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

6. Să fie obligat pârâtul Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

La data de 02.10.2018, reclamanta a formulat cerere de modificare a cererii introductive în sensul că:

1. Modifică primul petit din cererea introductivă, după cum urmează: obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, la emiterea OMJ - ului individual prin care să îi recunoască şi stabilească un salariu corect ce conţine VRS 463,5 RON (conform OMJ nr. 2883/C/2018);

2. Constată ca fiind rămas fără obiect cel de al doilea petit din cererea introductivă, respectiv acela de a obliga pârâţii să reconsidere perioada de acordare a diferenţelor salariale prevăzute de OMJ 542/C/2018;

3. Îşi menţine petitul al treilea din cererea introductivă, respectiv: obligare a pârâţilor în vederea stabilirii unui calendar exact pentru plata sumelor restante cu titlul despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate din rata inflaţiei;

4. Modifică petitul al patrulea, în sensul de a aplica procentele menţionate în cererea introductivă, luând în calcul noua valoare de referinţă sectorială recunoscută pentru personalul de probaţiune prin OMJ 2883/C/2018, respectiv de 463,5 RON;

5. Modifică petitul al cincilea, în sensul de:

"obligare a Direcţiei Naţională de Probaţiune la plata restanţelor salariale în conformitate cu noile ordine emise, respectiv 2883/C/2018 şi 3996/C/2018, a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei";

6. Modifică petitul al şaselea în sensul de:

"obligare a Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator terţiar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispoziţiile noilor ordine ce au fost emise, respectiv OMJ nr. 2883/C/2018 (prin care se recunoaşte VRS 463,5 RON) şi OMJ nr. 3996/C/2018 (prin care i se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei".

7. Adaugă petitul al şaptelea, acela de:

"obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 988 din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, cu privire la solicitarea reclamantei de obligare la alocarea sumelor necesare plăţii şi respinge în consecinţă acest capăt de cerere ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune.

A fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Au fost respinse petitele 1-2 din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca fiind rămase fără obiect.

Au fost respinse petitele 3-4 din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca fiind neîntemeiate.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii. Astfel, în ceea ce priveşte petitul nr. 3 al cererii, instanţa a reţinut că acesta este nefondat deoarece, referitor la sumele menţionate în cuprinsul OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, nu se apreciază necesară elaborarea unui astfel de calendar precum cel pretins de reclamantă, de vreme ce prevederile O.U.G. nr. 3/2019 instituie în mod direct eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante.

Cu toate acestea, instanţa de fond a obligat pârâta la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Astfel, a arătat recurenta că, întrucât prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 se referă la plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, în eventualitatea rămânerii definitive a hotărârii instanţei de fond, soluţia instanţei de fond va obliga recurenta la plata integrală a diferenţelor salariale, dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2019 fiind aplicabile, cum s-a arătat, doar în eventualitatea în care nu există o hotărâre judecătorească definitivă.

Cu privire la soluţia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale, a invocat recurenta şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătând că, pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanţa de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, instanţa fiind învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018. Drepturile solicitate fiind deja recunoscute de pârâţi, a solicitat recurenta să constate că instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului. Astfel, instanţa de fond a depăşit limitele învestirii întrucât nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante în sensul punerii în aplicare a dispoziţiilor OMJ nr. 2883/C/2018.

A mai arătat recurenta că, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâţilor în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care trebuia verificată de instanţa de fond, precum şi în lumina dispoziţiilor O.U.G. nr. 3/2019, acordarea diferenţelor rezultate în urma emiterii OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi privind OMJ nr. 3396/C/2018, a arătat că era necesar ca instanţa de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect, fiind deja făcută plata în luna octombrie 2018.

Recurenta a mai arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în raport cu dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei, motiv de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că soluţia primei instanţe de obligare a sa la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită pentru că instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018. Totodată, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâţilor în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiţionează legala învestire a instanţei, acordarea diferenţelor rezultate în urma emiterii OMJ nr. 3396/C/2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a mai susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia de actualizare a diferenţelor de drepturi cu rata inflaţiei şi cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv au fost încălcate dispoziţiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile având în vedere recunoaşterea de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei.

Astfel, a apreciat că în mod greşit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plaţii, nu există o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuţie, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, aşa încât nici plata acestora nu se justifică.

4. Apărările intimaţilor

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului invocate de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate şi urmează să le respingă.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată pe motiv că acesta este exercitat împotriva unei hotărâri definitive pronunţate în soluţionarea unui conflict de muncă, Înalta Curte reţine că sentinţa civilă recurată este pronunţată în soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ, fiind supusă căii de atac a recursului prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat rectificarea ordinului de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, obligarea la plata diferenţelor de drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 din C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea acesteia la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/2018, respectiv nr. 3396/C/2018, întrucât era necesar ca instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie ce nu este îndeplinită în cauză.

Or, chiar prin ordinele invocate s-au stabilit diferenţele salariale datorate, potrivit solicitării reclamantei, iar prima instanţă s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii. Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat contradicţia între aspectele reţinute de prima instanţă în considerentele hotărârii atacate.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 din C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de aceasta. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar existenţa unei contradicţii logice în considerente nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21.12.2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii". Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Aşadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) şi aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa constată că pârâtului Ministerul Justiţiei îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, şi s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale neputând fi reţinute.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanţă a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Referitor la celelalte critici formulate cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea ţin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei.

În fine, cât priveşte susţinerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferenţele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reţine că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferenţe pot reprezenta executarea sentinţei, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanţei că a fost executată integral hotărârea în privinţa plăţii respectivelor drepturi salariale.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 988 din 14 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 988 din 14 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2021.