Ministerial salary order challenge moot after later higher reference value; appeal allowed and claims dismissed.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 17.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- modificarea în parte a Ordinului nr. 1477/C/2017, emis de Ministrul Justiţiei;

- obligarea la emiterea unor noi ordine de salarizare individuale: prin care să se recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON; prin care să se recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 şi până la data de 30.09.2916, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

La data de 01.03.2018, I., J. şi K. au formulat cererea de intervenţie în interes propriu în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei prin care au solicitat obligarea angajatorului la aplicarea art. 1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 4683/C/2016; anularea parţială a art. 2 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 4683/C/2016, ordin cu caracter normativ şi, în mod corelativ, anularea parţială a Ordinului nr. 1447/C/2017 şi obligarea la emiterea unor noi ordine de salarizare individuale:

- prin care să se recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON;

- prin care să se recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 şi până la data de 30.09.2916, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1231/2019 din 29 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare in judecata formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A fost obligat pârâtul la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 2118/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

A fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca neîntemeiata.

Au fost respinse capetele 1 si 2 ale cererii ca rămase fără obiect.

Au fost admise în parte cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii I., J. şi K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A fost obligat pârâtul la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 2118/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Au fost respinse capetele 1, 2 3 si 4 ale cererilor de intervenţie în interes propriu ca rămase fără obiect.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că, în baza OMJ nr. 2118/C/2018, au fost emise OMJ nr. 304/C/2018 şi OMJ nr. 3041/C/2018 prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din aparatul propriu de lucru al Ministerului Justiţiei.

Totodată, în ceea ce priveşte obligarea la plata drepturilor salariale, a arătat că această obligaţie trebuie subscrisă drepturilor eşalonate a drepturilor salariale astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 3/2019.

Pe de altă parte, având în vedere că este vorba despre stabilirea drepturilor prin hotărâre judecătorească, obligarea la plată a drepturilor salariale se va efectua în baza art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată şi a cererilor de intervenţie ca fiind rămase fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În raport cu susţinerile recurentului şi cu probele administrate la dosar, reţine Înalta Curte că, la data de 25.01.2019, a fost emis Ordinul ministrului Justiţiei nr. 304/C/2019 .

Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că în perioada 09.04.2015-30.11.2015, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, din cadrul Ministerului Justiţiei, se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexa la prezentul ordin.

La alin. (2) s-a statuat că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, din cadrul Ministerului Justiţiei, se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexa la prezentul ordin, iar la alin. (3) că în perioada 01.01.2018-30.03.2018, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, din cadrul Ministerului Justiţiei, se recalculează, conform celor prevăzute la alin. (2).

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetul Ministerului Justiţiei, în acord cu prevederile legale care reglementează finanţele publice.

Înalta Curte constată că prin ordinul menţionat s-a dispus recalcularea indemnizaţiei reclamanţilor şi intervenienţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin cererile depuse la dosar.

De asemenea, se reţine că prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante, stabilite în favoarea personalului din justiţie, aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum şi plata dobânzilor şi a actualizării cu rata inflaţiei.

Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamanţilor, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1231/2019 din 29 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge în tot ca rămase fără obiect cererea de chemare în judecată şi cererile de intervenţie în interes propriu.

Va menţine soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, nefiind formulate critici în privinţa acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1231/2019 din 29 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge în tot ca rămase fără obiect cererea de chemare în judecată şi cererile de intervenţie în interes propriu.

Menţine soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2021.