Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3980/2021 AI generated

Local pay discrimination claim fails as unconstitutionality referral refused and appeal upheld

Case Number Decizia nr. 3980/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that refused to refer an exception of unconstitutionality to the Constitutional Court and rejected the underlying administrative dispute. The claimant had challenged administrative acts setting local public-sector salaries under Law No. 153/2017, arguing that Articles 11(1) and 38(2)(b) and (3)(e) were unconstitutional for discriminating against local administration staff. The court held that the referral request was inadmissible under Article 29(1)–(3) of Law No. 47/1992 because, although the procedural conditions were met, there was no genuine link between the challenged provisions and the case's resolution; the claimant's grievances concerned how local authorities applied the law, not its constitutionality, and a finding of unconstitutionality would not alter the outcome.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 153/2017, art. 38 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 153/2017; Local pay discrimination claim fails as unconstitutionality referral refused and appeal upheld: The claimant had challenged administrative acts setting local public-sector salaries under Law No. 153/2017, arguing that Articles 11(1) and 38(2)(b) and (3)(e) were unconstitutional for discriminating against local administration staff. The court held that the referral request was inadmissible under Article 29(1)–(3) of Law No. 47/1992 because, although the procedural conditions were met, there was no genuine link between the challenged provisions and the case's resolution; the claimant's grievances concerned how local authorities applied the law, not its constitutionality, and a finding of unconstitutionality would not alter the outcome.

Keywords

AI generated
constitutionality administration of justice exclusion from public-sector employment administrative acts local authority action by staff

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
1152 din data de 11 noiembrie 2020 a Tribunalului Iaşi a promovat recurs reclamanta A., invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menţionate, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite.
art. 11 alin. (1) din Legea nr. 153/2017
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:
art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 153/2017
Potrivit art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 153/2017:
art. 38 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 153/2017
Potrivit art. 38 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 153/2017:
art. 496 din C. proc. civ
Basis for the dismissal of the appeal as unfounded.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Basis for the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Împotriva sentinţei nr. 1152 din data de 11 noiembrie 2020 a Tribunalului Iaşi a promovat recurs reclamanta A., invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin decizia nr. 364/2021 din 7 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea recurentei de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea nr. 153/2017.

A fost respins ca neîntemeiat recursul formulat de recurenta A. împotriva sentinţei nr. 1152/ca/11.11.2020 a Tribunalului Iaşi.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs recurenta A., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

În motivarea recursului, a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de lege. În ceea ce priveşte legătura cu soluţionarea cauzei, a arătat că articolele cu privire la care a fost invocată excepţia au aplicabilitate în cauză, constatarea neconstituţionalităţii acestora având efect direct cu privire la restabilirea legalităţii în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a salariilor la nivelul categoriei profesionale din care face parte reclamanta.

A mai arătat că viciile de constituţionalitate ale articolelor indicate din Legea nr. 153/2017, vizând discriminarea unor categorii de persoane plătite din fonduri publice fără un temei obiectiv, respectiv lipsa de claritate şi previzibilitate a normelor, au ca efect posibilitatea decidenţilor de a adopta acte administrative cu exces de putere, acte care discriminează bugetarii din administraţia locală.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Primarul Municipiului Paşcani a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului civil, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menţionate, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţia a fost invocată de recurenta-reclamantă în cadrul unui dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, are în vedere neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale în vigoare, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa că nu există o legătură între criticile de nelegalitate invocate de către recurentă în raport de cele două acte administrative contestate în cauză şi aplicarea prevederilor criticate ca neconstituţionale, nefiind îndeplinită condiţia impusă de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, astfel încât nu sunt apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"(1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor."

Potrivit art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 153/2017:

"b) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;"

Potrivit art. 38 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 153/2017:

"e) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;"

Înalta Curte constată că, de fapt, recurenta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 11 de către autorităţile locale, neindicând veritabile critici de neconstituţionalitate.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta-reclamantă nu îndeplineşte cerinţa legăturii cu cauza, întrucât eventuala sa admitere nu are aptitudinea de a schimba soluţia curţii de apel, aceasta fiind singura autoritate judecătorească îndrituită ca, examinând împrejurările de fapt şi probatoriile administrate în cauză, să se pronunţe asupra legalităţii actelor administrative contestate în cauză.

Întrucât cadrul procesual în care se află cauza nu are legătură cu dispoziţiile legale cuprinse în art. 11 alin. (1), art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea nr. 153/2017, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit în scopul şi finalitatea sa, Înalta Curte apreciază că un asemenea demers în mod corect a fost respins, textul criticat a fi neconstituţional neaflându-se în legătură cu obiectul pricinii deduse judecăţii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 364/2021 din 7 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 364/2021 din 7 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2021.